ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1186/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19 iunie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Institutul Oncologic "Prof. Dr. B." București, anularea Raportului de control nr. x din 20 decembrie 2013, privind verificarea efectuată la nivelul Institutului Oncologic "Prof. Dr. B." București.

Prin sentința civilă nr. 2697 din 13 octombrie 2014, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Institutul Oncologic "Prof. Dr. B." București, ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 1766 din 3 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2967 din 13 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 5 ianuarie 2017, sub nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 2620 din 26 iunie 2017, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Institutul Oncologic "Prof. Dr. B." București.

Împotriva sentinței civile nr. 2620 din 26 iunie 2017, pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Un prim motiv de casare, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C .pr. civilă vizează faptul că, sentința atacată nu respectă hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate.

În acest sens, recurenta arată că, sentința recurată a fost pronunțată ca urmare a casării cu trimitere a sentinței civile nr. 2697/13 octombrie 2015 iar prin decizia civilă nr. 1766/3 iunie 2016 cauza a fost trimisă la rejudecare, reținându-se că:

"[...] se impunea ca, cel puțin cu referire la măsurile efective de sesizare a diferitelor organe de control, în vederea aprofundării și a efectuării de noi controale asupra unora dintre aspectele evidențiate în raportul de control, instanța de fond să realizeze o analiză amănunțită și aplicată a aptitudinii acestora de a produce efecte juridice". Or, analizând considerentele sentinței, se poate observa că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor legale citate anterior, câtă vreme în cuprinsul acesteia instanța nu a procedat la o analiză amănunțită și aplicată a aptitudinii măsurilor dispuse prin Raportul de control atacat de a produce efecte juridice, rezumându-se la a reține de o manieră generală că, "raportul de control contestat cuprinde situații de fapt și măsuri administrative de natură a eficientiza activitatea institutului, care nu pot avea natura unor acte administrative, dar și măsuri de sesizare a diferitelor organe de control în vederea efectuării de noi controale asupra unora dintre aspectele evidențiate în raportul de control, ce au natura unor acte administrative susceptibile a fi contestate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004". Astfel, dintre măsurile efective de sesizare a diferitelor organe de control dispuse prin raportul de control, Curtea reține că produc consecințe directe asupra reclamantei doar cele privind sesizarea Curții de Conturi a României și a Direcției Generale a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor, nu și cele privind efectuarea unui control la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, acestea din urmă privind procedura de eliberare a Autorizațiilor sanitare de funcționare.

Analizând dispozițiile din raportul de control referitoare la sesizarea Curții de Conturi a României și a Direcției Generale a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor, în raport și de prevederile art. 4 alin. (3)-(5) din O. G. nr. 18/2011, instanța de fond a reținut că acestea au aptitudinea de a produce efecte juridice și pot fi contestate în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554.2004. În continuare, deși se menționează că se va proceda la analiza celorlalte aspecte și măsuri cuprinse în raportul de control prin raportare la criticile formulate, instanța de fond se rezumă la doar la a relua o serie dintre apărările sale și arată că situația este contrară, fără a analiza în mod amănunțit și aplicat aptitudinile măsurilor dispuse prin Raportul de control atacat de a produce efecte juridice.

Astfel, recurenta consideră că prin sentința recurată au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub aspectul criticilor ce vizează motivul de casare reglementat prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta arată că, analizând considerentele sentinței recurată, se poate observa că acestea cuprind simple afirmații în sensul că situația juridică este contrară celei prezentată de reclamantă, nesusținute de niciun temei de drept si fără să fie coroborate cu probele aflate la dosarul cauzei. Se poate observa că instanța de fond:

• nu arată motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat că unele măsuri au natura unor acte administrative susceptibile a fi contestate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, iar alte nu au această natură;

• nu arată motivele de fapt pentru care a apreciat că doar măsurile privind sesizarea Curții de Conturi a României și a Direcției Generale a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor reprezintă măsuri care au efect asupra sa (probabil din cauză că în considerentele Deciziei de casare instanța a reținut că "cel puțin cu referire la măsurile efective de sesizare a diferitelor organe de control, în vederea aprofundării și a efectuării de noi controale asupra unora dintre aspectele evidențiate în raportul de control"), iar citarea dispozițiilor art. 4 alin. (3)-(5) din Ordonanța nr. 18/2011 nu este de natură a reflecta motivele care au stat la baza acestei soluții.

Lipsa motivării rezultă și din cuprinsul paragrafelor 1-4 de la fila x din Sentință, de unde nu rezultă de ce a apreciat instanța că, și în lipsa normelor metodologice de aplicare a Ordonanței nr. 18/2011, aceasta produce efecte.

De asemenea, se menționează și faptul că, pentru a reține situația de fapt cu privire la punerea în funcțiune a celor două acceleratoare și scoaterea din funcțiune a aparatului de telecobaltoterapie, instanța nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor reclamantei și nici la analiza probelor aflate la dosarul cauzei, fapt ce a condus la reținerea unei situații de fapt greșită. În mod similar a procedat instanța și atunci când a procedat la reținerea situației de fapt cu privire la existența unui plan prealabil de monitorizare.

Considerentele temeinic elaborate constituie o puternică garanție a imparțialității judecătorilor, a calității actului de justiție și oferă posibilitatea unui cerc larg de persoane de a cunoaște conținutul motivelor care au determinat pronunțarea unei anumite hotărâri judecătorești.

Or, prin modalitatea de în care instanța a înțeles să motiveze hotărârea, atât recurenta-reclamantă cât si instanța de control, se află în imposibilitate de a verifica raționamentul avut în vedere de aceasta la adoptarea soluției.

Astfel, maniera extrem de vagă în care se exprimă considerentele soluției cu privire la criticile pe care le-a formulat, face hotărârea pronunțată criticabilă din perspectiva legalității, de vreme ce nu creează transparența asupra silogismului judiciar care explică și justifică dispozitivul și nu arată, la situația concretă supusă judecării, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate. În aceste condiții, omisiunea instanței de a verifica apărările reclamantei, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență, nesoluționarea acesteia într-un procedeu real și efectiv, acela de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate de natura cauzei și de circumstanțele acesteia.

Recurenta consideră că la pronunțarea sentinței atacate, instanța a procedat la o greșită aplicare a legii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

Din acest punct de vedere, se arată că, deși incidența motivului de casare nu rezultă din dispozitivul sentinței atacate, trebuie avut în vedere că soluția pronunțată este rezultatul aplicării greșite a legii în analiza argumentelor formulate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, reflectându-se în cuprinsul considerentelor, aspect față de care trebuie avute în vedere dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ..

Astfel, deși prin cererea de chemare în judecată a arătat că Raportul de control privind verificarea efectuată la nivelul Institutului Oncologic "Prof. Dr. B." București nr. x din 20 decembrie 2013 se impune a fi anulat având în vedere că până la acea dată, nu erau aprobate Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 18/2011 pentru stabilirea măsurilor privind verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia, instanța a conchis că, și în lipsa normelor metodologice de aplicare a ordonanței, măsurile stabilite în conformitate cu art. 4 din O.G. nr. 18/2011 produc efecte juridice și nu se impune anularea raportului de control pentru acest motiv. Deși din cuprinsul sentinței nu rezultă de ce s-a oprit instanța asupra acestei soluții, recurenta consideră că aceasta este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Nici până la acest moment nu sunt aprobate normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 18/2011 pentru stabilirea măsurilor privind verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia, deși acest lucru se impunea, astfel cum reiese din dispozițiile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, precum și cele ale art. 6 din O.G. nr. 18/2011, prevederile acestui act normativ nu pot fi puse în aplicare, iar raportul de control și măsurile stabilite în conformitate cu art. 4 alin. (5) din acest act normativ sunt nule absolut și lipsite de efecte și, pe cale de consecință, Raportul de control privind verificarea efectuată la nivelul Institutului Oncologic "Prof. Dr. B." București nr. x din 20 decembrie 2013 se impune a fi anulat.

Cu privire la critica prin care s-a arătat că nu a fost respectat principiul imparțialității în efectuarea controlului, de vreme ce din Comisia de control a făcut parte și dl. C. (consilier superior în Corpul de control din cadrul Ministerului Sănătății), care în perioada 4 ianuarie 2012 - 12 decembrie 2012 a fost angajat în cadrul I.O.B., ocupând funcția de inspector/economist în gestiunea economică, iar raporturile de muncă dintre acesta și persoanele din conducerea I.O.B. nu s-au terminat în cele mai bune condiții, relațiile dintre aceștia fiind deteriorate, instanța a reținut, în esență, că acest fapt nu justifică incompatibilitatea acestuia, pronunțându-se în acest sens cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, care reglementează, printre altele, obligația funcționarilor publici de a-și îndeplinii îndatoririle de serviciu cu imparțialitate, iar dl. C. avea obligația de a se abține de la a participa ca membru în corpul de control.

Cu privire la criticile prin care s-a arătat că raportul de control conține numeroasele erori cu privire la date, sume, neconcordanțe între măsurile dispuse și că în cuprinsul acestuia sunt prezentate aspecte de fapt neconforme cu situația reală, aspecte ce denotă superficialitate și lipsă de profesionalism în realizarea controlului și întocmirea raportului, atrăgând nulitatea acestuia și a măsurilor dispuse, instanța a reținut că, erorile invocate de reclamantă din cuprinsul raportului de control nu prezintă relevanță. Erorile menționate sunt erori materiale, lipsite de relevanță, ce nu sunt susceptibile a atrage nulitatea raportului.

Reținând aceste aspecte în cuprinsul considerentelor, instanța s-a pronunțat cu încălcarea principiului legalității actului administrativ care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate.

Din interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în anumite circumstanțe, împrejurări legate de starea de fapt și de drept sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Legalitatea acestui raport este afectată și de numeroase aspecte care dovedesc greșita reținere a situației de fapt. Cu titlu de exemplu, arată că prin acesta s-a reținut că nu a fost dovedită existența unui plan prealabil de modernizare, deși, din documentul intitulat Programul inițial anual al achizițiilor publice rezultă contrariul.

Reținând în considerentele sentinței recurate că nu au fost luate măsuri urgente depunere în funcțiune a celor două acceleratoare, instanța a nesocotit o serie de norme de drept material cuprinse în Normele Fundamentale de Securitate Radiologică nr. 12 și nr. 38. Obținerea autorizării implică un proces care durează, motiv pentru care este neîntemeiată constatarea potrivit căreia s-a tergiversat punerea în funcțiune a aparatelor și, de asemenea, soluția instanței a fost pronunțată cu nesocotirea normelor de drept material care reglementează această procedură. Acest proces de punere în funcțiune a fost influențat și de faptul că cei patru fizicieni cu experiență în domeniu, angajați ai I.O.B. au plecat către centre private din România și din străinătate, ori s-au pensionat, iar pentru rezolvarea acestei situații au fost adresate numeroase memorii Ministerului Sănătății, rămase fără răspuns. Astfel, la punerea în funcțiune a aparatelor au participat 3 fizicieni, dintre care 2 debutanți, fiind necesari 6.

Cu privire la critica prin care s-a arătat că legalitatea procedurii de achiziții publice nu poate fi verificată în baza Ordonanței nr. 18/2011, instanța a arătat că, contrar susținerilor reclamantei, Curtea reține că există posibilitatea verificării de către comisia de control a respectării de către pârâtul Institutul Oncologic, în calitate de autoritate contractantă, din perspectiva utilizării eficiente a fondurilor publice, a dispozițiilor legale în procedurile de achiziție publică, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 18/2011. Împrejurarea că O.U.G. nr. 34/2006 pune la dispoziția participanților ta procedurile de achiziție publică remedii si căi de atac nu justifică susținerea reclamantei, în sensul că nu putea fi supusă controlului activitatea achizițiilor publice. Recurenta apreciază că, și în acest caz, instanța a procedat la o greșită aplicare a normelor de drept material prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006. De altfel, din cuprinsul Ordonanței nr. 18/2011, în lipsa unor norme de aplicare, nu rezultă domeniul de aplicare al acesteia.

Constatările din cuprinsul raportului de control au fost infirmate prin raportul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice care a vizat modul de atribuire a Contractelor nr. x/01.10.2013, nr. y/30.09.2013, nr. z/24.05.2013, nr. w/23.04.2013, nr. t/01.04.2014 și a Acordului cadru nr. 16769/12.12.2012 și a contractelor subsecvente, motiv pentru care, consideră că susținerile sale, în sensul că nu există încălcări ale legislației privind achizițiile publice, sunt întemeiate.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare se arată că, sub aspectul criticii referitoare motiv de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C .pr. civilă, în mod corect instanța de fond a constatat că raportul de control contestat cuprinde situații de fapt și măsuri administrative de natură a eficientiza activitatea institutului, care nu pot avea natura unor acte administrative, dar și măsuri de sesizare a unor organe de control în vederea efectuării de noi controale asupra unor aspecte evidențiate în raportul de control, ce au natura unor acte administrative susceptibile de a fi contestate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.

Menționează că sesizarea anumitor organe cu atribuții de control se face avându-se în vedere atribuțiile specifice ale acestor organe, atribuții conferite de lege în domeniul acestora de activitate, domenii în care organul de control al Ministerului Sănătății nu poate imixtiona.

S-a mai reținut în mod corect că numai măsurile de sesizare a Curții de Conturi a României și a Direcției Generale a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor produc consecințe directe asupra reclamantei iar celelalte aspecte și măsuri cuprinse în raportul de control au fost analizate în raport de criticile reclamantei, în măsura în care justifică măsurile cu caracter administrativ dispuse prin raportul de control, susceptibile de a fi contestate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004. Măsurile dispuse, și anume măsurile de conformare la prevederile legale, precum și indicarea persoanelor responsabile de ducerea la îndeplinire a acestor măsuri nu pot fi invocate ca provocatoare de prejudiciu. Nici măsurile dispuse în vederea sesizării altor autorități sau instituții cu atribuții de control pentru verificarea aspectelor de nerespectare a unor prevederi legale nu pot fi invocate ca provocatoare de prejudiciu.

În concluzie, Curtea s-a conformat hotărârilor instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate.

Intimatul-pârât consideră nefondate și celelalte motive de casare invocate de recurentă, respectiv cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia nici până în prezent nu sunt elaborate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 18/2011, raportat la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., menționează că poate face obiectul unei acțiuni separate în contencios administrativ, acest aspect nefăcând obiectul prezentului dosar.

Nici criticile referitoare la o eventuală incompatibilitate a unuia dintre membrii echipei de control nu sunt fondate, acest aspect de asemenea putând face obiectul unei acțiuni separate în contencios administrativ, instanța în cazul de față nefiind sesizată cu constatarea unei stări de incompatibilitate a membrului echipei de control.

Nici criticile referitoare erorile materiale cuprinse în raportul de control nu sunt împrejurări de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, aspect asupra căruia s-a pronunțat instanța de fond.

Normele fundamentale de securitate radiologică nu sunt norme juridice de drept material, acestea fiind adoptate în temeiul prevederilor art. 5 din Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare și fiind, în esență, norme procedurale de autorizare a acestor activități, nicidecum norme de drept material.

În concluzie, față de acestea, solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

4.2. Legal citat, intimatul-pârât Institutul Oncologic Prof. Dr. B. București nu a formulat întâmpinare în cauză.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 17.02.2021.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat.

În ceea ce privește criticile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestor dispoziții legale, casarea unor hotărâri se poate cere ….când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă arată că, prin sentința recurată, instanța de fond nu s-a conformat celor dispuse de instanța de casare prin Decizia nr. 1766/03.06.2016.

Înalta Curte apreciază că acest motiv de nelegalitate al sentinței recurate nu subzistă pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1766/03.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un prim ciclu procesual, s-a casat sentința atacată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, instanța de control judiciar reținând că, în mod nelegal instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă pe considerentul că Raportul de control atacat nu constituie act administrativ în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

A reținut Înalta Curte că, actul în discuție, prin conținutul său concret, chiar raportat la varietatea și multitudinea măsurilor dispuse nu poate fi apreciat ca având natura juridică a unei "simple operațiuni materiale, tehnice" întrucât nu cuprinde, astfel cum a reținut prima instanță, exclusiv situații de fapt și simple măsuri administrative.

În acest sens, în opinia instanței de control judiciar, se impunea ca, cel puțin cu referire la măsurile efective de sesizare a diferitelor organe de control, în vederea "aprofundării" și a efectuării de noi controale asupra unora dintre aspectele evidențiate în raportul de control, instanța de fond să realizeze o analiză amănunțită și aplicată a aptitudinii acestora de a produce efecte juridice.

Și aceasta întrucât, de plano nu se poate susține că atare măsuri nu au niciun efect juridic și în orice caz nu ar fi de natură a vătăma interesele recurentei-reclamante.

În acord cu dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, în rejudecare, instanța de fond a considerat că, dintre măsurile efective de sesizare a diferitelor organe de control dispuse prin raportul de control, produc consecințe directe asupra reclamantei doar cele privind sesizarea Curții de Conturi a României și a Direcției Generale a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor, nu și cele privind efectuarea unui control la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, acestea din urmă privind procedura de eliberare a Autorizațiilor sanitare de funcționare.

Recurenta apreciază că, deși se menționează că se va proceda la analiza celorlalte aspecte și măsuri cuprinse în raportul de control prin raportare la criticile formulate, instanța de fond se rezumă doar la a relua o serie dintre apărările sale și arată că situația este contrară, fără a analiza în mod amănunțit și aplicat aptitudinile măsurilor dispuse prin Raportul de control atacat de a produce efecte juridice.

Față de această critică, se constată că, instanța de fond a rejudecat litigiul în limitele casării și a ținut seama de tot ce a dispus instanța de recurs prin decizie.

Astfel, instanța de casare a arătat că se impune ca, cel puțin cu referire la măsurile efective de sesizare a diferitelor organe de control, în vederea "aprofundării" și a efectuării de noi controale asupra unora dintre aspectele evidențiate în raportul de control, instanța de fond să realizeze o analiză amănunțită și aplicată a aptitudinii acestora de a produce efecte juridice.

Sub acest aspect, instanța de fond a identificat acele măsuri de sesizare a diverselor organe de control care produc consecințe juridice directe asupra reclamantei și a analizat faptele pentru care au fost acestea sesizate dar și aptitudinea lor de a produce efecte juridice.

De precizat că instanța de casare nu a dat indicații instanței de rejudecare de a proceda la o reanalizare a tuturor măsurilor dispuse prin raport, contrar susținerilor recurentei-reclamante, ci doar a acelor măsuri pentru care s-a dispus sesizarea diferitelor organe ale statului și care au aptitudinea de a produce efecte juridice. În acest sens, instanța de fond a procedat la analiza faptelor pentru care era necesară "aprofundarea" cercetărilor de către Curtea de Conturi a României și Direcția Generală a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor.

De altfel, aducând această critică, recurenta nu arată în concret sub ce aspect instanța de rejudecare nu s-a conformat deciziei de casare, făcând doar afirmații generale și citând dispoziții legale fără vreun suport față de sentința atacată.

Criticând sentința prin prisma motivului de casare reglementat prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, deoarece, pe de o parte, nu arată motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat că unele măsuri au natura unor acte administrative susceptibile a fi contestate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, iar alte nu au această natură, iar pe de altă parte, nu arată motivele de fapt pentru care a apreciat că doar măsurile privind sesizarea Curții de Conturi a României și a Direcției Generale a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor reprezintă măsuri care au efect asupra sa.

Înalta Curte reamintește faptul că instanța de casare a dispus clar că, instanța de fond trebuie să realizeze o analiză amănunțită și aplicată a aptitudinii de a produce efecte juridice doar măsurilor efective de sesizare a altor organe ale statului și nu tuturor măsurilor din raport, așa încât, instanța de fond era legată de dezlegarea dată prin decizia de casare.

Pe de altă parte, instanța de fond, după ce a reluat tot cuprinsul raportului a concluzionat că acesta cuprinde situații de fapt și măsuri administrative de natură a eficientiza activitatea institutului, care nu pot avea natura unor acte administrative, dar și măsuri de sesizare a diferitelor organe de control în vederea efectuării de noi controale asupra unora dintre aspectele evidențiate în raportul de control, ce au natura unor acte administrative susceptibile a fi contestate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004. Mai mult, recurenta însăși nu arată ce alte măsuri, în opinia sa, au natura unor acte administrative susceptibile a fi contestate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 și nici nu combate în vreun fel cele reținute de instanța de fond cu referire la măsurile de eficientizare a activității.

Dincolo de alegațiile pur teoretice privind necesitatea motivării unei hotărâri, susținute de recurentă în cererea sa de recurs, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o, privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat susțineri de maximă generalitate; indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanța sau a unor motive străine de natura pricinii. Recurenta era ținută să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) și să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Nemulțumirea recurentei, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță ar fi preluat necenzurate argumentele părții adverse din cuprinsul raportului, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele și probele administrate de către partea adversă au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul,filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să nu-și găsească incidența în cauză.

Criticile privind greșită aplicare a legii, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate.

Se observă din cuprinsul motivării căii de atac sub acest aspect că, deși recurenta invocă prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că aceste critici vizează doar considerentele sentinței atacate, în condițiile în care soluția rămâne nemodificată, în fapt, prin modul în care și-a structurat criticile, solicită tot casarea hotărârii și anularea raportului de control.

Mai mult, de la fila x din cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta reia întocmai motivarea cererii de chemare în judecată.

Structurând aceste critici, un prim aspect se referă la faptul că, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, atunci când a reținut că nu erau necesare norme de aplicare pentru ca O.G. nr. 18/2011 să poată fi pusă în aplicare.

Înalta Curte nu poate împărtăși aceste susțineri.

Astfel, se constată că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 11/2011 pentru stabilirea măsurilor privind verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia, prezenta ordonanță stabilește cadrul legal pentru verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia.

(2) În exercitarea funcției de autoritate centrală în domeniul sănătății, Ministerul Sănătății verifică, controlează și dispune măsurile legale care se impun, în vederea aplicării prezentei ordonanțe.

Faptul că în art. 6 s-a prevăzut că, normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe vor fi aprobate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, iar aceste norme nu erau adoptate la data controlului, nu golește de conținut O.G. nr. 11/2011, lăsând-o fără aplicare., așa cum lasă să se înțeleagă recurenta. Câtă vreme, cum instanța de fond a și constatat de altfel, verificarea și controlul efectuat la Institutului Oncologic a avut ca bază legală un act normativ în vigoare la data de referință, măsurile dispuse neexcedând art. 4 din O.G. nr. 11/2011, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că inexistența normelor metodologice nu duce la nulitatea raportului de control.

De altfel, normele metodologice la care face referire recurenta sunt acte administrative care au rolul de a clarifica si detalia dispozițiile actelor normative pentru care au fost emise, în speță O.G. nr. 18/2011 și, nicidecum, de a constitui ele însele temeiul legal al controlului efectuat la Institutul Oncologic.

Așadar, prevederile Legii nr. 24/2000 nu au nicio legătura cu prezenta cauză.

Cu privire la critica prin care s-a arătat că nu a fost respectat principiul imparțialității în efectuarea controlului, de vreme ce din Comisia de control a făcut parte și dl. C., fost angajat al Institutului Oncologic instanța a reținut, în esență, că acest fapt nu justifică incompatibilitatea acestuia, pronunțându-se în acest sens, în opinia recurentei, cu încălcarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

În primul rând, Înalta Curte constată că, nici la începutul controlului și nici pe parcursul acestuia, recurenta-reclamantă nu a făcut vreo obiecțiune cu privire la prezența acestei persoane în cadrul comisiei de control.

Apoi, e de observat că raportul de control a fost semnat de toți cei 7 membrii ai comisiei fără vreo rezervă. Mai mult, recurenta invocă așa zisa imparțialitate a dl. C. dar nu arată în ce mod și-a încălcat acesta îndatoririle de serviciu, în ce a constat imparțialitatea sa, nedovedind nici măcar eventualele relații de dușmănie, susținerile rămânând doar la stadiu de simple afirmații fără suport.

Reținând că, erorile invocate de reclamantă din cuprinsul raportului de control sunt erori materiale, lipsite de relevanță, ce nu sunt susceptibile a atrage nulitatea raportului, recurenta apreciază că, instanța s-a pronunțat cu încălcarea principiului legalității actului administrativ care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate.

Cu referire la această critică, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că, într-adevăr, simplele erori materiale care sunt greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite, nu sunt de natură a afecta legalitatea actului administrativ cu excepția acelora care atrag nulitatea actului administrativ, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ în sine iar organul care l-a întocmit poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ din oficiu sau la cerere.

În cauză, recurenta nu arată care dintre erori ar avea aptitudinea de a atrage nulitatea raportului față de cele de mai sus, făcând doar afirmații de ordin general care, în opinia sa, denotă doar superficialitate și lipsă de profesionalism în realizarea controlului și întocmirea raportului.

O altă critică subsumată acestui motiv de recurs se referă la legalitatea raportului de control, acesta, în opinia recurentei, fiind afectat și de numeroase aspecte care dovedesc greșita reținere a situației de fapt.

Într-adevăr, așa cum susține și recurenta, din interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în anumite circumstanțe, împrejurări legate de starea de fapt și de drept sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative, însă aceasta face abstracție că starea de fapt nu poate face obiectul recursului care, potrivit art. 488 C. proc. civ., poate fi exercitat doar pentru motive de nelegalitate.

Printr-o ultimă critică recurenta arată că, legalitatea procedurii de achiziții publice nu poate fi verificată în baza Ordonanței nr. 18/2011.

Contrar susținerilor recurentei, așa cum rezultă din prevederile art. 2 și 4 din O.G. nr. 18/2011, controlul realizat în baza acestui act normative, vizează verificarea conformității cu legislația în vigoare specifică fiecărui domeniu de activitate, respectiv, domeniile medical, economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare.

De observat că pentru "aprofundarea" verificărilor privind legalitatea procedurii de achiziții publice, prin raport s-a luat măsura sesizării Curții de Conturi și a Direcției Generale a Poliției - Serviciul de Investigare a Fraudelor, iar faptul că, ulterior, în cadrul acestor verificări s-a constatat că nu s-a încălcat legislația în această materie, nu este de natură să afecteze legalitatea raportului.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte consideră că în cauză nu subzistă niciunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

În baza art. 196 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2620 din 26 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2021.