ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6244/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel București la data de 08.04.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției de clasare a inspectorului judiciar nr. x/2018 din data de 21.12.2018 și a rezoluției Inspectorului - Șef din data de 18.03.2019 emise în dosarul nr. C19-751 ca urmare a soluționării plângerii prealabile, cu consecința obligării Inspecției Judiciare la completarea verificărilor privind faptele sesizate de acesta.

Prin sentința civilă nr. 497 din 24 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că motivarea instanței de fond "cu titlu prealabil" încalcă legea, întrucât existența faptelor prevăzute ca abateri disciplinare de dispozițiile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 nu depinde de existența celor prevăzute de art. 99 lit. t) din același text. Drept urmare, și verificările prealabile, prevăzute de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 sunt independente de existența și de indiciile abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din aceeași lege.

A susținut recurentul că existența indiciilor de abatere disciplinară cu privire la aspectul de fapt de la punctul II.2 al cererii este analizată și apreciată numai prin invocarea adoptării de către autori a unei soluții care nu este conform intereselor reclamantului. Deși face mențiune despre neîntrunirea laturilor obiectivă și subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), hotărârea atacată se delimitează de analiza acestor aspecte prin invocarea, fără temei legal, a necompetenței instituției pârâte și, implicit, a instanței de contencios administrativ.

A mai arătat recurentul că nu se face nicio referire în ceea ce privește falsificarea copiei înregistrării audio a ședinței de judecată și, totodată, contrar evidenței, se reține că în încheierea de ședință din 26.09.2017 ar fi consemnate concluziile formulate oral de către reclamant.

A concluzionat recurentul că motivarea sentinței atacate reia considerentele generale, teoretice și, totodată, neîntemeiate ale actelor administrative atacate și că prin vădita atitudine contrară față de susținerile sale sunt încălcate dispozițiile art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind imparțialitatea instanței de judecată.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de control judiciar cu o acțiune prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare a inspectorului judiciar nr. x/2018 din data de 21.12.2018 și a rezoluției Inspectorului - Șef din data de 18.03.2019 emise în dosarul nr. C19-751 ca urmare a soluționării plângerii prealabile, cu consecința obligării Inspecției Judiciare la completarea verificărilor privind faptele sesizate de acesta.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că, potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situației de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor și susținerile părților expuse în actele de procedură, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, aprecierea asupra relevanței diferitelor probe administrate în cauză.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție sau din gravă neglijență a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că susținerile părții reclamante referitoare la interpretarea și aplicarea de către instanță a prevederilor legale privind fondul litigiului, precum și a celor privind încuviințarea și administrarea probelor pot fi formulate și analizate numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, pârâta, în cadrul verificărilor prealabile, neputându-se substitui instanței de control judiciar.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare fiind, de fapt, critici ale raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluțiilor pronunțate, în concret fiind invocate aspecte privind:

- raționamentul juridic avut în vedere de instanțele de judecată - potrivit căruia "stabilirea, prin actul de executare silita a graniței desemnate de titlul executoriu (...)încalcă suprafața restituită de același titlu",

- "anularea, repetată, a actului de executare silită de stabilire a unei granițe la limita unei suprafețe de teren restituite de același titlu (...) fără a administra, în dovedirea acestui motiv, vreo probă și fără a indica cu cât s-a încălcat, astfel, suprafața restituită".

Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești. Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Recurentul a mai susținut că existența faptelor prevăzute ca abateri disciplinare de dispozițiile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 nu depinde de existența celor prevăzute de art. 99 lit. t) din aceeași lege, criticând motivarea instanței de fond cu privire la acest aspect.

Înalta Curte apreciază că această critică este neîntemeiată, în mod corect reținând instanța de fond că, astfel cum rezultă din conțiutul rezoluției de clasare precum și din analiza efectuată de instanță, motivele solicitării de constatare a abaterii prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 sunt în fapt critici ale raționamentului logico-juridic ce a stat la baza soluțiilor pronunțate în cauză și care au făcut obiectul analizei indiciilor privind abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii "3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare."

Astfel, analiza inspectorului judiciar se va raporta la faptele sesizate, iar nu la conținutul abaterilor disciplinare invocate de petent, inspectorul judiciar fiind îndrituit de lege a proceda la calificarea juridică adecvată a stării de fapt rezultate din verificări, inclusiv în situația în care nu se constată indicii de săvârșire a vreunei abateri disciplinare.

Cu privire la aspectele reținute de instanța de fond referitor la încheierea 26.09.2017, Înalta Curte constată că reclamantul avea posibilitatea de a apela la alte remedii procesuale în vederea îndreptării pretinselor neregularități, în măsura în care aprecia necesar acest lucru.

Instanța de control judiciar reține că este neîntemeiată și critica formulată de recurent privind pretinsa atitudine vădit contrară față de susținerile sale și încălcarea dispozițiilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind imparțialitatea instanței de judecată, aceste susțineri exprimând, de fapt, nemulțumirea recurentului față de soluția pronunțată de instanța de fond.

În concluzie, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 497 din 24 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 497 din 24 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 decembrie 2021.