ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4574/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4574/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 8 octombrie 2021
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea Curții de Apel Timișoara
Prin decizia civilă nr. 355 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a 355 din 19 iunie 2019 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 25.09.2018 dată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017. De asemenea, a respins ca inadmisibil recursul declarat de același reclamant împotriva deciziei civile nr. 1363/A/23.10.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017 în contradictoriu cu pârâtele B., Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara și Casa Județeană de Pensii Timiș.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei civile nr. 355 din 19 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru argumentele expuse în continuare.
Prezenta cerere de recurs vizează o decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, prin care această instanță a soluționat un recurs îndreptat împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată de o instanță de recurs (Decizia nr. 1363/A/23.10.2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2017).
Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, în speță fiind incidente dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.
Înalta Curte reține și incidența dispozițiilor art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., potrivit cărora:
"Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."
Având în vedere dispozițiile exprese din textele legale citat mai sus, coroborate cu situația, potrivit căreia, hotărârea a cărei anulare s-a solicitat în fața Curții de Apel Timișoara, are caracter definitiv și, în consecință, nu mai poate face obiectul căii de atac a recursului, rezultă cu evidență că nici împotriva deciziei nr. 355 din 19 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în soluționarea recursului, nu se mai poate exercita recurs, având la rândul ei, caracter definitiv.
În concluzie, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este împiedicată, din punct de vedere procedural să analizeze cererea de recurs, fiind învestită cu o cale de atac inadmisibilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 355 din 19 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I-a civilă, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2021.