ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4596/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.09.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 16444/20.08.2018 pronunțată de Fondul de Garantare a Asiguraților;

- admiterea cererii de repunere in termenul de formulare a Cererii de plata a despăgubirilor ce i se cuvin in baza Contractului de asigurare obligatorie seria x încheiat cu B. având in vedere puterea de lucru judecat rezultata din încheierea pronunțata la data de 03.04.2017 de Tribunalul București, secția a VII-a Civila in dosarul nr. x/2015 având ca obiect insolventa B.;

- admiterea cererii de plata a creanței astfel cum a fost formulata si precizata;

- cu cheltuieli de judecata.

In subsidiar, reclamanta a solicitat ca, urmare a admiterii cererii de repunere in termen, sa se dispună obligarea FGA la soluționarea pe fond a cererii de plata.

Prin sentința civilă nr. 511 din 12 februarie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, în fapt, reclamanta a arătat că în data de 29.11.2016 a depus la FGA o cerere de plată a creanței împotriva B. rezultată în urma producerii evenimentului rutier din data de 05.10.2013, în baza Contractului de asigurare obligatorie seria x încheiat cu B., cu valabilitate de la data de 26.04.2013 la data de 25.10.2013, eveniment rutier în urma căruia a fost format dosarul de urmărire penală nr. 9195/P/2013 instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, în care reclamanta are calitate de parte vătămată, dosar în care prin Rechizitoriul din data de 11.05.2016 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C., formându-se în acest sens dosarul procesual nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Bacău, dosar ce se afla în curs de soluționare pe fond.

Prin cererea de plată menționata mai sus, reclamanta a solicitat aprobarea plății indemnizației/despăgubirii în cuantum de 99.272,8 RON, formata din 9.024,8 RON reprezentând daune materiale și 90.248 RON reprezentând daune morale.

În ceea ce privește dosarul penal nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Bacău, precizează faptul că la primul termen de judecată din fata instanței din 15.11.2016 s-a constituit parte civilă în dosarul penal, depunând o cerere în acest sens, prin care a solicitat instanței obligarea inculpatului C. la plata în solidar cu asigurătorul de răspundere civila auto a daunelor materiale și morale, și dobânda legală de la data depunerii cererii - 15.11.2016 - până la plata efectivă a sumelor. Totodată, la aceeași dată s-a dispus introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civila auto al autoturismului condus de inculpat, respectiv B. S.A..

Față de cele mai sus expuse și față de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, având în vedere faptul că asigurătorul se afla în faliment de la data de 28.04.2016 (dosar nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă), reclamanta neștiind cine este asigurătorul la care era încheiată polița de asigurare a inculpatului ce se face vinovat de săvârșirea evenimentului rutier din data de 05.10.2013, reclamanta aflând acest aspect în data de 15.11.2016 - data depunerii cererii de constituire parte civilă în dosarul penal, a solicitat către FGA prin cererea de plată din 29.11.2016, repunerea în termenul legal de formulare a cererii de plată a despăgubirilor ce i se cuvin, în temeiul art. 186 C. proc. civ., și în urma admiterii acestei repuneri în termen, a solicitat aprobarea la plată a despăgubirii în cuantum de 99.272,8 RON.

A învederat instanței faptul că FGA în mod eronat nu s-a pronunțat pe cererea de repunere în termen formulată, dispunând prin decizia contestată doar respingerea cererii ca fiind tardivă, cu depășirea termenului de 90 zile calculat de la data deschiderii procedurii insolentei B., conform art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, prima instanță ar fi trebuit să observe că FGA nu s-a pronunțat pe cererea de repunere în termen și pronunțe o soluție similară celei din dosarul nr. x/2018.

Cererea de plată a fost transmisă la data de 29.11.2016. Într-adevăr, după rațiunea unui simplu calcul matematic, raportat la data deschiderii procedurii insolventei B., 28.04.2016, formulând cererea de plata la data de 29.11.2016, deci cu depășirea termenului de 90 zile. Însă aceasta a fost si rațiunea pentru care a solicitat repunerea în termen având în vedere faptul ca abia la data de 15.11.2016 reclamanta a luat la cunoștința de persoana asigurătorului de răspundere civilă auto al autoturismului condus de inculpat, pe care a și solicitat să fie introdus în cauza. Așadar, la data de 02.12.2016, reclamanta a și formulat în dosarul de insolvență B. nr. x/2015 cerere de repunere în termen si de înregistrare a creanței reclamantei, aceste cereri fiind formulate în termen procedural.

La data de 03.04.2017, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a pronunțat în dosarul nr. x/2015 având ca obiect insolvența B., încheierea prin care a admis cererea de repunere în termen formulată de reclamantă și a dispus repunerea în termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanței.

Instanța a reținut că reclamanta nu a fost notificată individual de către lichidatorul judiciar cu privire la deschiderea insolventei B., fiind încălcate dispozițiile imperative ale art. 99 alin. (3) și art. 42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, fiind astfel considerată de drept în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală, preluând procedura în stadiul în care se afla la momentul înscrierii la masa credală.

Aceleași au fost și concluziile lichidatorului judiciar al B., respectiv D., care prin Raportul de analiză a cererii (atașat prezentei), a reținut că în dosarul de insolventa sunt incidente disp art. 42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, respectiv faptul ca reclamanta nu a fost notificată de deschiderea insolventei B. și astfel comunicarea actelor de procedură și notificarea se vor realiza potrivit C. proc. civ.. De asemenea, devin incidente prevederile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în sensul în care reclamanta este considerată de drept în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței prin depunerea unei cereri de admitere la masa credală, preluând procedura în stadiul în care se afla la momentul înscrierii la masa credală.

De asemenea, lichidatorul judiciar a dispus înscrierea creditorului în tabelul de creanțe al B. cu suma de 99.272 RON, creanța acceptată sub condiția suspensivă până la soluționarea definitivă a acțiunii civile în dosarul penal în favoarea părții vătămate (art. 102 alin. (8) din legea 85/2014) și în subsidiar sub condiția rezolutorie a plații de către FGA până la valoarea maximă de 450.000 RON (ulterior pronunțării instanței penale în cauza, creanța urmează a fi modificată conform hotărârii penale).

Față de cele de mai sus, a considerat că decizia ce face obiectul prezentei contestații este nelegală și prin prisma faptului că a încălcat puterea de lucru judecat a sentinței pronunțată la data de 03.04.2017 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2015 având ca obiect insolvența B..

Așadar, dacă Tribunalul București a reținut cu putere de lucru judecat faptul că reclamanta nu a avut cunoștință de deschiderea insolventei B., nefiind notificată, și a admis cererea reclamantei de repunere în termen și de înscriere a creanței la masa credală a B., iar lichidatorul a dispus înscrierea creanței reclamantei sub condiție, astfel cum a arătat mai sus, rezulta mutatis mutandis că și FGA ar fi trebuit sa procedeze în acest sens, reclamanta fiind îndreptățită să se adreseze către FGA cu cererea de plata.

În completarea celor de mai sus, a solicitat a se avea în vedere repunerea în termenul de formulare a cererii de plata a despăgubirilor ce i se cuvin în baza Contractului de asigurare obligatorie seria x încheiat cu societatea B. S.A., cu valabilitate de la data de 26.04.2013 la data de 25.10.2013, si pentru următoarele motive:

Conform art. 186 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedura în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

După cum se poate observa din cele expuse în cele de mai sus, trimiterea în judecata a inculpatului C. s-a făcut la data de 11.05.2016 de către Procurorul E. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2013 prin Rechizitoriul f.n. din data de 11.05.2016.

B. nu a fost parte în faza urmăririi penale ca și parte responsabilă civilmente - asigurător auto.

Reclamanta nu a avut cunoștință de faptul că B. era asigurătorul poliței de răspundere civilă auto ce a fost emisă pentru autovehiculul condus de inculpatul C. până la data de 15.11.2016, când analizând dosarul instanței a observat acest aspect, astfel cum a expus în cele de mai sus.

Mai mult decât atât, autovehiculul condus de inculpatul C. nici nu era proprietatea sa, ci a numitului F., circulând și cu ITP- ul expirat de la data de 15.07.2013, acesta fiind unul dintre motivele pentru care polița RCA nici nu a fost depusă în dosarul penal.

Constituirea de parte civilă în dosarul penal a fost efectuată la acest moment procedural - primul termen de judecată în fata instanței - 15.11.2016, întrucât a durat foarte mult până când s-au finalizat expertizele în dosar, pana când s-au finalizat cercetările în faza de urmărire penală, până au fost stabilite zilele de îngrijiri medicale, prejudiciul suferit având un caracter continuu.

Reclamanta, alături de celelalte părți vătămate și civile, a așteptat 3 ani finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată, a așteptat 3 ani pentru a vedea ca are o șansă reala de a i se face dreptate, și ajunsă în cele din urma în acest punct FGA consideră că nu este îndreptățită la despăgubiri.

A precizat că pana la finalizarea cercetărilor penale nu era utilă formularea unor cereri de plată, astfel cum pretinde pârâta, întrucât pentru unele părți vătămate nu erau clarificate numărul de zile de îngrijiri medicale (2 din cele 5 părți vătămate inițiale au avut "0" zile îngrijiri medicale, și au pierdut calitatea de părți vătămate, rămânând doar martori), pentru unele dintre părți cuantumul daunelor nu era finalizat, el depinzând de numărul de zile de îngrijiri medicale și de problemele medicale efectiv și concret ivite în toată perioada de după accident, până în prezent etc.

Așadar, a fost in imposibilitate efectivă de a întocmi cererea de plată a despăgubirii în termenul prevăzut de prevederile legale, iar față de cele expuse în cele de mai sus, solicită să se dispună repunerea reclamantei în termenul legal de formulare a cererii de plată în baza Legii nr. 213/2015.

În ceea ce privește fondul cererii de plată, consideră că FGA ar fi trebuit să aibă în vedere existența dosarului penal nr. x/2016 pe rolului Judecătoriei Bacău și să constate faptul că în ceea ce privește creanța reclamantei, aceasta este născută, însă nu este scadentă până la soluționarea definitivă a dosarului penal. Așadar, FGA trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015:

"în toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia." Daca FGA ar fi solicitat informații/lămuriri cu privire la stadiul dosarului penal, ar fi observat că sumele solicitate nu sunt definitivate printr-o hotărâre a instanței și sunt afectate de condiție, nefiind scadente, si nu ar fi trebuit să soluționeze cererea decât după rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești, cu atât mai puțin sa o respingă ca fiind tardivă.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"Pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se întocmește lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide si exigibile urmează să fie plătite din disponibilitățile Fondului. Lista se înaintează comisiei speciale, cu propunerea de aprobare la plată a creanțelor de asigurare solicitate. După aprobarea acestor liste de către comisia specială, se efectuează plățile indemnizațiilor/despăgubirilor către creditorii de asigurări."

În subsidiar, în măsura în care instanța apreciază ca nu poate soluționa pe fond cererea de plata, a solicitat ca, urmare a admiterii cererii de repunere în termen, să dispună obligarea FGA la soluționarea pe fond a cererii de plată.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată sub nr. x la data de 03.01.2017, reclamanta a solicitat plata din disponibilitățile F.G.A. a sumei de 99.272,8 RON din care 9.024,8 RON reprezentând daune materiale și 90.248 RON reprezentând daune morale.

Prin aceeași cerere reclamanta a solicitat în temeiul art. 186 C. proc. civ. repunerea în termenul legal de formulare a cererii de plată a despăgubirilor ce i se cuvin, menționând că a aflat cine este asigurătorul la care era încheiată polița de asigurare a inculpatului ce se face vinovat de săvârșirea evenimentului rutier din data de 05.10.2013, doar în data de 15.11.2016 - data depunerii cererii de constituire parte civilă în dosarul penal.

Prin decizia nr. 16444 din 20.08.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată ca tardiva, constatând că a fost formulată la data de 29.11.2016, după expirarea termenului legal de 90 de zile de la data deschiderii procedurii insolvenței B., conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, când s-a născut ulterior".

Înalta Curte constată că reclamanta s-a adresat pârâtului FGA cu o cerere de plată prin care a solicitat și repunerea în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, însă pârâtul nu a analizat în niciun fel această cerere și nu s-a pronunțat asupra solicitării reclamantei de repunere în termen.

În condițiile în care reclamanta s-a adresat pârâtului cu cererea de repunere în termen care a însoțit cererea de plată, pârâtul avea obligația să soluționeze această cerere cu care a fost învestit, însă acesta a ignorat cererea formulată și fără o minimă analiză a argumentelor reclamantei a respins cererea de plată ca tardivă.

Procedând în acest mod, pârâtul a emis o decizie nelegală, vătămând dreptul reclamantei de a-i fi analizată cererea de repune în termen formulată în procedura administrativă, formulând apărări cu privire la acest aspect prin întâmpinarea depusă la dosar.

Controlul jurisdicțional declanșat de către recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 16444 din 20.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a dispus respingerea ca tardivă a cererii de plată a creanței împotriva B. S.A., reținându-se depășirea termenului de 90 zile calculat de la data deschiderii insolventei B., 28.04.2016.

Prima instanță a respins contestația formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, apreciind că pârâtul în mod corect a apreciat că este aplicabilă prima teză a textului de lege de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, calculând termenul de 90 zile de la data când a devenit definitive hotărârea de deschidere a procedurii falimentului față de asigurător, în condițiile în care dreptul de creanță s-a născut anterior acestui moment, respectiv data la care s-a produs evenimentul asigurat.

Cu privire la motivul de recurs formulat de recurentul-reclamantă prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este eronată.

Astfel, reținând dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 anterior citate și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților care menționează două momente în funcție de care poate fi formulată cererea pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor: 1) cererea de plată se poate depune în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment; 2) Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări,

Pe de o parte, Înalta Curte constată că din cuprinsul Deciziei nr. 16444 din 20.08.2018 rezultă fără putință de tăgadă că Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată nr. x transmisă la data de 29.11.2016 și înregistrată la data de 03.01.2017, fără a analiza cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de plată a despăgubirilor ce i s-ar cuveni recurentei-reclamante în baza Contractului de asigurare obligatorie seria x încheiat cu societatea B. S.A., cu valabilitate de la data de 26.04.2013 la data de 25.10.2013 și fără a avea în vedere considerentele încheierii de ședință din data de 03.04.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă din cuprinsul căreia rezultă că s-au admis cererile de repunere în termen formulate de creditorii Municipiul Târgu Mureș, G., H. S.R.L., I., J. S.R.L., K., L. și A. și, în consecință s-a dispus repunerea acestora în termenul de înregistrare a cererii de admitere a creanței.

Pe de altă parte, prin încheierea de ședință din data de 03.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, definitivă la data de 28.04.2016, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., însă termenul de 90 de zile termen care s-a împlinit la data de 28.07.2016 este valabil pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri.

Referitor la natura juridică a termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, Înalta Curte constată că acesta este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripție și începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări.

Instanța de control judiciar nu va analiza în mod direct cererea de repunere în termen prin prisma îndeplinirii condiției existenței unor "motive temeinic justificate" potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., atât timp cât reclamanta a învestit pe pârât în procedura administrativă cu soluționarea unei cereri de repunere în termen, iar instanța de contencios administrativ verifică legalitatea actului administrativ contestat prin prisma respectării prevederilor legale în vigoare la data emiterii acestuia, raportat de soluția dată tuturor solicitărilor formulate de reclamantă în procedura administrativă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentința recurată și va admite în parte cererea reclamantei în sensul anulării deciziei nr. 16444/20.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu consecința obligării acestuia la reanalizarea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/03.01.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 511 din 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite, în parte, acțiunea reclamantei, anulează decizia nr. 16444/20.08.2018 și obligă pârâta la reanalizarea cererii de plată formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.