ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4617/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, contestație împotriva Deciziei de soluționare a contestațiilor în procedura prealabilă nr. 463/06.01.2017 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.11.2016, ambele emise de către pârâtă, solicitând anularea actelor contestate și a masurilor dispuse prin acestea.

Prin sentința nr. 299 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Prin decizia nr. 6625 din 9 decembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., împotriva sentinței nr. 299 din 24 mai 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

În ceea ce privește prescripția dreptului autorității la stabilirea creanței trebuie să se pornească de la faptul că neregula a constat în crearea de condiții artificiale ceea ce nu se putea vădi în perioada de selecție și evaluare oferte.

Încălcarea principiului neretroactivității legii nu este reală, cum de altfel s-a stabilit pe cale jurisprudențială în aplicarea Deciziilor 251 și 252/2016 ale CJUE, câtă vreme neregula a fost săvârșită sub imperiul O.G. nr. 79/2003 iar demararea procedurilor de recuperare s-au realizat sub imperiul prevederilor legale în vigoare, respectiv a O.U.G. nr. 66/2011, nefiind încălcat principiul neretroactivității, aspect analizat și reținut și de instanța de fond, care a reținut faptul că au fost stabilite nereguli în perioada ulterioară acordării finanțării nerambursabile nu contravine normelor legale incidente, nefiind întemeiată susținerea reclamantei în sensul încălcării principiului legalității și stabilității actelor administrative intrate în circuit civil.

Principiul proporționalității nu are aplicabilitate în cauză, neregula constând în crearea de condiții artificiale, afectează contractul de finanțare în materialitatea lui.

Neregulile constatate în cadrul proiectului și descrise în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.11.2016, au condus la neeligibilitatea proiectului în integralitatea sa, afectând pe cale de consecință întregul ajutor financiar nerambursabil obținut de Beneficiarul finanțării.

Aspectele invocate de contestatar referitoare la faptul că suma aferentă finanțării nu a fost transferată integral în contul societății controlate de C. (SC D. SRL), reprezintă în fapt elemente de coordonare, care au susținut și confirmat existența condițiilor artificiale și au stabilit faptul că C. acționar și administrator al S.C. D. S.R.L. a fost beneficiarul final al finanțărilor nerambursabile.

Referitor la aspectele de fond ale creării condițiilor artificiale este de remarcat că analiza punctuală a instanței de fond prin indicatorii fizici, contabili și funcționali legali nu a fost în mod efectiv contestată de către recurentă, care de altfel nu a negat nici relațiile de rudenie existente. Ceea ce trebuie analizat este dacă cele patru proiecte S.C. E. S.R.L., S.C. A. S.R.L., F.. și S.C. G. S.R.L. pot funcționa separat, independent, în condițiile în care conceperea, realizarea și implementarea acestora ar fi fost independente, situație care însă nu a fost întrunită, în cadrul procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare contestat fiind demonstrată dependența tuturor acestor proiecte, respectiv conceperea și coordonarea acestora de către o singură persoană, respectiv C. fără a motiva însă de ce la nivel practic nu ar funcționa independent, care sunt motivele, datele, actele sau faptele materiale ce fac imposibil acest lucru.

La data de 08.01.2021, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 6625 din 9 decembrie 2020 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuenta a susținut că, în speță, sunt întrunite condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac, întrucât există hotărâri potrivnice (decizia nr. 1693/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 și decizia nr. 2751 din data de 23 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, ambele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), deși există aceeași situație de fapt.

Astfel, prin hotărârea nr. 6625 din 9 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 având ca obiect contestație împotriva Deciziei de soluționare a contestațiilor în procedura prealabilă nr. 463/06.01.2017 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.11.2016, s-a nesocotit efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, respectiv dezlegarea dată prin decizia nr. 1693/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 și decizia nr. 2751 din data de 23 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, principalele elemente care au condus la suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiții artificiale în scopul obținerii sprijinului financiar nerambursabil fiind aceleași.

Așadar, toate relațiile existente între firmele S.C. G. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F. și H., precum și influențele pe care le-a avut firma I. S.R.L. au făcut obiectul analizei instanței de recurs în primele dosare soluționate, iar, în cel de al treilea dosar, pentru aceeași stare de fapt și de drept, se repinge recursul existând practic o contrarietate de hotărâri judecătorești definitive.

Prin decizia supusă revizuirii, arată revizuenta, în ciuda faptului că instanța de recurs a avut depuse la dosarul cauzei cele două decizii, respinge recursul societății, în condițiile în care este vorba de aceeași stare de fapt, diferența fiind numai contracte ca și număr diferite, pâeâta fiind aceeași persoană, reclamantul fiind, după caz, una dintre persoanele implicate în așa zisa situaâie de fapt.

În final, revizuenta face o amplă prezentare a instituției căii de atac a revizuirii, reglementarea acesteia, expunând și ample considerații juridice referitoare la puterea de lucru judecat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, solicitând, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere este nefondată.

Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:/…/există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, se prevede condiția ca prin hotărârile potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În C. proc. civ. de la 1865, condiția nu era formulată expres, ci doar descrisă prin trimitere la tripla identitate - de obiect, de părți și de cauză - care trebuia să existe în cele două procese finalizate cu hotărâri potrivnice. Doctrinar și jurisprudențial, textul din vechea reglementare a fost interpretat în sensul că revizuirea era menită să sancționeze tocmai încălcarea autorității de lucru judecat și că hotărârea care urma a fi revizuită în această situație nu putea fi decât ultima hotărâre.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, deși nu mai prevăd condiția triplei identități de elemente, consacră vechea jurisprudență, în sensul că este reglementată expres necesitatea ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, se reține că și sub imperiul acestor prevederi legale, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerința triplei identități de cauză, de obiect și de părți, cu mențiunea că hotărârile respective trebuie să fie pronunțate în dosare separate.

În cauză, revizuenta a susținut că decizia Înaltei Curți nr. 6625/09.12.2020 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 1693/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 și nr. 2751 din data de 23 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, ambele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în cauze similare, în care firmele S.C. G. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., F. și H. au avut calitatea de recurenți-reclamanți și în care s-a dezlegat o problemă de similară, constând în modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, în ceea ce privește suspiciunea de neregulă, respectiv crearea de condiții artificiale pentru a beneficia de finanțării nerambursabilă.

Raportat la deciziile considerate de revizuentă potrivnice, Înalta Curte constată că în speță nu este îndeplinită condiția încălcării, prin decizia atacată, a autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive anterioare.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori, în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, acest text de lege reglementând condiția existenței autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Procedând la verificarea deciziei atacate cu revizuire și a celor invocate ca fiind potrivnice acesteia, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile cazului de revizuire invocat, deciziile anterioare fiind pronunțate în litigii care privesc alte părți reclamante, având obiect diferit. Chiar dacă intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a avut calitatea de pârâtă în fiecare din aceste dosare, calitatea de reclamant aparține unor persoane juridice distincte, iar obiectul privește anularea unor acte administrative diferite, prin care s-au stabilit nereguli în sensul creării de condiții artificiale în vederea obținerii de sprijin nerambursabil.

Analizând motivele revizuirii din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că acest efect a fost susținut de revizuentă prin raportare la hotărârile pronunțate anterior. Or, rezolvarea diferită dată în alte cauze unor chestiuni litigioase similare nu creează "hotărâri potrivnice" în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu se poate invoca efectul pozitiv al puterii de lucru judecat. Chiar dacă, parțial, problemele de drept supuse controlului judiciar sunt similare, nu se poate susține existența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, hotărârile pronunțate în recurs de Înalta Curte putând fi considerate, cel mult, ca exprimând o practică judiciară neunitară la nivelul acestei instanțe, a cărei unificare se face prin mecanismele prevăzute de lege, iar nu prin mijlocul procedural al revizuirii.

Înalta Curte reține că, deși efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o triplă identitate de părți, obiect și cauză, acesta nu poate fi opus de partea revizuentă într-un litigiu anterior, purtat în contradictoriu cu un alt reclamant și cu privire la un alt act administrativ, în lipsa oricărui element de legătură între cele două cauze, la nivel subiectiv sau obiectiv, astfel cum prevede art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. Caracterul similar al unor litigii înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești nu se confundă cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și nu poate servi drept temei al formulării unei cereri de revizuire pe motivul existenței unor hotărâri potrivnice.

În concluzie, Înalta Curte constată că în speță nu este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri potrivnice, care să încalce autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, din perspectiva efectului negativ sau pozitiv al acestei autorități.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. - prin administrator judiciar B., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta A. S.R.L. - prin administrator judiciar B. împotriva deciziei nr. 6625 din 9 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.