ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată la data de 09.01.2017, reclamantul MUNICIPIUL REGHIN a solicitat în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și CENTRUL EUROPEAN PENTRU DREPTURILE ROMILOR, anularea Hotărârii nr. 511/20.07.2016, pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2016 și constatarea că prin criteriul - nivelul de educație - introdus printre criteriile de prioritate pentru repartizarea locuințelor sociale la nivelul Municipiului Reghin nu s-a realizat o discriminare indirectă a romilor.

La data de 6 ianuarie 2017, pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII a depus la dosar întâmpinare, susținând oportunitatea examinării admisibilității acțiunii judecătorești, circumscris stabilirii cadrului procesual pasiv (art. 78 alin. (2) NCFC).

Prin precizarea de acțiune din 09.01.2017, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Centrul European pentru Drepturile Omului.

Pârâtul Centrul European pentru Drepturile Omului a formulat la data de 02.02.2017, cerere de sesizare a CJUE.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 30 din 17 martie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată în temeiul art. 267 TFUE de pârâtul CENTRUL EUROPEAN PENTRU DREPTURILE ROMILOR; a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul MUNICIPIUL REGHIN, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și CENTRUL EUROPEAN PENTRU DREPTURILE ROMILOR.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Municipiul Reghin a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susținerilor recurentului-reclamant, rezultă că s-a rezumat la a reitera cuprinsul acțiunii, fără, însă, a evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, motivare care să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate, alegațiile din cererea de recurs vizând elemente de fapt ale cauzei și reluarea susținerilor din cuprinsul acțiunii introductive de instanță.

Intercalarea unor afirmații, prin care arată că nu este de acord cu cele reținute de prima instanță, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., recurentul limitându-se la a prelua integral argumentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, fără, însă, a aduce nicio critică concretă considerentelor hotărârii recurate care să se poată încadra în articolul menționat.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată și reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a acțiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de Municipiul Reghin împotriva sentinței nr. 30 din 17 martie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.