ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5024/2020

Ședința publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.08.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea procesului-verbal din 17.05.2017, înregistrat la Ministerul Sănătății sub nr. x/18.05.2017 și la INSP sub nr. x/29.05.2017.

Prin sentința civilă nr. 5182 din 27 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și s-a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.05.2017 emis de pârât.

Împotriva sentinței civile nr. 5182 din 27 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Invocă excepția inadmisibilității cererii de anulare a procesului-verbal pentru lipsa plângerii prealabile.

Arată că procesul-verbal atacat a fost înregistrat la reclamanta INSP cu nr. 7143 din data de 29.05.2017, aceasta fiind data luării la cunoștință, iar contestația a fost înregistrată la Ministerul Sănătății sub nr. x/21.07.2017, peste termenul de 30 de zile prevăzut la art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011.

Invocă prevederile art. 246 și art. 247 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, în raport cu care susține că neparcurgerea procedurii prealabile reglementate de art. 47 și următoarele din O.U.G. nr. 66/2011 constituie încălcarea unei norme de ordine publică, excepția inadmisibilității acțiunii fiind în speță o excepție absolută, ce poate fi invocată de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, inclusiv înaintea instanței de recurs, dacă nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.

Susține că normele încălcate sunt de ordine publică, iar pentru soluționarea excepției inadmisibilitătii nu este necesară administrarea de dovezi, astfel că, în condițiile în care reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv contestația reglementată la art. 47 și următoarele din O.U.G. nr. 66/2011, cererea de anulare a procesului-verbal nr. x/18.05.2017 emis de Ministerul Sănătății este inadmisibilă.

Pe fondul cauzei critică faptul că instanța și-a întemeiat întreaga argumentație pe minuta nr. x/21.08.2015, reținând în mod eronat că la întâlnirile tehnice lunare au fost luate decizii cu privire la cheltuielile indirecte, având în vedere că o minută nu produce efecte asupra contractului de finanțare, asemenea efecte fiind produse doar de notificare și actul adițional.

De asemenea, precizează că instanța în mod eronat a constatat că există aparența că pârâtul Ministerul Sănătății și-ar fi dat acordul în sensul includerii cheltuielilor cu șoferul la rubrica "cheltuieli indirecte", clarificând modul de aplicare a unui act administrativ pe care el însuși l-a emis, având în vedere că în minuta nr. x/21.08.2015 se precizează că, în urma publicării instrucțiunii nr. 23/24.07.2015 privind cheltuielile indirecte, promotorul de proiect și partenerii trebuie să trimită documente doveditoare, acceptându-se, printre altele, cheltuieli de personal în categoria cheltuielilor indirecte.

Pe de altă parte, arată că sunt acceptate cheltuielile cu personalul auxiliar în categoria cheltuielilor indirecte cu condiția respectării contractului de finanțare, respectiv cheltuielile cu personalul auxiliar să fi fost prevăzute în bugetul detaliat, la cheltuieli indirecte, ceea ce nu a fost prevăzut în contractul de finanțare din speță.

Intimatul - reclamant Institutul Național de Sănătate Publică a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și arată că la dosarul cauzei există contestația înregistrată la Ministerul Sănătății sub nr. x din 21.06.2017, ceea ce face ca, în raport cu data luării la cunoștință a respectivului proces-verbal - 29.05.2017, excepția inadmisibilității să fie neîntemeiată. Consideră că a fost respectat termenul de 30 de zile pentru formularea contestației administrative, prevăzut de dispozițiile art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea procesului-verbal din 17.05.2017, înregistrat la Ministerul Sănătății sub nr. x/18.05.2017 și la INSP sub nr. x/29.05.2017.

Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 46 - 51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Prin urmare, contrar alegațiilor intimatului-reclamant, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 17.05.2017.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care, în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

Or, intimatul-reclamant a precizat că obiectul acțiunii sale îl constituie anularea procesului-verbal din 17.05.2017, înregistrat la Ministerul Sănătății sub nr. x/18.05.2017 și la INSP sub nr. x/29.05.2017 privind constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare din data de 17.05.2017 și nu a deciziei de soluționare a contestației administrative formulate împotriva acestuia.

Astfel fiind, întrucât reclamantul a înțeles să atace procesul-verbal arătat și nu decizia pronunțată în soluționarea contestației, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, soluția primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, instanța de control judiciar neîmpărtășind punctul de vedere al instanței de fond în privința soluției pronunțate.

Cu alte cuvinte, actul atacat, respectiv procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nu constituie un act căruia legiuitorul să-i fi conferit prerogativa de a face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, această posibilitate fiind conferită doar deciziei de soluționare a contestației, conform dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere și jurisprudența sa anterioară în litigii similare, reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 685/2015, nr. 3236/2015, nr. 843/2016, nr. 827/2017, nr. 2388/2017, nr. 369/2018 și nr. 4379/2018.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 5182 din 27 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 5182 din 27 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2020.