ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 767/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Maramureș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 01.12.2018, reclamantul A. a formulat acțiune, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, pentru refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa Sesizarea sa din 21.05.2018 formulată în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, înregistrată la pârâtă sub nr. x/20.06.2018.

Prin sentința civilă nr. 380 din 14 martie 2019, Tribunalul Maramureș a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Prin sentința civilă nr. 432 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând că acțiunea are ca obiect pretinsul refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamantului, care are domiciliul în județul Cluj.

Prin sentința civilă nr. 250 din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, apreciind că obiectul acțiunii vizează cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a sesizării din 21.05.2018, înregistrată sub nr. x/20.06.2018, și că sesizarea din 21.05.2018 constituie o veritabilă plângere împotriva Rezoluției de clasare a sesizării nr. x/2018.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Curtea a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea acestuia.

1.3. Prin Decizia nr. 868 din 13 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat Înalta Curte că în cauză nu se atacă rezoluția de clasare, ci reclamantul face referire la faptul că ultima sa sesizare, din 21.05.2018, nu a fost soluționată în niciun fel, datorită refuzului nejustificat manifestat tacit de Inspecția Judiciară.

În urma pronunțării regulatorului de competență, cauza a fost reînregistrată spre competență soluționare pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 22.05.2020.

Prin sentința civilă nr. 91 din 23 iulie 2020, Curtea a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Inspecția Judiciară să comunice reclamantului rezultatul verificărilor prealabile efectuate cu privire la necesitatea și oportunitatea cercetării disciplinare a dnei inspector judiciar B..

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 20 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că soluția dată este parțial nelegală.

A susținut recurentul că judecătorul fondului a soluționat cauza fără să se abțină de la judecată iar repartizarea dosarului a doua oară s-a făcut ilegal, prin preluarea directă de către același complet, care trebuia sa se abțină de la a judeca a doua oară, obiectul cauzei fiind calificat juridic în mod diametral opus

În continuarea recursului, recurentul a evidențiat aspectele cuprinse în sesizările sale, apreciind că există un exces de putere evident și implicit refuz de soluționare pe fond a sesizări sale de către pârâta Direcția de Inspecție pentru Judecători.

A apreciat că este ilogic și nelegal ca, în condițiile admiterii solicitării sale privitoare la inspectorul judiciar B. să nu se admită și cealaltă solicitare referitoare la cei patru judecători de la Curtea de Apel Cluj vizând efectuarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate în noua sa sesizare din 20.06.2018, întrucât există un raport cauza evident și o legătură intrinsecă între aceasta și sesizarea anterioară nr. x/2018 clasată nelegal, în fapt respinsă de plano de inspectorul judiciar.

A solicitat, admiterea excepției de incompatibilitate a președintelui completului care a soluționat cauza, casarea sentinței și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii introductive din 10.12.2018 așa cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii olografe.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu.

Preliminar, în ceea ce privește așa-zisa excepție de incompatibilitate a judecătorului fondului, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat și că argumentele sale (referitoare la repartizarea nelegală a dosarului după soluționarea conflictului negativ de competență pe rolul aceluiași complet) nu se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când instanța nu ar fi fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.

Recurentul apreciază eronat existența unei așa-zise incompatibilități a judecătorului, care, constatând ivit conflictul negativ și sesizând Înalta Curte cu soluționarea acestuia, urmare a pronunțării regulatorului de competență a soluționat cauza pe fond, potrivit art. 101 alin. (3) și (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM nr. 1375/2015.

5.1. Instanța de control judiciar constată că recursul reclamantului A. nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentului-reclamant, rezultă că aceasta nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu a evidențiat niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în aceste motive de casare.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare.

Recurentul A., după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a-și expune punctul de vedere, la a prezenta aspecte referitoare la sesizările pe care le-a adresat intimatei-pârâte Inspecția Judiciară, interpretând într-o manieră proprie dispozițiile legale, concluzionând că refuzul de soluționare pe fond a noii sale sesizări de către pârâtă nu poate fi considerat legal, în condițiile neregulilor și deficiențelor manifestate privind verificarea aspectelor din cuprinsul acesteia.

Însă, recurentul nu a adus niciun argument pertinent și nu și-a circumstanțiat în niciun mod așa-zisele criticile de nelegalitate a hotărârii de fond, nemotivând de ce instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre nelegală.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, arătarea incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege sau identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material.

Faptul că recurentul-reclamant a intercalat unele fraze, prin care își exprimă nemulțumirea față de hotărârea primei instanțe, nu echivalează cu motivarea recursului, pentru că motivarea căii de atac presupune nu doar invocarea nelegalității sentinței recurate, ci și dezvoltarea acestor critici privind modul de judecată, în raport cu ipotezele avute în vedere de motivele de casare ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitate expuse la pct. 1-7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, motiv prevăzut de pct. 8 al articolului menționat.

O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 91 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.