ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 534/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2018 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x/02.03.2017.

Prin sentința nr. 47/2018 pronunțată în data de 12 martie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat raportul de evaluare nr. x/02.03.2017, emis de Agenția Națională de Integritate și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și martorului B. suma de 64 RON, reprezentând cheltuieli de transport.

Împotriva sentinței nr. 47/2018 pronunțată la 12 martie 2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

Apreciază că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabilă cauzei, respectiv a dispozițiilor art. 8 și art. 12 din Legea nr. 176/2010.

Prin prisma unei interpetări greșite a acestor dispoziții legale, cât și a înscrisului aflat la dosarul cauzei, reprezentat de sesizarea formulată de ComisiaNațională de Acreditare a Spitalelor nr. 3123/27.08.2013, în mod nelegal instanța de fond a reținut că, în privința conflictului de interese, raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 este lovit de nulitate absolută, motivând aceasta prin faptul că A.N.I.nu a fost legal sesizată în ceea ce privește evaluarea situației de conflict de interese.

În analiza raportului instanța a pornit de la premisa greșită că prin sesizarea formulată de Comisie au fost semnalate exclusive aspecte privind regimul juridic al incompatibilităților și nu și cu privire la nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese.

Din cuprinsul sesizării rezultă cu claritate că doamnei A., în calitate de director economic la Spitalul de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu, i s-a refuzat viza de control financiar preventiv, întrucât a încheiat contracte de prestări servicii de evaluare cu Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, fiind încălcate prevederile art. 180 și art. 187 din Legea 95/2006, a Codului de conduită a evaluatorilor acreditați de CoNAS prin Ordinul Președintelui Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 91/16.05.2011 modificat prin Ordinul Președintelui Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nr. 172/27.06.2012, respectiv prevederile art. 36, Declarația de integritate aferentă și prevederile art. 46.

Întrucât la data de 3 mai 2017 nu au fost identificate elemente privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, s-a dispus clasarea sub acest aspect prin lucrarea nr. x/19.09.2013.

Prin urmare, în mod greșit și nelegal, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea CoNAS au fost semnalate pârâtei doar încălcări a regimului juridic al incompatibilităților.

Menționează că, prin adresa nr. x/24.08.2016 reclamanta a fost informată cu privire la identificarea elementelor care au generat apariția situației de conflict de interese prevăzută de art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, întrucât în calitate de director financiar contabil al Spitalului de Psihiatrie Dr. Gheorghe Preda din Sibiu a participat la încheierea a 6 contracte de prestări servicii între S.C. C.. Societate la care D. (afin de gradul IV) deținea calitatea de asociat și administrator și Spitalul de psihiatrie.

La data de 2 martie 2017 Inspecția de Integritate a emis raportul de evaluare contestat.

Cu privire la sesizările formulate la data de 8.02.2016, 11.02.2016 și 04.05.2016 de către două persoane fizice B. și E., din care rezultat încheierea de către reclamantă a mai multor contracte cu societatea deținută de vărul său, învederează că instanța de fond în mod nelegal a apreciat că, în realitate, evaluarea situației de conflict de interese s-a declanșat ulterior acestei perioade.

Precizează că aceste sesizări au fost repartizate automat la lucrarea nr. 40028S/II/19.09.2013, astfel că, nu se mai impunea parcurgerea unei nou proceduri de informare, din moment ce persoana evaluată fusese deja informată in 23.09.2013, cu declanșarea procedurii. Mai mult cele două sesizări nu se regăsesc în raportul din 2 martie 2017.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de motivul de casare invocat, constată recursul nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Reclamanta a supus controlului instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 emis de pârâtă.

Prin Raportul de evaluare contestat, pârâta Agenția Națională de Integritate a concluzionat că au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictului de interese potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (2) coroborat cu art. 181 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății, întrucât în perioada 03.10.2011 - 08.04.2013, întrucât reclamanta în calitate de director financiar contabil în cadrul Spitalului de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu, membru al comitetului director a încheiat un număr de cinci contracte de prestări servicii cu C., reprezentată de domnul D. (administrator și asociat), afin de gradul al IV-lea cu persoana evaluată.

Instanța de primă jurisdicție a admis acțiunea reclamantei, reținând că pârâta nu a fost legal sesizată în ceea ce privește evaluarea conflictului de interese ceea ce a atras nulitatea raportului de evaluare.

Împotriva acestei soluții, pârâta a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-pârâtă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că acțiunea este admisibilă, întrucât raportul de evaluare contestat este nul.

Criticile recurentei-pârâte vizând faptul că în mod greșit s-a admis de către instanța de fond acțiunea intimatei-reclamant, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a verificat motivele de formă și s-a pronunțat pe modul în care au fost respectate dispozițiile legale incidente, respectiv prevederile art. 12 din Legea nr. 176/2010, ce privesc faptul că Agenția Națională de Integritate îndeplinește activitatea de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, adică condiția ca sesizarea să fie asumată sub identitate reală și semnătură proprie.

În cauză se reține că la data de 19.09.2013, prin adresa înregistrată sub nr. x/19.09.2013 Agenția Națională de Integritate a fost sesizată că reclamanta, în calitate de evaluator certificat al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, a încheiat contracte de prestări servicii de evaluare a spitalelor cu Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor.

Prin adresa nr. x/23.09.2013 reclamanta a fost informată, generic, că s-a declanșat evaluarea respectării regimului incompatibilităților și conflictului de interese, iar în urma verificărilor la data de 3 mai 2017 întrucât nu au fost identificate elemente privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților s-a dispus clasarea sub acest aspect prin lucrarea nr. x/19.09.2013.

Ulterior, adresa nr. x/24.08.2016 reclamanta a fost informată cu privire la identificarea elementelor care au generat apariția situației de conflict de interese prevăzută de art. 178 alin. (2) din Legea 95/2006 întrucât în calitate de director financiar contabil al Spitalului de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu a participat la încheierea următoarelor contracte de prestări servicii: nr. 3253/28.06.2012, nr. 3905/06.08.2012, nr. 5967/26.11.2012 și nr. 1880/08.04.2013 între S.C. C.., societate la care D. (afin de gradul IV) deține calitatea de asociat și de administrator, și Spitalul de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu.

Aceste aspecte nu au fost contestate de către instituția pârâtă, care a menționat că au existat 3 sesizări din partea unor persoane fizice, care au fost atașate la prima sesizare din anul 2013, întrucât vizau pe reclamanta A..

În încercarea de a combate raționamentul instanței de fond, recurenta-pârâtă susține că, desi au existat sesizările persoanelor fizice, ele nu au condus la o nouă procedură, mai mult nici nu au fost menționate în cadrul raportului de evaluare contestat, întrucât s-a apreciat că prima sesizare din anul 2013 este baza, când au fost sesizați de CoNAS.

Înalta Curte nu poate reține nici unul din argumentele recurentei - pârâte sub acest aspect.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, se reține că la data de 08.02.2016, 11.02.2016 și 04.05.2016 s-au înregistrat și atașat la sesizarea din anul 2013 formulată de Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor și sesizările a două persoane fizice, respectiv: B., și E..

Prin prima sesizare din 2013 se menționa că reclamanta A., în calitate de evaluator certificat al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, a încheiat contracte de prestări servicii de evaluare a spitalelor cu Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor.

Sesizările din 2016 se referă la intimate-reclamantă care, în perioada în care a ocupat funcția de director economic la Spitalul de Psihiatrie "Dr. Gheorghe Preda" Sibiu a încheiat mai multe contracte cu societatea C., deținută de vărul soțului său.

În acest context, după o perioadă de 3 ani, în care nu a mai efectuat nici o lucrare, inspectorul de integritate a solicitat informații publice în legătură cu aspectele sesizate de persoanele fizice și a emis adresa nr. x/24.08.2016 prin care era încunoștințată reclamanta că s-a demarat activitatea de evaluare privind conflictul de interese.

Deși prin Raportul de evaluare nr. x/02.03.2017 s-a precizat că lucrarea are la bază sesizarea din 19.09.2013, instanța de recurs constată că aceste susțineri nu sunt valide.

În realitate verificările sub aspectul legat de un posibil conflict de interese au fost declanșate ca urmare a celor 3 sesizări formulate de cele două persoane (descoperite ulterior ca fiind fictive, urmare demersurilor făcute de judecătorul fondului) B. și E. și nu primei adrese din 2013.

Înalta Curte nu poate reține precizările instituției pârâte, în sensul că adresa din 24 august 2016 era doar un înscris ce trebuia emis conform legii în dosarul pornit în anul 2013 și nu o informare în urma unei noi sesizări, întrucât dacă prima sesizare ar fi vizat și conflictul de interese, atunci recurenta nu mai avea obligația să comunice intimate-reclamante o nouă informare sub acest aspect.

Curtea de Apel în mod legal și temeinic, a stabilit că sesizarea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor nu s-a referit și la un eventual conflict de interese, și a verificat dacă pârâta a fost legal sesizată în ceea ce privește evaluarea conflictului de interese.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010, astfel cum s-a menționat anterior, pârâta recurentă îndeplinește activitatea de evaluare la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002, adică cu condiția ca sesizarea să fie asumată sub identitate reală și semnătură proprie.

Studiind adresele emise de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Alba Iulia și Sibiu și declarația data în fața instanței de martorul B., instanța de recurs constată, în acord cu instanța de fond, că sesizările din anul 2016 au fost făcute de persoane fictive și, în acest context, au fost încălcate prevederile Legii 126/2010.

Toate aspectele, reținute de instanța de fond, ca fiind motive de nulitate ale actului de constatare emis de recurenta Agenția Națională de Integritate au fost corect reținute cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor incidente cauzei.

Critica privind îndeplinirea dispozițiilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 176/2010 în ceea ce privește sesizarea către Agenția Națională de Integritate nu poate fi reținut. Recurenta nu a fost sesizată de o persoană juridică sau din oficiu, ci a fost sesizată de persoane fictive. Persoanele fizice care au semnat sesizarea nu există, acest fapt rezultând din cercetările efectuate de instanța de fond și în consecință nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru demararea evaluării conflictului de interese.

Totodată, instituția pârâtă avea posibilitatea să se sesizeze din oficiu, dar la dosar nu s-au depus înscrisuri în acest sens. Mai mult, s-a folosit de un subterfugiu pentru a justifica emiterea raportului de evaluare, pretinzând că a continuat cercetarea începută în anul 2013, desi ea a pornit în urma sesizării persoanelor fizice fictive.

În aceste condiții, soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii și anulare a raportului de sesizare, întrucât pârâta nu a fost legal sesizată în ceea ce privește evalurea conflictului de interese și nu a mai analizat motivele care privesc fondul cauzei, este legală și este împărtășită și de instanța de control judiciar, ea reflectând o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, pe care o va menține.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondat.

Având în vedere soluția dată cererii de recurs, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de calea de atac formulată, instanța de control judiciar, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., va admite cererea intimatei-reclamante și va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în sumă de 13.826 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE împotriva sentinței nr. 47/2018 din data de 12 martie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 13.826 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.