Decizia nr. 6065/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 3853/2017 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații au solicitat anularea actului administrativ nr. 40.138 din 15.07.2016 al instituției pârâte (comunicat la data de 22.07.2016) prin care s-a respins plângerea prealabilă depusă de antecesorul său prin care solicită acordarea retroactivă a avansărilor în grad și a soldei de care a fost privat prin trecerea abuzivă în rezervă, recunoașterea vechimii în muncă de care a fost privat și declasificarea documentelor care au stat la baza măsurii de trecere în rezervă; cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3853 din 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității cererii, ca neîntemeiate, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele A., B. si C., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 1568 din 11 martie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurentele-reclamante C., B. și A. împotriva sentinței nr. 3853 din 23 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. si C., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații. A obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să îi recunoască antecesorului reclamantelor, D., vechimea în muncă de care a fost privat, solda și gradele militare care i-ar fi fost acordate, începând cu data trecerii în rezervă, în condițiile legii. A respins capătul de cerere privind declasificarea documentelor care au stat la baza măsurii de trecere în rezervă ca nefondat.

Calea de atac a revizuirii exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 1568 pronunțată la data de 11 martie 2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire Serviciul Român de Informații întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire în modalitatea în care este formulată și motivată, schimbarea în tot a deciziei nr. 1568 din 11 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul respingerii recursului declarat de intimatele-recurente și, pe cale de consecință, să fie menținută sentința nr. 3853 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București. În motivarea cererii de revizuire, sub un prim motiv se susține că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a dat mai mult decât s-a cerut, sens în care arată ca instanța de judecată a încălcat principiul disponibilității părților prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. atâta vreme cât reclamantele au solicitat prin cererea de chemare în judecată doar "anularea actului administrativ nr. x din 15 iulie 2016 al instituției pârâte prin care s-a respins plângerea prealabilă", fără însă a solicita și obligarea SRI la soluționarea capetelor de cerere din petiție sau să solicite acordarea de daune materiale și morale. În consecință, susține revizuentul că instanța era obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând a se pronunța asupra unui lucru ce nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunțe asupra unui lucru cerut. Prin cel de-al doilea motiv al cererii de revizuire se susține că decizia nr. 1568 a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă revizuentul Serviciul Român de Informații la emiterea unui nou act administrativ - în fapt, un ordin de reîncadrare în activitate. Decizia 1568 a obligat revizuentul la emiterea unui alt act administrativ de reîncadrare retroactivă prin care să i se recunoască antecesorului reclamantelor vechimea în muncă de care a fost privat, solda și gradele militare care i-au fost acordate, începând cu data trecerii în rezervă, situație față de care afirmă revizuentul că petentul D. nu îndeplinea condițiile legale de vârstă (64 de ani) conform art. 86 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 iar potrivit art. 67 din același act normativ ofițerii, maiștrii militari și subofițerii aflați în retragere pot fi înaintați în grad în mod excepțional cu prilejul evocării unor evenimente importante din istoria patriei și forțelor armate ale României. În acest sens arată că în condițiile în care instanța penală a dispus achitarea doar în urma unor cauze de înlăturare a răspunderii penale, nu poate fi considerat un refuz nejustificat anularea ordinului de trecere în rezervă și reîncadrarea în Serviciul Român de Informații cu acordarea retroactivă a gradelor militare, astfel cum s-a solicitat de către numitul D.. Prin cel de-al treilea motiv de revizuire se susține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut pentru că îi repune pe continuatorii antecesorului în termenul de exercitare a dreptului material la acțiune împotriva unui act administrativ emis în anul 1996 care a intrat în circuitul civil și care încă produce efecte juridice. În acest sens susține revizuentul că fostului cadru militar i-a fost comunicat verbal, în anul 1996, ordinul de trecere în rezervă, iar argumentele invocate de intimate conform cărora o simplă petiție formulată în data de 15 iunie 2016 prin care se solicită anularea ordinului de trecere în rezervă al lui de cuius, petiție la care s-a răspuns prin adresa din 15 iulie 2016 a cărei anulare se cere nu poate constitui o repunere în termenele expres stipulate de lege, termene depășite cu mai mulți ani. Condițiile repunerii în termenul de contestare a actelor administrative sunt expres stabilite de lege având caracter obligatoriu, orice interpretare a efectelor juridice produse de petiția formulată în data de 15 iunie 2016 de către fostul ofițer în sensul că aceasta l-ar repune în termenul de contestare ori că ar putea fi considerată plângere prealabilă ar duce, inevitabil, la eludarea dispozițiilor legale în materie. În consecință, susține că a fost depășit termenul de contestare pentru anularea efectelor Ordinului Directorului de trecere în rezervă

Apărările intimatelor-reclamante. Intimatele-reclamante au depus la dosar concluzii scrise prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondaă. II. Soluția instanței de revizuire Analizând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, din următoarele considerente: Înalta Curte reține că revizuirea este o cale de atac extraordinară și, ca atare, este admisibilă doar în cazurile limitativ prevăzute de lege, aspect care presupune obligația părții de a indica în cuprinsul cererii formulate a temeiurilor legale pe care înțelege să își fundamenteze cererea sa. Cererea de revizuire formulată în cauză de revizuentul Serviciul Român de Informații a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., motiv de revizuire incident atunci când printr-o hotărâre asupra fondului sau care evocă fondul instanța: "1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Subsumat acestui motiv de revizuire se invocă faptul că instanța de recurs a concluzionat în sensul obligării revizuentului la emiterea unui act administrativ prin care să i se recunoască antecesorului reclamantelor, D., vechimea în muncă de care a fost privat, solda și gradele militare care i-ar fi fost acordate, începând cu data trecerii în rezervă, în condițiile în care, susține revizuentul, obiectul cererii de chemare în judecată l-a reprezentat doar "anularea actului administrativ nr. x din 15 iulie 2016 al instituției pârâte prin care s-a respins plângerea prealabilă". Înalta Curte reține faptul că acest prim motiv de revizuire are în vedere nesocotirea de către instanță a principiului disponibilității, nesocotire concretizată într-una dintre cele trei ipoteze reglementate de prevederile C. proc. civ.: extra petita, minus petita, plus petita. Din analiza textului legal rezultă că ipoteza de revizuire se referă la trei situații în care instanța s-a pronunțat în afara limitelor învestirii sale: dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, soluționând extra petita, pronunțarea minus petita, fiind omisă pronunțarea asupra unui capăt de cerere sau ultima situație, plus petita dacă instanța a oferit autorului cererii mai mult decât a cerut. Ipoteza la care revizuentul face trimitere vizează existența unei extra petita și plus petita, susținându-se, în esență, că instanța de recurs a pronunțat mai mult decât s-a cerut întrucât obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit "doar anularea actului administrativ nr. x din 15.07.2016 al insituției pârâte prin care s-a respins plângerea prealabilă" cât și faptul că a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată nu a vizat și anularea ordinului de trecere în rezervă. Incidența motivului de revizuire invocat de către revizuent în prezenta cauză este condiționată de existența unor inadvertențe între obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu argumentele care au condus la soluția pronunțată ori modul în care instanța de control judiciar a procedat la analiza legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs. Or, în cauză, Înalta Curte reține că prin cererea introductivă reclamantele au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea actului administrativ nr. 40.138 din 15.07.2016, comunicat la data de 22.07.2016, emis de pârâtul Serviciul Român de Informații prin care s-a respins plângerea prealabilă depusă de antecesorul acestora prin care solicita acordarea retroactivă a avansărilor în grad și a soldei de care a fost privat prin trecerea abuzivă în rezervă, recunoașterea vechimii în muncă de care a fost privat și declasificarea documentelor care au stat la baza măsurii de trecere în rezervă, solicitând anularea actului administrativ și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, constată Înalta Curte că obiectul acțiunii a fost calificat de instanța de fond ca fiind anularea unui act administrativ asimilat, sub forma refuzului nejustificat al autorității pârâte, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, manifestat explicit prin adresa nr. x din 15.07.2016 emisă de aceasta, prin care s-a respins cererea depusă de antecesorul reclamantelor, prin care solicita acordarea retroactivă a avansărilor în grad și a soldei de care a fost privat prin trecerea abuzivă în rezervă, recunoașterea vechimii în muncă de care a fost privat și declasificarea documentelor care au stat la baza măsurii de trecere în rezervă, sentința Curții de Apel București nefiind atacată de către revizuent. Este de menționat și faptul că prin Decizia atacată nr. 1568 din 11 martie 2020, instanța de recurs a reținut în mod clar obiectul cererii arătând că "instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu un refuz nejustificat al autorității pârâte de emitere a unui act administrativ de remediu, având drept cauză juridică două evenimente cu caracter juridic noi, care au constituit temeiul demersului administrativ de acordare retroactivă a drepturilor de care ar fi beneficiat D., dacă nu ar fi fost trecut în rezervă." Prin urmare, susținerile revizuentului nu pot fi circumscrise motivului de revizuire invocat, atâta vreme cât prin plângerea prealabilă s-a solicitat acordarea retroactivă a avansărilor în grad și a soldei de care a fost privat prin trecerea abuzivă în rezervă, recunoașterea vechimii în muncă de care a fost privat și declasificarea documentelor care au stat la baza măsurii de trecere în rezervă, obiectul acțiunii în contenciosul administrativ nefiind reprezentat doar de anularea adresei răspuns ci refuzul nejustificat al autorității pârâte de a rezolva cererea. Se constată astfel că instanța de recurs, prin admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și, în rejudecare, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a respectat limitele învestirii și principiul disponibilității părților. În ce privește plus petita, revizuentul circumscrie acestei ipoteze împrejurarea că prin soluția pronunțată în recurs, de obligare a revizuentului la emiterea unui act administrativ prin care să i se recunoască antecesorului reclamantelor, D., vechimea în muncă de care a fost privat, solda și gradele militare care i-au fost acordate, începând cu data trecerii în rezervă, lipsește de efecte juridice ordinul de trecere în rezervă încă în vigoare deși intimatele nu au investit instanța cu această solicitare. Se argumentează în sensul că la momentul solicitării de înaintare succesivă în grad de ofițer în rezervă, petentul D. nu îndeplinea condițiile legale de vârstă (64 de ani) conform art. 86 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 iar potrivit art. 67 din același act normativ ofițerii, maiștrii militari și subofițerii aflați în retragere pot fi înaintați în grad în mod excepțional cu prilejul evocării unor evenimente importante din istoria patriei și forțelor armate ale României. În acest sens arată că în condițiile în care instanța penală a dispus achitarea doar în urma unor cauze de înlăturare a răspunderii penale, nu poate fi considerat un refuz nejustificat anularea ordinului de trecere în rezervă și reîncadrarea în Serviciul Român de Informații cu acordarea retroactivă a gradelor militare, astfel cum s-a solicitat de către numitul D.. În opinia instanței de revizuire, argumentele revizuentului constituie, în realitate, critici referitoare la modalitatea în care instanța de recurs a aplicat normele juridice incidente în cauză și a apreciat, la momentul rejudecării cauzei, probele administrate în cauză, nefiind vorba deci despre existența unei depășiri ale limitelor învestirii instanței în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Sub acest aspect este de menționat faptul că prin Decizia atacată nr. 1568 din 11 martie 2020, instanța de recurs a reținut că "este nerelevantă împrejurarea că ordinul de trecere în rezervă a defunctului D., respectiv Ordinul Directorului SRI nr. DP.0619/27.05.1996 ar fi fost comunicat în mod legal și nu a fost contestat, întrucât acțiunea de față are ca și cauză juridică refuzul nejustificat al autorității pârâte de a proceda la o reparație administrativă, urmare a Hotărârii din 8 ianuarie 2013 în cauza BUCUR și TOMA împotriva României și a Deciziei nr. 179 pronunțată in dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, obiectul acțiunii nefiind anularea acestui ordin de trecere în rezervă". În alți termeni, instanța de recurs a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează ordinul de trecere în rezervă ci refuzul nejustificat al autorității pârâte de emitere a unui act administrativ de remediu, având drept cauză juridică două evenimente cu caracter juridic noi, care au constituit temeiul demersului administrativ de acordare retroactivă a drepturilor de care a beneficiat D., dacă nu ar fi fost trecut în rezervă. În consecință, instanța de recurs nici nu a dispus anularea ordinului de trecere în rezervă, ci ceea ce s-a stabilit prin decizia 1568 a fost faptul că se impune o reparație în condițiile în care s-a constatat că, în litigiu, nu a fost vorba despre comiterea unor abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziții legale. Tot în ultima ipoteză a normei art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este încadrat și ultimul motiv al cererii de revizuire ce vizează faptul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece îi repune pe continuatorii antecesorului în termenul de exercitare a dreptului material la acțiune împotriva unui act administrativ emis în anul 1996 care a intrat în circuitul civil și care încă produce efecte juridice. Având în vedere Hotărârea CEDO din 8 ianuarie 2013 în cauza Bucur și Toma împotriva României prin care s-a constatat că acestuia i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenție și respectiv dreptul la libertatea de exprimare prin atingerea dreptului de a comunica informații prevăzut de art. 10 din CEDO precum și remediul obținut deja pe latură penală prin achitarea sa pentru cele trei fapte prevăzute de art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 și art. 208 C. pen., pentru care fusese condamnat urmare a pronunțării deciziei penale nr. 179 din 11.02.2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, demersul administrativ a vizat o reparație a consecințelor negative din punct de vedere al carierei militare. Așadar, din perspectiva obiectului învestirii, instanța nu s-a pronunțat plus, minus ori ultra petita, ci a dispus exclusiv asupra cererii formulate, fiind admisă în parte, soluție ce nu este susceptibilă de critica întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. intervine numai dacă instanța s-a pronunțat asupra a ceva ce excede voinței petentului, din punct de vedere al obiectului formei procedurale promovate, iar nu pentru temeiurile de fapt și juridice avute în vedere ori interpretările date, căci toate acestea se circumscriu conceptului larg de judecată pe fond, abstras condițiilor de revizuire presupuse de textul de referință. Prin urmare, în cauză nu au fost formulate critici care să pună problema existenței cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Serviciul Român de Informații împotriva deciziei nr. 1568 din 11 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.