Decizia nr. 524/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2207 a Curții de Apel București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.11.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J. au solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților să emită decizie de soluționare a cererii de despăgubiri depuse în data de 19.05.2017.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2207 pronunțată în data de 10 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și a obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubiri înregistrată sub nr. x/22.05.2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2207 din data de 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esență, următoarele: - sentința recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei; - termenul de 30 de zile pentru soluționarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015, astfel că sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 2, art. 11 și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, precum și a dispozițiilor Normei nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu prevăd un termen de soluționare a cererilor de plată; - în mod eronat a apreciat instanța de fond că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii de plată pe care ar fi formulat-o reclamanții, fără a lua în considerare: specificul, complexitatea și încărcătura activității Fondului; necesitatea respectării principiului nediscriminării și al egalității de tratament în soluționarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări; numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluționare; prevederile legale care dispun că soluționarea cererilor se face în ordinea înregistrării lor.

Apărări formulate în cauză Intimații-reclamanți au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. La data de 1 februarie 2021, recurentul-pârât și intimații reclamanți au depus la dosar cerere prin care au solicitat a se lua act că acțiunea a rămas fără obiect în urma emiterii deciziilor de despăgubire.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinței, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei cu privire la cererea lor de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor Legii nr. 213/2015. Instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea dedusă judecății și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamanți și înregistrată la pârât la data de 19 mai 2017. Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret a criticilor formulate de către recurentul-pârât, cât și a legalității hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse de recurentul-pârât și intimații - reclamanți la dosarul cauzei, la data de 7 februarie 2019 au fost emise Deciziile nr. 18895, 18835, 18840, 18837, 18838, 1837 și la data de 4 martie 2019 Decizia nr. 19306, de către Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost analizată și admisă cererea de plată depusă de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J.. Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată la data de 10 mai 2018, iar la data de 07 februarie 2019 și la 4 martie 2019 Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Deciziile nr. 18895, 18835, 18840, 18837, 18838, 1837 și nr. 19306, privind cererea de plată din 19 mai 2017, care a fost analizată în cadrul ședințelor Comisiei Speciale. În acest context, amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deși condiția existenței obiectului acțiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluționarea cererii de plată a fost îndeplinită la data promovării acțiunii (16.11.2017), ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a deciziilor, prin care, urmare a analizării în ședința Comisiei speciale s-a admis cererea de plată a petenților, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin soluționarea cererii de plată a fost realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanți privind soluționarea acesteia este la momentul de față rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 2207 din 10 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca rămasă fără obiect.