ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Primul ciclu procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2017, sub numărul x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției au solicitat următoarele:

- modificarea în parte a Ordinului nr. 1477/C/2017, emis de Ministrul Justiției;

- obligarea la emiterea unor noi ordine de salarizare individuale: prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON; prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 30.09.2916, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015; în cazul reclamantelor H. și I., data până la care se solicită recalcularea este de 14 iulie 2016, respectiv 1 septembrie 2016 (dată la care acestea s-au aflat în concediu de creștere a copilului până la 2 ani, potrivit Ordinului Ministrului justiției nr. 2621/C/12.07.2016, respectiv potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 3273/C/17.08/2016, anexate);

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4844/08.12.2017, Curtea de Apel București - (veche) secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea; a anulat în parte Ordinul nr. 1477/C/2017 emis de Ministrul Justiției, în sensul obligării acestuia la emiterea de noi ordine de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora începând cu data de 9.04.2015, prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015; a fost respinsă cererea de reparare a prejudiciului, pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Prin decizia civilă nr. 331/23.01.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat pârâtul Ministerul Justitiei; a admis recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M.; a casat, în parte, sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii privind repararea prejudiciului.

Al doilea ciclu procesual

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24.06.2020 sub numărul x/2017*.

Prin sentința nr. 392 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea privind repararea prejudiciului formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției; a obligat pârâtul Ministerul Justiției la repararea prejudiciului cauzat reclamanților, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare (stabilită conform sentinței civile nr. 4844/08.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a veche) și indemnizația de încadrare plătită în fapt reclamanților, începând cu data de 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței nr. 392 din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, a solicitat instanței de recurs să constate că, la acest moment, pretențiile reclamanților au fost satisfăcute și ca urmare acțiunea acestora a rămas fără obiect.

Astfel, în favoarea personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Ministerului Justiției, printre care se găsesc și intimații-reclamanți, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 304/C/25.01.2019, dat în aplicarea OMJ nr. 2118/C/2018

A menționat recurentul că OMJ nr. 2118/C/2018 a fost pus în executare pentru personalul de specialitate juridică cu începere de la data de 1.07.2018, în sensul că această categorie de personal a primit drepturile salariale majorate pentru luna iulie 2018, în luna august, corespunzător valorii de referință sectorială 463,5 RON, valoare superioară celei de 405 RON, majorată cu 10% începând cu 01.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

A învederat, de asemenea, că în Monitorul Oficial nr. 106/12.02.2019 a fost publicată O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției - respectiv pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018.

Recurentul a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți ca rămasă fără obiect.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere susținerile recurentului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut în recursul formulat că, urmare a emiterii Ordinului nr. 304/C/2019, în aplicarea OMJ nr. 2118/C/2018, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect, susținere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere injustiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, prin anularea în parte a ordinului colectiv și emiterea unor noi ordine de salarizare individuale, precum și de pretenția de a le fi reparat prejudiciul cauzat prin neaplicarea dispozițiilor legale.

În raport cu susținerile recurentului și cu probele administrate la dosar, reține Înalta Curte că, la data de 25.01.2019, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 304/C/2019 .

Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015-30.11.2015, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, din cadrul Ministerului Justiției, se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexa la prezentul ordin.

La alin. (2) s-a statuat că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, din cadrul Ministerului Justiției, se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexa la prezentul ordin, iar la alin. (3) că în perioada 01.01.2018-30.03.2018, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, din cadrul Ministerului Justiției, se recalculează, conform celor prevăzute la alin. (2).

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetul Ministerului Justiției, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice.

Înalta Curte constată că prin ordinul menționat s-a dispus recalcularea indemnizației reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin cererea depusă la dosar.

Socotind ordinul menționat o punere în executare parțială a sentinței civile nr. 4844/08.12.2017, Înalta Curte nu poate primi excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, având în vedere că pretențiile reclamanților nu se referă numai la recunoașterea beneficiului unei indemnizații de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, la emiterea unor noi ordine de salarizare, ci și la plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că ordinul emis de Ministerul Justiției poate fi calificat ca act de achiesare la unul dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar nu ca motiv de respingere a acțiunii reclamanților ca lipsită de obiect.

În contextul celor anterior arătate, înalta Curte constată că deși au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanți, fiind realizată una dintre pretențiile deduse judecății, prin sentința recurată, pronunțată în al doilea ciclu procesual, s-a stabilit în sarcina pârâtului și obligația subsecventă de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin sentința civilă nr. 4844/08.12.2017, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, la dosar nefiind depuse și dovezile de îndeplinire a acestei obligații.

De asemenea, Înalta Curte, văzând că ordinul în discuție a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, împărtășind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii pârâtului fiind îndeplinite.

Astfel, în mod corect a fost obligat pârâtul la plata diferențelor de drepturi, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanță a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Referitor la celelalte critici formulate cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea țin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plății reprezentând o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 392 din 21 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.