ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6078/2021

Ședința publică din data de 6 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19.11.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, a solicitat obligarea pârâților la emiterea unui ordin prin care să fie trecut într-o clasă de salarizare corespunzătoare unei vechimi în funcție între 20-25 ani începând cu data de 01.09.2018; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 49/15.02.2019, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018, la data de 01.03.2019.

Prin sentința civilă nr. 288 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, astfel cum a fost invocată de partea pârâtă, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției; a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare salarială a reclamantului A., începând cu data de 02.09.2018, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 20 de ani și a respins cererea părții reclamante de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată privind taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 288 din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs recurentul-pârât Ministerul Justiției.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv faptul că a apreciat în mod greșit că reclamantului ar trebui să i se recunoască perioada în care a efectuat stagiul militar ca fiind vechime în funcția de judecător. Această perioadă i-a fost recunoscută reclamantului ca vechime în magistratură, în sensul prevăzut de dispozițiile Legii nr. 303/2004, neputând fi valorificată ca vechime în funcție, în lipsa unei dispoziții exprese în acest sens.

În prevederile legale indicate în considerentele hotărârii atacate nu se menționează în mod expres că perioadele în care a fost efectuat stagiul militar obligatoriu ar constitui vechime în funcție. Textele indicate acordau un spor pentru stabilitatea în funcția de magistrat, ceea ce presupunea o exercitare continuă a acesteia, după cum a reținut instanța de fond însă perioada efectuării stagiului militar obligatoriu nu apare explicat ca constituind vechime în funcție, ci doar vechime în muncă, aspect care este prevăzut și recunoscut și la acest moment.

Hotărârea nr. 541/2009 a CSM, pe care instanța o citează în considerente, are în vedere situația opusă reținută de instanță, respectiv dispozițiile art. 81 din Legea nr. 303/2004 (în vigoare la data emiterii hotărârii, martie 2009), care arătau că "Judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii" (alin. (1), iar alin. (3) menționează că modul de calcul al vechimii se stabilește prin hotărârea CSM.

Astfel, această hotărâre a stabilit că perioada în care a fost efectuat stagiul militar constituie vechime în muncă și implicit vechime în magistratură, în vederea acordării celor 7 indemnizații prevăzute de art. 81 din Legea nr. 303/2004, nerecunoscând perioada respectivă ca fiind vechime în funcție.

Potrivit Notei din Cap. I, pct. A din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "prin vechime în funcție, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție".

Având în vedere aceste dispoziții legale, în calculul vechimii în funcție necesare pentru încadrarea în clasa de salarizare, respectiv pentru stabilirea drepturilor salariale, nu pot fi luate în considerare alte perioade decât cele prevăzute, în mod expres, de lege.

Perioada cât reclamantul a efectuat stagiul militar nu reprezintă vechime în funcție și nu poate fi avută în calcul la stabilirea salarizării, astfel cum a reținut instanța de fond.

Deși perioada în care a fost efectuat stagiul militar este și va rămâne vechime în magistratură, în sensul art. 86 din Legea nr. 303/2004, vechimea în magistratură nu este unul și același lucru cu vechimea în funcție, prima fiind avută în vedere în alte situații, precum stabilirea vechimii în vederea pensionării stabilirea vechimii necesare pentru înscrierea la diferite examene de promovare, însă nu și pentru stabilirea coeficientului de ierarhizare salarială.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicită admiterea cererii de recurs, casarea în totalitate a sentinței atacate și pe fond, respingerea în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, intimatul-reclamant arată că, Hotărârea nr. 541/2009 a CSM are ca finalitate interpretarea/calificarea perioadei în care o persoană a efectuat stagiul militar obligatoriu, general obligatorie sub toate efectele posibile și nu doar pentru acordarea indemnizațiilor prev. de art. 81 din Legea nr. 303/2004. Lectura considerentelor de fapt, reținute în această hotărâre, susține concluzia că domnul procuror nu era în situația de a avea nevoie, pentru îndeplinirea condițiilor de pensie, de o astfel de recunoaștere.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâților la emiterea unui ordin prin care să fie trecut într-o clasă de salarizare corespunzătoare unei vechimi în funcție între 20-25 ani începând cu data de 01.09.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în perioada efectuării stagiului militar (28.10.1998 - 13.04.1999), reclamantul și-a păstrat calitatea de judecător, întrucât potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 46/1996 "Contractele de muncă ale salariaților chemați pentru îndeplinirea serviciului militar (…) cu termen redus (…) se mențin în condițiile prevăzute de lege.", îndeplinind în acel interval de timp o obligație legală, cu revenirea sa la împlinirea duratei stagiului militar pe postul ocupat anterior la Judecătoria Mediaș, context în care, beneficiul legal obținut de reclamant ca efect al îndeplinirii obligației legale vizând stagiul militar nu îl constituie doar reținerea duratei acestuia în calculul vechimii în muncă, ci și în calculul vechimii în funcție, acest din urmă beneficiu reieșind dintr-o interpretare coroborată a textelor legale, cu observarea faptului că militarului în termen nu îi înceta calitatea avută anterior încorporării, în cazul de față aceea de judecător.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect se invocă interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 303/2004 în sensul că, perioada în care intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar nu poate fi recunoscută ca vechime în funcția de judecător.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, în vigoare în perioada de referință (octombrie 1998 - aprilie 1999) menționează că "Serviciul militar este obligatoriu pentru toți bărbații, cetățeni români, și se îndeplinește în următoarele forme: a) ca militari în termen; b) ca militari cu termen redus;(…) Timpul cât o persoană îndeplinește serviciul militar constituie vechime în muncă.", iar potrivit art. 26 din același act normativ "Absolvenții instituțiilor civile de învățământ superior, recunoscute de stat, care nu au îndeplinit obligațiile militare până la începerea studiilor, efectuează serviciul militar cu termen redus cu durata de 6 luni, în primul an după absolvire, dacă nu au împlinit vârsta de 35 de ani.".

Așadar, în mod corect a reținut prima instanță că efectuarea serviciului militar la nivelul anilor 1998 - 1999 constituia o obligație legală pentru fiecare bărbat, cetățean român, iar unui absolvent de învățământ superior îi revenea obligația să efectueze serviciul militar cu termen redus cu durata de 6 luni, acesta constituind potrivit legii vechime în muncă.

De asemenea, relevante sunt dispozițiile art. 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești potrivit cărora:

"Salariile de bază ale magistraților se stabilesc pe funcții, grade profesionale și gradații, în raport cu nivelul instanțelor și al parchetelor și cu vechimea în magistratură, (…)", iar la art. 5 s-a menționat că:

"(1) Magistrații beneficiază de un spor de stabilitate în magistratură în raport cu vechimea efectivă în funcția de magistrat, calculat la salariul de bază, după cum urmează:- de la 5 la 10 ani - 10%; - de la 10 la 20 de ani - 15%; - peste 20 de ani - 20% . (2) Sporul prevăzut la alin. (1) se plătește de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în magistratură.".

Dispozițiile art. 44 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească stabileau că:

"Constituie vechime în magistratură perioada în care o persoană a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în Ministerul Justiției, în Institutul Național al Magistraturii ori în laboratoarele de expertiză criminalistică din subordinea Ministerului Justiției, de avocat sau de magistrat-asistent la Curtea Supremă de Justiție, funcția de ministru al justiției, de secretar de stat ori de secretar general în Ministerul Justiției, funcții de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat. Timpul în care o persoană, licențiată în drept sau drept economic-administrativ, este senator sau deputat, judecător al Curții Constituționale, avocat al poporului, membru al Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, se consideră vechime în magistratură. De asemenea, se consideră vechime în magistratură timpul cât o persoană care a avut calitatea de magistrat sau asimilat al acestuia exercită o funcție de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, al instituției prezidențiale, al Curții Constituționale, al Curții de Conturi, Consiliului Legislativ, al instituției Avocatul Poporului sau al Guvernului.", respectiv art. 45 - "Întreruperile de activitate datorate suspendării din funcție, pensionării pentru incapacitate temporară de muncă, precum și trecerii în alte funcții decât cele prevăzute la art. 44 alin. (2) nu se iau în calculul vechimii în magistratură, dacă legea nu prevede altfel.".

Așadar, potrivit Legii nr. 92/1992 în categoria "vechime în magistratură" se includea exercițiul a multiple profesii juridice, inclusiv perioada în care persoana respectivă a îndeplinit funcția de judecător, iar ipotezele care nu se luau în considerare erau stabilite limitativ, implicând în esență întreruperi de activitate din cauze imputabile sau treceri în alte funcții decât cele detaliate explicit de lege.

În acest sens sunt și considerentele Hotărârii nr. 541 din 19.03.2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în care se menționează în mod expres că "În perioada (...) în care domnul (...) a efectuat stagiul militar, constituie vechime în muncă întrucât magistratul a întrerupt numai activitatea de procuror, dar raportul de muncă în funcția de procuror nu a încetat, ci a fost doar suspendat.

Vechimea în muncă constituie o specie a vechimii în muncă.

Cu alte cuvinte pentru ca o perioadă de timp să constituie vechime în magistratură, ea trebuie să fie în primul rând recunoscută, potrivit dispozițiilor legale, ca vechime în muncă. Plenul constată, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, că durata cât magistratul și-a efectuat serviciul militar în termen constituie vechime în muncă. Or, întrucât raportul de muncă nu a încetat, ci a fost suspendat, iar suspendarea nu a fost o consecință a inițiativei sau culpei magistratului, vechimea în muncă nu poate fi considerată întreruptă și, implicit vechimea în funcția de procuror și vechimea în magistratură nu pot fi considerate a fi fost întrerupte."

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că atât timp cât durata stagiului militar constituie vechime în magistratură, în mod corect a reținut prima instanță că aceasta constituie și vechime în funcție, iar temeiul reținerii vechimii în magistratură îl constituie calitatea de magistrat, care conferă totodată și vechime în funcție.

Faptul efectuării de către intimatul-reclamant a obligație legale de satisfacere a stagiului militar în perioada octombrie 1998 - aprilie 1999 nu a determinat încetarea calității sale de judecător, una pe care a deținut-o în mod continuu de la 01.09.1998 la zi, cu acumularea vechimii corespunzătoare în funcție în toată această perioadă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefodnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 288 din 21 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2021.