ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.05.2017.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4648 din 28 noiembrie 2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că raționamentul primei instanțe care a condus la respingerea acțiunii ca inadmisibilă este greșit, întrucât nu se poate susține că a atacat în mod direct actul administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare, câtă vreme a formulat contestație în termen legal însă aceasta a rămas fără răspuns.

Recurentul a apreciat drept eronată concluzia primei instanțe, potrivit căreia soluția permisă de lege este cea a formulării unei acțiuni pentru obligarea autorității la soluționarea contestației sale, respectiv sesizarea instanței de contencios administrativ cu un act administrativ asimilat constând în nesoluționarea unei cereri în termenul legal, pentru că este în discuție un act administrativ prin care se aplică unele sancțiuni, astfel, singura procedură admisă este cea prevăzută de art. 8 din Legea 554/2004, respectiv solicitarea anulării în tot sau în parte a actului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pricinii pe fond.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.05.2017, emis de pârât.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Se reține că, urmare suspiciunii de neregulă referitoare la contractul de finanțare nr. x/30.05.2014 pentru proiectul RO 19.04 "Intervenții la mai multe niveluri pentru prevenția bolilor netransmisibile asociate stilului de viață din România", o echipă de verificare din cadrul operatorului de program RO 19 a procedat la efectuarea unei verificări documentare în urma căreia s-a confirmat suspiciunea de neregulă constând în inexistența unor înscrisuri doveditoare specifice exercitării funcției de auditor intern, pentru persoana încadrată pe funcția de auditor intern la reclamant - Institutul Național de Sănătate Publică, respectiv doamna A..

Concluziile echipei de control, care a considerat neeligibilă suma de 24.795.00 RON, reprezentând salariul auditorului intern - doamna A. în perioada septembrie 2014 - aprilie 2016, au fost valorificate prin emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.05.2017.

Împotriva acestui proces-verbal reclamantul a formulat contestație, însă nu a fost soluționată în termenul legal, motiv pentru care s-a adresat instanței de contencios administrativ cu acțiune în anularea respectivului act.

Instanța de control judiciar reține că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Potrivit art. 34 alin. (3) raportat la art. 46 și 47 din O.U.G. nr. 66/2011 împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ.

Conform art. 51 alin. (2) din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Așadar, obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ în această materie, similar procedurii fiscale, îl constituie anularea deciziei de soluționare a contestației.

Subsecvent, persoana vătămată poate contesta și procesul-verbal sau nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, și chiar operațiunile administrative preparatorii actelor administrative atacate în condițiile Legii nr. 554/2004, fără ca anularea acestora din urmă să poată forma obiectul exclusiv al acțiunii în contencios administrativ.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

Totodată, se observă că dispozițiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanță în condițiile Legii nr. 554/2004. Per a contrario, rezultă că, în prezența dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acțiune în anularea notei de constatare/procesului-verbal/în absența deciziei de soluționare a contestației administrative.

În cauză, se constată că demersul judiciar inițial de recurentul-reclamant vizează anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.05.2017.

Or, reclamanta nu putea ataca direct în instanță actul administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, ci doar decizia prin care se soluționează contestația administrativă formulată împotriva acestui act.

Prevederile Art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 consacră dreptul contestatorului la promovarea unei acțiuni în instanță împotriva titlului de creanță, însă această acțiune nu poate fi promovată decât în condițiile prevăzute de lege, respectiv după ce a fost parcursă procedura administrativă și s-a finalizat prin emiterea deciziei de soluționare a contestației.

Dreptul la acțiune împotriva titlului de creanță este garantat de lege, dar poate fi exercitat cu respectarea procedurii prevăzute de lege, respectiv odată cu atacarea deciziei de soluționare a contestației la instanța de contencios administrativ.

Așa fiind, argumentele recurentei, în sensul că poate solicita direct anularea procesului-verbal de constatare întrucât a expirat termenul legal de soluționare a contestației nu pot fi primite, în condițiile în care obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă decizia de soluționare a contestației împotriva acestui act.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică împotriva sentinței nr. 4648 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.