ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3837/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2020, la data de 12.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și a solicitat anularea Deciziei nr. 1234/28.07.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 165/2013, pentru preluarea abuzivă a imobilului situat în Brașov, str. x, înscris în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, precum și în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, compus din teren arabil intravilan în suprafață totală de 20.952 mp, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 4/2021 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Împotriva sentinței civile nr. 4/2021 din 3 februarie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., a solicitat admiterea recursului, anularea Deciziei nr. 1234/28.07.2020 emisă de Comisia specială de retrocedare, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 165/2013, pentru preluarea abuzivă a imobilului situat în Brașov, str. x, înscris în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, nr. top x și nr. top x, precum și în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, compus din teren arabil intravilan în suprafață totală de 20.952 mp.

Cu privire la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 21/1924, nici acest al doilea argument al instanței nu este întemeiat, deoarece chiar prima frază a textului arată foarte clar în ce cazuri se aplică, oricare ar fi cauza încetării personalității juridice sau retragerii autorizației, prin urmare nu se aplică doar anumitor cazuri de dizolvare, ci tuturor. Mai mult, dacă s-ar proceda la o interpretare sistematică a Legii nr. 21/1924, art. 26 permite, în cazuri urgente, dizolvarea unei asociații prin decret, adică printr-un act normativ, stabilind, însă că lichidarea se va face obligatoriu de către instanța de judecată. Or, în cazul din speță, ca urmare a dizolvării prin Decret a persoane juridice care a avut în proprietate imobilul, nici lichidarea nu s-a făcut de instanța de judecată și nici bunurile nu au fost transmise către o altă asociație cu scop analog sau similar, care să activeze în domeniul asistenței sociale, rezultând că preluarea de către stat a imobilului a fost, evident, nelegală, deci abuzivă.

Cu privire la lipsa dovezilor cerute de art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanța consideră că prefuarea nu a fost abuzivă, deparece nu s-a făcut dovada nerespectării Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării terenurilor de către stat, în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Trecând peste faptul că în mod expres a invocat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 21/1924, acest argument este neîntemeiat, deoarece noțiunea de imobil preluat abuziv avută în vedere de O.U.G. nr. 83/1999 are un alt conținut decât cea de imobil preluat fără titlu valabil explicitată prin art. 6 din Legea nr. 213/1998. Cele două noțiuni nu sunt sinonime, ci se află într-un raport parte-întreg, prin urmare nu doar imobilele preluate fără un titlu valabil, în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998, sunt considerate ca fiind preluate abuziv, ci și cele preluate în baza unui titlu valabil în raport cu dreptul pozitiv de la vremea preluării, dar care, față de valorile perene ale unui stat de drept, sunt considerate expresia unui abuz.

În materia analizată, abuzul constă din preluarea unui imobil de către Statul comunist prin folosirea discreționară a uneia puterile sale, executivă, legislativă sau judecătorească (de ex. prin trecerea imobilelor ca efect al unor hotărâri judecătorești din proprietate particulară în cea a statului, fără despăgubiri). Practic, orice trecere a unui imobil în proprietatea statului fără că fostul proprietar să fi fost despăgubit echivalează cu un abuz, cu excepția confiscărilor din domeniu penal, condiția fiind ca hotărârea de condamnare să nu fie și ea rezultatul unui abuz, și poate cu excepția unor foarte

Cu privire la competența Comisiei de a stabili lipsa caracterului abuziv al preluării, în mod corect prima instanță a constatat competența legală a Comisiei de a stabili dacă un imobil cerut spre restituire a fost sau nu preluat abuziv, însă nu a contestat această competență, ci doar posibilitatea din perspectiva ierarhiei actelor normative ca această Comisie să conteste caracterul abuziv al unui act normativ, în condițiile în care acest caracter fusese stabilit anterior de către legiuitor.

După cum a reținut corect și prima instanță, lista-anexă care a însoțit la prima publicare O.U.G. nr. 83/1999 constituie o enumerare exemplificativă a imobilelor care fac obiectul restituirii acestui act normativ, iar la nr. crt. 29 în această listă exemplificativă apare un imobil preluat de Statul român tocmai în baza Decretului - lege nr. 485/1944, astfel că, de vreme ce legiuitorul a arătat în mod expres că printre actele de preluare abuzivă se numără, de exemplu, și Decretul - lege nr. 485/1944, Comisia nu poate emite în mod legal un act administrativ prin care acest act normativ să nu fie considerat abuziv, pentru că astfel ar restrânge enumerarea exemplificativă a legiuitorului.

Faptul că dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 au fost ulterior modificate prin Legea nr. 247/2005, așa cum arată prima instanță, nu are nicio importanță din perspectiva problemei în discuție, deoarece noile dispoziții nu se referă deloc la sfera imobilelor considerate a fi fost preluate abuziv, nici nu o extind, nici nu o restrâng. Astfel, enumerarea exemplificativă din anexa la O.U.G. nr. 83/1999, la prima publicare, nu a fost modificată de legiuitor, ceea ce înseamnă că nici Comisia nu o poate ignora sau modifica în sens restrictiv.

În concluzie, argumentele pentru care instanța a respins contestația nu sunt întemeiate, deoarece caracterul abuziv al unei preluări nu rezultă nici din necesitatea abrogării ulterioare a unui act normativ și nici din cea a încălcării altor acte normative în vigoare la momentul preluării, ci din faptul lipsirii discreționare de proprietate a unui subiect de drept printr-un act de putere al statului comunist.

Prin urmare, preluarea are caracter abuziv, deoarece bunurile persoanei juridice dizolvate trebuie să treacă, potrivit legii în vigoare atât la momentul preluării, cât și la momentul actual, în proprietatea altui subiect de drept cu scop analog sau similar.

Or, tocmai în considerarea acestei dispoziții, legiuitorul, prin O.U.G. nr. 83/1999, a cerut ca organizația minorităților care revendică un bun să facă dovada că este continuatoarea fostului proprietar, ceea ce a și făcut, dovedind că prin activitatea proprie îndeplinește scopul asistenței sociale exercitat de fostul proprietar al imobilului. În plus, caracterul abuziv a fost deja recunoscut de legiuitor, așa cum a arătat.

Cu privire la caracterul intravilan al terenurlor revendicate, recurentul a arătat că rezultă dintr-o serie de înscrisuri: Contractul de vânzare-cumpărare din anul 1941, în care se precizează faptul că terenul se învecinează cu drumul care duce la cărămidărie care, potrivit planurilor de urbanism, se numea încă de la începutul secolului XX strada x; Planul Municipiului Brașov din anul 1937, în care terenul în cauză se află lângă strada x, coroborat cu Tabloul străzilor existente în Municipiul Brașov, care atestă faptul că strada x se numea anterior anului 1937 strada x; Planul Orașului Brașov din anul 1930, pe care este marcată strada x aceste documente, rezultă faptul că terenurile au fost situate la o arteră care apare cu denumire precisă în Planul Municipiului Brașov din perioada respectivă, or, străzi nu pot exista decât în intravilanul localității, drumurile din extravilan neavând denumiri, fiind doar numerotate la nivel național. La momentul actual, extrasele de carte funciară atestă faptul că și în prezent aceste terenuri se află în intravilan, denumirea străzii fiind astăzi aceeași cu cea de acum aproape o sută de ani, strada x.

În concluzie, a arătat recurentul reclamant, caracterul abuziv al preluării terenurilor revendicate rezultă atât din voința legiuitorului, cât și din dizoIvarea fostului proprietar fără respectarea procedurii legale de la acel moment, iar caracterul intravilan al terenurilor rezultă din documentațiile depuse.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că sunt neîntemeiate argumentele folosite de către recurentul reclamant, întrucât instanța în mod judicios a reținut faptul că Decretul lege nr. 485/1944, prin care s-a dispus abrogarea Legii nr. 830/1940 de constituire a B. și dobândirea de către statul român a tuturor bunurilor sale, nu constituie un act de preluare abuzivă.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, care vor fi analizate, având în vedere conținutul acestora, prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1234/28.07.2020 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, în baza dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, s-a dispus respingerea cererii de retrocedare nr. x/19.01.2006, depusă de A., cu privire la retrocedarea imobilelor terenuri situate în municipiul Brașov, str. x, jud. Brașov, înscrise în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, nr. top x și nr. top x, precum și în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x.

Anterior, prin sentința nr. 69/F/01.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2008, definitivă prin respingerea recursurilor prin Decizia nr. 750/09.02.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea Deciziei nr. 150/27.12.2007 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și obligarea Comisiei speciale să emită o nouă decizie prin care să reanalizeze cererea de retrocedare a imobilelor terenuri situate în Brașov, str. x, înscrise în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, nr. top x și nr. top x, precum și în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, formulată de reclamantul A. și înregistrată la nr. x/19.01.2006, având în vedere că reclamantul îndeplinește condiția prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/1999.

S-a reținut prin cele două hotărâri judecătorești faptul că prin sentința civilă nr. 2181 din data de 3 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Brașov, s-a constatat că reclamantul este continuator al B., precum și competența Comisiei speciale de retrocedare de a soluționa în procedură administrativă cererile de retrocedare, Comisie ale cărei atribuții "nu pot fi exercitate de instanța de judecată cu ocazia controlului de legalitate a unor decizii prin care s-a constatat un impediment procedural privind calitatea de persoană îndreptățită, fără a fi fost analizat fondul cererii de retrocedare".

Ca urmare a reluării procedurii administrative, a fost emisă Decizia nr. 1234/28.07.2020, a cărei anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată respinsă prin sentința recurată.

Înalta Curte reține că în motivarea Deciziei nr. 1234/28.07.2020, de respingere a cererii de retrocedare nr. x/19.01.2006 formulate de reclamantul A., pârâta Comisia specială de retrocedare a reținut următoarele: imobilul s-au aflat în proprietatea tabulară a B. la momentul trecerii în proprietatea statului român; a trecut în proprietatea statului român în temeiul Decretului - lege nr. 485/1944 pentru abrogarea Legii nr. 830/21.11.1940 pentru constituirea B.; în ședința din data de 18 iunie 2019, membrii C.S.R. au stabilit că imobilele care au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului - lege nr. 485/1944 pentru abrogarea Legii nr. 830/1940 pentru constituirea B. nu au făcut obiectul unei preluări abuzive de către statul român; nu se cunoaște locul situării imobilului teren la momentul preluării de către statul român, dacă acesta s-a aflat în intravilanul sau în extravilanul localității.

O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, prevede, prin art. 1, restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, astfel:

Înalta Curte reține că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că imobilele terenuri înscrise în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x, nr. top x și nr. top x, rezultate din dezmembrarea imobilului teren înscris inițial sub nr. top xb/1, precum și în C.F. nr. x Brașov sub nr. top x (transcris din C.F. nr. x Brașov, imobil rezultat, de asemenea, din dezmembrarea imobilului cu nr. top inițial xb/1), în suprafață totală de 20.952 mp, la momentul trecerii în proprietatea statului român s-au aflat în proprietatea tabulară a B., fiind dobândite de către acesta în baza Contractului de vânzare cumpărare nr. x/1941 din data de 4.09.1941.

Imobilele au trecut în proprietatea statului român în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, prin care a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea B..

Primul motiv pentru care pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a respins cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006, formulată de reclamant, este reprezentat de neîndeplinirea condiției preluării abuzive a imobilului de către statul român, în sensul art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, iar cel de-al doilea motiv este neîndeplinirea condiției situării terenurilor a căror restituire se solicită în intravilanul localității, la data preluării abuzive, conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv, susținerile recurentului reclamant sunt corecte. Deși din registrele de carte funciară nu rezultă nicio înscriere cu privire la situarea în intravilan sau extravilan a nr. top xb/1 la momentul preluării de către statul român, probatoriul administrat de recurentul reclamant, respectiv Planul Municipiului Brașov din anul 1937, Planul Orașului Brașov din anul 1930, Tabloul străzilor existente în Municipiul Brașov, Memoriul tehnic privind identificarea amplasamentului, întocmit în baza acestor Planuri, planșei de carte funciară aflată în arhiva O.C.P.I. Brașov și prin suprapunerea cu schița de carte funciară care a stat la baza demembrării imobilului la momentul vânzării, confirmă faptul că imobilul în cauză se afla în intravilan, iar acest aspect se coroborează cu situația actuală, potrivit căreia imobilul din Brașov, str. x, se află în intravilanul localității, potrivit Planului Urbanistic General aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Brașov nr. 144/2011.

În ceea ce privește primul motiv, referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 21/1924 reglementau destinația primită de patrimoniul persoanei juridice desființate, însă în situația în care această măsură era dispusă de adunarea generală a asociaților, ipoteză care nu poate fi asimilată aceleia în care asociația respectivă este desființată chiar prin act normativ, este corectă susținerea privind faptul că acestea prevăd "Oricare ar fi cauza încetării personalității juridice sau retragerii autorizației", iar art. 26 reglementa și situația în care "În cazuri urgente cînd s-ar constata că o persoană juridică își desfășoară activitatea împotriva bunelor moravuri, ordinii publice și siguranței Statului, consiliul de miniștri, cu avizul comisiei superioare a persoanelor juridice, poate interzice funcționarea persoanei juridice, pînă la intrarea ei în legalitate, sau chiar poate hotărî dizolvarea ei.(...)".

Acest fapt nu conduce, însă, la stabilirea caracterului abuziv, Decretul - lege nr. 485/7.10.1944 fiind o lege specială, cuprinzând dispoziții derogatorii, cu privire la faptul că statul român a devenit proprietar al bunurilor aparținând B., titular al tuturor drepturilor aparținând acestuia, urmând ca administrarea și lichidarea bunurilor și a drepturilor care au aparținut B. să se facă de o comisie compusă din membri desemnați de Președintele Consiliului de Miniștri.

Cu privire la competența Comisiei speciale de retrocedare de a stabili lipsa caracterului abuziv al preluării, recurentul a arătat că a contestat din perspectiva ierarhiei actelor normative posibilitatea ca această Comisie să conteste caracterul abuziv al unui act normativ, în condițiile în care acest caracter fusese stabilit anterior de către legiuitor, întrucât în lista anexă care a însoțit la prima publicare O.U.G. nr. 83/|999, la nr. crt. 29, apare un imobil preluat de statul român tocmai în baza Decretului - lege nr. 485/1944, astfel că legiuitorul a arătat în mod expres că printre actele de preluare abuzivă se numără, de exemplu, și Decretul - lege nr. 485/1944.

În mod corect instanța de fond a observat că domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, în forma modificată și republicată prin Legea nr. 247/2005, este în mod esențial diferit de acela al formei inițiale a acestui act normativ, neputându-se reține că imobilele enumerate în Anexa O.U.G. nr. 83/1999 reprezintă o enumerare exemplificativă a imobilelor care fac obiectul restituirii potrivit acestui normativ, în forma modificată și republicată prin Legea nr. 247/2005.

Forma inițială a O.U.G. nr. 83/1999, a cărei anexă includea, într-adevăr, un imobil intrat în proprietatea statului în baza Decretului-Lege nr. 485/1944, prevedea faptul că "se restituie titularilor sau succesorilor acestora imobilele, compuse din construcții împreună cu terenul aferent, respectiv terenurile intravilane libere, cuprinse în anexă, care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și au fost trecute după anul 1940 în proprietatea statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive". Sfera de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999 cuprindea, așadar, imobilele din anexă, trecute în proprietatea statului român prin măsuri de constrângere, confiscare, naționalizare sau manevre dolosive, prin art. 4 fiind abilitat Guvernul să completeze prin hotărâre anexa la ordonanța de urgență, în urma identificării unor noi imobile.

Ulterior, sfera de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999 s-a modificat, fiind reglementată restituirea imobilelor care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, astfel că, față de aceste împrejurări, sunt nefondate susținerile referitoare la posibilitatea, din perspectiva ierarhiei actelor normative, ca această Comisie să conteste caracterul abuziv al Decretului-Lege nr. 485/1944.

Potrivit prevederilor pct. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, aprobate prin H.G. nr. 1093/2005, "Comisia specială de retrocedare, instituită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, are plenitudine de competență în soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare depuse de comunitățile minorităților naționale, cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu, respectiv la calificarea preluărilor ca fiind cu titlu sau fără titlu". Această competență privește soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare, ulterior revenind instanței de judecată să aprecieze legalitatea actului administrativ emis de Comisie și, implicit, calificarea ca fiind abuzivă sau nu a preluării.

În ceea ce privește faptul că Decretul - lege nr. 485/1944 nu a fost abrogat, iar imobilele care au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului - lege nr. 485/1944 pentru abrogarea Legii nr. 830/1940 pentru constituirea B. nu au făcut obiectul unei preluări abuzive de către statul român, motivele de recurs sunt, de asemenea, nefondate.

Susține recurentul că sunt considerate ca fiind preluate abuziv și imobilele preluate în baza unui titlu valabil în raport cu dreptul pozitiv de la vremea preluării, dar care, față de valorile perene ale unui stat de drept, sunt considerate expresia unui abuz, constând din preluarea unui imobil de către statul comunist prin folosirea discreționară a uneia din puterile sale, practic orice trecere a unui imobil în proprietatea statului fără că fostul proprietar să fi fost despăgubit echivalând cu un abuz.

În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, coroborate cu prevederile pct. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1093/2005, nu califică drept abuzive toate preluările de imobile produse în perioada 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989 în temeiul tuturor actelor normative sau administrative emise în perioada de referință și pentru care nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu momentul preluării.

Scopul O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989.

Analiza caracterului abuziv al preluării presupune, însă, o analiză a contextului politic, economic și social care a marcat perioada în care a avut loc preluarea, a concordanței dintre actul de preluare și dispozițiile legale referitoare la proprietate în vigoare la data preluării, iar în aceste împrejurări nu este lipsită de relevanță împrejurarea, reținută prin actul administrativ contestat și confirmată de instanța de fond, că actul de preluare nu a fost abrogat de statul român.

Decretul - lege nr. 485/7.10.1944 a fost emis în contextul semnării de către România, la data de 12 septembrie 1944, a Convenției de armistițiu între Guvernul Român, pe de o parte, și Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 22 septembrie 1944. Potrivit pct. 15 din Convenția de Armistițiu, "Guvernul Român se obligă să dizolve imediat toate organizațiile pro-hitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât și orice alte organizații care duc propaganda ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice; nepermițând în viitor existența unor organizații de acest fel". Luarea acestor măsuri a fost menționată de Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, între România și Puterile Aliate și Asociate, publicat în Monitorul Oficial nr. 199 din 30 august 1947, prin care s-a luat act de faptul că România, în conformitate cu Convenția de Armistițiu, a luat măsuri pentru dizolvarea acestor organizații (articolul 5).

Prin Decretul - lege nr. 485/7.10.1944, emis de C., publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830/21.11.1940 pentru constituirea B., iar statul român a devenit proprietar al bunurilor aparținând B., titular al tuturor drepturilor aparținând acestuia, instanțele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri. Nu este îndeplinită, față de cele reținute privind constituirea dreptului de proprietate al statului român asupra imobilelor în cauză sub imperiul acestor împrejurări, condiția preluării abuzive, care trebuie să fie determinată de faptul că nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu momentul preluării.

Statul român a devenit proprietar al imobilelor a căror retrocedare se solicită în cauză, aparținând B., ca urmare a abrogării Legii de înființare a acestuia, abrogare determinată de convențiile internaționale încheiate de România. Motivația emiterii acestui act are legătură cu situația complexă din timpul celui de al doilea război mondial, cu modalitatea de constituire a B., cu rolul acestei entități în timpul războiului, precum și cu angajamentele statului român la momentul încheierii acestuia.

În raport de aceste împrejurări, contextul istoric în care a fost adoptat Decretul - lege nr. 485/7.10.1944 pentru abrogarea Legii nr. 830/21.11.1940 pentru constituirea B., în lipsa invalidării acestui act de către statul român, nu există elemente de fapt și de drept care să conducă la concluzia unei preluări abuzive de către statul român, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 83/1999, a imobilelor care au aparținut acestuia, a căror retrocedare se solicită în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, raportat la situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire, a fost pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în ceea ce privește caracterul abuziv al preluării, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de actul normativ care reglementează restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.