ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5641/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Investiții S.A., anularea Documentului Constatator final nr. x/19.08.2019, referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale, emis de Compania Națională de Investiții - " C.N.I." - S.A, privind Contractul nr. x/22.09.2014 - "Sala de Sport școlară - Tarla 19, Parcela C. civ. 644, jud. Prahova", întrucât acesta a fost adoptat cu încălcarea normelor legale incidente.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 452 din 18 iunie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat documentul constatator final nr. x/19.08.2019 referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale emis de pârâta CNI S.A. privind contractul nr. x/22.09.2014 - "Sala de sport școlară - Tarla 19, Parcela C. civ. 644, jud. Prahova" și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâta Compania Națională de Investiții S.A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat în esență următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecata formulată de A. (în temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ) și înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ si Fiscal, aceasta a solicitat instanței de judecata anularea Documentului constatator final nr. x/19.08.2019 emis de recurentă, întrucât acesta ar fi fost adoptat cu încălcarea normelor legale incidente.

Prin sentința civila nr. 452 pronunțată în ședința publică din data de 18.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ si Fiscal, a admis acțiunea formulata de A. S.R.L și, pe cale de consecință, a anulat Documentul constatator final nr. x/19.08.2019, apreciind, în esența, că, (i) nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor atrage decăderea autorității contractante din dreptul de a mai emite respectivul act și nulitatea actului emis peste termen, (ii) sancțiunea nulității nu înseamnă că, actul poate fi emis peste termen, fiind în prezența unui caz de nulitate virtuală, (iii) nu se aplica prevederile art. 97 indice 1: lit. d) teza II din H.G. nr. 925/2006, ci prevederile aceluiași articol, teza I, (iv) nu exista niciun motiv pentru care autoritatea contractantă nu a menționat în documentul constatator suma reprezentând prejudiciul cauzat de către partea reclamanta.

Nelegalitatea hotărârii primei instanțe, prin raportare la motivele de recurs pe care își întemeiază calea extraordinară de atac - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Cu privirea la nelegalitatea Documentului constatator final nr. x/19.08.2019: după expirarea termenului de 14 zile prevăzut art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 - nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor nu atrage decăderea autorității contractante din dreptul de a mai emite respectivul act si nulitatea actului emis peste termen, nefiind incidente în speța dispozițiile art. 2545 C. civ.

Instanța de fond nu a indicat dispozițiile legale care atribuie, în mod expres, termenului de 14 zile natura juridica a unui termen de decădere, și nici vreo manifestare de voință a părților în acest sens.

Atunci când legiuitorul a înțeles să instituie un termen de decădere, acesta a fost menționat în mod expres.

Decăderea sancționează neglijența de care dă dovadă titularul unui drept în ceea ce privește termenul stabilit pentru exercitarea dreptului. Astfel, decăderea se referă la un drept, și nu la o obligație, instituția nefiind aplicabilă în cazul obligației stabilite de art. 97 indice 1 din H.G. nr. 925/2006.

Prin urmare, termenul de 14 zile prevăzut de art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este un termen de decădere, în sensul prevăzut de C. civ., nefiind o sancțiune pentru lipsa de diligență a autorității contractante în îndeplinirea obligației de a emite actul în interiorul acestui termen.

Cu privire la prezența unui caz de nulitate virtuală, arătă că, și în această situație instanța de fond a făcut o aplicare eronată a normelor de drept material

Noul C. civ. consacră nulitatea virtuala în cadrul articolului 1.253 C. civ., intitulat "nulitatea virtuală" și care dispune că, în afara cazurilor în care legea prevede sancțiunea nulității, contractul se desființează și atunci când sancțiunea nulității absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziției legale încălcate să fie atins.

Scopul prevederilor art. 97 indice 1 lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006 nu este atins prin nulitatea actului emis peste termen, ci, din contră, prin îndeplinirea actului chiar și cu întârziere.

În legătura cu prejudiciul suferit, afirmațiile reclamantei în sensul ca "Momentul emiterii documentului constatator are relevanță pentru societatea noastră, având în vedere faptul ca un document constatator negativ poate constitui motiv de excludere de la alte proceduri de achiziție publica conform Legii nr. 98/2016 timp de 3 ani de la emiterea lui" sunt eronate.

Potrivit legii invocate, motivul de excludere reglementat de art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice îl constituie încălcarea, în mod grav sau repetat a obligațiilor principale în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, dacă aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune -interese sau alte sancțiuni comparabile; aceasta atitudine poate fi, într-adevăr, constatată printr-un certificat constatator ca cel din prezenta cauza, însă perioada în care va putea fi luata în considerare aceasta atitudine este de "3 ani de la data apariției situației, săvârșirii faptei sau producerii evenimentului relevant", după cum reiese din analiza art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, neavând relevanță momentul emiterii documentului constatator.

În primul rând, legiuitorul a conferit dreptul autorității contractante de a exclude din procedura, și nu obligația, tocmai pentru că, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții pentru a lua aceasta decizie.

Astfel, dacă reclamanta participă la o procedură de achiziție publică, se aplică prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, act normativ care a intrat în vigoare la data de 26.05.2016 și care prevede la art. 236 alin. (1): "Prezenta lege se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare."

Cu privire la obligația recurentei de a menționa în cuprinsul documentului constatator suma reprezentând prejudiciul cauzat:

Contrar celor avute în vedere de instanța de fond, nemenționarea valorii prejudiciului în cuprinsul documentului constatator nu este în măsură să atragă nulitatea actului, întrucât, pe de o parte, niciun text de lege nu impune ca pentru emiterea valabilă a documentelor constatatoare acestea trebuie să indice în clar cuantumul prejudiciului, fiind suficientă și acoperitoare - pentru a răspunde cerinței legale privind menționarea în cuprinsul documentului constatator a informațiilor privitoare la eventualele prejudicii - precizarea faptului că, antreprenorul datorează penalități de întârziere, iar pe de alta parte, nemenționarea valorii prejudiciului nu poate fi în măsură să aducă vreo vătămare acesteia, în sensul excluderii într-o procedura de atribuire.

Prin urmare, analizând în concret natura și contextul adoptării documentului constatator, reiese că, acesta îndeplinește condițiile privind motivarea actelor administrative, prezintă în mod clar și neechivoc motivul, pentru care Contractul nr. x/22.09.2014 nu a fost îndeplinit în mod corespunzător, respectiv pentru nerespectarea termenelor contractuale de executare lucrări, îndeplinește funcția de transparență a procedurii și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 483 noul C. proc. civ., art. 488, alin. (1), pct. 8 noul C. proc. civ., art. 97 indice 1 lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006, art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, art. 1246 C. civ., precum si celelalte dispoziții legale la care s-a făcut referire în cererea de recurs.

Prin întâmpinarea formulată, intimata reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând, în opinia sa, o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute.

S-a solicitat să se constate că, instanța de fond a analizat temeinic toate motivele de fapt și de drept invocate de intimată, iar prin hotărârea sa a indicat motivele de nelegalitate a documentului constatator contestat, indicând și dezvoltând expres aplicabilitatea dispozițiilor art. 2545 alin. (1) rap. la art. 1325 și art. 1246 alin. (1) C. civ. .

Faptul că, în H.G. nr. 925/2006 nu se prevede expres sancțiunea nulității nu înseamnă că actul poate fi emis peste termen, fiind în prezența unui caz de nulitate virtuală.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanța de fond a reținut corect că, atât prin raportare la prevederea art. 97 indice 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 925/2006, cât și la principiul motivării actelor administrative, nu există niciun motiv pentru care autoritatea contractantă nu a menționat în documentul constatator suma reprezentând prejudiciu cauzat de către partea reclamantă, fapt posibil de vreme ce documentul a fost emis ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești în dosarul nr. x/2017.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 2, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 490 alin. (2) și art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ., H.G. nr. 925/2006, precum și toate celelalte temeiuri de drept la care a făcut referire în întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică adusă de recurenta-pârâtă vizează faptul că, instanța de fond nu a indicat dispozițiile legale care atribuie, în mod expres, termenului de 14 zile, natura juridică a unui termen de decădere și nici vreo manifestare de voință a părților în acest sens, și astfel nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor nu atrage decăderea autorității contractante din dreptul de a mai emite respectivul act, și nici nulitatea actului emis peste termen.

Susținerile recurentei sunt întemeiate.

Potrivit art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006

"Art. 97 indice 1 (1) - Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:

d) pentru contractatele de lucrări: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor în cauză.

. . . . . . . . . .

(2 indice 2) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligația de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art. 181 lit. c) indice 1 din ordonanța de urgență"

Înalta Curte reține că, emiterea Documentului constatator nr. x/19.08.2019 s-a făcut de către recurenta pârâtă în conformitate cu prevederile art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006.

Astfel, se apreciază că, nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor nu atrage decăderea autorității contractante din dreptul de a mai emite respectivul act și, nici nulitatea actului emis peste termen, în cauză, nefiind incidente în dispozițiile art. 2545 C. civ.

Prevederile art. 2545 C. civ. stipulează la alin. (1) că, prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale și la alin. (2) că, neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.

Instanța de fond nu a indicat dispozițiile legale care atribuie, în mod expres, termenului de 14 zile natura juridica a unui termen de decădere, și nici vreo manifestare de voință a părților în acest sens.

Atunci când legiuitorul a înțeles să instituie un termen de decădere, acesta a fost menționat în mod expres.

Decăderea sancționează neglijența de care dă dovadă titularul unui drept în ceea ce privește termenul stabilit pentru exercitarea dreptului. Astfel, decăderea se referă la un drept, și nu la o obligație, instituția nefiind aplicabilă în cazul obligației stabilite de art. 97 indice 1 din H.G. nr. 925/2006.

Prin urmare, termenul de 14 zile prevăzut de art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este un termen de decădere, în sensul prevăzut de C. civ., nefiind o sancțiune pentru lipsa de diligență a autorității contractante în îndeplinirea obligației de a emite actul în interiorul acestui termen.

În ceea ce privește incidența în prezenta speță a dispozițiilor art. 1246 alin. (1) C. civ., Înalta Curte constată că, nici aceste prevederi nu sunt aplicabile în cazul dedus judecații.

Dispozițiile art. 1246 alin. (1) C. civ. prevăd că, orice contract încheiat cu încălcarea condițiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulității, dacă prin lege nu se prevede o altă sancțiune.

Condițiile esențiale pentru valabilitatea unui act juridic civil sunt expres prevăzute de lege, respectiv: capacitatea de a contracta (a se vedea în acest sens art. 1180 si 1181 C. civ.), consimțământul (art. 1204 C. civ.), obiect determinat și licit (art. 1225 C. civ.) și cauza licită și morală (art. 1235 C. civ.).

Alin. (4) al art. 1246 C. civ. interzice în mod expres părților să instituie sau să suprime cauze de nulitate, orice convenție sau clauză contrară fiind considerată nescrisă.

Câtă vreme părțile nu pot institui cauze de nulitate, interdicție prevăzută în mod expres de art. 1246 alin. (4) C. civ., nici instanța nu poate da eficiență unei cauze de nulitate ce nu este prevăzută de lege.

Prevederile art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006 stabilesc un termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție finala, înăuntrul căruia Autoritatea contractantă emite documentul constatator, însă textul de lege nu prevede nicio sancțiune generală sau specifică pentru nerespectarea termenului de emitere a documentului.

Depășirea termenului de 14 zile prevăzut pentru emiterea documentului constatator nu este în măsură să afecteze încheierea valabilă a actului, întrucât, pe de o parte, termenul de 14 zile nu este instituit ca și condiție cerută de lege pentru emiterea sa valabilă, finalitatea emiterii actului constatator fiind comunicarea de informații referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant și, daca este cazul, la eventualele prejudicii, informații care pot fi avute in vedere la următoarele proceduri de achiziție publică la care participă, iar, pe de altă parte, au fost respectate cerințele cu privire la conținutul actului, expres prevăzute de art. 97 indice 1 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 potrivit căruia "Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii."

Recurenta mai critică sentința atacată, susținând că, în ceea ce privește existența unui caz de nulitate virtuală, instanța de fond a făcut o aplicare eronată a normelor de drept material.

Criticile recurentei sunt întemeiate, avându-se în vedere prevederile art. 1253 C. civ., care consacră nulitatea virtuală și care dispune că, în afara cazurilor în care legea prevede sancțiunea nulității, contractul se desființează și atunci când sancțiunea nulității absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziției legale încălcate să fie atins.

Scopul prevederilor art. 97 indice 1 lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006 nu este atins prin nulitatea actului emis peste termen, ci, din contră, prin îndeplinirea actului chiar și cu întârziere.

Cu privire la condiția existentei unei vătămări în cazul intervenirii nulității virtuale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în mod constant:

"poate atrage doar nulitatea virtuală a actului administrativ fiscal, care poate surveni numai în cazul producerii unei vătămări împotriva contribuabilului vizat." (Decizia 497/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si Fiscal publicata in Buletinul Casației nr. 10 din 31.10.2012);

"Este vorba de o nulitate virtuală, partea care o invocă va trebui să facă dovada că i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act."(Decizia nr. 213/31.01.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal);

"Fiind vorba, însă, de o nulitate virtuală, partea care o invocă va trebui să facă dovada că, i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act." (Decizia nr. 4103/14.12.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ si Fiscal).

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada, că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, câtă vreme pretinsa interdicție de a participa la alte proceduri de achiziție ar fi operat de la data săvârșirii faptei sau producerii evenimentului relevant, conform art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice.

Sunt întemeiate criticile recurentei referitoare la susținerea intimatei reclamante cu privire la "inexistența unui prejudiciu grav, care să nu fi fost deja recuperat de autoritatea contractantă la data emiterii documentului constatator negativ".

Instanța de control judiciar reține că, motivul de excludere reglementat de art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice îl constituie încălcarea, în mod grav sau repetat a obligațiilor principale în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, dacă aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune -interese sau alte sancțiuni comparabile; aceasta atitudine poate fi, într-adevăr, constatată printr-un certificat constatator ca cel din prezenta cauza, însă perioada în care va putea fi luata în considerare aceasta atitudine este de "3 ani de la data apariției situației, săvârșirii faptei sau producerii evenimentului relevant", după cum reiese din cuprinsul art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, neavând relevanță momentul emiterii documentului constatator.

În primul rând, legiuitorul a conferit dreptul autorității contractante de a exclude din procedura, și nu obligația, tocmai pentru că, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții pentru a lua aceasta decizie.

Astfel, dacă intimata reclamanta recurentă participă la o procedură de achiziție publică, se aplică prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, act normativ care a intrat în vigoare la data de 26.05.2016 și care prevede la art. 236 alin. (1): "Prezenta lege se aplică procedurilor de atribuire inițiate după data intrării sale în vigoare."

În art. 167 alin. (1) din din Legea nr. 98/2016 sunt reglementate cazurile în care autoritatea contractantă exclude prin procedura de atribuire a contractului de achiziție publica operatorul economic care se află în oricare din situațiile reglementate la acest articol.

Astfel, potrivit art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică:

"g) operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract de achiziții sectoriale sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile;"

Însă, în cuprinsul H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, la art. 166 alin. (8) se prevăd următoarele:

"(8) Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligația de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege."

Astfel, simpla existență a unui document constatator negativ, calificat astfel pentru diverse motive de neexecutare întocmai a contractului, de achiziție publică, nu dă dreptul unei autorități contractante să elimine din competiție, pur și simplu, ofertantul respectiv.

Respingerea devine pertinentă/legală, doar dacă se îndeplinesc, cumulativ, condițiile prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice:

- operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice;

- iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune interese sau alte sancțiuni comparabile.

În acțiunea de respingere, comisia de evaluare și-ar depăși atribuțiile cu care a fost învestită, neavând dreptul de a exclude un ofertant pe alte criterii decât cele stipulate expres în lege. Membrilor comisiei de evaluare nu le este îngăduit să-si aloce competente/atribuții specific instanțelor de judecată.

Astfel, în raport de cele învederate anterior, Înalta Curte reține că, instanța de fond nu a avut în vedere momentul de la care începe sa curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 171 alin. (5) lit. b) Legea 98/2016 privind achizițiile publice.

Concluzionând, se reține că, documentul constatator în cauză a fost emis în conformitate cu prevederile art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006, adică după încheierea procesului-verbal de recepție finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor; are în vedere modul în care a fost îndeplinit Contractul de proiectare și execuție nr. 140/22.09.2014 încheiat între recurentă și intimata reclamantă, fiind irelevantă conduita acesteia, în calitate de Antreprenor, în perioada de garanție a lucrărilor; cuprinde mențiuni cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale și la faptul ca Antreprenorul a adus prejudicii autorității contractante pe perioada derulării contractului și că, datorează penalități de întârziere; a fost emis după ce culpa contractuală a intimatei reclamante a fost recunoscută în prealabil de instanța de judecata, care a obligat-o la plata către recurentă a penalităților de întârziere.

Culpa contractuală a intimatei reclamantei cu privire la întârzierea înregistrată în execuția lucrărilor, care au făcut obiectul Contractului de proiectare și execuție de lucrări nr. x/22.09.2014 - a stat la baza pretenției recurentei, de obligare a A. S.R.L. la plata penalităților de întârziere, pretenții care au constituit obiectul dosarului nr. x/2017 judecat în prima instanță de Tribunalul București, hotărârea civilă nr. 6545/19.10.2018, și în recurs de Curtea de Apel București - decizia civila nr. 41/09.04.2019.

Culpa contractuală a A.&A. a fost recunoscută de către instanța de judecată, care a admis cererea CNI de obligare a reclamantei la plata penalităților în cuantum de 141.587,95 RON, aferente unui număr de 245 zile de întârziere în finalizarea lucrărilor care au făcut obiectul Contractului de proiectare si execuție de lucrări nr. x/22.09.2014.

Contrar susținerilor intimatei, conduita acesteia este relevantă în perioada de garanție a lucrărilor, aspect ce reiese din norma legală, care obligă Autoritatea contractantă la emiterea unui document constatator inclusiv după recepția finală a lucrărilor, care are loc după expirarea perioadei de garanție de bună execuție (art. 97 indice 1 alin. (1) lit d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006), recepția finală marcând momentul la care este cunoscută: (i) atât conduita avuta de Antreprenor pe durata execuției propriu-zise a lucrărilor cât și (ii) conduita avută de Antreprenor în perioada de garanție, fără însă ca aceste două perioade (execuția propriu-zisa si perioada de garanție de buna execuție) să poată fi privite separat atunci când este vorba despre modul de îndeplinire a contractului, și care se reflectă și în cuprinsul documentului constator.

Prin urmare, constatarea de către instanța de judecata a prejudiciului ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor menționate în Contractul nr. x/22.09.2014 constituie tocmai un argument în plus ce susține obligația recurentei de a emite documentul constatator în urma recepției finale a lucrărilor, în temeiul art. 97 indice 1 alin. (1) lit. d) teza a II-a din H.G. nr. 925/2006.

Cu privire la obligația recurentei de a menționa în cuprinsul documentului constatator suma reprezentând prejudiciul cauzat, Înalta Curte reține contrar apărărilor intimatei că, nemenționarea valorii prejudiciului în cuprinsul documentului constatator nu este în măsură să atragă nulitatea actului, întrucât, pe de o parte, niciun text de lege nu impune ca pentru emiterea valabilă a documentelor constatatoare acestea trebuie să indice în clar cuantumul prejudiciului, fiind suficientă și acoperitoare - pentru a răspunde cerinței legale privind menționarea în cuprinsul documentului constatator a informațiilor privitoare la eventualele prejudicii - precizarea faptului că, antreprenorul datorează penalități de întârziere, iar pe de alta parte, nemenționarea valorii prejudiciului nu poate fi în măsură să aducă vreo vătămare acesteia, în sensul excluderii într-o procedură de atribuire.

Totodată, Înalta Curte reține și că, la data emiterii documentului constatator, -19.08.2019, recurenta CNI nu își recuperase o parte din prejudiciu, suma de 123.718,37 RON fiind virata în contul CNI la data de 13.09.2019, așa cum reiese din extrasul de cont.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta pârâtă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. și A. S.R.L, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ. va obliga intimata reclamantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, către recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Compania Națională de Investiții S.A. împotriva sentinței nr. 452 din 18 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta A. și A. S.R.L, ca neîntemeiată.

Obligă intimata reclamantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, către recurenta pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.