Decizia nr. 538/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 102/2018 a Curții de Apel Craiova

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 06.06.2017, sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Energiei și Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., obligarea, în solidar, a celor doi pârâți să îi acorde daune interese egale cu indemnizația cuvenită funcției de Administrator al societății pentru perioada 04.05.2017 - 03.07.2017, astfel cum aceasta a fost stabilită prin Contractul de mandat, indemnizația restantă din perioada în care a deținut mandatul și să îi plătească despăgubiri materiale în cuantum de 82 RON, plus cheltuielile de judecată. La data de 31.08.2017, reclamantul A. a formulat o precizare la acțiune prin care a solicitat anularea Ordinului ME nr. 088/02.05.2017.

Hotărârea primei instanțe Prin Decizia nr. 102/2018 pronunțată în data de 20 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Energiei, a admis în parte acțiunea completată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. și Ministerul Energiei, a obligat pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. la plata către reclamant a sumei de 9028 RON brut reprezentând indemnizația cuvenită funcției de administrator pentru perioada 04.05.2017 - 03.07.2017 și a sumei de 50 RON, a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Energiei nr. 088/02.05.2017 și a obligat pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. la plata către reclamant a sumei de 610,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 102/2018 pronunțată la 20 februarie 2018 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei. Solicită să se constate ca instanța de fond a apreciat în mod greșit asupra faptelor, având în vedere cele ce vor fi expuse în continuare. Judecătorul fondului deși precizează că, în ceea ce privește caracterul nejustificat al revocării, referitor la legalitatea Ordinului 088/2017, este în imposibilitatea de se pronunța, totuși constată caracterul intempestiv al revocării. Aceasta revocare a intervenit in urma Ordinului nr. 088/2017 emis de Ministerul Energiei și nicidecum în urma vreunei inițiative a societății. Ca atare nu se poate reține, atitudinea ilicită a societății. Mai mult decât atât, în mod greșit instanța s-a pronunțat prin respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea Ordinului nr. 088/2017, întrucât a fost investită cu soluționarea acestui capăt de cerere prin precizarea de acțiune a reclamantului. Reclamantul solicita anularea ordinului emis de Ministerul Energiei ce a stat la baza revocării sale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ. Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat ca împotriva Ordinului menționat a formulat plângere prealabilă, plângere care nu a fost soluționată de către emitentul actului administrativ. Solicită să se constate ca reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru anularea Ordinului nr. 088/2017 și în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, instanța trebuia sa se pronunțe asupra cererii de anulare a ordinului amintit. Precizează că soluționarea cererii privind despăgubirile este intrinsec legată de soluționarea capătului de cerere privind anularea actului administrativ, Ordinul nr. 088/2017, întrucât, dacă se constată legalitatea Ordinului nr. 088/2017 emis de Ministerul Energiei, nu se putea constata dreptul la despăgubiri, cu atât mai mult cu cât acest ordin a condus la revocarea reclamantului din funcția de administrator, fără ca Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. sa aibă vreo calitate în aceasta acțiune de revocare. Instanța de fond nu a avut în vedere aceste aspecte, după cum nu a analizat cadrul juridic: Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. este întreprindere publică, astfel cum este definită de art. 2 pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, unde statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic, majoritar sau care deține controlul. Ministerul Energiei este autoritatea publică tutelară, astfel cum prevede art. 2 pct. 3 lit. b) din actul normativ menționat, care exercită în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale, calitatea de acționar la întreprinderile publice prevăzute la pct. 2 lit. b), având competența de a numi reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor sau asociaților, să aprobe mandatul acestora și să propună, candidați pentru funcțiile de membri ai consiliului de administrație sau după caz, de supraveghere, cu respectarea condițiilor de calificare experiență profesională și selecție prevăzute de ordonanța de urgență și să întocmească lista administratorilor de întreprinderi publice. În vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor Ordinului Ministerului Energiei nr. 088/02.05.2017, Adunarea Generală a Acționarilor prin Hotărârea nr. 03/03.05.2017 a revocat din calitatea de membru al Consiliului de Administrație administratorul reclamant, efectul revocării fiind încetarea contractului de mandat încheiat între reclamant și Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. reprezentată de d-na B., reprezentantul statului român. Contractul de mandat a luat naștere ca urmare a manifestării voinței sociale prin intermediul hotărârii adunării generale a acționarilor. Atât numirea, cât și revocarea din funcție nu putea fi făcută decât prin ordin al Ministerului Energiei, ordin ce trebuia dus la îndeplinire de către Adunarea Generală a Acționarilor, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 109/2011. La originea raportului juridic dedus judecății au stat acte emise de Ministerul Energiei, în baza atribuțiilor sale de autoritate tutelară a întreprinderii publice, astfel cum acestea sunt definite de O.U.G. nr. 109/2011. Ordinul nr. 088/02.05.2017 este un act administrativ emis de o autoritate publica centrală, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru a fi calificat act administrativ. În consecință, instanța respingând capătul de cerere privind anularea Ordinului Ministerului Energiei nr. 088/2017 ca inadmisibil, a apreciat in mod eronat "acțiunea ilicită" a Societății Complexul Energetic Hunedoara. Cu privire la obligarea societății la plata sumei de 9028 RON reprezentând indemnizația de administrator susține că, în conformitate cu prevederile dreptului comun cât și în conformitate cu prevederile legii speciale, contractul de mandat poate înceta, pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, și prin revocarea mandatului de către mandant. Dreptul mandantului de a revoca oricând mandatul se întemeiază pe caracterul intuitu personae al contractului de mandat, în conformitate cu prevederile art. 137 1 alin. (4), art. 72 din Legea nr. 31/1990 și art. 1914 C. civ. În condițiile în care se invocă revocarea intempestivă și fără justă cauză a mandatului ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, fapt ce implică analiza îndeplinirii cumulative a elementelor care o condiționează, respectiv existenta unei fapte ilicite, vinovăția, existenta unui prejudiciu patrimonial și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, astfel cum a reținut ICCJ prin Decizia nr. 83/17.01.2014. În speță, nu s-a dovedit niciun element care sa conducă la întrunirea cumulativă a condițiilor pentru a opera răspunderea civilă contractuală, cu atât mai puțin fapta ilicită și vinovăția societății, în condițiile în care revocarea administratorului a operat în baza Ordinului Ministerului Energiei nr. 088/2017.

Apărări formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Reclamantul A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Ministerul Energiei și Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., să îi acorde daune interese egale cu indemnizația cuvenită funcției de Administrator al societății pentru perioada 04.05.2017 - 03.07.2017, astfel cum aceasta a fost stabilită prin Contractul de mandat, indemnizația restantă din perioada în care a deținut mandatul și să îi plătească despăgubiri materiale în cuantum de 82 RON. Ulterior reclamantul și-a precizat acțiunea solicitând și anularea Ordinului ME nr. 088/02.05.2017. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Energiei, a admis în parte acțiunea completată și precizată de reclamantul A. și a obligat recurenta pârâtă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. la plata către reclamant a sumei de 9028 RON brut reprezentând indemnizația cuvenită funcției de administrator pentru perioada 04.05.2017 - 03.07.2017 și a sumei de 50 RON, a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Energiei nr. 088/02.05.2017. Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii. Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, motivarea hotărârii atacate este confuză, întrucât, deși sunt deduse judecății două capete de cerere legate între ele, respectiv anularea Ordinului nr. 088/2017 (care se susține că ar sta la baza eliberării din funcție anterior expirării contractului de mandat) și daunele interese egale cu indemnizația cuvenită pentru o perioadă de 3 luni, judecătorul fondului admite în parte acțiunea, respectiv respinge capătul de cerere vizând anularea ordinului, dar admite cererea de daune. Mai mult, instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a solicita părților să prezinte actul a cărui anulare s-a solicitat, respectiv Ordinul nr. 088/2017, nu a analizat cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse, existând contradicții între considerente și dispozitiv și nu a arătat argumentele pentru care a apreciat incidentă soluția dată. Astfel, judecătorul fondului deși a apreciat că nu se poate pronunța asupra legalității Ordinului nr. 088/02.05.2017, act ce a stat la baza revocării conform susținerilor tuturor părților, și care nu se afla la dosar, a reținut că recurenta pârâtă nu avea nici un element preexistent procesului-verbal din data de 03.05.2017 de revocare a reclamantului. Înalta Curte constată că, deși părțile au menționat că revocarea din funcție s-a făcut urmare unui ordin emis de Ministerul Energiei, ordin ce a fost dus la îndeplinire de către Adunarea Generală a Acționarilor, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 109/2011, instanța de fond a procedat totuși la soluționarea pe fond a capătului de cerere în daune, fără a expune și motiva ce anume a format convingerea că "pârâta nu avea nici un element preexistent procesului-verbal din data de 03.05.2017 de revocare a reclamantului și care ar fi putut conduce la concluzia posibilității existenței vreunuia din cazurile de încetare a contractului de administrație prevăzute de art. 34 din acesta", având în vedere că Ordinului nr. 088/02.05.2017, a cărui anulare s-a solicitat în cauză, este anterior procesului-verbal reținut ca relevant de instanța de fond, iar potrivit susținerilor părților, a determinat revocarea intimatului reclamant din calitatea de membru al Consiliului de Administrație. Ca urmare, nu se putea reține o revocare "intempestivă" a intimatului din calitatea de membru al consiliului de administrație, fără a se analiza actul indicat de părți ca fiind cauza directă a revocării. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile. Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a motivat soluția adoptată. Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin admiterea în parte a acțiunii, fără a observa lipsa unuia dintre actele care a stat la baza litigiului, respectiv Ordinul nr. 088/2017 și fără a cerceta toate criticile părților. Astfel, deoarece hotărârea instanței de fond nu corespunde exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care să facă posibil controlul de legalitate a acesteia de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport cu această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte critici aduse de recurentă deciziei, care privesc fondul cauzei și necercetate de instanța de fond care se circumscriu motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei. Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei nr. 102/2018 din data de 20 februarie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. În rejudecare, prima instanță va solicita toate actele care să îi permită analiza fondului cauzei, prin prisma susținerilor și apărărilor părților esențiale în justa soluționare a cauzei, având în vedere și calitatea procesuală a recurentei pârâte în raport de capetele de cerere formulate prin acțiunea introductivă și cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.