ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5541/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.03.2018, sub nr. x/2018, reclamata UAT județul Maramureș în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructură - Direcția Gestionare POS Mediu a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 53479/06.09.2017, emisă de pârât în soluționarea contestației, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergența nr. x/05.07.2017; obligarea pârâtului la restituirea sumei de 41416 RON reprezentând valoarea creanței financiare aplicată pentru contractul nr. x/05.06.2012 și plătită integral cu OP nr. x/07.11.2017, nr. y/07.11.2017 și nr. 3487/07.11.2017.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 140 din 30 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Direcția Gestionare Pos Mediu.

Prin încheierea din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III a contencios administrativ și fiscal, raportat la cererea în probațiune formulată prin acțiunea introductivă, în care s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, în condițiile art. 254 Cod Procedură Ciivlă, Curtea a respins cererea, apreciind că nu este utilă, raportat la economia cauzei și la obiectul pricinii având în vedere că se solicită anularea unor acte administrative.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din data de 16 mai 2018 și a sentinței nr. 140 din 30 mai 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Județul Maramureș prin Președintele Consiliului Județean Maramureș, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în subsidiar, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea căi de atac exercitate, reclamantul a susținut, în esență, următoarele:

Soluția primei instanțe care validează legalitatea constatării abaterii și a măsurii dispuse de autoritatea administrativă a fost întemeiată doar pe înscrisurile probatorii depuse la dosarul cauzei, cererea în probațiune a recurentului-reclamant prin care a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate fiind respinsă prin încheierea din data de 16.05.2018.

Sentința recurată este nelegală raportatla motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se susține că ambele hotărâri sunt nelegale, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 7, ale art. 255 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu consecința vătămării dreptului recurentului la apărare și la un proces echitabil, recunoscute de art. 6 și art. 13 C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea nulității potrivit art. 174 și art. 175 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în opinia recurentului, sentința recurată este aplicată cu încălcarea normelor de drept material privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene și/sau naționale de finanțare nerambursabilă, deoarece recurentului nu i se poate imputa o neregulă care să atragă măsura de restituire a finanțării.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor intimatului, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat potrivit următoarelor considerente:

În ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susține că ambele hotărâri recurate, sentința civilă nr. 140/30.05.2018 respectiv încheierea de ședință din 16.05.2018 sunt nelegale întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 7, ale art. 255 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința vătămării dreptului recurentei-reclamante la apărare și la un proces echitabil, recunoscute de art. 6 și art. 13 C. proc. civ., ceea ce în opinia sa atrage sancțiunea nulității acestora potrivit art. 174 și 175 C. proc. civ.

Potrivit art. 255 alin. (1) din C. proc. civ. dovezile vor fi încuviințate de instanță în măsura în care sunt de natură să conducă la dezlegarea pricinii, deci sunt utile, pertinente și concludente, încheierea prin care se încuviințează dovezile urmând să arate și faptele ce vor trebui dovedite prin respectiva probă, astfel cum dispune în mod expres art. 258 alin. (1) din același cod.

Din economia dispozițiilor art. 255 alin. (1) din C. proc. civ. rezultă că pentru a putea fi încuviințate, probele trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții: să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

Prin urmare, trebuie ca proba să nu fie interzisă de lege, să fie verosimilă - obiectul probațiunii nu trebuie să tindă la dovedirea unor fapte imposibile, să fie pertinentă - ea trebuie să aibă legătură cu obiectul procesului, în caz contrar, constituind un mijloc de tergiversare a judecății, proba trebuie să fie concludentă - ea trebuie să se refere la împrejurări care, dacă sunt cunoscute, pot ajuta instanța la rezolvarea pricinii.

Pe de altă parte, potrivit art. 258 alin. (2) din C. proc. civ., pentru ca să se poată aprecia dacă proba propusă îndeplinește condițiile prevăzute de lege, trebuie să se indice teza probatorie a acesteia în raport de obiectul litigiului.

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 330 din C. proc. civ., expertiza poate fi încuviințată dacă aceasta este de natură să lămurească împrejurări de fapt, lămurire care să conducă la dezlegarea pricinii, condiții pe care trebuie sa le îndeplinească și cercetarea la fața locului astfel cum prevede art. 345 C. proc. civ.

În cauza de față, recurenta-reclamanta a solicitat încuviințarea unei expertize de specialitate fiscală și contabilă, respectiv încuviințarea cercetării la fața locului, prin care să fie constatată existența abaterilor reținute în sarcina sa de către autoritatea de management, să fie verificată respectarea principiului proporționalității față de măsura de stabilire a creanței bugetare, precum și dacă mai subzistă neregulile consemnate în procesul/verbal de recepție și care sunt în concret aceste nereguli.

Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, obiectul prezentei cauze - analizarea legalității și temeiniciei unor acte administrative, exclude în speță caracterul concludent al expertizei tehnice sau cercetării la fata locului, întrucât criticile recurentului privesc verificarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale de către organul emitent al actelor supuse analizei, care este de competența instanței de judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în opinia recurentului, sentința recurată este aplicată cu încălcarea normelor de drept material privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în utilizarea fondurilor europene și/sau naționale de finanțare nerambursabilă, deoarece recurentului nu i se poate imputa o neregulă care să atragă măsura de restituire a finanțării.

Astfel, cu privire la motivul de casare invocat, instanța de control judiciar reține că argumentele invocate nu se suțin, având în vedere analiza întregului material probator administrat în cauză, raportat la Contractul de finanțare încheiat între părți, conform căruia UAT Județul Maramureș și-a asumat obligația de a respecta prevederile cuprinse în cererea de finanțare, condițiile stabilite prin contract, prevederile legislației naționale și comunitare, respectiv implementarea proiectului în vederea asigurării atingerii obiectivelor.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în mod corect prima instanță a constatat și reținut că atingerea obiectivului proiectului nu s-a produs, din perspectiva contractului de finanțare asumat și a cererii de finanțare, întrucât UAT Județul Maramureș nu a îndeplinit condițiile impuse realizării/construirii și operării "Centrului de vizitare", având în vedere existența lucrărilor deficitare sau neexecutate, precum și refuzul Administrației Parcului Național Munții Rodnei de a prelua în administrare Centrul în cauză, acesta nefiind functional și în uz, înainte de finalizarea perioadei de implementare.

Din perspectiva obligației recurentei de a implementa proiectul în conformitate inclusiv cu prevederile comunitare, instanța de fond a reținut în mod corect și faptul că obiectivul asumat prin proiect nu era la finele perioadei asumate prin contract, în uz, funcțional, nu era operabil, infrastructura nefiind asumată de Administrația Parcului National Munții Rodnei.

În ceea ce privește invocarea de către recurentă a inexistenței neregulii constate de către echipa de control din cadrul autorității de management, instanța de control judiciar va respinge aceste susțineri, în contextul existenței contractului de finanțare încheiat între părți și al dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) prevăzute în O.U.G. nr. 66/2011, în vigoare la data încheierii contractului de finanțare în cauză.

Potrivit contractului de finanțare nr. x/05.06.2012, recurenta și-a asumat implementarea proiectului și realizarea obiectivelor lui într-o perioadă acceptată, obligându-se să nu afecteze condițiile de implementare, respectiv de punere în aplicare a proiectului, astfel că

r

în contextul în care actele administrative criticate evidențiază o nefinalizare potrivit celor asumate de beneficiar, reținerile, autorității de management prin aceste acte nu pot fi considerate nelegale.

Cu privire la încălcarea principiului proporționalității de către autoritatea de management, în mod corect prima instanță a respins susținerile invocate de reclamanta-recurentă, având în vedere că obiectivul "Centrul de vizitare din A." este indicatorul principal asumat prin contractul de finanțare și nerealizarea acestuia afectează evident și activitățile conexe ce s-au urmărit a fi realizate prin celelalte contracte care nu pot fi îndeplinite în condițiile în care obiectivul principal nu este finalizat și în uz.

Contractul de finanțare presupune conform art. 4 alin. (3) posibilitatea ca autoritatea de management să solicite restituirea totală a sumei acordate cu titlu de finanțare nerambursabilă, dacă au fost afectate condițiile de implementare și ca atare s-a trecut în conformitate cu art. 3 alin. (8) din același contract la declararea ca neeligibile a cheltuielilor. Definiția din art. 2 lit. n) a O.U.G. nr. 66/2011 arată că măsura administrativă trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, însă ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate precum și a impactului financiar al acestora asupra proiectului, lipsa finalizării obiectivelor propuse și a utilizării activităților stabilite în proiect este în măsură să conducă însă la declararea ca neeligibile a cheltuielilor și a solicitării de restituire a finanțării nerambursabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat de Județul Maramureș prin Președintele Consiliului Județean Maramureș împotriva încheierii din 16 mai 2018 și sentinței nr. 140 din 30 mai 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Județul Maramureș prin Președintele Consiliului Județean Maramureș împotriva încheierii din 16 mai 2018 și sentinței nr. 140 din 30 mai 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.