ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 424/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în nume propriu și în calitate de mandatar al soției - B., a chemat în judecată pe pârâta Curtea Constituțională a României, solicitând obligarea acesteia să răspundă punctual la solicitările din cadrul demersului înscris inclusiv sub titlu de procedură prealabilă intitulat "CERERE INCIDENTALĂ (art. 123 noul C. proc. civ., art. 53 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 actualizată) și să repună administrativ pe rol cauzele x, ce s-au aflat pe rolul Curții Constituționale a României - toate cu termen de judecată la data de 23 mai 2019, ora 09

00

, întrucât acestea nu s-au soluționat conform prevederilor legale.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 43 din 25 mai 2020, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a autorității de lucru judecat, invocate de pârâta Marea Lojă Națională din România, și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă,

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., în nume propriu și în calitate de mandatar al soției - B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1,4,5,6,7 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au susținut că a atacat alineatul al doilea (punctul 2) din dispozitivul sentinței atacate, apreciind că excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare de către Curtea Constituțională a fost însușită de către instanță.

Potrivit recurenților, judecătorul fondului nu avea dreptul să se pronunțe pe fondul cauzei. (excepția inadmisibilității) întrucât cererea de recuzare formulată împotriva acestuia la data de 20.01.2020 nu s-a soluționat în mod irevocabil, Dosarul nr. x/2019 fiind pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu termen la data de 26.01.2021, apreciind astfel că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 din C. proc. civ.

În continuare, au arătat că formularea cererii de recuzare a fost generată de respingerea probei privind relațiile solicitate de la Marea Lojă, așa încât invocă nulitatea respingerii acestei probe solicitate de reclamanți, aspect consemnat în încheierea din 20.01.2020, când s-a ignorat autoritatea de lucru judecat, excepție ridicată de reclamanți în susținerea acestei cereri. Precizează că prin respingerea acestei probe s-a anulat scopul cererii modificatoarea/completatoare din 08.12.2019, subliniind că cererea de recuzare nu s-a soluționat irevocabil, așa încât sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 (motive contradictorii) și 7 (încălcarea autorității de lucru judecat invocată) din C. proc. civ.

Totodată, au făcut trimitere la cele precizare în acțiune la pct. 2 lit. b), dar este prezentat altfel în partea de început a sentinței atacate - pagina 2 rândurile de sus 3-11, cu trimitere la declarațiile de martori, apreciind că judecătorul fondului a amestecat susținerile principale ale reclamanților cu aspectele punctate în paranteze, rezultând un fapt nereal, aberant, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că respectivul raționament a avut rolul în admiterea excepției inadmisibilității acțiunii.

Or, în contextul în care Curtea Constituțională a refuzat să le răspundă la cererea incidentală, chiar numai prin prisma acestui singur motiv au apreciat că este nelegală dezlegarea dată de instanță acestui litigiu, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 din C. proc. civ.. În aceste condiții, invocând prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, a apreciat că prima instanță a adăugat la lege, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din cod.

Au precizat că în cauză nu au atacat efectiv vreo hotărâre judecătorească a Curții Constituționale, ci a solicitat repunerea pe rol a cauzelor în care au fost autorii excepțiilor de neconstituționalitate ce s-au judecat cu vădit viciu procedural la data de 23.05.2019 și pentru că nu au primit un răspuns de la Curtea Constituțională la demersul lor au atacat această lipsă de răspuns, legiuitorul nelimitând posibilitatea de atac a refuzului nejustificat de rezolvarea a unei cereri.

În opinia acestora, instanța se contrazice pentru că trece în revistă cererile reclamanților solicitate Curții Constituționale prin cererea incidentală, iar pe de altă parte a reținut că nu s-au adresat Curții Constituționale cu o asemenea cerere, așa încât este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Or, lipsa de răspuns a respectivei Curți a generat un raport juridic de drept administrativ susceptibil a fi supus controlului de legalitate în baza Legii nr. 554/2004 actualizată, fiind incident același motiv de casare sus-menționat.

Totodată, au considerat că prima instanță a evitat să se pronunțe pe problematica indusă de antepronunțarea președintelui Curții Constituționale pe excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din C. proc. civ., antepronunțare indusă voit, fără circumstanțe atenuate cu rol de a împiedica mandatarul să-și susțină punctul de vedere și nu s-a pronunțat nici pe efectul acesteia - discriminarea suferită de mandatar pe care a reclamat-o, instanța nu a obligat Curtea să rectifice nici măcar aspectele aparent nesemnificative solicitate de reclamanți.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, cu consecința desființării celui de-al doilea alineat al sentinței atacate, prin care s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Marea Lojă Națională din România a invocat excepția nulității recursului și, pe fond, a solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Cu privire la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 din C. proc. civ., se reține că recurentul-reclamant a arătat că nu mai susține aceste motive, astfel cum rezultă din practicaua deciziei, ci doar motivele circumscrise pct. 4, 6 și 7 ale acestui text de lege.

Referitor la susținerile recurenților din răspunsul la întâmpinare cu referire la faptul că deși este menționat un număr al împuternicirii intimatei, la dosar a fost depusă o altă împuternicire, aspect cu privire la care a invocat excepția nulității, se constată că nu este vorba despre o excepție și despre o critică a recurenților, care însă nu are legătură cu soluția care se preconizează în cauză.

Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu circumstanțiază în niciun mod criticile lor, în sensul că prima instanță și-ar fi depășit atribuțiile, că hotărârea atacată conține motive contradictorii ori străine pricinii sau că a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Aceste critici ar fi presupus indicarea în concret în ce mod prima instanță și-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești și în ce constă pretinsele motive contradictorii sau străine cauzei, ori încălcarea autorității de lucru judecat, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

În speță, prima instanță s-a pronunțat asupra inadmisibilității acțiunii, iar în considerentele sentinței a explicitat, din această perspectivă, care sunt actele ce pot forma obiect al acțiunilor în contencios administrativ, considerente pe care însă recurenții le apreciază greșite în considerarea că nu au atacat efectiv vreo hotărâre a Curții Constituționale, ci modul în care s-au luat respectivele hotărâri, criticând, totodată, respingerea probelor de către prima instanță, cu referire la relațiile solicitate, care într-un alt dosar au fost admise, așa încât, în opinia acestora, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, făcând trimitere și la declarațiile de martori, or, prima instanță s-a raportat la inadmisibilitatea cererii reclamanților, iar celelalte critici formulate nu aveau legătură, fiind pe fondul cauzei.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4,6 și 7 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurenților-reclamanți nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanții A. și B. prin mandatar A. împotriva sentinței nr. 43 din 25 mai 2020 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.