ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6045/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 17.03.2016, reclamantele A. și B. S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății anularea adresei nr. x C. pen. 15/07.01.2016 emisă sub semnătura Secretarului General al Ministerului Sănătății, Dl. C. ("Adresa")2, obligarea Ministerului Sănătății la virarea sumelor alocate prin art. 50 din O.G. nr. 20/2015 și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentința nr. 1892 din data de 4 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantele A. și B. S.R.L., și a obligat Ministerul Sănătății la virarea sumelor alocate prin art. 50 din O.G. nr. 20/2015.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată "fiind cât se poate de echivoc faptul că suma de 5 mil. RON urmează să fie destinată finanțării construcției Centrului pentru Cercetări și Recuperare Oncologică".

În motivarea recursului, sub un prim aspect se arată că soluția pronunțată nu respectă silogismul juridic prevăzut la art. 131 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din care să rezulte aplicarea normei de drept la situația de fapt reținută.

În acest sens, în esență, se susține că chiar dacă A. este unicul asociat al B. S.R.L., cele două entități juridice sunt reglementate de norme juridice cu putere de lege distincte, având personalitate juridică distinctă și scopuri prevăzute de lege distincte, respectiv scopul societății este lucrativ conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în timp ce asociațiile și fundațiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Echivocul rezultă din însuși obiectul, prețul și durata contractului de execuție de lucrări de construcții nr. 299/10.10.2012, sens în care arată:

- la data de 10.10.2012 se încheie de către B. S.R.L. contractul de execuție de lucrări, cu o durată de 15 luni

- dacă B. S.R.L. ar fi avut în intenție ca sursă de finanțate fonduri structurale atunci acest aspect trebuie menționat în contract, cum de altfel trebuia menționat și faptul că dacă fondurile structurale nu sunt suficiente vor fi obținute fonduri din ajutorul de stat

- contractul de execuție de lucrări a încetat la data de 10.01.2014 fără să existe la dosar dovezi ale prelungirii acestuia prin act adițional

- în ce privește prețul se arată că în contract este prevăzut prețul de 12.572.381,66 RON fără să existe dovezi ale modificării acestuia prin act adițional. Susține că B. S.R.L. a primit o finanțare de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică de 2.202.054 euro, reprezentând 14.327.020 RON (la un curs valutar 1 euro = 4,2356 RON), valoare peste cea de 12.572.381,66 RON menționată în contractul de execuție lucrări.

Referitor la valoarea totală a proiectului susține că este eronată reținerea instanței de fond potrivit căreia valoarea totală a proiectului este de 4.574.658 euro în condițiile în care în contractul de execuție lucrări este menționat prețul de 12.572.381,66 RON.

Sub un al doilea aspect se critică hotărârea atacată pe considerentul că, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cesionarea autorizației de construire nu se putea face decât cu respectarea celor două condiții prevăzute de norma juridică, respectiv înaintea finalizării lucrărilor cu condiția respectării prevederilor acesteia și a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare, iar la dosarul cauzei nu se găsesc dovezi cu privire la modificările intervenite în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare.

Susține că prin contractul de concesiune a autorizației de construire au fost eludate prevederile exprese din Ghidul solicitantului referitoare la obligația ca solicitantul să fie înregistrat în registrul comerțului astfel cum rezultă din Secțiunea a II-a - Reguli privind competiția de proiecte pentru anul 2010, potrivit cărora solicitanții pot fi numai persoane juridice înființate potrivit Legii nr. 31/1990 și înregistrate în registrul comerțului.

Practic suma de bani obținută din contractul de finanțare nr. x/02.08.2011 de către B. S.R.L. are ca beneficiar real A. fără ca aceasta să aibă posibilitatea legală să aplice pentru încheierea unui contract de finanțare din fonduri structurale.

A treia critică vizează reținerea de către instanța de fond a faptului că Ministerul Sănătății își invocă propria culpă susținând că plățile pot fi executate numai în contul bugetului aparținând exercițiului bugetar corespunzător anului respectiv.

Sub acest aspect se susține că Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice definește acțiunile multianuale ca fiind acele acțiuni a căror perioadă de realizare depășește anul bugetar, an bugetar ce coincide cu anul calendaristic, iar B. S.R.L., în raport de durata contractului de execuție lucrări, de la bun început a avut cunoștință de faptul că acțiunea este una multianuală.

În raport de acest aspect, susține recurentul că A. și B. S.R.L. nu au prevăzut că acțiunea lor este una multianuală, și întrucât la momentul publicării O.G. nr. 20/2015 în Monitorul Oficial, contractul de execuție lucrări își încetare aplicabilitatea prin ajungere la termen, la nivelul Ministerului Sănătății nu a fost fundamentată nicio cerere de rectificare bugetară, situație în care Ministerul Sănătății a fost pus în situația de a plăti suma de 5.000 mii RON fără fundamentare și fără documente justificative.

Înscrisurile de la dosarul cauzei nu constituie documente justificative pentru obligarea Ministerului Sănătății la plata sumei anterior menționată.

Singurul înscris prezentat Ministerului, mult peste perioada de valabilitate a contractului de execuție de lucrări de construcții, și de către o entitate juridică ce nu figura ca beneficiară a prevederilor O.G. nr. 20/2015 a fost factura nr. x/06.11.2015.

În final, susține recurentul că instanța de fond omite să observe un mecanism juridic conceput ca pentru unul și același obiectiv, respectiv construirea Centrului pentru Cercetări și Recuperare Oncologică, aceeași persoană, respectiv dl. D., obține prin intermediul unei societăți ce are ca asociat unic fundația condusă de acesta, o finanțare din fonduri structurale, neputând în mod legal să obțină această finanțare prin intermediul fundației, iar prin intermediul fundației, încearcă, pentru același obiectiv, obținerea unui ajutor de stat, cu toate că singura care are posibilitatea obținerii unui astfel de ajutor este tot societatea.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În esență, susține intimata că pretinsa lipsă a fundamentării rectificării bugetare dispusă prin O.G. nr. 20/2015 cu privire la alocarea sumei de 5.000 mii RON este invocată la peste 4 ani de la aprobarea rectificării bugetare.

Susține intimata că Ministerul Sănătății avea obligația implementării O.G. nr. 20/2015 fiind nerelevantă orice dezbatere pe tema fundamentării actului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanță a fost acea de a stabili dacă refuzul pârâtului Ministerului Sănătății de a vira suma de 5.000 mii RON reclamantei A. este unul justificat.

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este conformă normelor de drept material incidente în speță.

Cu titlu prealabil, se observă din cuprinsul memoriului de recurs, că recurentul pârât nu dezvoltă niciun argument de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material de către prima instanță cu prilejul pronunțării hotărârii, susținându-se, în esență, împrejurarea că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 131 alin. (2) din H.G. nr. 1375/2015 - Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, respectiv "Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să arate silogismul juridic din care rezultă aplicarea normei de drept la situația de fapt reținută".

În raport de acest argument, susține recurentul că chiar dacă A. este unicul asociat al B. S.R.L., cele două entități juridice sunt reglementate de norme juridice cu putere de lege distincte, având personalitate juridică distinctă și scopuri prevăzute de lege distincte, respectiv scopul societății este lucrativ conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar asociațiile și fundațiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, conform art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000.

Analizând critica formulată, constată Înalta Curte caracterul nefondat al acesteia.

Dispozițiile art. 47 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații prevăd că "Asociațiile, fundațiile și federațiile pot înființa societăți comerciale. Dividendele obținute de asociații, fundații și federații din activitățile acestor societăți comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleași societăți comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopului asociației, fundației sau federației".

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că legea permite asociațiilor, fundațiilor și federațiilor înființarea de societăți comerciale, impunând o singură obligație respectiv folosirea dividendelor pentru realizarea scopului asociației, fundației sau federației, în situația în care acestea nu se reinvestesc în aceleași societăți comerciale.

Înalta Curte observă că B. S.R.L. a fost înregistrată în Registrul Comerțului la data de 25.08.2010 având ca unic asociat A.. S-a impus înființarea B. S.R.L. în raport de condițiile stabilite prin Ghidul de finanțare al Programului Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) 2007-2013" printre condițiile de eligibilitate ale solicitanților fiind menționată și calitatea de persoană înregistrată în Registrul Comerțului.

S-a susținut prin recurs și împrejurarea că chiar dacă A. este unicul asociat al B. S.R.L. nu se poate trage concluzia neechivocă a faptului că suma de 5.000 mii RON urmează destinația prevăzută în contractul de execuție lucrări de construcții nr. 299/10.10.2012, echivocul rezultând din însuși obiectul, prețul și durata contractului de construcții nr. x/10.10.2012.

Critica nu poate fi primită, în raport de conținutul contractului de execuție lucrări de construcții nr. 299/10.10.2012 din care reiese că beneficiar al lucrărilor de execuție este B. S.R.L..

Pe de altă parte, observă Înalta Curte că durata contractului de execuție lucrări este de 15 luni, însă în raport de prevederile art. 4.2 din Contract părțile au stabilit că acesta nu va fi considerat terminat până la data încheierii procesului-verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.

Nici susținerile recurentei cu referire la valoarea contractului nu pot fi primite, acesta ignorând faptul că valoarea contractului nu conține TVA, situație în care valoarea totală a contractului, incluzând TVA a fost de 15.589.753 RON.

În ce privește cesionarea autorizației de construire s-a susținut prin cererea de recurs că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să reiasă modificările intervenite în cartea funciară cu privire la drepturile reale imobiliare.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 "Valabilitatea autorizației se menține în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiția respectării prevederilor acesteia și a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare".

Din interpretarea normei juridice reiese că valabilitatea autorizației este menținută, în situația schimbării investitorului înainte de finalizarea lucrărilor, cu cerința îndeplinirii a două condiții, și anume respectarea prevederilor autorizației și a înscrierii în cartea funciară a modificărilor intervenite cu privire la drepturile reale imobiliare.

Observă Înalta Curte că în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (6) teza I din Legea nr. 50/1991 "Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverințe/unui certificat de atestare a edificării construcției".

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că înscrierea în cartea funciară se face la finalizarea construcției, în baza unui certificat de atestare care să confirme că edificarea construcțiilor s-a realizat conform autorizației de construire.

Prin urmare, înscrierile în cartea funciară cerute de norma art. 7 alin. (14) din Legea nr. 50/1991 a noului investitor se va face la finalizarea construcției.

În ce privește critica referitoare la faptul că înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu constituie documente justificative pentru obligarea Ministerului Sănătății la plata sumei de 5 milioane RON, Înalta Curte reține că interpretarea probelor este atributul instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în recurs.

Oricum Ministerul Sănătății are obligația de verificare și control a modalității de utilizare a fondurilor publice acordate în vederea respectării de către entitățile beneficiare a destinației sumelor alocate pentru realizarea obiectivelor pentru care au fost alocate fondurile bugetare, răspunderea pentru modalitatea de cheltuire a banului public aparține în mod exclusiv entităților beneficiare.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 1892 din 4 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.