ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 331/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L.

și M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- modificarea în parte a Ordinului nr. 1477/C/2017, emis de Ministrul Justiției;

- obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare individuale: prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON; prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 30.09.2916, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015; în cazul reclamantelor H. și I., data până la care se solicită recalcularea este de 14 iulie 2016, respectiv 1 septembrie 2016 (dată la care acestea s-au aflat în concediu de creștere a copilului până la 2 ani, potrivit Ordinului Ministrului justiției nr. 2621/C/12.07.2016, respectiv potrivit Ordinului Ministrului Justiției nr. 3273/C/17.08/2016, anexate);

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4844 din 8 decembrie 2017, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a anulat în parte în parte Ordinul nr. 1477/C/2017 emis de Ministrul Justiției, în sensul obligării acestuia la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora începând cu data de 9.04.2015, prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

Totodată, a respins cererea de reparare a prejudiciului, pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. și pârâtul Ministerul Justiției.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În esență, au susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală în privința soluției asupra capătului de cerere referitor la repararea prejudiciului, întrucât a fost admisă în mod eronat, cu încălcarea dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, cu motivarea că obligația de plată a prejudiciului revine doar instanței la care funcționează reclamanții, nu și pârâtului Ministerul Justiției, care are calitate procesuală pasivă doar pentru primul capăt de cerere.

Astfel, prima instanță a încălcat o regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, și anume prevederile art. 36 din C. proc. civ. vizând calitatea procesuală - condiție de exercitare a acțiunii (art. 32 din Cod), cu consecința înlăturării de la aplicare a normelor de drept material pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată.

În acest sens, au arătat că există identitate între părțile din raportul de drept procesual (reclamanți și pârât) și subiectele raportului de drept material, dedus judecății [creditorii (având calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Ministerului Justiției, respectiv de judecător detașat în cadrul acestei instituții și aflat în raporturi de serviciu cu aceasta în perioada de referință) și debitorul (Ministerul Justiției) în cadrul raporturilor de serviciu statornicite între părți din care au izvorât drepturile și obligațiile de natura salariată în discuție].

În concluzie, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și casarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii și, în consecință, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salariată rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale care pot fi încadrate în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a arătat că prima instanță, fără temei legal, a admis acțiunea reclamanților, în sensul calculării indemnizației acestora în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data 01.10.2016.

Astfel, în baza art. 1 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/26.09.2016 a Înltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. art. 3 alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, s-a emis OMJ nr. 4683/C/21.12.2016.

Ulterior, ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 220/C/01.02.2017 care a modificat OMJ 4683/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că:

"Începând cu data de 1 octombrie 2016, personalul de specialitate juridică din aparatul propriu al Ministerului Justiției beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii 293/2015 (...)".

Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 220/2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie

2017 pentru drepturile satariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectul calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bus Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

Așa fiind, a apreciat că în mod greșit prima instanță a calculat indemnizația solicitată de reclamanți începând cu 09.04.2015.

Prin întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea recursului formulat de pârât.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, iar reclamanților este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea în parte a Ordinului nr. 1477/C/2017 emis de pârât și obligarea acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare individuale, prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu 01.12.2015 și până la data de 30.09.2916, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015. În cazul reclamantelor H. și I. data până la care se solicită recalcularea este de 14 iulie 2016, respectiv 1 septembrie 2016 (dată la care acestea s-au aflat în concediu de creștere a copilului până la 2 ani),

Totodată, au solicitat repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale.

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a anulat în parte în parte Ordinul nr. 1477/C/2017, în sensul obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale astfel cum aceștia au solicitat, respingând cererea de reparare a prejudiciului, pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar nu împărtășește soluția Curții de apel de respingere a cererii de reparare a prejudiciului, pe care o apreciază ca fiind nelegală.

1.1 Cu privire la recursul formulat de pârât

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtului, care vizează soluția asupra capătului principal de cerere, cu referire la anularea în parte a ordinului contestat și care sunt centrate pe faptul că, în opinia părții, în mod greșit s-a dispus acordarea indemnizației solicitate în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data 01.10.2016.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (5

1

), cu următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

În același sens a reținut și Curtea de apel, și anume că prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție.

Această concluzie este susținută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1)

al art. a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Totodată, se reține că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 3

1

, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 3

1

din Ordonanță, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (1

1

)-(1

4

), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor, raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

1.2. Referitor la recursul formulat de reclamanți

Instanța de control judiciar constată că sunt întemeiate criticile reclamanților în ceea ce privește soluția de respingere a cererii accesorii privind recuperarea prejudiciului pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății ".

Contar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că există identitate între părțile din raportul de drept procesual și subiectele raportului de drept material, dedus judecății.

Obiectul principal al acțiunii constă în anularea ordinului emis de pârâtul Ministerul Justiției și obligarea acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare, individuale, prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare ale reclamanților, iar capătul accesoriu constă în solicitarea de reparare a prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale incidente și actualizarea respectivei sume cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare,

Se observă astfel că cererea privind repararea prejudiciului este accesorie și subsecventă cererii principale, întrucât repararea pagubei este condiționată de anularea actului sau obligarea autorității publice să rezolve cererea persoanei vătămate.

Prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 trasează coordonatele generale ale conținutului hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, fără a trata în mod diferențiat contenciosul obiectiv (de anulare) și contenciosul subiectiv, caracterul de plină jurisdicție al contenciosului administrativ subiectiv fiind consacrat de alin. (1) și (2) ale acestui text de lege.

În aceste condiții, nu se poate reține că emitentul actului administrativ ce se solicită a fi anulat nu are calitate procesuală pasivă, pe considerentul că obligația de plată a prejudiciului revine doar instanței la care funcționează reclamanții, cum în mod greșit a apreciat judecătorul fondului.

În cauză nu se regăsește ipoteza formulării unei cereri având ca obiect acordarea unor drepturi salariale numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului Justiției, ci de este vorba despre un capăt de cerere accesoriu capătului principal de a anulare a actului vătămător.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru soluționarea cererii accesorii formulate de reclamanți cu privire la repararea prejudiciului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va recursul pârâtului, ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanților și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei pentru judecata cererii accesorii privind repararea prejudiciului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4844 din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. împotriva sentinței nr. 4844 din 8 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea cererii privind repararea prejudiciului.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.