Decizia nr. 756/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Hotărârea instanței de fond pronunțată în primul ciclu procesual 1.1. Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agrigultură (APIA) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anularea Notei privind respingerea cererii de plată nr. x/01.04.2015 și obligarea pârâților să emită un act administrativ în sensul admiterii cererii de plată nr. x/03.11.2014, precum și plata sumei de 22.371,88 RON, sprijin financiar excepțional și a dobânzii legale. A mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 236 din 18 decembrie 2015, Curtea a luat act de renunțarea la acțiune în ceea ce privește capătul 2 din cererea de chemare în judecată. A respins acțiunea (capătul 1 de cerere) formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru lipsa calității procesual pasive . A admis acțiunea modificată, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a anulat Nota nr. 12.359/01.04.2015 privind respingerea cererii de plată. 1.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. Reclamantul A. a formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a sentinței recurate și obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ de autoritate pentru admiterea Cererii de plată nr. x/03.11.2014 și plata sumei de 22.371 RON reprezentând sprijin financiar excepțional. 1.

Prin Decizia nr. 2584 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 236 din 18 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A respins recursul incident declarat de A. împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat. 2. Hotărârea pronunțată de prima instanță în al doilea ciclu procesual, în rejudecare după casare Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 15.10.2019. Prin sentința civilă nr. 58 din 4 iunie 2020, Curtea a admis acțiunea reclamantului A. și a anulat Nota nr. x/01.04.2015 privind respingerea cererii de plată. 3. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, reținând cauza în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant A.. După ce a prezentat circumstanțele cauzei și situația de fapt, recurenta-pârâtă a reiterat argumentele susținute în cuprinsul întâmpinării formulate în fața instanței de fond în primul ciclu procesual, precizând că APIA are obligația de a respecta prevederile comunitare în vigoare, întrucât schemele și măsurile de sprijin se plătesc din fonduri comunitare, iar nerespectarea prevederilor legale atrage după sine răspunderea celor vinovați și sancționarea statului membru. 4. Apărările formulate Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, ridicată din oficiu. 5.1. Instanța de control judiciar constată că recursul pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Din lecturarea susținerilor recurentei-pârâte, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivul de casare menționat. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 5.2. Raportat cu cele reținute, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, deși, la nivel formal, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare. Recurenta-pârâtă, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a prezenta situația de fapt și la a reitera aceleași argumente formulate în fața instanței de fond, prin întâmpinarea formulată la acțiune, fără, însă, a-și circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material. Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual. O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. 5.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,