ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2584/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anularea Notei privind respingerea cererii de plată nr. x din 1 aprilie 2015 și obligarea pârâtelor să emită un act administrativ de autoritate în sensul admiterii Cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014, precum și plata sumei de 22.371,88 RON, sprijin financiar excepțional și a dobânzii legale.

A mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a luat act de renunțarea la acțiune în ce privește capătul 2 din cererea de chemare în judecată și s-a respins acțiunea, respectiv capătul 1 de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru lipsa calității procesual pasive .

Pe fond, s-a admis acțiunea modificată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și s-a anulat Nota nr. x din 1 aprilie 2015 privind respingerea cererii de plată.

Împotriva Sentinței civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A. (recurs incident), cât și pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, reținând cauza spre soluționare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că la data de 3 noiembrie 2014 reclamantul a depus la Centrul Județean APIA Constanța Cererea de plată nr. x, în vederea acordării sprijinului financiar excepțional pentru cantitățile ce urmau a fi nerecoltate/recoltate înainte de coacere, ca urmare a pierderilor cauzate de embargoul Federației Ruse asupra produselor agroalimentare ale Uniunii Europene.

Baza legală a verificării constă în: Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, Regulamentul delegat (UE) nr. 932/2014 al Comisiei din 29 august 2014, Regulamentul delegat (UE) nr. 1.031/2014 al Comisiei din 29 septembrie 2014, Regulamentul (UE) nr. 543/2011, Ordinul nr. 1.510 din 6 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri excepționale cu caracter temporar de sprijinire a producătorilor din sectorul fructe și legume, Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Recurenta-pârâtă susține că din procesele-verbale de inspecție la fața locului, din actele întocmite și depuse la dosar, precum și în urma analizării și verificării administrative a Cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014 și a documentelor atașate acesteia, la nivelul APIA - Aparat Central prin Direcția Măsuri de Piață, cererea a fost respinsă pentru suspiciunea rezonabilă a creării unor condiții artificiale în vederea obținerii unui sprijin necuvenit.

Susține că ecocondiționalitatea este un mecanism de legătură între acordarea plăților de sprijin și a anumitor plăți din cadrul măsurilor de dezvoltare rurală și presupune respectarea de către agricultori a unor norme obligatorii în domeniul mediului, al sănătății publice, a animalelor și plantelor, precum și al bunăstării animalelor, iar nerespectarea acestor norme conduce la reducerea plăților sau excluderea de la plată.

Recurenta-pârâtă mai arată că din imaginile foto furnizate de inspectorii Centrului Județean APIA Constanța, în data de 21 octombrie 2014, la o zi după ce se presupune că suprafața respectivă a fost arată, s-a identificat o cultură parțial compromisă, care, din punctul de vedere al APIA - Aparat Central, nu putea genera producția de 24.410 to/ha, aspect care infirmă susținerile intimatului-reclamant că în data de 20 octombrie 2014 a efectuat arătura în vederea distrugerii culturii, astfel că Nota nr. x din 1 aprilie 2015 de respingere a cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014 este justificată.

De asemenea, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține că instanța de fond nu a arătat în mod concret motivele de fapt și normele legale încălcate de către emitent, pentru a opera sancțiunea anulării, deși avea obligația să arate motivele pentru care a admis susținerile părții reclamante și a respins susținerile pârâtei, argumentele instanței în aprecierea probelor, precum și interpretarea dată normelor de drept pe care le-a apreciat incidente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Consideră că lipsa mențiunilor de mai sus atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 405 C. proc. civ.

3.2. Prin recursul incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul A. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și obligarea pârâtelor la emiterea unui act administrativ de autoritate pentru admiterea Cererii de plată nr. x din 3 noiembrie 2014 și plata sumei de 22.371,88 RON reprezentând sprijin financiar excepțional.

În motivarea recursului susține că în mod eronat prima instanță a reținut că reclamantul a renunțat la administrarea probei cu martori și la capătul 2 din cererea de chemare în judecată, câtă vreme la termenul de judecată din 27 noiembrie 2015 a renunțat doar la proba cu martori. Apreciază că această eroare nu poate fi reglementată pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ., ci doar în cadrul căilor de atac.

4.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și menținerea hotărârii recurate.

4.2. Recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare față de recursul incident, prin care solicită respingerea acestuia ca fiind nul, iar pe fond, ca neîntemeiat.

Arată că recursul incident este nul, având în vedere solicitările contradictorii ale recurentului-reclamant, faptul că cererea de recurs nu cuprinde motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum și faptul că recurentul-reclamant a solicitat modificarea hotărârii atacate, aspect neprevăzut de C. proc. civ.

De asemenea, recursul incident nu a fost depus odată cu întâmpinarea la recursul principal.

4.3. Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare, prin care invocă inadmisibilitatea recursului incident, respectiv lipsa de interes și excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a MADR.

Pe fond, solicită respingerea recursului incident ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată cele ce succed.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1. Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului incident formulat de reclamantul A., astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este tardiv.

Verificând respectarea termenului de declarare a căii de atac, se constată că potrivit art. 491 C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile.

(2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 472 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe."

În privința termenului în care recursul incident poate fi depus sunt aplicabile dispozițiile art. 474 C. proc. civ., care se aplică și în ceea ce privește calea de atac a recursului și care la alin. (1) prevăd că "Apelul incident și apelul provocat se depun de către intimat odată cu întâmpinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 471

1

alin. (4)."

Recursului incident îi sunt aplicabile și dispozițiile art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că la comunicarea cererii de apel intimatului, i se pune în vedere acestuia obligația de a depune la dosar întâmpinare în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării, dispoziții care se coroborează cu cele ale art. 490 C. proc. civ., ce prevăd că, în materia recursului, termenul prevăzut la art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ. se dublează.

Prin urmare, termenul de formulare a recursului incident este de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs principal, respectiv același termen în care partea poate formula și întâmpinarea.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

În speță, recursul principal a fost comunicat recurentului-reclamant A. la data de 10 august 2016, iar recursul incident a fost înaintat prin poștă la data de 14 septembrie 2016, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență de la dosar recurs, în condițiile în care ultima zi pentru declararea în termen a recursului incident era 10 septembrie 2016, zi nelucrătoare, termenul fiind prelungit până la 12 septembrie 2016.

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurentul-reclamant, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.1.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Deși s-a invocat în mod expres doar motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de către recurenta-pârâtă se circumscriu și motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs urmând a-l analiza cu prioritate pe acesta din urmă.

Înalta Curte constată că în considerentele Sentinței civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prima instanță nu a arătat argumentele care au stat la baza soluției pronunțate și nici raționamentul logico-juridic care a condus instanța la această soluție.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că în motivarea soluției adoptate, prima instanță, deși a reținut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis a identifica în concret care dintre aceste împrejurări de fapt sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ din litigiu și nici nu a indicat elementele de drept care să contureze soluția pronunțată.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Excepțiile invocate de către intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nu vor fi analizate de către instanța de recurs, întrucât prima instanță a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru lipsa calității procesuale pasive, și cum hotărârea primei instanțe nu a fost recurată sub acest aspect, soluția pronunțată pe această excepție a devenit definitivă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale neavând calitate procesuală în recurs.

De asemenea, în raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței civile nr. 236/CA din 18 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de A. împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP