ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6319/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6319/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea formulată de reclamanta Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, și înregistrată sub nr. x/2016 la Curtea de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția O.I.S.P.O.S.D.R.U. din cadrul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.07.2015 și înregistrat sub nr. x/24.07.2015, în sensul recalificării cuantumului capitolului bugetar "Cheltuieli de tip FEDR" la suma de 1.283.755,55 și nu la suma de 1.244.475,15 prin raportare la cheltuielile validate cumulate pe CR 1 - CR 8, în sumă de 12.837.555 RON.
Prin sentința nr. 352/2016 pronunțată în data de 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.
Prin decizia nr. 3787/11.07.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat de reclamanta Universitatea "Dunărea de Jos" Galați împotriva sentinței nr. 352/2016 din 22 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2016*.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă sentința civilă nr. 21 din 26 februarie 2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Universitatea "Dunărea de Jos" Galați în contradictoriu cu pârâta Direcția O.I.S.P.O.S.D.R.U. din cadrul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, privind anularea în parte a procesului-verbal de constate a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.07.2015 și înregistrat sub nr. x/24.07.2015 în ceea ce privește suma de 235.915 RON reprezentând TVA nedeductibilă eligibilă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs Universitatea "Dunărea de Jos" Galați, invocând critici de nelegalitate încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform cărora, hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."
Îndatorirea de a motiva hotărârea, de a o motiva clar, convingător și pertinent, în partea numită considerentele hotărârii, constituie, în același timp, o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita în mod real controlul judiciar (Cas. I., Decizia nr. 41/1920, în Jurisprudența Generală, 1924, pag. 814; Cas. I, Decizia nr. 2108/1924, în Jurisprudența Generală, 1925, nr. 14).
Mai întâi, motivarea hotărârii trebuie să fie făcută de instanța care s-a pronunțat în fond, prin înfățișarea considerentelor de fapt și de drept care au condus-o la soluția adoptată.
Astfel, prin sentința civile nr. 21/2020, instanța de fond a preluat punctului de vedere înaintat de autoritatea pârâtă în rejudecare considerând că "reclamanta nu a fost în măsură să combată aspectele invocate".
În acest sens, arată că în urma cererii de finanțare nr. x/07.09.2009, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, în calitate de beneficiar, a semnat cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, contractul de finanțare x, cu titlul "Eficientizarea activității studenților din cadrul ciclului de studii doctorale", prin care recurentei i s-a acordat o finanțare nerambursabilă de către AMPOSDRU pentru implementarea Proiectului sus menționat, conform Cererii de finanțare.
Perioada de implementare a proiectului "Eficientizarea activității studenților din cadrul ciclului de studii doctorale" a fost de 36 de luni, data de începere fiind prima zi lucrătoare a lunii următoare datei intrării în vigoare a contractului.
La data de 24.07.2015, pârâta Direcția OIPOSDRU - MECS a transmis recurentei Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, prin care, în temeiul Ordonanței de urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, a fost incumbată netemeinic și nelegal creanța în cuantum de 67.533,40 RON, motivate prin raportarea netemeinică a cuantumului capitolului bugetar "Cheltuieli de tip FEDR" la suma de 1.244.475,15 RON.
Împotriva actului administrativ vătămător, a fost formulată plângerea prealabilă nr. x/21.08.2015, contestație pe care pârâta a înțeles să o respingă, fără a respecta prevederile art. 21 alin. (21) din Ordonanța de urgență nr. 66/2011.
Conform art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, prevede faptul că "orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unor nereguli și a stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia."
Însuși actul normativ anterior menționat, statuează în dispozițiile art. 2 lit. n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, faptul că "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."
Plecând de la principiul de drept statuat imperativ atât de prevederile Ordonanței de Urgență nr. 66/2011 cât și de Instrucțiunea nr. 83/06.12.2013, se arată că din valoarea cheltuielilor validate, cumulate pe CR 1-CR 8, în sumă de 12.837.555,55 RON nu trebuia scăzută valoarea TVA nedeductibilă eligibilă în valoare de 235.915,44 RON, deoarece, ulterior datei de 13.08.2012, prin raportare la Instrucțiunea 83, aceasta devenind parte integrantă a bugetului proiectului, fiind eligibilă, argument de drept statuat și prin obiectul Actului adițional nr. x aprobat de Ol POSDRU MECS în data de 27.10.2014.
Mai mult de atât, și din analiza dispozițiilor art. 2 din Hotărârea nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, reiese indubitabil că suma de 156.888,60 RON are caracter eligibil, intrând sub incidența art. 1 alin. (4) lit. d) din Hotărârea nr. 759/2007, potrivit căruia "costuri directe eligibile reprezintă costurile care pot fi atribuite unei anumite activități individuale din cadrul operațiunii și pentru care poate fi demonstrată legătura cu activitatea în cauză", fapt ce determină inopozabilitatea prevederilor Ordonanței de urgență nr. 66/2011.
Din valoarea cheltuielilor validate, cumulate pe CR 1 - CR 8, în cuantum de 12.837.555,55 RON nu trebuia scăzută valoarea TVA nedeductibilă eligibilă în valoare de 235.915,44 RON deoarece, ulterior datei de 13.08.2012, prin raportare la Instrucțiunea nr. 83, aceasta devine parte integrantă a bugetului proiectului fiind eligibilă, argument de drept statuat și prin obiectul Actului adițional nr. x, aprobat de Ol POSDRU MENCS în data de 27.10.2014.
Raportat la cele anterior menționate, precizează că suma de 156.888 RON a reprezentat suma necesară realizării obiectivelor proiectului, care îndeplinea condițiile de eligibilitate prevăzute de H.G. nr. 759/2007.
Astfel, recalificarea capitolului bugetar "Cheltuieli de tip FEDR" trebuia făcută la suma de 1283.755,55 RON și nu la suma de 1.244.755,55 RON, deoarece suma de 156.888,60 RON a fost eronat scăzută, întrucât aceasta a reprezentat costurile care au fost atribuite unei anumite activității individuale succesive, respectiv calitatea de student doctorand în cadrul proiectului "Eficientizarea activității studenților din cadrul ciclului de studii doctorale.".
Prin instrucțiunea 78/2013 emisă de Autoritatea de Management pentru POSDRU privind reglementarea modului de calcul utilizat la finalul implemntării proiectului, privind validarea cheltuielilor de tip FEDR, s-a stabilit că la finalul implementării proiectului, validarea acestor cheltuieli se va face cu respectarea a două condiții, respectiv:
- Suma totală validată pentru cheltuieli de tip FEDR trebuie să se încadreze în suma estimată pentru această categorie de cheltuieli;
- Procentul obținut prin raportarea sumei totale validate pentru cheltuilile de tip FEDR, raportate la "valoarea totală eligibilă" realizată trebuie să nu depășească procentul maxim admis pentru acest tip de cheltuieli(maxim 10% pentru axele prioritare 1-5 și maxim 15% pentru axa prioritară 6).
Raportat la cele două condiții anterior menționate, stabilirea sumei pentru cheltuielile de tip FEDR trebuiau făcute prin raportare la valoarea totală eligibilă, prin încadrarea în procentul maxim 10% din valoarea totală eligibilă.
Astfel, în mod netemeinic și nelegal a fost incumbată o creanță în cuantum de 67533,40 RON, motivată prin raportarea netemeinică a cuantumului capitolului bugetar "Cheltuieli de tip FEDR", la suma de 1.244.475,15 RON, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați contestând actul administrativ vătămător, întrucât pârâta nu a respectat prevederile art. 21 alin. (21) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2011.
Motivul de recurs este susținut și de argumentul că deși s-a invocat și probat că în mod netemeinic a fost incumbată o creanță în cuantum de 67533,40 RON, motivată prin raportarea netemeinică a cuantumului capitolului bugetar "Cheltuieli de tip FEDR", la suma de 1.244.475,15 RON, instanța a reținut că "diferența de 55.308.00 RON este neeligibilă". Astfel, în măsura în care considerentele instanței de fond ar rămâne definitive, titlul de creanță ar fi în cuantum de 67.533,40 RON sau de 55.308.00 RON.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și/sau nefondat. A mai invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare solicitând să se constate nulitatea recursului.
II. Soluția instanței de recurs
Argumente de fapt și de drept relevante
Excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, invocate de către intimata-pârâtă și întemeiate pe aceleași considerente, cele vizând neîncadrarea motivelor dezvoltate în cererea de recurs, urmează a fi respinse ca nefondate, Înalta Curte apreciind că în mod evident criticile recurentei-reclamante vizează aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material a căror incidență s-a solicitat a se constata în cauză, consecința fiind aceea a contradictorialității considerentelor hotărârii recurate.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea de chemare în judecată formulată de către recurenta-reclamantă având ca obiect anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadru obiectivului de convergență transmis sub nr. x/13.07.2015 și înregistrat sub nr. x/24.07.2015, în sensul recalificării cuantumului capitolului bugetar "Cheltuieli de tip FEDR" la suma de 1.283.755,55 și nu la suma de 1.244.475,15 prin raportare la cheltuielile validate cumulate pe CR 1 - CR 8, în sumă de 12.837.555 RON.
S-a susținut în esență că actul administrativ contestat este nelegal întrucât, conform art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia".
Prin sentința civilă nr. 352/22.11.2016, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată cererea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția OISPOSDRU din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.07.2015 și înregistrat sub nr. x/24.07.2015, în sensul recalificării cuantumului capitolului bugetar "Cheltuieli de tip FEDR" la suma de 1.283.755,55 și nu la suma de 1.244.475,15 prin raportare la cheltuielile validate cumulate pe CR 1 - CR 8, în sumă de 12.837.555 RON.
Prin decizia civilă nr. 3787/11.04.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.07.2015 și a deciziei de soluționare a contestației administrative nr. x/01.10.2015, organismul intermediar a făcut un calcul al cheltuielilor validate cumulate pe CR1-CR7, la suma de 12.837.555 RON, arătând că din aceasta, pentru stabilirea procentului cheltuielilor de tip FEDR, se impune scăderea nu numai a sumei de 156.888 RON, ci și a valorii TVA nedeductibile eligibile de 235.915 RON, pe motiv că "nu ar fi corect ca numărătorul și numitorul raportului valoarea totală eligibilă validată pentru cheltuielile de tip FEDR/valoarea totală eligibilă validată pentru cheltuielile proiectului să conțină tipuri diferite de cheltuială".
În concluzie, instanța de fond nu a tratat problema scăderii valorii TVA nedeductibile eligibile nici din perspectiva aplicării Instrucțiunii nr. 83/2013, invocate de reclamantă și nici a lămuririi modului de calcul utilizat de către organismul intermediar pentru stabilirea procentului cheltuielilor de tip FEDR.
Analizând criticile formulate de către recurenta-reclamantă subsumate cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dar și prin raportare la considerentele deciziei civile nr. 3787/11.07.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar observă că prin decizia nr. 3787/11.07.2019, Înalta Curte a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei exclusiv în ceea ce privește suma de 235.915 RON reprezentând TVA nedeductibilă eligibilă în considerarea incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a tratat chestiunea litigioasă a reducerii valorii cheltuielilor totale eligibile și cu suma de 235.915 RON, în privința căreia reclamanta a invocat prevederile instrucțiunii AMPOSDRU nr. 83/2013. Așadar, stabilindu-se cadrul faptic și legal pe care Curtea de Apel Galați trebuia să-l analizeze în rejudecare, Înalta Curte urmează a se pronunța asupra criticilor recurentei exclusiv în ceea ce privește această sumă - valoare TVA nedeductibilă eligibilă.
Analizând sentința civilă nr. 21/2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că în considerentele acestei hotărâri sunt analizate în fapt susținerile recurentei-reclamante cuprinse în cererea de chemare în judecată, iar nu aspectele de fapt și de drept asupra cărora Înalta Curte, în decizia de casare anterior menționată, a statuat în mod definitiv, astfel încât motivele de recurs subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, instanța de fond pronunțând o hotărâre care cuprinde considerente contradictorii.
În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține referitor la suma de 235.915 RON reprezentând TVA nedeductibilă eligibilă că în cauză sunt aplicabile prevederile Instrucțiunii AMPOSDRU nr. 83/06.12.2013, prin care se prevede că taxa pe valoare adăugată aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor de grant și strategie finanțate prin POSDRU, nedeductibile fiscal și care poate fi solicitată la rambursare din fondul social european.
Analizând procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, Înalta Curte constată că din valoarea cheltuielilor validate, cumulate pe CR1-CR8 în suma de 12.837.555,55 RON nu trebuia scăzută valoarea TVA nedeductibilă eligibilă în valoare de 235.915,44 RON, întrucât, prin raportare la instrucțiuneax/06.12.2013 emise de AMPOSDRU, aceasta a devenit parte integrantă a bugetului proiectului, având caracter eligibil astfel cum s-a prevăzut în actul adițional nr. x la contractul inițial aprobat de către intimata-pârâtă la data 27.10.2014. În acest context, nereținând incidența prevederilor acestui act adițional, instanța de fond a făcut o greșită aplicare atât a dispozițiilor instrucțiunilor 83/06.12.2013 emise de AMPOSDRU, cât și a actului adițional anterior menționat, motiv pentru care se impune anularea în parte a procesului-verbal de constatare.
În același timp, în acord cu susținerile recurentei, instanța de control judiciar constată că din valoarea cheltuielilor validate în sumă de 12.837.555,55 RON nu trebuia scăzută suma înregistrată în capitolul bugetar "participanți", în considerarea dispozițiilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, potrivit cărora:
"(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2):
a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management nu decide altfel prin contractul de finanțare;
b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;
c) să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. 5 și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;
d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.
(2) În cazul operațiunilor supuse ajutorului de stat, potrivit prevederilor art. 87 din Tratatul privind Uniunea Europeană, condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o cheltuială pentru a fi eligibilă, prevăzute în prezenta hotărâre, li se adaugă și prevederile naționale și comunitare specifice ajutorului de stat aplicabil, în măsura în care acestea sunt mai stricte decât prevederile prezentei hotărâri.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) și b), cheltuielile din cadrul schemelor de ajutor de stat sunt eligibile în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006, iar cheltuielile privind instrumentele de inginerie financiară sunt eligibile în conformitate cu prevederilor art. 78 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006 și ale art. 43-46 din Regulamentul Comisiei nr. 1.828/2006."
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În considerarea aspectelor de fapt și de drept anterior menționate în baza art. în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și, rejudecând, va admite în parte acțiunea și va anula în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.07.2015 în ceea ce privește suma de 235.915 RON reprezentând TVA nedeductibilă eligibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepțiile nulității și inadmisibilității recursului invocate de intimata-pârâtă.
Admite recursul formulat de reclamanta Universitatea "Dunărea de Jos" Galați împotriva sentinței civile nr. 21 din 26 februarie 2020 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința și rejudecând:
Admite în parte acțiunea și anulează în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.07.2015 în ceea ce privește suma de 235.915 RON reprezentând TVA nedeductibilă eligibilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.