ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6062/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.07.2016, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, contestație împotriva Raportului de Evaluare nr. x/28.06.2016 întocmit la 28.06.2016, în lucrarea nr. x/04.12.2014, solicitând anularea acestuia și, în subsidiar, anularea dispoziției privind luarea măsurilor prevăzute de art. 25 alin. (3) si alin. (4) din Legea nr. 176/2010.

Prin sentința civilă nr. 3513 din data de 06 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea contestației și anularea Raportului de evaluare.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată recurentul că instanța de fond deși concluzionează că din perspectiva Legii nr. 348/2003 precum și din perspectiva Regulamentului UE, acesta nu are calitatea de "comerciant" reținând că potrivit acestor reglementări noțiunea de comerciant este folosită pentru "a desemna persoana care valorifică fructele, termen distinct de producător, importator, exportator, iar definiția comercianților și înregistrarea lor într-o bază de date este legată, în mod evident de expunerea sau punerea în vânzare a acestor produse, în mod contradictoriu reține că noțiunea de comerciant definită de către reglementările speciale cărora recurentul i se supun prin efectul direct al excepției instituite de către art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 ar fi diferită de noțiunea de "comerciant" utilizată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în condițiile în care este de notorietate că viciul principal al Legii nr. 161/2003 este tocmai existența unei definiții de comerciant, persoană fizică.

Or, din perspectiva legii speciale a pomiculturii, comerciant este doar persoana fizică care deține fructe și legume care fac obiectul standardelor de comercializare, în scopul precis al expunerii sau punerii lor în vânzare, al vânzării lor sau al comercializării în orice alt mod, sau desfășoară efectiv oricare dintre activitățile menționate anterior, în ceea ce privește fructele și legumele care fac obiectul standardelor de comercializare.

Afirmă recurentul că niciuna din aceste activități nu poate fi reținută în ceea ce-l privește pe recurent astfel că acesta nu poate fi calificat "comerciant" indiferent că ne raportăm la regimul juridic al unei persoane fizice autorizate sau al unei întreprinderi individuale, în baza unicului și singurului argument că a fost înregistrat în registrul comerțului. Înregistrarea în baza de date a registrului comerțului este consecința incidenței reglementărilor ce privesc formalistica atestării existenței unei entități juridice, nefiind însă îngăduită extinderea efectelor reglementărilor ce țin de necesitatea existenței unei baze de date centralizate a acestor structuri, la modificarea substanței calificativului comerciant, contrar a ceea ce însăși legea materială specială, respectiv Legea 348/2003 stabilește, dar mai ales peste ceea ce chiar Legea nr. 161/2003 vizează atunci când are în vedere regimul juridic al incompatibilităților.

Pe de altă parte, susține recurentul că inclusiv instanța de judecată, cu referire la incidența O.U.G. nr. 44/2008, admite că doar exercitarea efectivă a activității conduce la calificarea persoanei fizice în comerciant persoană fizică. Însă, cu toate acestea considerentele sentinței recurate sunt opuse acestei teze, prima instanță concluzionează în mod contradictoriu în sensul că "simpla constatare a existenței unui cumul de funcții este suficientă pentru a se reține starea de incompatibilitate".

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de casare sunt structurate pe două argumente, astfel:

Susține recurentul că nu este întrunit, în prezenta cauză, niciunul dintre elementele conținutului juridic al noțiunii de incompatibilitate vizate de art. 87 din Legea nr. 161/2003, sens în care arată:

i) Întreprinderea Individuală A. nu a desfășurat activitate comercială de nicio natură, prin urmare, recurentul nu se încadrează în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) având în vedere că nu deține calitatea de comerciant, respectiv de profesionist din perspectiva reglementărilor actuale.

Mai arată recurentul că nu poate fi reținută calitatea de comerciant persoană fizică a recurentului nici din perspectiva cadrului legal actual de reglementare, sens în care afirmă că referirile la noțiunea de "comerciant" pe care Legea nr. 161/2003 le face atunci când reglementează cazul de incompatibilitate trebuie înțeles ca referiri la noțiunea de "profesionist" reglementată de art. 3 din C. civ., în sprijinul acestei soluții fiind dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În raport de condițiile impuse de dispozițiile art. 3 alin. (2) din C. civ., susține recurentul că noțiunea de profesionist (și implicit noțiunea de "comerciant" cu care a operat ANI) este condiționată în toate cazurile de exercitarea efectivă a unei activități aducătoare de profit.

Arată recurentul că teza finală a art. 3 alin. (3) din C. civ. se referă, în mod cert, la categoria largă a profesioniștilor, astfel că, realizând distincția, suntem în prezența exploatării unei întreprinderi economice doar în situația în care există scop lucrativ.

Folosind interpretarea per a contrario, în absența scopului lucrativ, întreprinderea este necomercială, iar persoana care o exploatează este un profesionist necomerciant.

Afirmă recurentul că și probele aflate la dosar, mai cu seamă adeverințele emise de către organele fiscale susțin faptul că nu au fost desfășurate activități comerciale, confirmând că veniturile realizate din eventualele activități independente, pentru perioada de referință, sunt zero RON, drept urmare simpla deținere a calității de titular al întreprinderii individuale/persoane fizice autorizate, nu este suficientă pentru reținerea și constatarea stării de incompatibilitate fiind necesară exercitarea efectivă a obiectului de activitate al întreprinderii individuale.

ii) temeinicia recursului prin raportare la modificările legislative intervenite prin Legea nr. 87/2017, lege a cărei incidență nu a fost analizată de instanța de judecată.

În argumentarea acestei critici se susține că sancțiunea ce intervine, respectiv cea a pierderii mandatului de primar are o natură gravă și un caracter punitiv și exemplar, astfel că această sancțiunea trebuie calificată ca fiind o "sancțiune penală", situație care necesită aplicarea dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În identificarea noțiunii de "acuzație penală", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat criteriile ce stau la baza acestei calificări, respectiv: clasificarea faptei potrivit dreptului național, natura faptei incriminate și natura și gravitatea sancțiunii.

În raport de aceste aspecte cât și de jurisprudența CEDO precum și a Curții Constituționale a României, concluzionează recurentul că, într-o situație ce poate fi asimilată, potrivit aprecierilor Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Curții Constituționale a României, reglementării penale, a intervenit o lege mai favorabilă în temeiul căreia fapta ce a fost reținută cu privire la recurent nu mai poate oricum să mai fie considerată o incompatibilitate, drept urmare instanța de recurs este chemată să dea efect legislației mai favorabile și că constate că recurentul nu a încălcat niciodată regimul juridic al incompatibilităților atâta vreme cât nu a exercitat simultan cele două calități speciale ca generând caz de incompatibilitate.

iii) Raportul de evaluare a fost emis cu nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților reglementat prin Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 176/2000 prin neobservarea spiritului în care aceste reglementări au fost edictate și prin ignorarea obiectivului major vizat prin instituirea cazurilor de incompatibilitate și contrar jurisprudenței recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Susține recurentul că incidența cazului de incompatibilitate trebuie analizată și stabilită nu doar în raport cu litera legii ci, mai cu seamă în acord cu spiritul ei, identificarea unei eventuale suspiciuni legitime ce ar putea fundamenta concluziile ANI implicând în mod obligatoriu stabilirea existenței unor premise reale și nu pur teoretice, de natură a afecta integritatea recurentului în exercitarea funcției de primar. Incidența unei stări de incompatibilitate s-ar justifica doar în măsura în care ambele funcții sunt exercitate concomitent, în mod activ, prin adoptarea de acte juridice producătoare de efecte juridice, prin manifestarea efectivă și proactivă a unei conduite comerciale în calitate de titular al întreprinderii individuale, nefiind suficientă simpla deținere a funcției private, cum contrar spiritului și chiar literei legii a stabilit ANI prin raportul de evaluare, și contrar și celor reținute de prima instanță.

Punctul de vedere al intimatei ANI cât și cel al instanței de judecată este rezultatul exclusiv al unei interpretări de o rigiditate excesivă a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 fără ca aceasta să fie coroborate cu ansamblul reglementărilor juridice ce delimitează sfera de incidență a acestor incompatibilități dar și scopul avut în vedere de către legiuitor la edictarea normei juridice.

Afirmă recurentul că interesul public al comunității a fost în mod cert valorizat, ocrotit și promovat de către acesta, dovadă fiind numeroasele realizări ce caracterizează întregul mandat exercitat până în prezent, fiind derulate sub mandatele sale de primar, proiecte cu o valoare de peste 15v mil. euro, o pondere semnificativă deținând-o proiectele derulate sau în curs de derulare prin finanțări provenind din fonduri externe nerambursabile, în prezent fiind în derulare circa 5 proiecte de modernizare la nivelul comunei Bucșani.

i) încălcarea dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 respectiv inexistența actului de sesizare a ANI, susținând recurentul că activitatea de evaluare a recurentului nu putea începe în baza sesizării făcută de persoana fizică B. la data de 04.12.2014, în condițiile în care, din certificatul de moștenitor nr. x/21.11.2014 acesta a decedat la data de 05.09.2014, fiind evidentă imposibilitatea fizică a persoanei indicate de către ANI de a formula o astfel de sesizare. Efectul inexistenței actului de sesizare are ca și consecință nulitatea integrală a Raportului de evaluare rezultat.

ii) nerespectarea dispozițiilor art. 13 și art. 14 din Legea nr. 176/2010 referitoare la dreptul persoanei de a fi informată în prealabil obținerii informațiilor ce nu au caracter public, atrage nulitatea absolută a Raportului de evaluare potrivit art. 20 din aceeași lege.

Susține recurentul că aceste dispoziții legale impun intimatei ANI ca, anterior obținerii de informații nepublice, persoana evaluată să fie informată în prealabil despre declanșarea procedurii administrative pornită împotriva sa, iar în cauză aceste dispoziții legale nu au fost respectate, inspectorul de integritate declanșând procedura evaluării prin transmiterea de adrese către autoritățile administrației publice, respectiv Primăria Bucșani și Direcția pentru Evidență a Persoanelor în scopul obținerii de informații referitoare la recurent, consultând baza de date personale, gestionată de Ministerul Afacerilor Interne.

iii) nerespectarea normelor procedurale incidente, în efectuarea activității de evaluare cu privire la extinderea evaluării și asupra persoanelor care alcătuiesc familia persoanei verificate.

Afirmă recurentul că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că inspectorii de integritate au solicitat și au accesat date cu caracter personal ale membrilor familiei sale făcând abstracție de normele incidente în cauză. Invocă în acest sens Nota privind rezultatul consultării bazei de date aparținând Direcției pentru Evidența Persoanelor nr. 1151/05.12.2015 și adresa ANI către Oficiul Național al Comerțului din care se poate observa că au fost efectuate verificări atât cu privire la soția recurentului C., cât și a fiului acestuia, D..

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esență, în ce privește motivul de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține intimata că este nefondat, argumentele invocate vizând mai degrabă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în raport de dispozițiile Legii nr. 348/20003 legea pomiculturii și de definiția dată noțiunii de comerciant de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 și O.U.G. nr. 44/2008, aspect ce nu poate fi încadrat motivului de casare invocat.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicită intimata respingerea acestuia ca nefondat, arătând că exercitarea acestei activități se realizează prin intermediul unei forme de organizare economică, respectiv persoană fizică autorizată care îi conferă reclamantului calitatea de comerciant persoană fizică.

Se susține, de asemenea, că regimul juridic al incompatibilităților este expres prevăzut de legislația în vigoare, legea interzicând cumulul de calități, necondiționat de alte aspecte.

Arată intimata că recurentul a fost informat la data de 08.12.2014 prin adresa înregistrată sub nr. x/G/II cu privire la declanșarea activității de evaluare a respectării de către acesta a regimului juridic al incompatibilităților, ulterior acestei adrese fiind solicitate date de la instituțiile și autoritățile publice.

Afirmă intimata că informațiile privind bunurile mobile și imobile deținute de o persoană evaluată împreună cu familia, veniturile obținute de către aceștia precum și calitățile deținute în entități economice, asociații profesionale se menționează în mod obligatoriu și în declarațiile de avere, respectiv interese - documente care se numără printre actele care stau la bazaa emiterii unui raaport de evaluare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a investit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea Raportului de evaluare nr. x/28.06.2016 emis de intimata-pârâtă.

Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că raportul de evaluare atacat este legal.

Soluția Curții de Apel București este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Prin raportul de evaluare contestat s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 pentru că reclamatul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât a deținut simultan cu funcția de primar în mandatul 2012-2016 al comunei Bucșani, județul Dîmbovița, și calitatea de comerciant persoană fizică (A. Persoană Fizică Autorizată).

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Reține Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Hotărârea este actul prin care se finalizează procesul, ea reprezentând opera judecătorului al cărei conținut este rodul raționamentului prin care acesta supune o speță determinată regulii generale de drept. Evoluția acestui raționament reprezintă "motivarea hotărârii". Motivarea hotărârii este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părțile litigante, dar și pentru a permite, când este cazul, instanțelor superioare să verifice dacă nu există lacune sau contradicții în raționamentul judecătoriilor.

Referindu-se la "obligația instanțelor de judecată de a-și motiva deciziile", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 din Convenție obligă, într-adevăr, instanțele să-și motiveze hotărârile, dar această obligație nu trebuie înțeleasă în sensul că ele trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului. Întinderea obligației de motivare a deciziilor variază în funcție de natura acestora (Ruiz Torija contra Spaniei).

Constată Înalta Curte, că judecătorul fondului a analizat judicios legalitatea actului atacat prin prisma situației de fapt reținute, cât și a criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că elementele dosarului au fost trecute prin filtrul propriei sale aprecieri.

Observă Înalta Curte că argumentele formulate în temeiul acestui motiv de casare vizează în esență o presupusă aplicare greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în raport de dispozițiile Legii nr. 348/2003 și de definiția noțiunii de "comerciant" dată de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 și O.U.G. nr. 44/2008, interpretarea și aplicarea acestor dispoziții legale urmând a fi analizată în cele ce urmează.

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că ceea ce instanța de fond a reținut a fost faptul că starea de incompatibilitate nu este înlăturată prin raportare la noțiunea de "comerciant" prevăzută de Legea nr. 161/2011 care vizează nu numai valorificarea fructelor ci autorizarea pentru a desfășura orice activitate cu scop lucrativ, constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, și nu în raport de noțiunea de "comerciant" în sensul specific legii pomiculturii nr. 348/2003.

Ca atare nu ne aflăm in ipoteza unei motivări contradictorii ci, dimpotrivă, acesta reprezintă raționamentul avut în vedere de instanța de fond la adoptarea soluției, situație care nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul recursului recurentul-reclamant invocă și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 vizând în principal calitatea de comerciant atribuită recurentului în calitatea sa de persoană fizică autorizată.

În esență recurentul-reclamant susține că nu a desfășurat o activitate economică de natură a-i atrage calitatea de comerciant incompatibilă cu calitatea de primar, simpla înregistrare ca persoană fizică autorizată neconferindu-i calitatea de comerciant de natură a atrage situația de incompatibilitate constatată nelegal prin raportul de evaluare.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în mod corect prima instanță, pe situația de fapt corect constatată, a menținut raportul de evaluare prin care s-a stabilit că recurentul - reclamant a încălcat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Verificând legalitatea și temeinicia raportului de evaluare contestat, instanța de fond a concluzionat că Agenția Națională de Integritate a identificat în mod judicios elementele de incompatibilitate existente în speță, raportat la întreaga stare de fapt, făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în materia incompatibilităților, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, statuând că simpla înregistrare în Registrul Comerțului atribuie persoanei, care a solicitat înregistrarea ca persoană fizică autorizată, calitatea de comerciant, fundamentându-și soluția și pe dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 si O.U.G. nr. 44/2008.

În virtutea rolului său activ instanța de fond a analizat, în mod complet, toate chestiunile deduse judecății de către ambele părți din proces, arătând care sunt considerentele care au format convingerea instanței că textul art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare a fost corect aplicat de inspectorul de integritate raportat la situația de incompatibilitate a reclamantului, ce este generată de deținerea concomitentă a funcției de primar al comunei Bucșani, județul Dîmbovița și a calității de comerciant în cadrul " A. persoană fizică autorizată", în perioada 14.08.2009 - 11.10.2013.

Prima instanță a verificat incidența în cauză a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (...) calitatea de comerciant persoană fizică".

Cu privire la criticile recurentului potrivit cărora persoana fizică autorizată nu a realizat efectiv activitate, astfel că nu poate fi reținută starea de incompatibilitate, se reține că, potrivit art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, forma incidentă în cauză, persoana fizică autorizată este persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 definește activitatea economică ca fiind activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit.

Persoanele fizice autorizate au, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, forma incidentă în cauză, obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului și autorizarea funcționării, înainte de începerea activității economice, ca persoane fizice autorizate.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, forma incidentă în cauză, prevede obligația persoanelor fizice autorizate, înainte de începerea activității economice, să ceară înregistrarea în registrul comerțului, iar potrivit alin. (2), în cursul exercitării activității lor sau la încetarea acesteia, persoanele fizice sau juridice prevăzute la alin. (1) au obligația de a solicita înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.

Calificarea persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă și din dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., care prevăd că referirile la comercianți din cuprinsul actelor normative în vigoare la data intrării în vigoare a C. civ. se consideră a fi referiri la persoanele fizice sau persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului.

Contrar celor susținute de către recurent, starea de incompatibilitate rezultă din deținerea simultană a celor două funcții/calități. Pentru stabilirea stării de incompatibilitate este suficient să fie deținute simultan două sau mai multe funcții/calități care generează starea de incompatibilitate, respectiv, în cauza de față, cea de comerciant persoană fizică și cea de primar. Legiuitorul, în art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nu face nicio distincție după cum funcția este exercitată efectiv sau nu, respectiv realizarea efectivă de profit sau nu.

Legiuitorul nu s-a referit la exercitarea activității de comerciant, ci la deținerea calității de comerciant persoană fizică, astfel că nu sunt justificate susținerile recurentului - reclamant referitoare la necesitatea efectuării unor acte și fapte de comerț în mod obișnuit, pentru a se reține starea de incompatibilitate.

Este adevărat că Legea nr. 161/2003 a fost modificată prin Legea nr. 87/2017, fiind modificată partea introductivă a art. 87 în sensul că începând cu data de 02.05.2017 conținutul acesteia este următorul "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități ...", însă în temeiul principiului tempus regit aqtum este aplicabilă cauzei forma legii la data analizării stării de incompatibilitate.

Cu referire la susținerile ce vizează faptul că eventuala pierdere a mandatului de primar, și în general a unui mandat asociat unei funcții eligibile, ca o consecință a unei fapte ilicite prin afectarea dreptului de a mai ocupa o funcție eligibilă timp de 3 ani, putând fi calificată această măsură de sancționare drept o "sancțiune penală" în sens european, Înalta Curte consideră că procedura se aplică unui număr restrâns de persoane, finalitatea procedurii nu este similară unei condamnări penale, nu există în paralel, o infracțiune similară și care are efect asupra mandatului de primar, nu privește drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, procedura nu se încadrează în noțiunea de "acuzație penală", avându-se în vedere că aceasta se adresează unui număr limitat de persoane, nu este îndeplinit criteriul generalității, iar gradul de severitate al "pedepsei" este scăzut.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție în conformitate cu care "(2)Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile." Prin urmare, legea civilă se aplică pentru viitor, nu retroactivează, excepțiile de la principiul neretroactivității fiind cele din materie penală și contravențională, și nu pot fi extinse și în materia contenciosului administrativ, dezincriminarea fiind o instituție de drept material în materie penală și contravențională, o instituție distinctă, de strictă interpretare și aplicare, care nu poate fi extinsă prin analogie și la alte situații, neprevăzute expres în acte normative.

Scopul legii speciale este acela de a sancționa acele persoane care, prin activitatea desfășurată, au avut activități incompatibile cu funcția de demnitate publică deținută, întrucât legiuitorul a urmărit transpunerea în legislația internă a principiului transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, respectiv transparență în modul de administrare și utilizare a bunurilor publice, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, fără a se aduce atingere vreunui drept sau libertăți fundamentale.

În ce privește critica din recurs ce vizează nulitatea Raportului de evaluare prin prisma art. 12 alin. (1) din Legea 176/2010 cât și prin prisma art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, constată Înalta Curte caracterul nefondat al acesteia.

Nulitatea Raportului de evaluare prin prisma art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocată de recurent cu argumentul că activitatea de evaluare a recurentului nu putea începe în baza sesizării făcută de persoana fizică B. la data de 04.12.2014, în condițiile în care, din certificatul de moștenitor nr. x/21.11.2014 acesta a decedat la data de 05.09.2014, fiind evidentă imposibilitatea fizică a persoanei indicate de către ANI de a formula o astfel de sesizare, nu poate fi primită.

În cauza de față, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat acest motiv de nelegalitate în fața instanței de fond, nefiind analizat de către aceasta.

În atare situație această critică nu poate face analiza instanței de control judiciar. Judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, neaduse spre analiza instanței de fond, nu este permisă avându-se în vedere dispozițiile art. 494 raport la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

În ce privește nulitatea Raportului de evaluare prin prisma art. 13 și 14 din Legea nr. 176/2010, constată Înalta Curte că potrivit art. 13 lit. b) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate poate solicita persoanelor fizice sau juridice date ori informații care nu sunt publice, doar după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acestuia pentru a prezenta un punct de vedere.

Sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță că prin scrisoarea transmisă la data de 17.03.2016 intimata-pârâtă a informat recurentul-reclamant prin intermediul unei scrisori (adresa nr. x/17.03.2016) recomandate (conformare de primire datată 21.03.2016) despre identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților prin încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

De asemenea, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, iar prevederile art. 13 și 15 din același act normativ, se aplică în mod corespunzător.

Dispozițiile art. 13 alin. (1) menționează în mod expres că după repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

Pe de altă parte, datele furnizate de ONRC nu sunt informații nedestinate publicului, în contextul în care acestea ar putea fi solicitate de orice persoană care justifică un interes.

Totodată, persoanele care se încadrează în categoriile reglementate de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 (printre care se regăsește și reclamantul) au obligația imperativă de a preciza funcțiile/calitățile deținute în cadrul entităților publice/private precum și veniturile obținute în cuprinsul declarațiilor de avere și de interese, declarații care sunt publice.

Datele furnizate de Registrul Comerțului și Primărie, cu privire la persoana fizică autorizată și validarea mandatului de viceprimar/primar sunt date de interes public ce puteau fi solicitate anterior informării persoanei evaluate, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Nici critica ce vizează extinderea evaluării la membrii familiei nu poate fi primită, reținând Înalta Curte că informațiile privind bunurile mobile și imobile deținute de o persoană evaluată împreună cu familia, veniturile obținute de către aceștia precum și calitățile deținute în entități economice, asociații profesionale, etc. se menționează în mod obligatoriu și în declarațiile de avere, respectiv de interese, documente care se numără printre actele care stau la baza emiterii unui raport de evaluare.

Instanța de fond a interpretat corect normele de drept aplicabile, dispozițiile care reglementează incompatibilitatea pentru funcția de primar, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant aflându-se în stare de incompatibilitate prin deținerea celor două funcții/calități.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 3513 din 6 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.