ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2021

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ. "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2017 pe rolul Curții București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- anularea adresei nr. x/31.7.2017 emisă de Ministerul Justiției prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Ordinului ministrului justiției nr. 57345/2017;

- anularea parțială, în privința reclamantelor, a Ordinului nr. 1473/C/2017 emis de Ministrul Justiției, împreună cu anexele aferente;

- obligarea pârâtului, în principal, începând cu data de 09.04.2015 la plata indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, ținând seama de perioadă în care reclamantele au avut raportul de serviciu suspendat, beneficiind de concediul de creștere a copilului;

- actualizarea cu indicele de inflație a sumelor solicitate și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumelor ce li se cuvin, începând cu data de 10.05.2015, dată la care avea obligația să le achite drepturile salariate în litigiu;

- obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, conform celor menționate mai sus.

Prin sentința civile nr. 1551 pronunțată în data de 30 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției, invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în judecată promovate de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitie, a anulat parțial Ordinul nr. 1473/C/2017, emis de pârâtul Ministerul Justiției, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamantelor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul să emită pentru reclamante ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, a obligat pârâtul la acordarea diferențelor salariale rezultate din emiterea ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală și a respins în rest cererea.

Împotriva sentinței civile nr. 1551 din data de 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justitie, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

În ce privește excepția prescripției, invocată în baza art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, precizează că această excepție în mod greșit a fost respinsă, motivat de faptul că reclamantele nu au atacat și ordinele emise începând cu 9.04.2015, așa încât cererea prin care pretind modificarea drepturilor salariale pentru o perioadă în care nu au parcurs procedura prealabilă în termenul legal, apare ca fiind prescrisă, ceea ce impune admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, față de temeiul invocat.

Menționează în mod greșit a fost obligat la plata drepturilor salariale, întrucât are obligația de a stabili indemnizația de încadrare pentru reclamante și de a asigura fondurile necesare și repartizarea acestora la ordonatorii secundari de credite. În cauză raportul obligațional care are ca obiect plata drepturilor salariale se desfășoară între intimați și instanța unde funcționează.

Față de cele expuse anterior înțelege să invoce excepția lipsei calității sale procesual pasive.

Pe fondul cauzei a solicitat să se constate că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât la data de 24 mai 2018 Ministerul Justiției a emis ordinul OMJ nr. 2066/C/2018, prin care s-a stabilit indemnizația de incadrare a judecătorilor prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiției este fondat, în limitele și în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

În prealabil, în ceea ce privește critica referitoare la soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este nefondată. Intimatele - reclamante au formulat plângere prealabilă adresată emitentului actului contestat, Ordinul comun nr. 1473/C/2017 emis de Ministerul Justiției (și nu împotriva ordinelor emise începând cu 9.04.2015, cum greșit susține recurentul), astfel că, inclusiv, față de depunerea acțiunii în instanță, la 6 septembrie 2017, termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respectat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat anularea adresei nr. x/31.7.2017 emisă de Ministerul Justiției prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Ordinului M.J. nr. 57345/2017; - anularea parțială, în privința reclamantelor, a Ordinului nr. 1473/C/2017 emis de Ministrul Justiției, împreună cu anexele aferente; - obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare și la plata, începând cu data de 09.04.2015, indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizației de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, ținând seama de perioadă în care reclamantele au avut raportul de serviciu suspendat, beneficiind de concediul de creștere a copilului; - actualizarea cu indicele de inflație a sumelor solicitate și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumelor ce li se cuvin, începând cu data de 10.05.2015, dată la care avea obligația să le achite drepturile salariate în litigiu.

În raport cu susținerile părților și cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reține că la data de 24 mai 2018, a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018. Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015 -30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Ulterior, prin Ordinul nr. 38/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Brașov se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-11.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Brașov se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-11.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Brașov se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-11.

Art. 2 Plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel Brașov și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice. (...)".

La data de 4 ianuarie 2019, prin Ordinul nr. 38/C s-a stabilit, nominal, pentru fiecare judecător din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Brașov, drepturile salariale cuvenite.

Înalta Curte constată că toate ordinele menționate stabilesc și recalculează indemnizației reclamantelor prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimatelor-reclamante și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea a rămas fără obiect.

Instanța de control judiciar găsește întemeiată și critica din recurs a pârâtului Ministerului Justiției referitoare la obligarea sa la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală.

Astfel, în mod greșit, instanța de fond, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâtului Ministerul Justiției de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanți, l-a obligat și la plata diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală.

Această dispoziție, va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Justiției de ordonator principal de credite.

Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată în recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Totodată, recurentul pârât nu poate fi obligat și la plata drepturilor salariale restante și la actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală a sumelor rezultate, constatând că o astfel de obligație nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorității ministeriale (Ministerul Justiției), ci în sarcina instanței cu personalitate juridică în cadrul căreia judecătorul funcționează.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora.

În raport de obligațiile ce revin pârâtului Ministerul Justiției, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale și a actualizării sumelor restante cu indicele de inflație și dobânda legală cuvenite magistraților care activează în cadrul instanțelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiției în acest sens, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite.

Raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară între reclamante și Curtea de Apel Brașov, respectiv Tribunalul Brașov, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terțiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existența unei obligații legale a Ministerului Justiției, privind plata diferențelor salariale solicitate de reclamanții magistrați prin acțiunile adresate instanțelor judecătorești, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deși sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele aspecte, cu relevanță pentru soluția pronunțată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecință a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, următoarele: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajați și instituțiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiției nu subzistă obligația de plată către reclamante a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, Ministerului Justiției revenindu-i doar obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Cuții de Apel Brașov/Tribunalului Brașov.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiției, va casa în parte sentința și rejudecând va respinge cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită un nou ordin de salarizare, ca rămas fără obiect, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului actualizate cu indicele de inflație, precum și dobânda legală, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTITIEI împotriva sentinței civile nr. 1551 din data de 30 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând cauza:

Respinge capătul de cerere privind obligarea Ministerului Justiției să emită pentru reclamantele A. și B., ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizația cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, ca fiind rămase fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să plătească reclamantelor diferența salarială rezultată din emiterea ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2021.