ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5467/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a în data de 29.12.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecata pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună:

- Obligația fiscală principală (ambalaje bunuri ambalate conform art. 9 (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005) de 1.805.254 RON;

- Obligația fiscală principală (anvelope conform art. 9, alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005) de 2.837 RON.

Prin sentința civilă nr. 1937 din 5 iulie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului Pentru Mediu, ca neîntemeiata, a admis cererea expertului B. de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 1.230 RON și a obligat reclamanta la plata către expert B. a sumei de 1.230 RON, prin intermediul BLETJC de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3773 din 17 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului invocată de intimata Administrația Fondului pentru Mediu prin întâmpinare și a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1937 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva sentinței nr. 3773 din 17 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) teza a II-a și teza a III-a C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 503 (2) C. proc. civ., teza II: dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale

Instanța de recurs s-a referit generic la perioada 2014-2015 și a arătat că, pentru această perioadă, conform normei citate la paginile 11-12 ale Deciziei, Societatea ar fi trebuit "să dubleze respectiva vânzare prin încheierea unor contracte de prestări servicii prin care C. se obligă să le valorifice ea însăși sau să le incinereze prin propriile instalații de incinerare cu recuperare de energie".

Cu privire la această concluzie a instanței contestatoarea arată că norma în forma citată de instanță a intrat în vigoare la 21 februarie 2014. Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu în forma în vigoare până la data de 20 februarie 2014 nu prevedea condiția "tranzacției cumulative".

Așadar, pentru două luni, instanța de recurs a aplicat o normă care nu era în vigoare la acea dată și a lăsat neaplicată o normă care era aplicabilă materiei la acea dată. Acest lucru nu poate fi decât o eroare materială.

Prin urmare, ca efect al acestei erori, instanța de recurs a permis impozitarea greșită a ambalajelor introduse în țară până la modificarea normei.

Instanța de recurs nu a observat Anexa 35 a Deciziei 103 din 22.06.2017 în documentul omis, societatea C. a arătat limpede că, în fapt, condiția "tranzacției cumulative" a fost îndeplinită.

Ceea ce s-a discutat în contradictoriu cu organul de control a fost lipsa facturilor aferente serviciilor de valorificare. Iar această condiție a fost impusă de Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu în forma sa aplicabilă din 28 decembrie 2017, prin urmare, ulterior perioadei controlate.

II. Motivul prevăzut de art. 503 (2) teza III C. proc. civ.: instanța de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare

Așadar, în condițiile în care concluziile expertului judiciar, flagrant distincte de ale organului de control, dat fiind că acesta conchide în urma analizei sale că "nu există ambalaje pe care societatea reclamantă să nu le fi predat în vederea valorificării, respectiv, îndeplinirii obligațiilor de mediu" au fost înlăturate din cauză, instanța de control judiciar ar fi trebuit să arate de ce.

Intimata Administrația Fondului pentru Mediu, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată și menținerea soluției instanței de recurs ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând contestația în anulare în raport de motivele invocate, apărările formulate prin întâmpinare precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. S.R.L. a solicitat:

- Obligația fiscală principală (ambalaje bunuri ambalate conform art. 9 (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005) de 1.805.254 RON;

- Obligația fiscală principală (anvelope conform art. 9, alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005) de 2.837 RON.

Prin sentința civilă nr. 1937 din 5 iulie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului Pentru Mediu, ca neîntemeiata, a admis cererea expertului B. de majorare a onorariului de expertiză cu suma de 1.230 RON și a obligat reclamanta la plata către expert B. a sumei de 1.230 RON, prin intermediul BLETJC de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3773 din 17 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității recursului invocată de intimata Administrația Fondului pentru Mediu prin întâmpinare și a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1937 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva sentinței a formulat contestație în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) teza a II-a și teza a III-a C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 503 (2) C. proc. civ., teza II: dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale

Motivul prevăzut de art. 503 (2) C. proc. civ., teza III: instanța de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen

Astfel, Înalta Curte are în vedere că, potrivit Anexei nr. 18 la raportul de inspecție fiscală, respectiv "Situația vânzărilor de deșeuri provenit din ambalaje anul 2014", în anul 2014, societatea A. S.R.L. a vândut deșeuri provenite de la ambalaje doar în perioada 31.03.2014 - 17.11.2014, iar în perioada 01.01.2014 - 20.03.2014, societatea contestatoare NU a vândut deșeuri de ambalaje.

Așadar, în perioada 01.01.2014 - 30.03.2014, perioada care include intervalul 01.01.2014 - 20.02.2014 învederată de societatea contestatoare, aceasta nu a emis facturi de vânzare deșeuri, neexistând tranzacții de vânzare-cumpărare deșeuri de ambalaje.

Întrucât nu au existat tranzacții de vânzare-cumpărare și tranzacții de prestări servicii, s-a constatat inexistența tranzacțiilor cumulative în perioada 01.01.2014 -20.02.2014.

Înalta Curte constată că decizia instanței de recurs nu a avut efect asupra modului de stabilire a obligațiilor de plată ale societății A. S.R.L., astfel încât susținerile contestatoarei sunt total neîntemeiate.

Simpla nemulțumire a contestatoarei cu privire la soluția instanței nu poate fi motiv de contestație în anulare, instanța de recurs având în vedere toate aceste aspecte la soluționarea în recurs a cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017

În concluzie, aspectele invocate de către contestatoare nu se circumscriu noțiunii de eroare materială reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., deoarece vizează modul în care instanța de recurs a apreciat probele cu înscrisuri administrate în cauză, chestiune care nu mai poate face obiectul aprecierii instanței învestite cu soluționarea contestației în anulare.

Chiar dacă soluția instanței ar cuprinde greșeli de judecată, ele nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare, deoarece aceasta este o cale de atac de retractare, iar nu de reformare a soluției atacate, urmărind repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

În speță, contestatoarea nu a invocat erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ., ci a apreciat ca instanța de recurs, în pronunțarea deciziei contestate, a apreciat în mod greșit probele administrate și normele de drept incidente în speță, fiind așadar invocate erori de judecată, ipoteza ce nu se încadrează în textul legal sus enunțat.

Societatea contestatoare invocă faptul că instanța de recurs nu a observat Anexa nr. 35 a Deciziei nr. 103/22.06.2017, prin care societatea C. a arătat că, în fapt, condiția "tranzacției cumulative" a fost îndeplinită.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat în susținerea contestației în anulare, respectiv cel întemeiat pe disp. art. 503 alin. (2) pct. 3 noul C. proc. civ., acesta privește omisiunea instanței de recurs de a analiza unul din motivele de casare atunci când a respins recursul sau când acesta a fost admis în parte.

Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Prin contestația în anulare, contestatoarea invocă faptul că instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire la anumite aspecte invocate de către aceasta în susținerea recursului și nicidecum că a omis a se pronunța cu privire la unul din motivele de casare.

Astfel, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs și-a motivat soluția, rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 503 C. proc. civ., fiind aceea de a sancționa incompleta soluționare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluției din dispozitiv ori a considerentelor.

Față de aceste considerente și, în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3773 din 17 iunie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.