ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.10.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei/Răspunsului nr. x/27.09.2017 prin care i s-a comunicat prelungirea pretins nejustificată a termenului de soluționare a plângerii sale înregistrate sub nr. x/28.08.2017, obligarea pârâtei la soluționarea acestei plângeri în termenul stabilit la art. 25 alin. (5) și (6) din Legea nr. 677/2001, suspendarea în condițiile art. 25 alin. (9) din Legea nr. 677/2001 a prelucrării datelor sale cu caracter personal, sub forma datelor negative participanților, transmise de către participant, până la soluționarea definitivă pe fond a plângerii, aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 pentru angajarea răspunderii funcționarului, obligarea pârâtei la plata unor daune de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, începând cu data la care plângerea trebuia soluționată până la soluționarea efectivă, în temeiul art. 18 alin. (4) lit. e) coroborat cu art. 19 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.
În cadrul concluziilor scrise depuse la data de 10.01.2018, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, în raport de prevederile art. 22 și art. 28 alin. (4) din Directiva 95/46/CE, precum și a art. 5 alin. (2) din Procedura de soluționare a plângerilor și sesizărilor, în raport de prevederile art. 22 și art. 28 alin. (4) din Directiva nr. 95/46/CE, Legea nr. 677/2001 precum și a dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, în raport de prevederile art. 28 alin. (4) din Directiva 95/46/CE și a art. 5 alin. (3) din procedura de soluționare a Plângerilor și a sesizărilor, în raport de art. 28 alin. (4) din Directiva 95/46/CE.
La data de 20.03.2018, reclamanta a depus cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 519 C. proc. civ., pentru pronunțarea unei hotărâri în rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept cu privire a interpretarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, respectiv interpretarea noțiunii de DECIZIE în aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, precum și a noțiunii privind judecarea de "urgență" a contestației și interpretarea noțiunii cu privire la soluția definitivă pronunțată în aplicarea art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001.
Prin cererea scrisă depusă la dosar la data de 20.03.2018, reclamanta a învederat că renunță la judecată.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1860 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca neutilă; a respins cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată; a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă; a luat act de cererea de renunțare la judecata capătului 3 de cerere; a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei în privința capătului 2 de cerere; a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; a obligat pârâta la soluționarea integrală a plângerilor înregistrate sub nr. x din 28.08.2017; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu caracter Personal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la soluționarea integrală a plângerilor înregistrate sub nr. x din 28.08.2017 și la plata sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Înalta Curte reține că reclamanta a supus controlului judiciar adresa nr. x/27.09.2017 emisă de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, prin care i s-au comunicat următoarele: "în urma analizării temeinicie a tuturor aspectelor de fond invocate în petiții, cu privire la prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal de către B. S.A. și Biroul de Credit S.A., în sistemul de evidență al Biroului de Credit fără respectarea prevederilor legale aplicabile, va aducem la cunoștință că am reținut cele semnalate de dumneavoastră, acestea urmând a face obiect unor investigații în limitele competentelor noastre legale. La finalizarea acestora, vă vom aduce la cunoștință rezultatul demersurilor noastre."
Prin adresa de răspuns nr. x/02.03.2018, emisă după introducerea cererii de chemare în judecată, autoritatea pârâtă a comunicat reclamantei faptul că în urma investigației efectuate B. a făcut dovada ștergerii de la Biroul de Credit a datelor negative care o privesc. Totodată, a arătat că în ceea ce privește datele pozitive, în urma investigației s-a constatat că au fost respectate prevederile art. 8 din Decizia nr. 105/2007. De asemenea, i s-a comunicat că B. a precizat că nu utilizează scorul FICO în procesul de analiză a clienților săi. Iar în ceea privește prelucrarea de către Biroul de Credit S.A. a scorului FICO, pârâta a comunicat că la analizarea investigației îi va aduce la cunoștință rezultatul demersurilor.
Prin sentința recurată, instanța de fond a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la soluționarea integrală a plângerilor înregistrate sub nr. x din 28.08.2017, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 667/2001, în vigoare la data sesizării instanței, "împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă."
În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din același cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În cazul dedus judecății legea specială aplicabilă (Legea nr. 667/2001) prevede faptul că hotărârea instanței de fond este definitivă.
Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs, textul de lege arătat definind noțiunea de hotărâri definitive, ca fiind "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".
Instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței recurate, pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului.
Sentința recurată nu poate fi atacată cu recurs în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, această lege reprezentând dreptul comun în materie, iar Legea nr. 677/2001 reprezintă legea specială, care se aplică cu prioritate față de dreptul comun ori de câte ori o asemenea normă intervine.
Astfel, văzând dispozițiile art. 634 din C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, și constatând că hotărârea atacată în cauza de față nu poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte va respinge calea de atac exercitată în cauză, ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinței civile nr. 1860 din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.