ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4311/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj, sub nr. x/2018 și declinată la Curtea de Apel București, reclamantul Centrul European pentru Drepturile Romilor a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Municipiului Reghin, Primarul Municipiului Reghin solicitând instanței:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 329 din 28 iunie 2019, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Centrul European pentru Drepturile Romilor, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Municipiului Reghin, Primarul Municipiului Reghin, a anulat hotărârea nr. 517/27.09.2017 adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016, a constatat că stabilirea criteriului privind starea civilă pentru repartizarea locuinței sociale conform legii nr. 114/1996 inclus prin lit. H) din Anexa nr. 1 a HCL nr. 51/25.03.2014 al Consiliului Local Reghin întrunește elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, a obligat pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la stabilirea și individualizarea unei sancțiuni administrative, a respins acțiunea în rest, ca neîntemeiată și a obligat pârâții Consiliul Local Reghin și Primarul Municipiului Reghin la plata către reclamant a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariul avocațial fiind redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Local Reghin au declarat recurs.

I. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că prin soluția "stabilirea criteriului privind starea civilă pentru repartizarea locuinței sociale conform Legii nr. 114/1996 inclus prin lit. H) din Anexa nr. 1 a HCL nr. 51/25.03.2014 a Consiliului Local Reghin întrunește elementele constitutive ale unei fapte de discriminare" respectiv "obligă pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la stabilirea și individualizarea unei sancțiuni administrative", instanța de fond a încălcat atribuțiile fundamentale ale Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca organ administrativ-jurisdicțional, derivate din dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare potrivit cărora, Colegiul director este organ colegial, deliberativ și decizional - atribuții care exclud orice ingerință instituțională în cadrul procedurii jurisdicționale, de natură a influenta tipul soluției/sancțiunii adoptate prin acte administrativ-jurisdicționale, denumite generic hotărâri.

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința civilă nr. 329/28.06.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 se impune a fi casată ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel:

În considerentele sentinței civile atacate judecătorul fondului reține: "Ca urmare, datele statistice arată că, în rândul populației de etnie romă, există un număr evident mai mic de persoane căsătorite, astfel încât acordarea unui punctaj mai mare în funcție de acest criteriu, produce consecințe negative, reprezentând o practică aparent neutră care dezavantajează această comunitate, reprezentând o discriminare indirectă" respectiv "Discriminarea indirectă întemeiată pe rasă sau pe originea etnică, nu impune ca o motivare de acest tip să figureze la baza măsurii în discuție - statuează CJUE în cauza CHEZ Raxpredelenie Bulgaria. Ca o măsură să fie considerată ca fiind discriminare indirectă este suficient ca, deși utilizând criterii neutre, neîntemeiate pe caracteristica protejată, măsura menționată să aibă ca efect dezavantajarea în special a persoanelor care posedă această caracteristică, așa cum se întâmplă în cauza de față".

În prezenta cauză dedusă judecății, cea ce judecătorul fondului a omis a face, pentru a putea analiza dacă diferența de tratament invocată de către reclamantul Centrul European pentru Drepturile Romilor poate fi interpretată ca fiind discriminare în sensul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este necesară identificarea și prezentarea unuia din criteriile prevăzute de alin. (1) al acestui articol sau a oricărui alt criteriu a cărui finalitate este cea prevăzută de aceleași dispoziții legale, citate mai sus, criteriu ce reprezintă temeiul aplicării de către părțile reclamate Consiliul Local al Municipiului Reghin și Primarul Municipiului Reghin, a presupusului tratament diferențiat constând în introducerea criteriului privind starea civilă în vederea acordării locuințelor sociale.

Astfel, din înscrisurile depuse în dosarul administrativ nr. x/2016, fapta considerată a fi discriminare și reținută și de către judecătorul fondului, o reprezintă introducerea în Anexa nr. 1 a Hotărârii C.L. Reghin nr. 51/25.03.2014 a criteriului stării civile în vederea acordării locuințelor sociale.

De asemenea, din considerentele sentinței civile contestate, se observă că instanța de judecată a reținut drept criteriu interzis astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare - rasă sau origine etnică - ca stând la baza aplicării presupusului tratament diferențiat de către Consiliul Local al Municipiului Reghin și Primarul Municipiului Reghin.

Însă, în virtutea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu se poate stabili un raport de cauzalitate între criteriul de discriminare reținut de către instanța de judecată și anume rasă/origine etnică și presupusul tratament diferențiat aplicat de către părțile reclamate, constând în introducerea în Anexa nr. 1 a Hotărârii C.L. Reghin nr. 51/25.03.2014 a criteriului stării civile în vederea acordării locuințelor sociale.

Din contră, se observă că, în dosarul administrativ nr. x/2016, au fost depuse înscrisuri, provenind chiar de la petentul Centrul European pentru Drepturile Romilor) care atestă faptul că "Conform recensământului efectuat în 2011, populația Municipiului Reghin este de 33.281 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (20.823). Principalele minorități sunt: maghiarii (8.252) și romii (2.070), în timp ce 1889 de persoane nu și-au declarat etnia. Primăria Reghin estimează numărul romilor din localitate la 4.037, conform informațiilor disponibile pe pagina sa de internet.

Datele cuprinse la Recensământul Populației și al Locuințelor din 2011, continuă să reflecte discrepanțe majore în ceea ce privește starea civilă în rândul românilor și în rândul romilor. Așadar, ponderea persoanelor adulte căsătorite în rândul etnicilor români este de 60% și de doar 48,4% în rândul romilor. In municipiul Reghin, în particular, procentul total al celor căsătoriți este de 62,5%, respectiv de 65% pentru români și doar 53,7% pentru romi".

În motivarea soluției instanței de fond, deși se bazează exclusiv pe criticile reclamantului Centrul European pentru Drepturile Romilor, reține faptul că "Ca urmare, datele statistice arată că în rândul populației de etnie romă, există un număr evident mai mic de persoane căsătorite", în mod absolut eronat, concluzionează că "acordarea unui punctaj mai mare în funcție de acest criteriu (n.a. starea civilă), produce consecințe negative, reprezentând o practică aparent neutră care dezavantajează această comunitate, reprezentând o discriminare indirectă ".

Din statisticile mai sus-prezentate, se observă că în municipiul Reghin, procentul total al celor căsătoriți este de 62,5%, respectiv de 65% pentru români și doar 53,7% pentru romi. Per a contrario, există un procent de 37,7% români necăsătoriți respectiv de 46,6% romi necăsătoriți.

Este adevărat faptul că deși procentul persoanelor de etnie romă necăsătorite este evident mult mai mare, în comparație cu procentul românilor necăsătoriți, totuși acest aspect nu conduce automat la concluzia și nu trebuie să stea la baza concluziei că, acordarea unui punctaj mai mare în funcție de starea civilă "produce consecințe negative, reprezentând o practică aparent neutră, care dezavantajează această comunitate, reprezentând o discriminare indirectă", pe criteriul de rasă/origine etnică, astfel cum reține judecătorul fondului.

II. Consiliul Local Reghin, își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin motivele de recurs arată că instanța de fond prin sentința pronunțată a interpretat și aplicat greșit normele de drept material aplicabile în speță.

În fapt, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat prin petiția, formulată de Centru European pentru Drepturile Romilor, înregistrată sub nr. x/05.04.2016, cu privire la pretinsa modalitate discriminatorie de atribuire a locuințelor sociale din fondul locativ de stat la nivelul Municipiului Reghin prin introducerea criteriului stării civile printre criteriile de prioritate de repartizare a locuințelor sociale, criteriu care afectează în mod negativ romii.

Prin Hotărârea nr. 517/27.09.2017, comunicată către Municipiu) Reghin prin adresa nr. x CNCD a constatat că în speță nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare întrucât acest criteriu marital stabilit prin HCL se urmărește promovarea în societate și că prin acordarea a 2 puncte solicitanților căsătoriți nu față de 1 celor necăsătoriți nu se face departajare majoră.

Legea nr. 114/1996 privind locuințele, republicată și actualizată, definește locuința socială, în ari 2, lit. c), ca reprezentând "locuința care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii, a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile piețef. Legiuitorul vine și detaliază această singură condiție impusă pentru acordarea unei locuințe sociale și prevede în art. 42 al Legii nr. 114/1996 faptul că au acces la locuință socială, în vedere închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu lunar pe persoană sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie.

Articolul 43 din același text normativ stabilește că locuințele sociale se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea. în vederea ducerii la îndeplinire a acestor prevederi legale, Consiliul Local al Municipiului Reghin a stabilit prin intermediul mai multor hotărâri adoptate de-a lungul timpului, o serie de criterii în urma aplicării cărora solicitanții de locuințe sociale sau locuințe din fondul locativ de stat au putut fi prioritizați, operațiune necesară având în vedere faptul că numărul solicitărilor a depășit de fiecare dată numărul locuințelor disponibile. Ultimele două hotărâri cu un astfel de obiect au fost HCL Reghin nr. 52/2010 și HCL Reghin nr. 51/2014, iar pentru locuințele din fondul locativ de stat HCL Reghin nr. 51/2014.

Marja de apreciere și puterea discreționară recunoscută atât prin lege cât și de doctrina de specialitate în domeniul administrativ permit autorităților publice locale să adopte măsuri și să întreprindă acțiuni prin care să încurajeze anumite comportamente în rândul populației și să stimuleze anumite rezultate, pe termen scurt, mediu și lung. Ca atare, reclamații consideră că prin adoptarea criteriilor de stabilire a priorității la acordarea locuințelor sociale și a celor din fondul locativ de stat autoritatea publică locală s-a manifestat înăuntrul puterii sale discreționare, neputându-se reține în culpa acestora tolerarea unei forme de discriminare indirectă a populației de etnie romă.

Consideră că criteriul evidențiat de către petent în sesizarea adresată CNCD, respectiv cel al statutului marital, nu poate și nu trebuie privit în mod singular, scos din contextul întregii reglementări. Orice text normativ, pentru a fi interpretat în mod corect și în sensul producerii de efecte juridice, trebuie citit coroborat cu întregul text normativ din care face parte precum și cu alte dispoziții legale incidente.

În concluzie, raportat la starea de fapt și de drept descrisă, solicită admiterea recursului și constatarea legalității și temeiniciei Hotărârii nr. 517/2017 adoptata de CNCD în dosarul nr. x/2016 și să mențină acesta hotărâre, să constate că prin criteriu stare civilă- introdus printre criteriile de prioritate pentru repartizarea locuințelor sociale la nivelul Municipiului Reghin, nu s-a realizat o discriminare indirectă a romilor și în consecință atât Instituția Primarului cât și Consiliul local al Municipiului Reghin au respectat cerințele impuse prin prevederile legale din domeniul combaterii discriminării și asigurării egalității de tratament, în stabilirea criteriilor de acordare a locuințelor sociale și a celor din fondul locativ de stat.

Intimatul Centrul European pentru Drepturile Romilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Deși au fost formulate memorii de recurs separate, motivele de casare vor fi analizate și li se va răspunde prin considerente comune.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești), invocat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte constată că este neîntemeiat.

Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio com­petență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecă­torești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale.

În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale.

"Necompetența" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuțiilor de jurisdicție ce revin diferitelor categorii de instanțe, astfel cum aceste atribuții au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanțelor judecătorești.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuții între instanțe și alte autorități, iar "necompetența" un conflict de atribuții între instanțele judecătorești.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), invocat de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reghin, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere că ambii recurenți au adus critici similare întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza prin considerente comune.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 25.03.2014, Consiliul Local Reghin a adoptat Hotărârea nr. 51/2014 privind stabilirea unor măsuri în vederea repartizării locuințelor sociale ce aparțin domeniului public al Municipiului Reghin.

Conform Anexei nr. 1 a HCL nr. 51/25.03.2014, unul dintre criteriile de prioritate în baza cărora se repartizează locuințele sociale conform Legii nr. 114/1996, la punctul H este starea civilă actuală. În concordanță cu acest criteriu, persoanele căsătorite primesc un cuantum de 2 puncte la calculul final privind atribuirea unei locuințe sociale, pe când persoanele necăsătorite primesc doar 1 punct.

Reclamantul, Centrul European pentru Drepturile Romilor, a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării printr-un memoriu înregistrat sub nr. x/05.04.2016, prin care a solicitat constatarea existenței discriminării cu privire la modul de atribuire a locuințelor sociale privitor la criteriul de statut marital.

Prin hotărârea nr. 517/27.09.2017 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a analizat contestația formulată, hotărând în data de 27.09.2017 că "Nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, potrivit art. 2, alin. (1), din O.U.G. nr. 137/2000, modificată".

Instanța de fond a constatat că stabilirea criteriului privind starea civilă pentru repartizarea locuinței sociale conform legii nr. 114/1996 inclus prin lit. H) din Anexa nr. 1 a HCL nr. 51/25.03.2014 al Consiliului Local Reghin întrunește elementele constitutive ale unei fapte de discriminare.

Instanța de control judiciar nu împărtășește opinia instanței de fond având în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".

Examinând situația din speță în raport cu reglementările legale și jurisprudența Curții Europene de Justiție, astfel cum s-a menționat în considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/18.01.2016, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a arătat că există o faptă de discriminare atunci când o persoană este tratată în mod nefavorabil, prin comparație cu modul în care au fost sau ar fi tratate alte persoane, aflate într-o situație similară, motivul acestui tratament constituindu-l o caracteristică concretă a persoanelor, caracteristică ce se încadrează în categoria "criteriului protejat".

Pentru existența discriminării, trebuie, așadar, îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- a) existența unui tratament diferențiat, manifestat prin orice deosebire, excludere, restricție sau preferință;

b) existența unui criteriu de discriminare, de felul celor enumerate exemplificativ în definiția legală a discriminării;

c) existența unui raport de cauzalitate între criteriul de discriminare și tratamentul diferențiat;

d) scopul sau efectul tratamentului diferențiat să fie restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a unui drept recunoscut de lege;

e) persoanele sau situațiile în care acestea se găsesc, să se afle în poziții comparabile;

f) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, a cărui atingere se face prin metode adecvate și necesare

Raportul de cauzalitate între tratamentul diferențiat și criteriul de discriminare presupune să se demonstreze că pretinsa victimă a fost tratată mai puțin favorabil decât alte persoane, aflate într-o situație similară, din cauză că deține o caracteristică ce se încadrează în noțiunea de "criteriu protejat" rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex ș.a.m.d. sau orice alt criteriu al cărui scop sau efect este cel prevăzut de dispozițiile legale (restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului sau libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice ".

În speța de față Înalta Curte constată că ceea ce judecătorul fondului a omis a face, pentru a putea analiza dacă diferența de tratament invocată de către reclamantul Centrul European pentru Drepturile Romilor poate fi interpretată ca fiind discriminare în sensul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este necesară identificarea și prezentarea unuia din criteriile prevăzute de alin. (1) al acestui articol sau a oricărui alt criteriu a cărui finalitate este cea prevăzută de aceleași dispoziții legale, citate mai sus, criteriu ce reprezintă temeiul aplicării de către părțile reclamate Consiliul Local al Municipiului Reghin și Primarul Municipiului Reghin, a presupusului tratament diferențiat constând în introducerea criteriului privind starea civilă în vederea acordării locuințelor sociale.

Astfel, se constată că fapta considerată a fi discriminare și reținută și de către judecătorul fondului, o reprezintă introducerea în Anexa nr. 1 a Hotărârii C.L. Reghin nr. 51/25.03.2014 a criteriului stării civile în vederea acordării locuințelor sociale.

Instanța de fond în mod greșit a reținut drept criteriu interzis astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare - rasă sau origine etnică - ca stând la baza aplicării presupusului tratament diferențiat de către Consiliul Local al Municipiului Reghin și Primarul Municipiului Reghin.

Înalta Curte apreciază însă că, în virtutea prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu se poate stabili un raport de cauzalitate între criteriul de discriminare reținut de către instanța de fond și anume rasă/origine etnică și presupusul tratament diferențiat aplicat de către părțile reclamate, constând în introducerea în Anexa nr. 1 a Hotărârii C.L. Reghin nr. 51/25.03.2014 a criteriului stării civile în vederea acordării locuințelor sociale.

Înalta Curte apreciază că includerea criteriului stare civilă în vederea atribuirii locuințelor sociale, poate produce consecințe negative și poate dezavantaja inclusiv categoria românilor necăsătoriți și a celorlalte minorități, nu numai cea a romilor necăsătoriți. Prin urmare, criteriul interzis reținut de către instanța de fond, care se presupune că dezavantajează comunitatea romilor și anume rasa/originea etnică, nu subzistă.

Înalta Curte apreciază de asemenea că criteriul evidențiat de către reclamant în sesizarea adresată CNCD, respectiv cel al statutului marital, nu poate și nu trebuie privit în mod singular, scos din contextul întregii reglementări.

În concluzie, raportat la starea de fapt și de drept Înalta Curte constată că prin criteriu stare civilă, introdus printre criteriile de prioritate pentru repartizarea locuințelor sociale la nivelul Municipiului Reghin, nu s-a realizat o discriminare indirectă a romilor.

Înalta Curte constată că recurenții-pârâți au adoptat soluții corecte, raportat la definiția discriminării, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, republicată, astfel că nu poate fi reținută vreuna din situațiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, republicată, aspectele invocate de către reclamant neconturând elementele constitutive ale unei discriminări.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurenți sunt întemeiate motiv pentru care va admite recursurile, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de către reclamantul Centrul European pentru Drepturile Romilor în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Local al Municipiului Reghin, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Reghin împotriva sentinței nr. 329 din 28 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de către reclamantul Centrul European pentru Drepturile Romilor în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Local al Municipiului Reghin, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2021.