ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.03.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 557/2017, formulată împotriva procesului-verbal final de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la Ministerul Sănătății sub nr. x/18.05.2017.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 134 din data de 9 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică, prin care, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivarea recursului se arată, în esență, după prezentarea stării de fapt, că, în mod greșit, instanța de fond nu a dat putere probatorie minutei încheiate la data de 21.08.2015, întrucât în respectiva minută au fost aprobate de către Operatorul de Program cheltuielile indirecte, menționând alături de alte cheltuieli și cheltuieli cu personalul auxiliar (șofer, personal de curățenie). Cu referire la aprecierea instanței de fond că acest document nu poate fi luat în considerare de vreme ce ulterior, prin notificarea din data de 08.12.2016, I.N.S.P. a solicitat aprobarea în cadrul linei de buget ca și costuri indirecte a acestor cheltuieli, recurentul-reclamant consideră că raționamentul este eronat întrucât notificarea din 08.12.2016 reprezintă o solicitare de aprobare ulterioară a unor cheltuieli deja efectuate, cheltuieli care au avut la bază preaprobarea cuprinsă în minuta din 21.08.2015. Consideră evident faptul că minuta din 21.08.2015 nu poate și nu se dorește a fi un act adițional la contractul de finanțare, întrucât nu schimbă natura și obiectivele proiectului de finanțare, dar prin aceasta au fost preaprobate tipul de cheltuieli care pot fi încadrare la cheltuieli indirecte, pe care ulterior Operatorul de Program nu le-a mai recunoscut. Se menționează că pe parcursul derulării Proiectului, toate cheltuielile supuse verificării Operatorului de Program, conform legii, au fost considerate eligibile apreciind că este incorect să fie declarate neeligibile cheltuielile cu salariul șoferului angajat de către partenerul A. pentru desfășurarea activității necesare realizării proiectului, de vreme ce aceste cheltuieli fuseseră discutate și preaprobate în minuta din 21.08.2015. În raport de aceste considerente, apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale.

Apărările formulate în cauză Legal citat, intimatul - pârât Ministerul Sănătății nu a formulat întâmpinare în etapa procesuală a recursului.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul - reclamant Institutul Național de Sănătate Publică este nefondat, pentru următoarele considerente: Reclamantul Institutul Național de Sănătate Publică a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 557/2017, contestație formulată împotriva procesului-verbal final de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat la Ministerul Sănătății sub nr. x/18.05.2017. Prin procesul-verbal final de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/18.05.2017, emis de pârâtul Ministerul Sănătății, s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară în cuantum de 27.947,38 RON, reprezentând cheltuieli neeligibile, costuri salariale pentru șoferul B., angajat al A., în perioada decembrie 2015 - august 2016. Contestația administrativă formulată de reclamant a fost respinsă prin Decizia nr. CSP 557/21.06.2017, ca neîntemeiată, reținându-se că poziția de șofer nu a fost inclusă în bugetul contractului de finanțare nr. x/30.05.2014 pentru implementarea proiectului x "întărirea Rețelei Naționale de mediatori Romi pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației rome". Curtea de apel a respins acțiunea considerând, în esență, că neregula constatată prin procesul-verbal atacat există, suma nefiind eligibilă potrivit contractului de finanțare. Primordial, Înalta Curte constată că, deși s-au invocat în cererea de recurs două motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în concret, recurentul dezvoltă critici care vizează modul greșit de interpretare și aplicare a normelor de drept material, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs constată că, potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori cuprinde numai motive străine de natura cauzei. Recurentul nu a dezvoltat nicio critică care să se circumscrie sferei de reglementare a acestui motiv de casare, nesusținut nici în dezbaterile publice asupra recursului. În aceste condiții, văzând și considerentele expuse de judecătorul fondului, care sunt clare, explicite și converg spre soluția pronunțată, Curtea apreciază că nu există nici un temei pentru casarea sentinței sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține următoarele: Institutul National de Sănătate Publica a fost beneficiarul contractului de finanțare nr. x/30.05.2014 pentru implementarea proiectului x "întărirea Rețelei Naționale de mediatori Romi pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației rome" (buget 1.633.360 Euro). Potrivit contractului, sunt eligibile cheltuielile cu personalul, inclusiv cheltuielile de deplasare a personalului parte din proiect (art. 5.10 lit. a) și b) însă, la art. 5.2, se menționează în mod expres că sunt cheltuieli eligibile doar cele menționate în bugetul detaliat al proiectului. Un fapt necontestat este că poziția de șofer nu a fost incusă în bugetul acestui contract de finanțare, prin urmare, conform contractului, cheltuiala salarială cu șoferul nu este cheltuială eligibilă. Recurentul-reclamant nu contestă acest fapt însă, consideră că această cheltuială a fost aprobată prin minuta din 21.08.2015, încheiată în urma întâlnirii de la sediul Ministerului Sănătății, neputând fi refuzată la plată o cheltuială preaprobată, acesta fiind singurul său argument cu privire la nelegalitatea sentinței atacate. În primul rând, analizând conținutul minutei din data de 21.08.2015, în consens cu concluziile instanței de fond, Înalta Curte constată că, mențiunea pe care își întemeiază apărarea reclamantul, cu următorul conținut: "se acceptă cheltuieli precum asigurarea echipamentelor achiziționate în proiect și/sau cheltuieli cu personalul auxiliar (șoferi, personal de curățenie), piese de schimb auto, în categoria cheltuielilor indirecte" nu poate fi interpretată în sensul preaprobării ori considerării ca eligibile a unor astfel de cheltuieli. În opinia instanței de recurs, mențiunea de mai sus explicitează categoria cheltuielilor indirecte, fiind aspecte generale, lămurite în aplicarea Instrucțiunii 23. Întrucât aspectele discutate la întâlnirea finalizată cu această minută nu sunt aspecte concrete legale de contractul de finanțare în speță, din conținutul minutei nu se poate trage concluzia preaprobării unor astfel de cheltuieli. Corect a sesizat prima instanță că, la acel moment, autoritatea nu a autorizat nicio modificare a contractului de finanțare sub aspectul cheltuielilor eligibile iar minuta nu poate avea valoarea juridică a unui act de modificare a contractului de finanțare. În al doilea rând, corect s-a arătat că, notificată în concret cu privire la plata șoferului în cadrul proiectului, autoritatea nu a autorizat o astfel de plată, solicitarea reclamantei din 11.05.2016 fiind respinsă explicit prin adresa nr. x/31.05.2016. În mod greșit consideră recurenta că există o aprobare (anterioară sau ulterioară) a acestui tip de cheltuială din partea pârâtului, susținerea neavând suport probator și legal, context în care distincția pe care recurentul o face între preaprobare și aprobare ulterioară este nerelevantă. Nu în ultimul rând, dispozițiile contractuale fiind clare sub aspectul eligibilității cheltuielilor, orice modificare trebuie făcută în scris, fie prin act adițional, în cazul modificărilor majore, fie printr-o notificare în cazul modificărilor minore, în acest sens fiind art. 12.1. Raportat la aceste ultime prevederi contractuale menționate, corect a sesizat prima instanță că, și în cazul notificării unor modificări minore, trebuie asigurată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 12.1.2 lit. b), care presupun ca operatorul de program să fi aprobat anticipat expres sau tacit notificarea. Dar aceasta nu înseamnă că dispoziția afectează dreptul operatorului de program de a se opune modificărilor. Or, în cazul de față notificarea nu este anterioară efectuării cheltuielii iar refuzul autorității este clar exprimat. De asemenea, corect a reținut prima instanță că sunt nerelevante aspectele privind includerea cheltuielii în categoria cheltuielilor indirecte ori faptul că pe parcursul proiectului nu au fost constatate cheltuieli neeligibile, în condițiile în care orice cheltuială este eligibilă dacă este menționată în bugetul detaliat al proiectului, iar în cauză nu se verifică o astfel de ipoteză, iar controlul s-a realizat în termenul de prescripție, în baza O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Întrucât încălcarea dispozițiilor contractului de finanțare constituie o neregulă în sensul art. 14.1 contract și art. 2 O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce atrage stabilirea creanței bugetare datorate autorității competențe în gestionarea fondurilor europene, în mod legal a fost emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare în speță. Față de considerentele expuse, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., art. 20 Legea 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.