ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5772/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 și a raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 emise de Agenția Națională de Integritate și obligarea acesteia la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale reprezentând prejudiciul de imagine, reputație, onoare și demnitate care i-a fost adus.

Prin sentința nr. 41 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin decizia nr. 3762 din data de 6 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 41 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate și în consecință:

Anulează Raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 întocmit de către pârâtă.

Respinge cererea reclamantei privind anularea Raportului de evaluare nr. x/24.09.2014.

Respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de reclamant referitor la plata daunelor morale.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale, în cuantum de 1.000 RON.".

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii introductive.

Arată reclamanta că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (4) din Legea nr. 176/2010, art. 18 alin. (3) și art. 1325, 1326, 1327 C. civ.. Astfel, în mod nelegal a refuzat prima instanță să constate nulitatea raportului de evaluare nr. x/24.09.2014 prin care s-a pretins încălcarea de către subsemnata a legislației regimului juridic al conflictelor de interese precum și a fi constatate existența unor indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 301 C. pen. de către subsemnata dispunându-se corelativ și sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Astfel, recurenta arată că silogismul instanței sub cuvânt că raportul ar putea fi atacat doar sub aspectul constatării existenței conflictului de natură administrativă și nu și sub aspectul sesizării penale este nelegal.

Instanța de fond a refuzat să admită capătul de cerere vizând acordarea daunelor morale. Astfel, prin demersurile mediatice efectuate de către pârâtă anterior ca rapoartele de evaluare să fie comunicate, accesibile oricărui terț prin accesarea internetului, afectarea imaginii, toate au creat un prejudiciu de ordin moral.

În acest sens, arată reclamanta că aserțiunea instanței că demersul judiciar de anulare a rapoartelor pârâtei ar constitui o reparație suficientă este nelegală, aceasta fiind afectată atât sub aspectul imaginii pe care avute față de comunitatea socială/medicală, cât și în privința stării psihice/afectiv emoționale. Hotărârea este dată și cu încălcarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., cheltuieli de judecată trebuiau acordate în integralitate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Agenția Națională de Integritate a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea contestației formulate de reclamanta A..

În motivarea căii de atac, recurenta pârâtă consideră că sentința a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, respectiv dispozițiile art. 184 și 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

În acest sens, recurenta pârâtă a arătat, în esență, că, în cuprinsul raportului de evaluare contestat în cauza de față s-a reținut faptul că reclamanta s-a aflat în incompatibilitate, întrucât a deținut funcția șef de secție în cadrul Spitalului Județean Sibiu și, concomitent, calitatea de administrator la o societate comercială.

Medicul șef de secție deține și exercită o funcție de manager de natura celei vizate de dispozițiile art. 180, actual art. 178 din Legea nr. 95/2006, iar acest fapt este demonstrat și de faptul că art. 184 alin. (12), actual art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 asimilează categoria de șefi de secție, managerilor de spital. Legea nr. 95/2006 stabilește că funcția de șef de secție este una de conducere specifică spitalelor care sunt instituții publice, iar, pe de altă parte, șeful de secție are ca atribuții realizarea managementului secției respective, atribuții asumate prin contractul de administrare.

Susține recurenta că o atare soluție nesocotește și dispozițiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora puterea de administrare a administratorului se concretizează în actele de conservare, de administrare și de dispoziție pe care administratorul este în drept să le îndeplinească, în exercitarea mandatului.

Administrarea este parte integrantă a noțiunii de management, care o include și cu care se identifică, în mod evident.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate de către pârâta Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte constată că este fondat, urmând a fi admis în sensul și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că reclamanta recurentă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea rapoartelor de evaluare nr. x/24.09.2014 și nr. y/24.09.2014 emise de Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul de evaluare x/24.09.2014, recurenta pârâtă a reținut că reclamanta s-a aflat în incompatibilitate, întrucât, în perioada 23.05.2007 - prezent a deținut și exercitat simultan, funcția de șef al secției de Oncologie în cadrul Spitalului Județean Sibiu și funcția de administrator al S.C. B. S.R.L..

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamanta a contestat concluziile raportului de evaluare, susținând că instituția pârâtă a interpretat greșit valențele noțiunii de manager, calitatea deținută în cadrul societății comerciale nefiind specifică funcției de manager.

În raport de starea de fapt reținută în cauză, necontestată de părți, și de normele de drept material incidente în speță, Înalta Curte constată că sentința civilă recurată reflectă greșita aplicare a normelor de drept material.

În acest sens, este de subliniat faptul că starea de incompatibilitate a reclamantei recurente a fost reținută prin raportare la dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate.

Potrivit dispozițiilor art. 184 alin. (12) din aceeași lege, dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilități se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, judecătorul fondului susține că, managerul este reprezentat de persoana care exercită funcțiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor, competențelor și responsabilităților specifice funcției pe care o ocupă. Drept urmare, managerul conduce oameni, are subordonați și ia decizii care, aplicate, influențează și activitatea altor persoane decât propria activitate. Or, funcția de șef de secție dintr-un spital public implică atribuții limitate atât functional, la nivelul secției, cât și sub aspect decizional, astfel că nu se poate reține faptul că șeful de secție dintr-un spital public ar exercita atribuții specifice unui manager.

Un astfel de raționament nu are niciun suport în cuprinsul prevederilor Legii nr. 95/2006, atestând confuzia pe care o face instanța fondului între instituția managerului de unitate spitalicească publică și noțiunea de manager al societății comerciale sau al altui agent economic.

Raționamentul instanței este în mod evident eronat, constată Înalta Curte, întrucât presupune că o societate comercială cu asociat unic nu poate avea management (fiind imposibilă exercitarea prerogativei de coordonare și antrenare a personalului subordonat), concluzie ce nu poate fi primită.

În cauză, recurenta-reclamantă a fost numită în funcția de șef secție Clinica Oncologie începând cu data de 01.01.2012, anterior deținând funcția de medic șef secție, începând cu data de 01.03.1997, aspect ce rezultă din adresa nr. x/26.05.2014 emisă de Spitalul de Urgență Sibiu.

Din fișa Oficiului Național al Registrului Comerțului nr. 42859/27.05.2009, rezultă că recurenta are calitatea de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., începând cu data de 31.05.2004 și până la data întocmirii raportului de evaluare, societate ce are ca activitate principală - Activități de asistență medicală specializată, cod CAEN 8622 și activități secundare - 8610 - Activități de asistență spitalicească, 8621 - Activități de asistență medicală generală, 8623 - Activități de asistență stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană etc.

Or, raportat și la dispozițiile legale anterior antamate, se poate constata că, în calitatea sa de administrator al Societății S.C. B. S.R.L. recurenta-reclamantă efectuează aceleași tipuri de activități pe care le desfășoară ca șef de secție în cadrul Spitalului, și, astfel, funcția sa de manager - șef de secție, cazul în speță - este incompatibilă cu exercitarea funcției de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, avându-se în vedere conținutul celor două noțiuni și intenția legiuitorului.

Ambele funcții implică prerogativa de conducere a unei entități, și, prin urmare distincțiile operate de recurenta-reclamantă nu au suport legal, dimpotrivă, legea fiind nesusceptibilă de discuții cu privire la existența incompatibilității în condițiile cumulului dintre funcția de șef de secție din spitalele publice cu orice altă funcție de manager, remunerată sau nu.

Înalta Curte constată că funcția de administrator al unei societăți comerciale este pe deplin asimilată cu "exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate" avute în vedere de legiuitor ca elemente de incompatibilitate pentru deținerea concomitentă și a calității de șef secție în cadrul unui spital public.

Reglementând incompatibilitatea managerului de spital public, persoană fizică, în condițiile în exercitării oricărei activități sau oricărei altei funcții de manager, inclusiv cele neremunerate, legiuitorul extinde înțelesul noțiunii de manager și nu o limitează la cea de manager de spital public, întrucât reglementarea urmărește evitarea conflictelor de interese în care s-ar putea afla managerul public ce exercită o altă funcție de management, fiind indiferent dacă activitatea de manager se exercită într-o altă unitate spitalicească publică sau, dimpotrivă, în mediul privat.

Un alt argument reținut de prima instanță pentru anularea raportului de evaluare vizând posibilitatea ca funcția de administrator la o societate comercială să fie inclusă în sintagma "exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate", se raportează la considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și justiție nr. 2426/2017.

Invocarea în cauză a considerentelor Deciziei ICCJ nr. 2426/2017 nu este relevantă, întrucât în respectiva speță, Înalta Curte a analizat funcția de șef de secție prin raportare la prevederile legale referitoare la regimul incompatibilităților, iar nu și la conflictul de interese, astfel că nu poate exista o similitudine de raționament juridic.

Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese reprezintă un important mijloc de apărare al intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror funcții sau demnități publice, legiuitorul prezumând o stare de pericol derivată din situația de incompatibilitate sau conflict de interese în care se află persoanele cărora li se aplică aceste reglementări.

Admițând că, în lipsa unei definiții exprese sau a trimiterii la o normă interpretativă, înțelesul noțiunii de manager se deslușește prin raportare la sensul comun, Înalta Curte constată că din cuprinsul explicațiilor DEX, esențial pentru definirea funcției de management este ca persoana în cauză să exercite prerogativa de conducere a entității economice, iar o atare prerogativă se materializează prin îndeplinirea, integral sau parțial, a funcției de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra obiectivelor propuse.

Or, este în afara oricărei discuții faptul că administratorul societății comerciale cu răspundere limitată, asociat unic exercită prerogativa de conducere a entității economice, astfel că inexistența funcției de coordonare și antrenare a personalului subordonat nu reprezintă temei pentru a se considera că reclamanta nu a exercitat activitatea de management a celor două entități ci pur și simplu este consecința firească a faptului că societatea nu a avut personal angajat.

În fine, nici argumentul potrivit căruia utilizarea termenului de administrator menționarea distinctă a calităților de administrator și manager în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 161/2003 nu este de natură a reflecta concepția legiuitorului de a exclude funcția de administrator din câmpul de aplicare al dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 nu poate fi susținut la o analiză temeinică a cuprinsului dispozițiilor art. 84 lit. c), 85 lit. e), art. 87 lit. d), art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Cu titlu exemplificativ, art. 87 lit. d) din Legea 161/2003, menționat de prima instanță, prevede că este incompatibil primarul sau viceprimarul care exercită funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație.

Enumerarea distinctă a funcțiilor specifice societăților comerciale nu reprezintă un argument pentru a demonstra tratamentul diferit al funcției de administrator de cea de manager ci un argument al concluziei potrivit căreia legiuitorul a înțeles să reglementeze de o manieră exhaustivă instituția incompatibilității, demnă de remarcat fiind sintagma " sau orice funcție de conducere ori de execuție", de unde rezultă faptul că enumerarea cuprinsă de norma analizată (I) nu este limitativă ci exemplificativă și (II) că legiuitorul a urmărit să evite exercitarea funcției publice concomitent cu orice altă funcție de conducere din cadrul societăților comerciale sau entităților menționate în text.

Nefiind exclus ca în cadrul unei societăți să existe și un manager și un administrator, legiuitorul prevede că există incompatibilitate când se exercită concomitent funcția publică și calitatea de administrator sau manager, fără ca prin aceasta să se înțeleagă că funcția de administrator este incompatibilă cu noțiunea de manager.

Ceea ce reglementează art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 este incompatibilitatea funcției de manager public persoană fizică cu exercitarea oricărei activități sau oricărei altei funcții de manager, indiferent de forma de organizare a entității manageriate, astfel că, în raport de toate aceste considerente, recursul pârâtei va fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate, rejudecării cauzei și respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanta A., în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Prin raportul de evaluare nr. x/24.09.2014 s-a apreciat că în urma evaluării efectuate în lucrarea privind pe A., șef secție Clinică Oncologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au rezultat indicii privind posibila încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese potrivit dispozițiilor art. 301 C. pen., deoarece în timpul exercitării funcției de medic Șef secție Oncologie, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, cu toate prerogativele care decurg din exercitarea funcției, în perioada evaluată 2010 - 2013, susnumita a obținut foloase materiale pentru sine, urmare a încheierii de contracte de cesiune drepturi de proprietate intelectuală cu S.C. C. S.R.L., realizând venituri în cuantum de 13.042 RON (din care 1.976 RON aferenți anului 2013), în condițiile în care societatea a încheiat Acord Cadru de furnizare medicamente cu spitalul la 01.02.2013 și a mai realizat venituri urmare a cesiunii drepturilor de proprietate intelectuală în favoarea D. S.R.L., în cuantum de 1.976 RON.

Totodată, s-a reținut că au fost încheiate Contractele de execuție lucrări nr. x/11.11.2013, nr. y/08.11.2012 și nr. 1286A/21.11.2011 (valoarea contractului fără TVA fiind de 25.479 RON), de S.C. Drumuri și Poduri și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, societate comercială la care E., soțul reclamantei, a deținut calitatea de administrator - președinte consiliu de administrație în perioada 18.11.2011-26.04.2013.

Urmare a celor reținute, prin Raportul de evaluare întocmit, pârâta a dispus sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii prevăzute de art. 301 din C. pen., precum și comunicarea raportului persoanei evaluate.

Apărările reclamantei sunt în sensul că "silogismul primei instanțe sub cuvânt că raportul ar putea fi atacat doar sub aspectul constatării existenței conflictului de natură administrativă și nu și sub aspectul sesizării penale este nelegal.".

Aceste susțineri nu pot fi primite, Înalta Curte învederând că reclamanta nu poate ataca în contencios administrativ un act de sezizare penală, respectiv sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea efectuării cercetărilor privind săvârșirea de către recurentă, a infracțiunii de conflict de interese prevăzut de art. 301 C. pen., acestea făcând obiectul unor eventuale verificări în procedura prevăzută de C. pen. și, respectiv, de C. proc. pen.

Totodată, având în vedere că Înalta Curte a constatat legalitatea actelor administrative contestate, va respinge ca neîntemeiate criticile reclamantei vizând neacordarea daunelor morale, apreciind inexistența vreunui prejudiciu moral raportat la circumstanțele speței.

Față de criticile vizând încălcarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte arată că proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, instanța de judecată este în drept să aprecieze asupra cheltuielilor provocate de proces analizând realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, potrivit dispozițiilor art. 453-454 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva aceleiași sentințe, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge în tot acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând respinge în tot acțiunea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.

Cu opinie separată:

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 152/2019 din data de 11 iunie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondate.

Am formulat opinie separată doar în ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, pe care consider că trebuia respins, față de următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare 36950/6/II/24.09.2014, recurenta pârâtă a reținut că reclamanta s-a aflat în incompatibilitate, întrucât, în perioada 23.05.2007 - prezent a deținut și exercitat simultan, funcția de șef al Secției de Oncologie în cadrul Spitalului Județean Sibiu și funcția de administrator al S.C. B. SRL.

Starea de incompatibilitate a reclamantei a fost reținută prin raportare la dispozițiile art. 180 alin. (1) litera b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate.

Potrivit dispozițiilor art. 184 alin. (12) din aceeași lege, dispozițiile art. 180 alin. (1) literele b), c) și d) referitoare la incompatibilități se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice.

În cauză, reclamanta a fost numită în funcția de șef Secție Clinica Oncologie începând cu data de 01.01.2012, anterior deținând funcția de medic șef secție, începând cu data de 01.03.1997.

De asemenea, reclamanta are calitatea de asociat și administrator al S.C. B. SRL, începând cu data de 31.05.2004 și până la data întocmirii raportului de evaluare, societate ce are ca activitate principală - Activități de asistență medicală specializată, cod CAEN 8622 și activități secundare - 8610 - Activități de asistență spitalicească, 8621 - Activități de asistență medicală generală, 8623 - Activități de asistență stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană etc.

Sensul noțiunilor de administrator și manager este diferit. Deși de esența ambelor funcții este atributul de conducere, din punct de vedere juridic este necesar a fi avute în vedere cele două noțiuni în contextul actelor normative în care se regăsesc și la care se raportează, cu aplicarea art. 37 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora "(1) În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni. (2) Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie.".

În cadrul Legii nr. 95/2006, noțiunea de manager este prevăzută distinct, cu privire la conducerea serviciilor de ambulanță, conducerea spitalului public, care se realizează de un manager, acesta încheie un contract de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuți indicatorii de performanță a activității și atribuțiile managerului.

În Legea nr. 95/2006 nu este prevăzută noțiunea de administrator. Aceasta este prevăzută de Legea nr. 31/1990, cu privire la societăți, act normativ în care nu este prevăzută termenul de manager.

Legea nr. 161/2003 prevede atât noțiunea de manager, cât și cea de administrator, în mod distinct. Astfel, dispozițiile art. 82, 84, 85, 87, 88, 90 reglementează incompatibilitățile calității de deputat și senator, funcției de membru al Guvernului, funcției de prefect și subprefect, funcției de primar și viceprimar, funcției de consilier local sau consilier județean, atât cu funcția de manager, cât și cu cea de administrator. Rezultă că, în situația în care legiuitorul a urmărit să instituie o incompatibilitate atât cu funcția de manager, cât și cu cea de administrator, a folosit în mod expres ambele noțiuni.

Legea nr. 95/2006 se referă la exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager nu și la aceea de administrator. Față de aceste împrejurări, nu rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a include în noțiunea de manager și pe cea de administrator. În situația în care ar fi urmărit sa instituie o incompatibilitate atât cu funcția de manager, cât și cu cea de administrator, ar fi utilizat ambele noțiuni, astfel cum a procedat în Legea nr. 161/2003.

În condițiile în care în materia incompatibilităților legea nu poate fi interpretată extensiv, iar potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în limbajul normativ, aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni, noțiunea de manager nu poate fi interpretată în sensul că se referă la atribuția de conducere și include, astfel, și noțiunea de administrator.

În consecință, apreciez că recursul declarat de pârâtă este nefondat, sentința primei instanțe fiind legală.