ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3967/2021

Ședința publică din data de 15 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată da data de 31 decembrie 2019 pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea rezoluției inspectorului șef din data de 02.12.2019 din dosarul nr. C19-4130 și a rezoluției de clasare nr. 3584/18.10.2019 și trimiterea dosarului 19-4750 la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 540 din data de 3 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamantă, s-a dispus desființarea în parte a Rezoluției inspectorului-șef nr. C19-4130/02.12.2019 și rezoluției de clasare nr. 3584/A/18.10.2019. Totodat,ă s-a dispus trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate de reclamantă prin completarea la sesizarea înregistrată la data de 04.10.2019 în privința doamnei procuror B. și a domnului procuror C. a abaterilor disciplinare.

Împotriva sentinței civile nr. 540 din data de 3 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. și pârâta Inspecția Judiciară.

3.1. Recurenta-reclamantă A. și-a întemeiată cererea de recurs pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta-reclamantă susține că, în mod eronat, și contrar dispozițiilor legale aplicabile s-a apreciat că preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-ar fi realizat cu respectarea Notei de informare postată pe site-ul PCA.

Astfel, deși prin Referatul aflat la fila x se reține că singura eliberare de copii ale înregistrărilor stocate pe camerele de supraveghere a fost autorizată de PCA Timișoara chiar la cererea PJ Timișoara, ca răspuns la o solicitare SIIJ, lucrare ce a fost solicitată chiar de d-na B. prin adresa nr. x/03.05.2019, se concluzionează în mod greșit că d-na B. nu și-ar fi exercitat funcția cu rea credință, nu ar fi nesocotit normele de drept material și procesual, implicit nici Nota de informare de pe site-ul PCA Timișoara.

Din probele administrate în cauză, rezultă că d-na B. a accesat în mod direct serverele, imaginile filmate fiind folosite de d-na B. pentru a determina evaluarea psihiatrică dispusă de secția pentru procurori a CSM ca urmare a sesizării nr. x/2019, demers ce este considerat legal de către instanța de fond.

Se apreciază că raționamentul și concluziile instanței identice cu cele ale d-nei inspector, sunt vădit contradictorii stării de fapt și de drept.

La data de 11.09.2020, recurenta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și a depus motive suplimentare de recurs, criticând hotărârea doar sub aspectul reținerii de către inspectorul judiciar că nu există indicii pentru reținerea în sarcina doamnei procuror B. a unei atitudini nedemne în exercitarea atribuțiilor de serviciu, apreciindu-se eronat că preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-ar fi realizat cu respectarea Notei de informare postată pe site-ul PCA.

3.2 Recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară, prin cererea de recurs întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii formulate.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă apreciază că sentința recurată este nelegală, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, reținând în considerentele hotărârii că Inspecția Judiciară nu a efectuat corespunzător verificările prealabile și nu a analizat aspectele suplimentare cuprinse în completarea la sesizare înregistrată la 04.10.2019, motiv pentru care se impune trimiterea dosarului către Direcția de Inspecție Judiciară pentru procurori în vederea completării verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate suplimentar de reclamantă prin sesizarea înregistrată la data de 04.10.2019.

Se arată că, încă de la punctul 1 al rezoluției de clasare nr. 3584/A/18.10.2019, inspectorul judiciar a menționat că sesizarea formulată la data de 13.09.2019 de magistratul procuror A. și înregistrată la Inspecția Judiciară la data de 10.10.2019 a fost completată la data de 04.10.2019, prin adresa redirecționată către Inspecția Judiciară de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Rezultă astfel că inspectorul judiciar care a efectuat verificările prealabile în lucrarea înregistrată sub nr. x-4750 a avut în vedere și completarea reclamantei din data de 04.10.2019, acest fapt fiind susținut și de mențiunile inserate la punctul nr. 2.

În considerarea dispozițiilor art. 45 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în raport de aspectele semnalate de petenta A. privind activitatea procurorilor reclamați, inspectorul judiciar a apreciat că abaterea disciplinară menționată la lit. t) a art. 99 nu își regăsește aplicabilitatea în prezenta speță, întrucât exercitarea funcției cu rea credință se referă la nesocotirea normelor de drept material ori procesual, la distorsionarea conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit și în scopul producerii unei vătămări.

Astfel, în mod temeinic a considerat inspectorul judiciar că aspectele prezentate de petentă, pot pune în discuție comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, constând în "atitudini nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi (...)". Astfel, a fost analizat în ce măsură, acțiunea prim-procurorului de a dispune extragerea și stocarea pe un suport optic a unor imagini de pe camerele de supraveghere din interiorul unității, urmată de transmiterea lor către Consiliul Superior al Magistraturii, în susținerea demersului privind declanșarea procedurii prev. de art. 64 din Legea nr. 303/2004, poate fi calificată ca o acțiune contrară standardelor de conduită.

În aceste condiții, se apreciază că, în mod eronat, instanța de fond a considerat că aspectele suplimentare menționate în completarea formulată nu au fost analizate, întrucât verificările inspectorului judiciar au vizat întreaga situație de fapt și toate aspectele indicate în sesizarea inițială cât și în completarea ulterioară formulată.

Lectura atentă a rezoluției litigioase denotă legala soluționare a petiției/sesizării formulate, în acest sens, putându-se constata că rezoluția atacată conține, după o prezentare a premiselor activității desfășurate de Inspecția Judiciară, prezentarea în detaliu a situației de fapt, precum și argumentarea soluției administrative, inclusiv raportat la dispozițiile legale relevante.

Se consideră că nu constituie o cauză de anulare a actelor litigioase modalitatea în care inspectorul judiciar a desfășurat activitatea de verificare a sesizărilor. În acest sens, se observă că inspectorul judiciar a analizat materialul documentar disponibil, raportându-se la conținutul petiției formulate de reclamantă, la relațiile transmise de unitatea de parchet, nerezultând necesitatea procedurală ca activitatea de verificare să fi fost efectuată și prin obținerea altor informații, toate aspectele relevante cauzei din perspectiva răspunderii disciplinare imputate de petentă putând fi percepute prin analiza înscrisurilor comunicate.

De altfel, art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 republicată prevăd că:

"aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare (...)", fără a impune Inspecției Judiciare un anumit mod în care să se desfășoare verificarea.

Așadar, nu există o metodă obligatorie pentru desfășurarea activității de verificare prealabilă, care să aibă ca etape de îndeplinit anumite activități incumbând inspectorilor judiciari, ci modul de acțiune al acestora se determină în concret, la cazul dedus analizei, prin recurgerea după caz la toate, la anumite sau doar la unul dintre instrumentele de verificare puse la dispoziție de Legea nr. 317/2004, republicată.

Recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în parte a hotărârii atacate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 15 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

6.1 Recursul formulat de reclamanta A.

În prealabil, în ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. cu privire la recursul depus la data de 11.09.2020, Înalta Curte constată că motivele invocate în cererea de repunere în termen nu reprezintă motive temeinic justificate în sensul prescris de lege, cererea urmând a fi respinsă.

Astfel, în raport de data comunicării hotărârii, 11.08.2020, se constată că motivele de recurs depuse la data de 11.09.2020 sunt depuse cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, motiv pentru care urmează a fi aplicată sancțiunea nulității.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției din 02.12.2019 a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare (C19-4130) de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare 3584/18.10.2019 și împotriva rezoluției de clasare indicată anterior.

Prima instanță a admis, în parte, cererea dedusă judecății reținând, în esență, că nemulțumirile formulate de reclamantă nu conturează indiciile niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 iar, în ceea ce privește completarea la sesizarea inițială înregistrată la data de 04.10.2019, a constatat că nu au fost analizate și aspectele suplimentare cuprinse în sesizarea din 04.10.2019, motiv pentru care a dispus trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor.

În ceea ce privește motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta nu a dezvoltat critici concrete care să vizeze nerespectarea exigențelor dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de însușire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raționamentului care fundamentează soluția pronunțată.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

În concret, recurenta este nemulțumită de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, în privința întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce o privește pe magistratul procuror ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia, susținând că, în mod greșit, s-a apreciat de instanța de fond că preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-a realizat cu respectarea Notei de informare, ceea ce denotă exercitarea funcției cu rea credință, cu nesocotirea normelor de drept material și procesual.

Înalta Curte, constată că, în mod corect inspectorul de caz, în soluționarea sesizării, a efectuat verificări în raport de susținerile petentei din perspectiva prevederilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 și nu din perspectiva prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cum a solicitat reclamanta.

În acord cu judecătorul fondului, conform dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, nu prezintă relevanță încadrarea juridică a abaterii sesizate de către petent, inspectorul judiciar fiind cel care stabilește existența sau nu a indiciilor privind săvârșirea vreunei abateri disciplinare urmare a verificărilor prealabile efectuate cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării.

Astfel, în mod corect, inspectorul judiciar a stabilit că aspectele prezentate de petentă pot pune în discuție comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 constând în "atitudini nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi", și a procedat la analiza faptelor sesizate din perspectiva prevederilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Contrar susținerilor recurentei reclamante, Înalta Curte apreciază că în mod corect a constatat inspectorul judiciar că nu există indicii pentru reținerea în sarcina doamnei procuror B. a unei atitudini nedemne în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care preluarea imaginilor din sistemul de supraveghere video s-a realizat cu respectarea Notei de informare existente pe site-ul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Totodată, Înalta Curte constată că procedura reglementată prin Ordinul nr. 32 emis de Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care au fost stipulate condițiile în care se poate realiza accesul la serverul pe care se realizează stocarea imaginilor sistemului de supraveghere video este aplicabilă de la data emiterii, respectiv 19.09.2019, astfel că aprecierea legalității demersului doamnei procuror B. nu se putea efectua în raport de acest Ordin.

6.2 Recursul formulat de pârâta Inspecția Judiciară

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă critică sentința pentru aplicarea greșită a legii materiale, întrucât instanța de fond a considerat eronat că aspectele suplimentare menționate în completarea formulată nu au fost analizate, verificările inspectorului judiciar vizând întreaga situație de fapt și toate aspectele indicate în sesizarea inițială cât și în completarea ulterioară.

Din analiza rezoluției de clasare, Înalta Curte observă că Inspecția Judiciară nu a analizat aspectele suplimentare cuprinse în completarea înregistrată la data de 04.10.2019 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ce a fost înaintată Inspecției Judiciare în același timp cu sesizarea inițială din 13.09.2019, completare ce vizează pretinsele informări pe care doamna procuror B. le-ar fi solicitat doamnelor grefier D. și E. cu privire la reclamantă, cât și aspectele semnalate cu privire la domnul procuror C..

Mențiunile inserate la punctele 1 și 2 din rezoluția de clasare nr. 3584/A/18.10.2019, de către inspectorul judiciar cu privire la completarea sesizării la data de 04.10.2019 nu echivalează cu efectuarea verificărilor și din perspectiva aspectelor semnalate prin sesizarea din 04.10.2019, din conținutul rezoluție nerezultând o asemenea analiză.

În aceste condiții, corect a apreciat instanța de fond, că se impune trimiterea dosarului către Direcția de Inspecție Judiciară pentru procurori în vederea completării verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate suplimentar de reclamantă prin sesizarea înregistrată la data de 04.10.2019.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. și de recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta-reclamantă A..

Constată nule motivele de recurs depuse la data de 11 septembrie 2020 de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 540 din 3 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2021.