ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6059/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 6 iunie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE FRONTIERĂ TIMIȘOARA, solicitând anularea:

Prin sentința civilă nr. 671/22.02.2019, Curtea de Apel București a admis excepția tardivității și a respins cererea ca tardiv formulată.

Prin decizia nr. 5154/30.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 671/22.02.2019, a casat-o și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 308 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

După o prezentare amplă a aspectelor privind istoricul cauzei precum și a aspectelor soluționate în primul ciclu procesual, arată recurentul hotărârea este nelegală fiind pronunțată în contra dispozițiilor exprese a instanței de casare, instanța de fond nedepunând nicio diligență cu privire la asigurarea efectivă a asistenței judiciare gratuite, încuviințată în beneficiul recurentului.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că măsura interzicerii intrării în România, respectiv refuzul intrării la frontieră bazat pe semnalarea SINS sunt legale exclusiv pe baza apărărilor pârâtului că a acționat la solicitarea SRI, fără să aibă atribuții de a analiza oportunitatea măsurilor.

Astfel, apreciază recurentul că instanța de fond a procedat la o analiză strict formală, iar nu la o analiză de fond privind legalitatea acestor măsuri.

În consecință, susține recurentul că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cauză, dreptul al un proces echitabil ar fi presupus ca instanța de fond să analizeze în ce măsură interdicția intrării în țară, astfel cum a fost solicitată de SRI și pe baza înscrisurilor emise de această instituție est legală și temeinică, cu desemnarea unui avocat care să aibă dreptul să consulte toate documentele de la dosar și să pună concluzii cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor luate.

Simplu fapt că pârâtul a acționat, fără a se putea opune, la cererea SRI nu poate constitui în sine singura analiză pe care să se bazeze instanța atunci când reține legalitatea și temeinicia măsurilor.

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat recurentul anularea tuturor actelor ce au stat la baza semnalării în SINS, nu a indicat însă solicitarea SRI pentru că nu avea cunoștință de existența acesteia, dar aceasta nu înseamnă că instanța de fond nu trebuia să analizeze legalitatea și temeinicia sa, având în vedere că a reținut că refuzul intrării la frontieră din 06.03.2018 a avut drept temei semnalarea în SINS, iar semnalarea a avut drept temei solicitarea SRI.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare se arată că pe numele recurentul reclamant figurează o alertă conform art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului respectiv o semnalare de tip NPI (nepermiterea intrării pe teritoriul României) instituită la solicitarea SRI valabilă până la data de 09.08.2031. Prin urmare nu s-a permis intrarea în România fiind luată măsura Refuzului intrării la Frontieră în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 6 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor.

Totodată, arată intimatul că în conformitate cu Decizia UE 2018/934 a Consiliului privind punerea în aplicare a dispozițiilor rămase ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen în România și Bulgaria, începând cu data de 01.08.2018 cele două state au fost obligate să respecte acțiunea de urmat aferentă alertelor instituite de către un alt stat membru în baza art. 24 din Regulamentul 1987/2006.

Măsura interzicerii intrării în România a fost instituită la solicitarea Serviciului Român de Informații în conformitate cu dispozițiile art. 106

3

alin. (2) coroborat cu art. 8 alin. (1) lit. b) și art. 106

4

alin. (10) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

În prealabil se reține faptul că prin cererea de recurs se invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât criticile formulate de recurent împotriva sentinței recurate urmează a fi analizate în raport de domeniul de reglementare al motivelor de recurs invocate, avându-se în vedere și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia scopul recursului - cale extraordinară de atac - îl constituie "examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", acesta exercitându-se pentru motive de nelegalitate expres și limitativ reglementate de lege ca motive de casare - art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare, pe calea recursului nu se pot examina motive privind interpretarea pe care instanța de fond a înțeles să o dea probelor administrate în cauză ceea ce nu constituie motive de nelegalitate ci de netemeinice.

Pornind de la aceste premise și analizând motivele de nelegalitate invocate de recurent se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare include în conținutul său toate neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincție în această privință. Casarea unei hotărâri judecătorești pentru acest motiv de recurs se poate obține însă în mod diferit, în funcție de natura imperativă sau dispozitivă a normelor procedurale încălcate.

Procedând la analiza sentinței recurate în cauză, în raport de motivul de casare invocat, se constată că acestea nu pot conduce la reformarea hotărârii atacate.

Prima critică vizează nelegalitatea hotărârii în raport de faptul că instanța de fond nu a depus nicio diligență cu privire la asigurarea efectivă a asistenței judiciare gratuite, încuviințată în beneficiul recurentului.

Analizând critica formulată în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată caracterul nefondat al acesteia.

Astfel, prin încheierea pronunțată la data de 07.09.2018 în dosarul nr. x/2018, prin care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul-reclamant, Curtea de Apel București a dispus admiterea cererii de ajutor public judiciar și a exonerat pe reclamant doar de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, instanța de fond nu a dispus și cu privire la exonerarea de la plata onorariului de avocat.

Este adevărat că în considerentele încheierii din 07 septembrie 2018 judecătorul a menționat că și plata onorariului de avocat îi pune în pericol resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor casnice, însă ceea ce se execută este dispozitivul hotărârii judecătorești.

În raport de aceste aspecte, motivul de recurs invocat este nefondat.

S-a susținut prin recurs și faptul că instanța de fond a apreciat legalitatea măsurii interzicerii intrării în România, și respectiv a refuzului intrării la frontieră, bazat pe semnalarea SINS, exclusiv pe baza apărărilor pârâtului că a acționat la solicitarea SRI, fără să aibă atribuții de a analiza oportunitatea măsurilor.

În raport de actul normativ special aplicabile prezentei cauze constată Înalta Curte caracterul nefondat al acestor susțineri.

Astfel, conform art. 106

3

din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

"Dispunerea măsurii de interzicere a intrării în România.

(2) Interzicerea intrării în România se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) și art. 8 alin. (2) lit. a)-b

1

) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h)."

ART. 8 - Nepermiterea intrării în România,,(1) Străinilor nu li se permite intrarea pe teritoriul statului român dacă

b) sunt semnalați de organizații internaționale la care România este parte, precum și de instituții specializate în combaterea terorismului că finanțează, pregătesc, sprijină în orice mod sau comit acte de terorism"

ART. 106

4

alin. (10) "În cazul străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b)- d), durata interdicției de intrare este de 15 ani."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002

Art. 6: Condiții cu privire la intrarea străinilor

"(1) Intrarea pe teritoriul României poate fi permisă străinilor care îndeplinesc următoarele condiții:

a) posedă un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;

b) posedă viză sau permis de ședere acordate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență sau, după caz, posedă orice autorizație care conferă titularului drept de tranzit ori de ședere pe teritoriul României în baza actelor normative ale Uniunii Europene, obligatorii și aplicabile pentru România, dacă prin înțelegeri internaționale nu s-a stabilit altfel;

c) prezintă, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, documente care justifică scopul și condițiile șederii lor și care fac dovada existenței unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreținere pe perioada șederii, cât și pentru întoarcerea în țara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranța că li se va permite intrarea;

d) prezintă garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinație sau că vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflați în tranzit;

e) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul informatic național de semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român;

g) pe numele lor nu sunt introduse semnalări în Sistemul de informații Schengen în scopul refuzului intrării;"

h) nu sunt semnalați de autoritățile competente că prezintă un pericol pentru apărarea și securitatea națională, ordinea și sănătatea publică;

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale se constată că refuzul intrării în România este dispus de către Inspectoratul General pentru Imigrări, fiind suficient pentru luarea măsurii refuzului existența unei semnalări în Sistemul informatic național de semnalări așa cum prevede art. 6 și art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002.

Reține Înalta Curte că, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, urmare aderării la Uniunea Europeană, au prioritate față de dispozițiile din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (art. 148 alin. (2) din Constituție). Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alin. (2) al art. 148 din Constituție.

De asemenea, se are în vedere și faptul că în conformitate cu Decizia UE 2018/934 a Consiliului privind punerea în aplicare a dispozițiilor rămase ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informații Schengen în România și Bulgaria, începând cu data de 01.08.2018 cele două state au fost obligate să respecte acțiunea de urmat aferentă alertelor instituite de către un alt stat membru în baza art. 24 din Regulamentul 1987/2006.

Conform art. 24 privind Condițiile pentru emiterea semnalărilor ca inadmisibil sau având interdicție de ședere - din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, se prevăd următoarele:

"(1) Datele cu privire la resortisanții din țări terțe care fac obiectul unei semnalări ca inadmisibil sau având interdicție de ședere sunt introduse pe baza unei semnalări naționale care este rezultatul unei decizii luate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești competente cu respectarea normelor de procedură prevăzute de legislația națională, pe baza unei evaluări individuale. Căile de atac împotriva acestei decizii se exercită în conformitate cu legislația națională.

(2) O semnalare este introdusă atunci când decizia menționată la alin. (1) se întemeiază pe amenințarea la adresa ordinii sau a securității publice sau la adresa securității naționale pe care o poate constitui prezența unui resortisant dintr-o țară terță pe teritoriul unui stat membru. O astfel de situație se prezintă în special în cazul:

(a) unui resortisant dintr-o țară terță care a fost condamnat într-un stat membru pentru o infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de cel puțin un an;

(b) unui resortisant dintr-o țară terță față de care există motive serioase să se creadă că a comis o infracțiune gravă sau despre care există indicii reale că intenționează să comită o astfel de infracțiune pe teritoriul unui stat membru.

(3) O semnalare poate fi de asemenea introdusă atunci când decizia prevăzută la alin. (1) se întemeiază pe faptul că resortisantul dintr-o țară terță a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, de refuz al intrării sau de expulzare care nu a fost abrogată sau suspendată și care conține sau este însoțită de o interdicție de intrare sau, după caz, de ședere, întemeiată pe nerespectarea reglementărilor naționale privind intrarea sau șederea resortisanților din țări terțe.

(4) Prezentul articol nu se aplică persoanelor menționate la articolul 26.

(5) Comisia reexaminează punerea în aplicare a prezentului articol la trei ani de la data prevăzută la articolul 55 alin. (2). Pe baza acestei reexaminări, utilizând dreptul de inițiativă conferit de tratat, Comisia face propunerile necesare pentru modificarea dispozițiilor prezentului articol pentru a ajunge la un grad mai ridicat de armonizare a criteriilor de semnalare."

Cum în cauză pe numele recurentului-reclamant figurează o alertă conform art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, respectiv o semnalare de tip NPI (nepermiterea intrării pe teritoriul României) instituită la solicitarea Serviciului Român de Informații, alertă conform cărei persoana în cauză reprezintă un pericol pentru apărarea și securitatea națională, ordinea, sănătatea ori morala publică - astfel cum este precizat la art. 6, alin. (1), lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002, măsura refuzului intrării în România este legală.

Înscrisul strict secret nr. x/05.08.2016 emis de Serviciul Român de Informații reprezintă temeiul pentru propunerea și aprobarea instituirii măsurii interzicerii intrării persoanei în cauză pe teritoriul României și totodată reprezintă actul/decizia administrativă în sensul art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului.

Prin urmare, existența unei semnalări este rezultatul deciziei luate de către autoritățile administrative, în temeiul dispozițiilor art. 24 din Regulamentul nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, recurentul având posibilitatea de a ataca această decizie - adresa nr. x/05.08.2016.

De asemenea, recurentul avea posibilitatea de a solicita declasificarea acestei adrese în temeiul dispozițiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, și ca atare avea posibilitatea de a solicita comunicarea acesteia.

Drept urmare, calea de atac se exercită împotriva actului autorității, în cauză a adresei nr. x/05.08.2016 și nu împotriva semnalării naționale care nu constituie decît o operațiune administrativă.

În condițiile anterior arătate și reținând relevanța datelor și informațiilor avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea sentinței recurate instanța de recurs constată că în mod temeinic a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 194/2002.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 308 din 11 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.