ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1025/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08 martie 2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Direcția Gestionare Pos Mediu, a solicitat anularea Deciziei nr. 53481/06.09.2017, emisă de pârât în soluționarea contestației administrative împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 39417/05.07.2017, emis de pârât, privind Contractul nr. x/22.05.2012 având ca obiect realizarea filmului documentar "Omul și natura în Parcul Național Munții Rodnei", anularea acestui proces-verbal și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 145.080 RON reprezentând valoarea corecției financiare, plătită integral de Consiliul Județean Maramureș cu O.P. nr. x/07.11.2017, nr. y/07.11.2017 și nr. 3479/07.11.2017.

Prin încheierea din 15 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a reținut cauza în pronunțare și a dispus amânarea pronunțării pentru data de 29 iunie 2018.

Prin sentința civilă nr. 181 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Împotriva încheierii din 15 iunie 2018 și a sentinței civile nr. 181 din 29 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Recurenta-reclamantă a susținut, în primul rând, că instanța de fond a respins în mod eronat proba cu expertiză tehnică solicitată, pentru motivul că nu au fost depuse obiectivele expertizei, în condițiile în care proba a fost propusă prin acțiunea introductivă, conform dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. proc. civ., iar prevederile art. 194 pct. e) C. proc. civ., impun doar arătarea dovezilor prin cererea de chemare în judecată, nu și propunerea obiectivelor expertizei.

În al doilea rând, recurenta a arătat că neanalizarea oportunității și utilității administrării probei cu expertiza tehnică, atrage și incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece instanța de fond nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei, în condițiile în care teza susținută de aceasta, respectiv că centrul de vizitare este finalizat, este esențială pentru soluționarea cauzei. Or, în condițiile în care a solicitat în mod expres proba cu expertiza tehnică, este evidentă neglijența instanței de fond în aprecierea stării de fapt.

De asemenea, a învederat că instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 141/30.05.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în esență, inexistența neregulii și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. a) din O.U.G. nr. 66/2011. A susținut că nu a fost dovedită existența unei sume plătite necuvenit sau o eventuală legătură de cauzalitate între pretinsa abatere ce a fost reținută în sarcina sa și vreo eventuală sumă plătită necuvenit din bugetul Uniunii Europene, suma achitată către societatea A. S.R.L. fiind achitată în depline condiții de legalitate, întrucât aceasta reprezintă contravaloarea unor servicii efectiv prestate. De asemenea, consideră că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu, conduita intimatului-pârât confirmând că nu există prejudiciu și nicio abatere, neexistând un temei real concret pentru a se reține o încălcare a condițiilor de legalitate, regularitate și conformitate.

Recurenta-reclamantă a învederat și că prin sancționarea sa, subsecvent momentului la care acțiunile sale au fost validate expres de către pârât, prin declararea ca eligibile a tuturor cererilor de rambursare depuse în executarea proiectului și constatarea că gradul de execuție fizic și financiar al proiectului este de 100%, se încalcă totodată principiul protecției încrederii legitime, invocând jurisprudența CJUE.

De asemenea, a mai invocat recurenta-reclamantă și încălcarea principiului proporționalității, arătând că singurul motiv care a generat nefuncționalitatea clădirii este acela că Administrația Parcului Național Munții Rodnei (APNMR) nu a preluat clădirea centrului în administrare, funcționalitatea fiind asigurată tocmai prin preluarea de către APNMR a centrului spre administrare, întrucât Consiliul Județean Maramureș nu deține resursele necesare pentru exploatarea acestuia.

Faptul că Administrația Parcului Național Munții Rodnei avea obligația de a asigura administrarea (și deci funcționalitatea) centrului de vizitare rezultă cu caracter de evidență din art. 7 pct. 8 contractul de finanțare, care prevede:

"În cazul în care beneficiarul nu este administrator/custode al ariei protejate care face obiectul proiectului, acesta are obligația de a obține angajamentul administratorului/custodelui ariei protejate (...) de asumare a sustenabilității rezultatelor proiectului pentru o perioadă de cel puțin 5 ani de la finalizarea acestuia".

În acest sens, recurenta-reclamantă a suținut că a depus toate diligentele în vederea asigurării preluării centrului de către Administrația Parcului Național Munții Rodnei spre administrare. Astfel, s-a adoptat Hotărârea CJ Maramureș nr. 30/28.02.2017, s-a emis Adresa nr. x/25.07.2016 către APNMR prin care se solicită prezentarea la preluare a Centrului la data de 28 iulie 2016. Cu toate acestea, refuzul Administrației Parcului Național Munții Rodnei de a prelua centrul de vizitare a făcut ca acesta să fie nefuncțional.

Prevederile Acordului de parteneriat nr. 4530/31.08.2010 sunt cât se poate de clare, în sensul asumării de către Administrația Parcului Național Munții Rodnei a obligației de a duce la îndeplinire obiectivele cuprinse în proiect (art. 5.2, secțiunea: Obligațiile partenerilor, pct. f), astfel că nu poate fi plasată în sarcina sa responsabilitatea faptului că Administrația Parcului Național Munții Rodnei a refuzat preluarea obiectivului.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2018, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.

În motivare, intimatul-pârât a învederat că instanța de fond, în soluționarea cauzei, a făcut o justă aplicare a prevederilor contractului de finanțare și a dispozițiilor prevăzute de C. proc. civ. și de O.U.G. nr. 66/2011, prin raportare la situația de fapt reținută în speță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș s-a adresat instanței de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj solicitând efectuarea unui control de legalitate asupra actului administrativ individual, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 39417/05.07.2017, emis de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Infrastructura Mare - Direcția Gestionare Pos Mediu, precum și asupra Deciziei nr. 53481/06.09.2017, emisă de pârât în soluționarea contestației administrative, solicitând anularea acestora și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 145.080 RON, reprezentând valoarea corecției financiare aplicată pentru Contractul nr. x/22.05.2012 având ca obiect realizarea filmului documentar "Omul și natura în Parcul Național Munții Rodnei" și plătită integral de Consiliul Județean Maramureș cu O.P. nr. x/07.11.2017, nr. y/07.11.2017 și nr. 3479/07.11.2017.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programe operaționale în cadrul obiectivului convergență încheiat sub nr. x/05.07.2017, încheiat în urma verificării documentare a Suspiciunii de neregulă nr. 12/09.03.2017, a fost stabilită o creanță bugetară în sarcina debitorului în valoare de 145.080,00 RON, cu o valoare a cheltuielii afectate de nereguli de 117.000 RON, aferentă Contractului de servicii nr. x/22.03.2012 având ca obiect realizarea filmului documentar "Omul și natura în Parcul Național Munții Rodnei", activitate conexă contractului de lucrări nr. x/29.05.2012 pentru "Construirea centrului de vizitare", din cadrul proiectului menționat, SMIS 16819, aferent Contractului de finanțare nr. x/30.11.2010, constatându-se că, "lucrările pe contractul "Construirea centrului de vizitare", aceasta fiind una dintre activitățile principale ale proiectului, au fost efectuate defectuos sau chiar neexecutate, deci nu este în uz".

Reclamanta, cu respectarea procedurii reglementate de art. 46 și următoarele din O.U.G. nr. 66/2011, a formulat contestație împotriva acestui proces-verbal, iar prin Decizia de soluționare a contestației nr. 53481/06.09.2017, pârâtul a respins contestația formulată, ca neîntemeiată, la data de 08 martie 2018, reclamanta adresându-se instanței de contencios administrativ și fiscal, cu acțiunea ce face obiectul dosarului de față, în temeiul art. 51 din același act normativ, raportat la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantă reținând, în esență, că în raport de Decizia Comisiei Europene C (2015)2771 Final din 30 aprilie 2015, de modificare a Deciziei C (2013)1573 final din 20 martie 2013, și de prevederile H.G. nr. 668/2015, proiectele eligibile și funcționale sunt cele pentru care sunt îndeplinite condiția finalizării, respectiv activitățile prevăzute să fie desfășurate efectiv și condiția ca proiectul să fie în uz, ceea ce presupune ca acesta să aibă rezultate folosite efectiv pentru îndeplinirea scopului pentru care a fost finanțat. Pentru a se considera că centrul de vizitare este finalizat ar trebui ca acesta să fi fost în uz până la sfârșitul perioadei de implementare a proiectului, or, în prezenta cauză nici reclamanta nu susține acest lucru și, în plus, primul Proces-verbal prin care s-a propus admiterea recepției cu obiecțiuni de recepție a fost încheiat în data de 11 august 2016, iar Procesul-verbal de stingere a obiecțiilor a fost emis doar în data de 13 noiembrie 2017.

Pe de altă parte, în speță, nefinalizarea lucrărilor din cadrul Contractului de lucrări nr. x/29.05.2012 aferent proiectului "Măsuri de management privind creșterea, gradului de informare și conștientizare din parcul Național Munții Rodnei" înainte de finalizarea perioadei de implementare a proiectului, conform prevederilor contractului de finanțare, precum și faptul că centrul de vizitare nu este în uz, denotă că indicatorul aferent acestui contract și implicit obiectivul nu au fost realizate, nefiind respectate prevederile legale naționale și europene pentru ca proiectul să fie declarat eligibil și funcțional. Deoarece proiectul nu se află în uz, fiind nefinalizat, întreaga suma aferentă contractului afectat de neregulă este neeligibilă. Filmul documentar realizat nu poate fi utilizat conform scopului pentru care a fost contractat, legătura indisolubilă cu lucrările (nefinalizate) centrului de vizitare fiind evidentă.

Recurenta-reclamantă a criticat sentința civilă nr. 181 din data de 26 iunie 2018 și încheierea de ședință din data de 15 iunie 2018, pentru motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocând pe de o parte, încălcarea dreptului la apărare, întrucât, deși prin acțiunea introductivă, la secțiunea în probațiune, a solicitat în mod expres încuviințarea unei expertize tehnice de specialitate, instanța de fond, în mod eronat, a respins această probă pe motiv că nu ar fi depus și obiectivele expertizei, iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea principiului contradictorialității, deoarece instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 141/30.05.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte constată că, deși în mod formal, reclamanta a propus prin cererea de chemare în judecată conform art. 254 alin. (1) raportat la art. 194 lit. e) din C. proc. civ., dovezile pe care se sprijină cererea, solicitând proba cu înscrisuri, cercetarea la fața locului, expertiză tehnică de specialitate, probe testimoniale și planșe foto, în ședința publică de la primul termen de judecată, de încuviințare a probelor, reclamanta nu a susținut propunerea de probe și nu a solicitat proba cu expertiză indicând obiectivele expertizei, pentru a se aprecia asupra admisibilității probei.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în ședința publică din data de 15 iunie 2018, când părțile au lipsit, instanța a pus în discuția părților probatoriul astfel cum a fost solicitat, încuviințând proba cu înscrisuri ca fiind legală, pertinentă, concludentă pentru soluționarea cauzei, respingând celelalte probe, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a justifica necesitatea administrării acestora și nu a indicat obiectivele expertizei.

În plus, reclamanta a depus la dosarul instanței de fond o expertiză tehnică, calificată de instanța de fond ca fiind o expertiză extrajudiciară, cea a fost atașată la dosarul cauzei, având valoarea probatorie a unor înscrisuri.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 141/30.05.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reține că aceasta nu era o chestiune nouă, necunoscută recurentei-reclamante, având în vedere că aceasta a fost parte în acel dosar, iar instanța de fond nu a invocat excepția autorității de lucru judecat provizorie, constatând doar că, prin această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a respins cererea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 51979/30.08.2017 și a Procesului-verbal nr. x/05.07.2017, prin care s-a reținut tocmai neregula de nefinalizare a Contractului de lucrări nr. x/29.05.2012, iar această hotărâre judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, prin raportare la prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a încălcat dispozițiile de procedură invocate, apreciind în mod corect că, în cauză, nu se justifică necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică, având în vedere că la dosar sunt administrate probe pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei. În acest sens reține că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat, recurenta-reclamantă nefiind vătămată în drepturile sale procesuale raportat la admiterea și administrarea probatoriului.

De asemenea, nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este fondat. Împrejurarea că instanța de fond nu a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate nu este un argument valid pentru a considera că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în condițiile în care controlul de legalitate a actelor administrative se realizează pe baza documentației care a fundamentat emiterea acestora, iar la dosar au fost depuse aceste înscrisuri, inclusiv o expertiză tehnică extrajudiciară, pe care instanța și-a argumentat soluția. În plus, se constată că hotărârea primei instanțe este motivată, argumentele instanței fiind întemeiate pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dovada finalizării și funcționalității investiției putând fi făcută cu acest mijloc de probă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (aplicarea eronată a prevederilor de drept material de către instanța de fond), recurenta-reclamantă a invocat, în esență, inexistența neregulii și aplicarea greșită a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. a) din O.U.G. nr. 66/2011, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, circumstanța în care autoritatea pârâtă a emis un număr de 7 procese-verbale cu privire la proiectul "Măsuri de management privind creșterea gradului de informare și conștientizare din Parcul Național Munții Rodnei", cu un conținut aproape identic, care privesc părți de lucrări la același obiectiv "Centrul de Vizitare Prislop", speța de față vizând doar Contractul de servicii nr. x/22.05.2012, încheiat de reclamantă cu societatea A. S.R.L., prin care prestatorul s-a obligat să realizeze filmul documentar "Omul și natura în Parcul Național Munții Rodnei", nu înseamnă că eligibilitatea cheltuielilor nu trebuie analizată prin raportare la realizarea obiectivului, finalizarea centrului și funcționalitatea acestuia.

În plus, în cererea de finanțare, la capitolul 17 - Viabilitatea/sustenabilitatea proiectului, se menționează:

"Activitățile din categoria conformare și conștientizare (...) Filmul documentar elaborat în cadrul proiectului va fi utilizat ca material informativ în Centrul de Vizitare al Pasului Prislop, rulând permanent într-o cameră special amenajată, inclusiv după finalizarea proiectului", iar în Secțiunea II a Caietului de Sarcini, punctul 2 - Scurtă descriere, se specifică următoarele: "Construirea centrului de vizitare din Pasul Prislop presupune crearea unor suporturi informaționale de tipul acestui documentar video care să fie prezentate vizitatorilor". Astfel, neregula legată de nefinalizarea centrului de vizitare și nerealizarea scopului proiectului, afectează inclusiv activitățile ce au avut ca obiect crearea și rularea filmului documentar în vederea realizării obiectivului urmărit. În consecință, chiar dacă societatea A. S.R.L. a pus la dispoziție filmul, trebuie avută în vedere împrejurarea că nu s-a îndeplinit scopul final al proiectului.

Prin urmare, instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, reținând existența neregulii și a clauzelor contractului de finanțare, validând raționamentul autorității de control potrivit căruia nefinalizarea centrului de vizitare impune aplicarea unei corecții financiare inclusiv cu privire la un contract încheiat în vederea promovării acestui centru și creșterii numărului de vizitatori ai Parcului Național Munții Rodnei, respectiv a contractului încheiat pentru realizarea filmului documentar "Omul și natura în Parcul Național Munții Rodnei", care ar fi trebuit să fie vizionat de către turiști în incinta centrului de vizitare din Pasul Prislop.

Este nerelevant în aceste condiții că suma plătită societății A. S.R.L. pentru realizarea filmului documentar, privită separat, nu era achitată necuvenit, pentru că neregula nefinalizării proiectului vizează toate cheltuielile antrenate în realizarea acestuia, chiar dacă la baza plății acestora exista încheiat un contract, aceleași argumente fiind valabile și în ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante privind lipsa prejudiciului.

În ceea ce privește susținerile recurentei legate de încălcarea principiului proporționalității, Înalta Curte reține că obiectivul proiectului îl reprezenta creșterea numărului de vizitatori în Parcul Național Munții Rodnei, prin asigurarea unei infrastructuri adecvate, elementul principal al acestei infrastructuri fiind reprezentat de Centrul de Vizitare din Pasul Prislop, care nu este dat în uz, realizarea filmului documentar având drept premisă construirea centrului de vizitare, unde și trebuia să fie proiectat.

În consecință, în speță, în mod judicios a apreciat prima instanță că, nefinalizarea în termen a centrului de vizitare conduce la concluzia caracterului inutil și, în consecință neeligibil, în întregime, a cheltuielilor efectuate pentru realizarea filmului documentar, care ar fi trebuit să ruleze în cadrul centrului de promovare turistică. Astfel, independent de modul de realizare a altor indicatori ai obiectivului general al proiectului, în prezentul dosar corecția aplicată se referă la faptul că filmul documentar realizat nu poate fi utilizat conform scopului pentru care a fost contractat, prin urmare, aplicația unei corecții de 100% este adecvată și corespunzătoare cu gravitatea abaterii, nerealizarea scopului obiectivului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere că, deși într-adevăr funcționalitatea este asigurată prin preluarea de către Administrația Parcului Național Munții Rodnei a centrului spre administrare, tocmai deficiențele de construcție și neefectuarea unor lucrări au determinat acest refuz, acestea fiind consemnate atât în Raportul de verificare tehnică la fața locului nr. 3851 din 11 august 2016, cât și în Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 11 august 2016 .

Aceste deficiențe nu au fost remediate nici ulterior, după cum rezultă din Adresa Administrației Parcului Național Munții Rodnei nr. 159/01.03.2017, fiind de natură a afecta atât preluarea, cât și utilizarea investiției, în condițiile în care, din probatoriu, nu rezultă că s-ar fi invocat și dovedit un refuz exprimat cu exces de putere din partea acestei autorități de a prelua investiția.

Așa cum a reținut și instanța de fond, Procesul-verbal de stingere a obiecțiilor a fost emis în data de 13 noiembrie 2017, însă nu este de natură a proba construirea și funcționalitatea centrului de vizitare, întrucât provine exclusiv de la reclamantă, în condițiile în care Administrația Parcului Național Munții Rodnei, în mod repetat, a constatat deficiențe în lucrările executate, nefuncționalitatea proiectului neprovenind astfel, în mod exclusiv, din cauza refuzului Administrației Parcului Național Munții Rodnei, ci din cauza deficiențelor constatate, care au determinat beneficiarul să refuze preluarea investiției.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș împotriva încheierii din 15 iunie 2018 și a sentinței civile nr. 181 din 29 iunie 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Maramureș împotriva încheierii din 15 iunie 2018 și a sentinței civile nr. 181 din 29 iunie 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.