ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 1 februarie 2022
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub dosar nr. x/2020 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Administrația Parcului Național Munții Rodnei, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor obligarea pârâților, în solidar, la repararea prejudiciului constând în suma de 4.445.645,99 RON, reprezentată de totalul corecțiilor financiare stabilite prin procesele-verbale nr. x, toate fiind emise de Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, actual Ministerul Fondurilor Europene, suma urmând să fie actualizată cu dobânda legală penalizatoare conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanța 13/2011; obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva la a-și da acordul pentru preluarea de către Administrația Parcului Național Munții Rodnei a Centrului de vizitare din Pasul Prislop și a bunurilor rezultate din proiect; obligarea pârâtei Administrația Parcului Național Munții Rodnei la preluarea Centrului de vizitare din Pasul Prislop construit în baza proiectului "Măsuri de management privind creșterea gradului de informare și conștientizare din Parcul Național Munții Rodnei" și a tuturor bunurilor rezultate din acest proiect, destinate scopului pentru care a fost acesta elaborat; obligarea pârâților Administrația Parcului Național Munții Rodnei și Regia Națională a Pădurilor Romsilva la alocarea fondurilor necesare acoperirii prejudiciului constând în suma de 4.445.645,99 RON, precum și la alocarea fondurilor necesare preluării, utilizării și asigurării funcționalității Centrului de vizitare de către pârâta Administrația Parcului Național Munții Rodnei; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 1336 din data de 29.06.2021 Tribunalul Maramureș, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale a secției I Civile a Tribunalului Maramureș și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș, în contradictoriu cu pârâții: Administrația Parcului Național Munții Rodnei, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Maramureș a reținut dispozițiile art. 10 alin. (1)
1
și art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. și aspectul că în speță, este vizat un contract de finanțare ce are ca obiect acordarea de sume nerambursabile din fonduri europene.
Instanța reține de asemenea că nici acordul de parteneriat nr. 4530/31.08.2010 și nici contractul de finanțare nu au fost supuse vreunei proceduri de atribuire și nici reclamanta nu îndeplinește condiția de persoană vătămată, prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016 iar pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva nu are calitatea de autoritate contractantă în speță.
Prin sentința nr. 664 din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția Civilă, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut ca fiind aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), teza finală din Legea 554/2004, prevederi decurgând din executarea unui contract și nu un litigiu privind acte administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Maramureș, secția I civilă, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, prin Consiliul Județean Maramureș prin acțiunea cu care a sesizat instanța a solicitat:
- repararea prejudiciului constând în suma de 4.445.645,99 RON, reprezentată de totalul corecțiilor financiare stabilite prin procesele-verbale nr. x, toate fiind emise de Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, actual Ministerul Fondurilor Europene, suma urmând să fie actualizată cu dobânda legală penalizatoare conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Ordonanța 13/2011;
- obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva la a-și da acordul pentru preluarea de către Administrația Parcului Național Munții Rodnei a Centrului de vizitare din Pasul Prislop și a bunurilor rezultate din proiect;
- obligarea pârâtei Administrația Parcului Național Munții Rodnei la preluarea Centrului de vizitare din Pasul Prislop construit în baza proiectului "Măsuri de management privind creșterea gradului de informare și conștientizare din Parcul Național Munții Rodnei" și a tuturor bunurilor rezultate din acest proiect, destinate scopului pentru care a fost acesta elaborat;
- obligarea pârâților Administrația Parcului Național Munții Rodnei și Regia Națională a Pădurilor Romsilva la alocarea fondurilor necesare acoperirii prejudiciului constând în suma de 4.445.645,99 RON, precum și la alocarea fondurilor necesare preluării, utilizării și asigurării funcționalității Centrului de vizitare de către pârâta Administrația Parcului Național Munții Rodnei;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Problema care a generat conflictul de competența între cele două instanțe privește stabilirea competenței materiale procesuale, din perspectiva obiectului și a naturii juridice a litigiului, Tribunalul Maramureș făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor dispozițiilor 10 alin. (1)
1
și alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, iar Curtea de Apel București a dispozițiilor art. 8 alin. (2) teza finală din Legea 554/2004.
În raport de pretențiile reclamantei din cererea introductivă, Înalta Curte apreciază că prezentul litigiu se află în competența de soluționare a instanței specializate în litigii civile, nefiind o cauză de contencios administrativ și fiscal.
Înalta Curte, arată că obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de dispozițiile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.
Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile.
Înalta Curte constată că, obiect al contestării, în acțiunea de față, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea Acordului de parteneriat încheiate între părți, în concret, executarea de către pârâta Administrația Parcului Național Munții Rodnei RA a unei obligații asumate prin Acordul de parteneriat nr. 4530/31.08.2010, respectiv aceea de a prelua Centrul de vizitare, obiectiv finanțat prin Contractul de finanțare nr. x/30.11.2010.
Astfel, prin Acordul de parteneriat nr. 4530/31.08.2010 încheiat între Consiliul Județean Maramureș în calitate de Lider de parteneriat și Administrația Parcului Național Munții Rodnei RA în calitate pe Partener I s-au stabilit drepturile și obligațiile părților, contribuția fiecărei părți la cofinanțarea cheltuielilor precum și responsabilitățile ce le revin în implementarea activităților aferente proiectului "Măsuri de management privind creșterea gradului de informare și conștientizare din Parcul Național Munții Rodnei".
Nicăieri în cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ nu se face referire la anularea unui act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestui concept.
În speța de față, reclamanta nu înțelege să conteste legalitatea actelor adminitrative, respectiv a proceselor-verbale de stabilire a corecțiilor financiare prin care se reține încălcarea condițiilor prevăzute de contractul de finanțare și care ar putea atrage aplicabilitatea prevederilor art. 10 alin. (1)
1
teza I din Legea 554/2004, aceste acțiuni făcând obiectul altor dosare.
Așadar, astfel cum s-a arătat în precedent, reclamanta susținând refuzul pârâtei Administrația Parcului Național Munții Rodnei RA de a prelua Centru de vizitare din Pasul Prislop, obligație asumată prin Acordul de parteneriat nr. 4530/31.08.2010, aspect ce a deteminat sesizarea autorităților competente cu privire la neregulile existente în legătură cu Contractul de finanțare nr. x/30.11.2010 și în continuare la emiterea proceselor-verbale de corecții financiare, solicită în temeiul dispozițiilor art. 1350 și art. 1532 C. civ., repararea prejudiciului reprezentat de totalul corecțiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de corecție.
Or, astfel cum evidențiază și Curtea de Apel, faptul că reclamanta utilizează doar din punct de vedere matematic totalul sumelor reprezentând corecțiile aplicate prin alte acte administrative a căror legalitate nu face obiectul prezentei cauze, pentru a-și cuantifica întinderea prejudiciului solicitat pe calea răspunderii contractuale, nu poate fi de natură a schimba cauza acțiunii într-una privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
Din considerentele anterior expuse, rezultă că elementele speței nu sunt de natură a conduce la schimbarea cauzei acțiunii, instanța fiind ținută de fundamentarea pe care reclamanta își întemeiază cererea, în cauza de față, temeiul juridic invocat și susținut cu suficientă claritate de către reclamantă fiind răspunderea contractuală.
Astfel, reclamanta evidențiază că "în speță, cu toate că nu avem de a face cu un înscris intitulat "contract", considerăm că "acordul de parteneriat", intervenit între subscrisa și pârâta de rang 1 (APNMR) reprezintă tocmai manifestarea de voință specifică reglementării incidente în materia contractului civil.".
În același sens, capetele de cerere vizând obligarea pârâtei Administrația Parcului Național Munții Rodnei RA de a prelua Centrul de vizitare precum și obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva RA de a-și da acordul în acest sens, se întemeiază în drept pe dispozițiile răspunderii contractuale, respectiv obligarea pârâtelor la respectarea clauzelor cuprinse în contractul nr. x/31.08.2010.
În acest context, Înalta Curte reținând și dispozițiile art. 8 alin. (2) texa a II-a din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora: "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun;" precum și cele ale art. 95 pct. l și art. 111 C. proc. civ., apreiază că instanța competentă material să soluționeze cauza revine instanței de drept comun, Tribunalului Maramureș, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul UAT Județul Maramureș în contradictoriu cu pârâții Administrația Parcului Național Munții Rodnei, Regia Națională a Pădurilor Romsilva R.A. și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2022.