ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 546/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., au chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Curtea de Apel Iași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: 1.anularea parțială, în ceea ce îi privește pe reclamanți, a Deciziei nr. 32 din 05.02.2018, emisă de Președintele Curții de Apel Iași, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Iași, începând cu data de 01.01.2018, ca fiind nelegală, 2. anularea parțială, în ceea ce îi privește pe reclamanți, a Hotărârii nr. 8 din 20.03.2018, emisă de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași, prin care a fost respinsă contestația formulată de către reclamanți împotriva deciziei menționate anterior, contestație ce a fost înregistrată sub nr. x din 25.02.2018 și care constituie procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, 3.obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind salarizarea reclamanților, în calitate de personal auxiliar de specialitate, funcția de specialist IT în cadrul Tribunalului Iași, cu respectarea atât a prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât și a celorlalte acte normative aflate în vigoare, în sensul menținerii salariului avut în plată la data de 31.12.2017.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4262 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus respingerea cererii formulate de reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate în punctul I.2 anterior, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și F., prin care, invocând cazul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea sentinței recurate și admiterea, în tot, a acțiunii introductive. În susținerea căii de atac promovate, au învederat, dintr-o primă perspectivă, recurenții că, în raport de modificările normative intervenite și de actele administrative subsecvente emise de Președintele Curții de Apel Iași, situația litigioasă dedusă judecății, în recurs, vizează doar salarizarea diminuată pentru perioada 01.01.2018 - 22.07.2018. Din perspectiva cuantumului drepturilor salariale ale specialiștilor IT de la nivelul instanțelor de judecată, au învederat recurenții că, anterior adoptării Legii nr. 207/20.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004, drept efect al încadrării specialiștilor IT din cadrul instanțelor în Cap. II ("Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" - pozițiile 7, 8 și 9) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, alături de restul personalului auxiliar de specialitate, coroborat cu principiul unui nivel salarial comparabil cu cel al specialiștilor din cadrul autorității vizate de prevederile art. 22, secțiunea a 6-a din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, al aceleiași anexe la Legea nr. 153/2017, veniturile salariale ale recurenților au suferit o diminuare semnificativă, respectiv cu 44.5%, față de valoarea salariului net în plată la data de 31.12.2017. În acest context au invocat recurenții excepția de neconstituționalitate a prevederilor Anexei nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională la Legea nr. 153/2017 și anume, Capitolul II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, pozițiile 7, 8 și 9 și Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, secțiunea a 6-a, art. 22. Au arătat recurenții că, la momentul adoptării prevederilor sus menționate, în ceea ce privește reglementarea mecanismelor de determinare a drepturilor salariale ale categoriei profesionale a specialiștilor IT de la nivelul instanțelor de judecată, respectiv tribunalelor, nu a fost respectat principiului bicameralismului, fiind astfel încălcate prevederile art. 61 alin. (2) și art. 76 alin. (1) din Constituția României. Au susținut recurenții că proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost înregistrat la Senat sub nr. x/2017 și a fost dezbătut și aprobat de Senat fără a fi avută în vedere, în mod distinct, în grila de salarizare a personalului auxiliar (pagina 98), categoria profesională a specialiștilor IT din cadrul instanțelor de judecată. În Raportul Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților, apar, la pagina 412, adăugiri îngroșate ce vizează completarea grilei de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor și cu categoria profesională a specialiștilor IT, aspecte ce au fost preluate în pagina 107 a Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice adoptate de Camera Deputaților. Astfel, apreciază recurenții că Senatul, ca primă cameră parlamentară sesizată, nu a avut o documentație și pentru salarizarea specialiștilor IT, sens în care nu a analizat și nu a statuat asupra salarizării acestora. Totodată, au apreciat recurenții că nesocotirea principiul bicameralismului pentru o categorie profesională relativ mică, transformă specialiștii IT în persoane vulnerabile, ale căror drepturi au fost nesocotite pe criteriu numeric, în contextul în care întreg personalul auxiliar de specialitate având funcția de specialist IT a suportat consecințele unei scăderi semnificative a salariului net în plată avut la data de 31.12.2017, iar, prin invocarea excepției în discuție, este urmărită repunerea în situația anterioară adoptării Legii nr. 153/2017, respectiv acordarea nivelului salarizării avute în decembrie 2017 pentru perioada 01.01.2018 - 22.07.2018. O altă critică formulată de recurenți a vizat maniera în care judecătorul fondului a dezlegat chestiunea cuantumului total al sporurilor acordate, apreciind aceștia că Anexa V a Legii nr. 153/2017 prevede pentru domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, iar o astfel de anexă are natura juridică a unei norme juridice civile speciale, aplicabilă acestei familii ocupaționale. Pe cale de consecință, în opinia recurenților, personalului din Justiție nu i se aplică limitarea generală de 30%, ci reglementarea specială a lipsei limitării cuantumului total al sporurilor, motiv pentru care decizia contestată este apreciată de sus indicatele părți ca fiind nelegală în contextul în care, prin aceasta, cuantumul total al sporurilor a fost plafonat la limita maximă a 30% din indemnizația de bază.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Curtea de Apel Iași a invocat, în principal, apărări ce corespund unei excepții a nulității recursului pentru nemotivare, iar pe fond, pentru motive similare celor susținute în față primei instanțe, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 25 martie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 29 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, când soluționarea cauzei a fost amânată pentru data de 2 februarie 2022. Prin încheierea de ședință din data de 29 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimata - pârâtă, apreciind că motivele de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul cererii și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E. și F. este nefondat, pentru următoarele considerente: Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte va avea în vedere aspectele menționate de recurenți potrivit cărora, în raport de adoptarea Legii nr. 207/20.07.2018 și de emiterea Deciziei Președintelui Curții de Apel Iași nr. 290/12.09.2018, criticile formulate prin memoriul de recurs vizează exclusiv maniera în care prima instanță a dezlegat legalitatea actelor administrative ce au avut drept efect diminuarea salariilor recurenților aferente perioadei 01.01.2018-22.07.2018. De asemenea, tot în scopul clarificării cadrului procesual dedus analizei în recurs, instanța de control judiciar constată că, în mod contrar celor învederate de intimată prin precizările scrise depuse în cauză, prin maniera de formulare a cererii de chemare în judecată, reclamanții au învestit instanțele de contencios administrativ inclusiv cu verificarea modului în care, prin actele administrative atacate, au fost aplicate prevederile legale ce vizau stabilirea și calculul sporurilor reglementate prin Legea nr. 153/2017 în beneficiul personalului auxiliar de specialitate, prima instanță dezlegând, de altfel, cauza și sub acest aspect. Pe cale de consecință, prin calea de atac promovată recurenții, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. au abordat atât (a) chestiunea modului de calcul al salariilor de bază, (b) criticând, totodată, și maniera în care judecătorul fondului a dezlegat chestiunea modului de calcul al sporurilor. Arată însă, instanța de control judiciar că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, textul normativ în discuție vizând esențialmente o potențială neconcordanță a hotărârii primei instanțe cu prevederile legale aplicabile cauzei. Or, sub aspectul criticilor aduse de recurenți manierei în care, prin hotărârea atacată, prima instanță a dezlegat chestiunea cuantumului drepturilor salariale ale specialiștilor IT, Înalta Curte reține că, prin calea de atac exercitată, unicul argument invocat de recurenți vizează neconstituționalitatea prevederilor Anexei nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională la Legea nr. 153/2017 și anume: Capitolul II - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, pozițiile 7, 8 și 9 și Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, secțiunea a 6-a, art. 22, recurenții invocând, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a unor atare prevederi. În acord cu judecătorul fondului, potrivit aspectelor statuate de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, Înalta Curte reține că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Totodată, controlul de constituționalitate al unui act normativ reprezintă atributul exclusiv al instanței de contencios constituțional, motiv pentru care invocarea, în cadrul recursului, drept unic argument în susținerea solicitării de casare a hotărârii primei instanțe, exclusiv a argumentelor ce vizează excepția de neconstituționalitate a actului normativ ce reprezintă, în fapt, norma de drept material aplicată de judecătorul fondului, nu poate genera reformarea hotărârii atacate, întrucât nu reprezintă un indicativ al unei eronate aplicări a normei în discuție. Astfel, diminuarea, începând cu luna ianuarie 2018, a drepturilor salariale ale specialiștilor IT, a căror funcții sunt menționate în Capitolul II din Anexa V, destinată stabilirii salariilor de bază pentru personalul auxiliar de specialitate al instanțelor de judecată, reprezintă o consecință a modificării mecanismului de calcul al drepturilor salariale, modificare ce reprezintă o manifestare de voință a legiuitorului, ce nu poate fi îndreptată de instanță, prin atribuțiile sale de interpret al actului normativ, ci doar de legiuitor, alta fiind calea pe care reclamanții trebuie să o urmeze pentru satisfacerea intereselor lor legitime. Pe cale de consecință, din perspectiva modului de stabilire a salariilor de bază, nu se poate reține o eronată aplicare sau interpretare pe care instanța de fond ar fi dat-o prevederilor Legii nr. 157/2017, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte apreciază drept nefondate și criticile aduse de recurenți manierei în care, prin sentința civilă nr. 4262 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel București a dezlegat chestiunea modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017. Din această perspectivă, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017: "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz". Așadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, este prevăzut, în mod expres, faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la valoarea totală a fondului salariilor de bază la nivelul ordonatorului de credite. De asemenea, chiar dacă prin legea de salarizare s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, precum cel de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, de 25% pentru sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și de 5% pentru păstrarea confidențialității, sensul textului legal menționat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea unui cuantum cumulat al sporurilor de 45%, ci doar o obligație a ordonatorului de credite de a nu depăși respectivul nivel instituit legal. Procentele sus indicate reprezintă limite maxime stabilite de legiuitor, iar recurenților - reclamanți nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor într-un astfel de cuantum (maxim). Astfel, legiuitorul stabilește în patrimoniul recurenților doar dreptul la acordarea sporurilor, valoarea acestora urmând a fi determinată prin aplicarea dublei condiționări invocate și de judecătorul fondului, respectiv: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite. Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate și prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel: 79. Prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. 80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege și în anexele nr. I-VIII". Așadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabilește: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege și în anexele sale și interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 81. Așa cum s-a reliefat mai sus, soluția legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiției, categorie din care face parte și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri: a) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)]. b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare." (art. 5). 82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru. Sus indicatele aspecte (dezlegate pe calea recursului în interesul legii) vin să infirme și teza caracterului prevederilor art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din Anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 de normă specială, față de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, invocată de recurenții - reclamanți. Astfel, nu există un raport normă specială - normă generală, între cele două seturi de reglementări, câtă vreme acestea vizează, în esență, ipoteze diferite. Astfel, limitele maxime prevăzute în Anexa V privesc suma salariului individual, în timp ce limita de 30%, prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, vizează suma salariilor de bază, la nivel de ordonator de credite. Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus menționate, Înalta Curte constată că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment ce sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale, faptul că acestea nu sunt acordate în procentul clamat de recurenții- reclamanți nefiind de natură a genera nelegalitatea actelor administrative atacate, în condițiile în care se respectă limita maximă prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017. Cât privește chestiunea stări de discriminare, privită din perspectiva mecanismului de aplicare a sporurilor, Înalta Curte reține că dezlegările date de prima instanță acesteia nu au fost atacate de reclamanți prin recursul promovat, din această perspectivă, fiind de altfel, aplicabile și aspectele dezlegate prin punctele 86 - 95 ale Deciziei nr. 15/2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat astfel: 86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". 87. În plus, decizia Curții Constituționale menționată anterior este pronunțată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare și nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia. 88. Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat. 89. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite. 90. Prin urmare, instanța de contencios constituțional nu reține o încălcare a principiului egalității în cazul unor diferențe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greșită prima orientare jurisprudențială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situații de discriminare pe cale judiciară și repararea, în consecință, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% și în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea), care desfășoară activitate în condiții similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătorești, fie în baza unei decizii administrative. 91. De principiu, pot exista situații concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeași situație a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat. 92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale. 93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară. 94. Mai mult, în această privință, în jurisprudența recentă a Curții Constituționale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor și al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. O asemenea soluție legislativă ține de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 și 16 din Constituție și nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunțată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19) 95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiți, să existe diferențieri în funcție de sumele de bani aflate la dispoziția acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situații de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influența nivelul de determinare al sporurilor, apariția unei eventuale situații de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluționare a recursului în interesul legii. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților privind modul de calcul al sporurilor sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. În concluzie, Înalta Curte constată că, din perspectiva aspectelor criticate de recurenții - reclamanți, nu pot fi identificate elemente de nelegalitate care să genereze reformarea hotărârii atacate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E. și F. împotriva sentinței civile nr. 4262 din 23 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,