ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3824/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea în anulare formulată la data de 22.06.2020 și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. Pitești a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în temeiul art. 608 și următoarele C. proc. civ., anularea sentinței arbitrale nr. 19 din 13 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, iar în temeiul art. 613 alin. (3), lit. b) C. proc. civ. a cerut Curții să se pronunțe asupra fondului cauzei, în limitele convenției arbitrale și să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de soluționarea prezentului litigiu.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 899 din data de 6 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. S.A. Pitești în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca tardiv formulată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate la punctul I.2 anterior a declarat recurs reclamanta societatea A. S.A. Pitești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond. În susținerea căii de atac promovate, recurenta a arătat, în esență, că, interpretând în mod greșit prevederile art. 611 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de fond a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, și anume prevederile imperative ale legislației române privind îndatorirea judecătorilor de a soluționa orice cerere aflată în competența lor (art. 5 din Codul de procedură), principiul procesual al aflării adevărului (art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.), dreptul la un proces echitabil (art. 6 din C. proc. civ. și art. 6 para. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului) și dreptul la apărare (art. 13 din C. proc. civ.). În opinia recurentei, contrar celor reținute de prima instanță, dispozițiile art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc, fără echivoc, o singură cale de atac, aceea a acțiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale, termenul în care poate fi exercitată acțiunea în anulare fiind de o lună, acesta începând să curgă de la comunicarea hotărârii arbitrale sau de la comunicarea hotărârii/încheierii de soluționare a cererii formulate conform art. 604 din C. proc. civ., atunci când o astfel de cerere a fost formulată de oricare dintre părți. A arătat recurenta că, în ipoteza în care, după pronunțarea hotărârii arbitrale, una dintre părți formulează o cerere potrivit art. 604 din C. proc. civ. pentru lămurirea, completarea sau îndreptarea acelei hotărâri arbitrate, hotărârea de lămurire/completare sau încheierea de îndreptare care se pronunță va face parte din acea hotărâre arbitrală, iar un astfel de aspect confirmă voința legiuitorului de a proroga termenul de formulare a acțiunii în anulare împotriva sentinței arbitrale până la comunicarea încheierii de îndreptare a erorilor materiale. Prin urmare, termenul de o lună pentru formularea acțiunii în anulare prevăzut de art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. se calculează de la comunicarea integrală a hotărârii arbitrale. A subliniat recurenta că, în prezentul dosar, a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentința arbitrală ce a fost soluționată de către Tribunalul arbitral prin încheierea din 29 aprilie 2020, comunicată în data de 22 mai 2020, termenul de o lună pentru formularea acțiunii în anulare împotriva hotărârii arbitrale începând să curgă de la un astfel de moment. A mai învederat recurenta că potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincții pe care legea nu le prevede. În cazul în care legiuitorului ar fi intenționat să reglementeze separat două căi de atac cu termene diferite, ar fi prevăzut în mod expres acțiunea în anulare împotriva hotărârii/încheierii date asupra unei cereri formulate conform art. 604 din C. proc. civ. și termenul aferent acestei căi de atac. În schimb, teza a II-a a art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează numai momentul la care începe să curgă termenul, fără a face referire la o altă acțiune în anulare, diferită față de cea de la teza I. Astfel, momentul de început al curgerii termenului pentru acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale este diferit după cum s-a formulat sau nu o cerere de lămurire, completare sau îndreptare a hotărârii. A mai subliniat recurenta că nu este întemeiat argumentul primei instanțe, potrivit căruia interpretarea textului în discuție nu poate fi în sensul propus de recurentă întrucât s-ar lăsa la latitudinea părții interesate momentul de început al cursului termenului prin formularea în mod tardiv a unei cereri de lămurire, de completare ori de îndreptare, ceea ce ar permite repunerea în termenul de exercitare a acțiunii în anulare vizând sentința arbitrală inițială. Din această perspectivă a arătat recurenta că, spre deosebire de reglementarea din dreptul comun de procedură civilă, în procedura arbitrală, formularea unei cereri de lămurire/completare/îndreptare este supusă unor termene scurte, de 10 zile de la primirea hotărârii. De asemenea, în arbitraj instituționalizat, conform regulilor CICA, termenul pentru formularea acestor cereri este de 15 zile de la data comunicării hotărârii arbitrale. Așa fiind, câtă vreme regulile speciale aplicabile impun un termen limită, ideea unei tergiversări sau formulări sine die a acțiunii în anulare iese din discuție. Interpretarea dată de prima instanță nu poate fi primită și prin prisma faptului că adaugă la lege, or, textul art. 611 este neechivoc. Nu în ultimul rând, a învederat recurenta că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 611 alin. (1) din C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât conduce la încălcarea dreptului de acces la justiție, drept consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia pretențiile unei persoane trebuie să fie judecate de către o instanță independentă, imparțială și instituită de lege în vederea respectării dreptului de liber acces la justiție. Așadar, statele au obligația de a realiza o garantare corectă și completă a accesului la justiție, motiv pentru care normele trebuie interpretate în sensul acordării dreptului și nu al negării sau limitării acestuia, așa cum ar fi interpretarea art. 611 din C. proc. civ. ce a fost dată de prima instanță, care a limitat exercițiul accesului recurentei la justiție.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. S.A. Pitești, ca nefondat, și menținerea, ca legală, a hotărârii primei instanțe. A arătat, în esență, intimata că interpretarea dată prevederilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ. de judecătorul fondului este conformă naturii instituțiilor îndreptării, completării, respectiv lămuririi unor hotărâri, în sensul că prima teză a articolului în discuție vizează acțiunea în anulare împotriva Sentinței arbitrale (ce trebuie formulată "în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale"), iar teza a II-a a textului reglementează acțiunea în anulare împotriva hotărârii/încheierii de soluționare a cererii de lămurire, completare sau îndreptare a unei hotărâri, această din urmă teză neputând fi analizată izolat de restul prevederilor din C. proc. civ. A învederat intimata că, spre deosebire de art. 446 C. proc. civ., legiuitorul nu a prevăzut expres, în cadrul art. 604 C. proc. civ., și posibilitatea atacării separate a hotărârii/încheierii de completare, lămurire sau îndreptare a hotărârii arbitrale, motiv pentru care literatura de specialitate a reținut că, prin aplicarea dreptului comun reprezentat de art. 446 C. proc. civ., astfel de hotărâri/încheieri sunt supuse acțiunii în anulare. În opinia intimatei, urmare aplicării prevederilor art. 446 C. proc. civ., hotărârea/încheierea de soluționare a cererii de completare, lămurire, îndreptare poate fi atacată pe cale separată, în aceleași condiții (și aceleași termene) precum hotărârea la care se referă, chiar dacă este considerată ca făcând parte integrantă din aceasta, neexistând niciun motiv legal sau logic pentru a considera că legiuitorul a intenționat să excludă de la de la posibilitatea atacării pe cale separată cu acțiune în anulare a hotărârii/încheierii de completare, lămurire sau îndreptare a hotărârii arbitrale, dar să permită acest remediu în cazul completării, lămuririi sau îndreptării hotărârii judecătorești. Identitatea de rațiune a legiuitorului (ubi eadem ratio ibi idem jus) - la fel ca în cazul art. 446 C. proc. civ. - impune ca hotărârea/încheierea de completare, lămurire sau îndreptare a hotărârii arbitrale să poată fi atacată cu acțiune în anulare, în termen de o lună de la data comunicării acestei hotărâri/încheieri. Astfel, cele două teze ale art. 611 alin. (1) C. proc. civ. reglementează posibilitatea promovării unor acțiuni în anulare diferite, neputând fi reținută teza unei prorogări a termenului de formulare a unei acțiuni unice, îndreptate atât împotriva hotărârii principale, cât și împotriva hotărârii accesorii de îndreptare, ori lămurire sau completare, cum propune recurenta- reclamantă. Astfel, în cauza de față, comunicarea încheierii din 29 aprilie 2020 nu a avut drept efect o prorogare a termenului de formulare a acțiunii în anulare împotriva sentinței arbitrale, prima instanță reținând corect aspectul nerespectării termenului de formulare a acțiunii în anulare. A mai arătat intimata că o aplicare în concret a interpretării art. 611 alin. (1) C. proc. civ., propusă de recurentă, ar înlătura orice piedică legală împotriva abuzului de drept sub forma promovării unei cereri de completare, lămurire sau îndreptare, chiar peste ani după comunicarea hotărârii arbitrale, urmată de formularea unei acțiuni în anulare împotriva hotărârii arbitrale. Validarea interpretării propuse de A. ar genera un precedent periculos pentru securitatea circuitului civil, iar prima instanță a reținut corect lipsa unui fundament legal pentru o astfel de interpretare. În plus, formularea impersonală a art. 611 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. ar conduce, în interpretarea propusă de reclamantă, la ideea că termenul pentru formularea acțiunii în anulare începe să curgă, pentru toate părțile, de la data comunicării hotărârii/încheierii de completare, lămurire sau îndreptare. Practic, de la momentul comunicării hotărârii arbitrale, o parte nu ar putea ști dacă termenul de introducere a acțiunii în anulare a început să curgă, întrucât nu are certitudinea că restul părților nu au introdus o cerere de completare, lămurire sau îndreptare. Or, acest lucru ar reprezenta o încălcare gravă a dreptului părților la un proces echitabil și a dreptului la egalitate de arme. Astfel, acțiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale și introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale principale ar putea fi respinsă ca prematură sau inadmisibilă, întrucât termenul de o lună încă nu a început să curgă. Mai arată intimata că recurentei nu i-a fost îngrădit liberul acces la justiție, întrucât, după încetarea stării de urgență (14 mai 2020), aceasta a avut opțiunea de a formula acțiunea în anulare împotriva sentinței arbitrale în termen de o lună de la comunicarea acesteia (până la 15 iunie 2020) - termen legal, imperativ, unic, transparent și clar pentru toate părțile. Recurenta nu avea niciun motiv pentru a se raporta la data comunicării încheierii din 29 aprilie 2020, întrucât, prin aceasta, tribunalul a respins cererea A. de îndreptare a erorilor materiale, strict în legătură cu soluția din sentința arbitrală privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar prin acțiunea în anulare A. nu a atacat (nici măcar formal) încheierea din 29 aprilie și nici soluția tribunalului arbitral privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind aplicabilă nici jurisprudența invocată de A. prin recurs.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta - reclamantă A. S.A. Pitești a solicitat, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, respingerea apărărilor formulate de intimata - pârâtă B. S.R.L., apreciind susținerile intimatei ca fiind neîntemeiate.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 18 mai 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente și de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta societatea A. S.A. Pitești este fondat, pentru următoarele considerente: Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte observă că, prin sentința civilă atacată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare promovată de reclamanta A. S.A. Pitești împotriva sentinței arbitrale nr. 19 din 13 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reținând tardivitatea formulării acesteia, în considerarea interpretării prevederilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că teza I a acestuia privește acțiunea în anulare împotriva sentinței arbitrale, iar teza a II-a a textului normativ în discuție se referă la acțiunea în anulare împotriva hotărârii/încheierii de soluționare a cererii de lămurire, completare sau îndreptare a hotărârii, fără ca, în opinia primei instanțe, un astfel de text să poată fi interpretat în sensul prorogării termenului de formulare a acțiunii arbitrale împotriva hotărârii arbitrale până la comunicarea hotărârii/încheierii tribunalului arbitral de soluționare a cererii de completare, ori lămurire sau îndreptare. Față de o astfel de soluție recurenta - reclamantă a formulat, prin calea de atac promovată, contraargumente de ordin critic, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ., critici pe care Înalta Curte le apreciază drept fondate. Contrar celor statuate de prima instanță, Înalta Curte reține că, din conținutul normativ al prevederilor art. 611 alin. (1) C. proc. civ., rezultă, în fapt, voința legiuitorului de a reglementa o acțiune în anulare unică ce poate fi promovată (în scopul desființării hotărârii arbitrale) în termen de o lună, termen ce curge, în funcție de introducerea sau nu a uneia dintre cererile reglementate de art. 604 C. proc. civ., fie de la data comunicării hotărârii inițiale, fie de la data comunicării hotărârii de lămurire sau completare ori a încheierii de îndreptare a conținutului inițial al hotărârii arbitrale. Cu alte cuvinte, pronunțarea unei hotărâri de lămurire/completare ori a unei încheieri de îndreptare generează o prorogare a termenului de introducere a acțiunii în anulare, în sensul că împlinirea acestuia va fi calculată având drept punct de plecare data comunicării celei din urmă sus menționate hotărâri/încheieri. Dispozițiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: Acțiunea în anulare va fi introdusă la curtea de apel în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale. Dacă s-a formulat o cerere potrivit art. 604, termenul curge de la data comunicării hotărârii sau, după caz, a încheierii prin care a fost soluționată cererea. Din interpretarea gramaticală, sistematică și teleologică a normei sus citate rezultă concluzia că nu poate fi avut în vedere un unic moment de la care curge termenul de promovare a unei acțiuni în anularea sentinței arbitrale, acela care începe să curgă de la comunicarea respectivei hotărâri, ci, dimpotrivă, un astfel de termen se prorogă, în ipoteza formulării unei cereri de îndreptare/lămurire/completare, până la momentul comunicării hotărârii/încheierii prevăzute de art. 604 C. proc. civ. Tot în sprijinul acestei interpretări, Înalta Curte are în vedere natura juridică a hotărârii arbitrale, ce este subordonată naturii arbitrajului în sine. Or arbitrajul, ce reprezintă o modalitate privată de soluționare a disputelor apărute între părți, fiind o jurisdicție alternativă nestatală, are drept element declanșator convenția arbitrală, ce este, în esență, un contract prin care părțile acordă un mandat arbitrilor, în vederea soluționării, în drept sau, pe baza acordului expres al părților, în echitate, a unei anumite dispute determinate. Întrucât la baza procedurii arbitrale stă convenția părților, natura mixtă a arbitrajului (jurisdicțională și contractuală) este evidentă, prin hotărârea arbitrală, tribunalul arbitral nefăcând decât să execute mandatul primit. Or, exercitarea mandatului arbitrilor include atât pronunțarea hotărârii inițiale, cât și a celor emise conform art. 604 C. proc. civ., prevederile alin. (5) teza finală a acestui text normativ subliniind faptul că hotărârea de lămurire sau de completare ori încheierea de îndreptare face parte integrantă din hotărârea arbitrală. Astfel, hotărârea/încheierea reglementată de art. 604 C. proc. civ. reprezintă o parte componentă a acesteia, fiind integrată, prin voința legiuitorului, în hotărârea arbitrală. Împotriva manierei de îndeplinire, în cadrul arbitrajului, a unui atare mandat, legiuitorul a reglementat o acțiune de fond (sub forma acțiunii în anulare reglementată de art. 608-613 C. proc. civ.), iar nu o cale de atac, întrucât, după cum s-a reținut și în jurisprudența Înaltei Curți, hotărârea arbitrală nu cunoaște sistemul căilor de atac, specific justiției statale (în acest sens fiind și art. 606 C. proc. civ.). Voința legiuitorului, de a deferi jurisdicției statale un control unitar, integrat, al tuturor elementelor procedurii arbitrale, în cadrul unui demers judiciar unic, pe calea unei singure acțiuni în anulare, rezultă nu doar din prevederile art. 611 alin. (1), coroborat cu art. 604 alin. (5) C. proc. civ. și din prevederile art. 606 precitate, ci și din prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. (coroborat cu excluderea, în noua formă a Codului de procedură, a ipotezei minus petita din prevederile art. 608 alin. (1), lit. f), ce a preluat prevederile art. 364 lit. f) din vechiul cod) ce subliniază că nu mai pot face obiectul acțiunii în anulare neregularitățile ce nu au fost remediate pe calea prevăzută la art. 604 C. proc. civ. Într-un atare context, întrucât sensul coroborat al sus indicatelor prevederi legale este cel al unei învestiri a instanței de judecată cu un control statal unitar al tuturor elementelor procedurii arbitrale, prevederile tezei a II-a a alin. (1) al art. 611 C. proc. civ. vizează, în realitate, o singură cale de acțiune, pentru exercitarea căreia termenul curge diferit, după cum a fost sau nu formulată o cerere în temeiul art. 604 C. proc. civ., o atare formulare generând o prorogare a termenului de promovare a acțiunii în anulare. O astfel de interpretare este, de altfel, impusă și de faptul că acțiunea în anulare reprezintă singura modalitate de acces la o instanță de judecată a părților unei dispute arbitrale, or, în acest context, a interpreta prevederile art. 611 C. proc. civ., în maniera realizată de judecătorul fondului, echivalează cu a institui restricții asupra accesului la justiție ce, dincolo de faptul că nu rezultă din textul normativ în discuție, îl restrâng pe acesta într-o manieră ce strică echilibrul raportului rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat. Or, într-un context precum cel incident litigiului pendinte, interpretarea normei trebuie să fie realizată într-o manieră care să asigure accesul la justiție și prezervarea unui astfel de echilibru. Contrar celor reținute de prima instanță și reiterate de intimată, o astfel de interpretare nu poate fi considerată ca lăsând la discreția părților momentul de la care curge termenul de formulare a acțiunii în anulare, întrucât prevederile art. 604 alin. (3) C. proc. civ. reglementează expres faptul că: Cererea de lămurire sau de completare se formulează, potrivit alin. (1), respectiv alin. (2), în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii și se soluționează de tribunalul arbitral, prin hotărâre separată, cu citarea părților, în timp ce alin. (4) al aceluiași text normativ arată că cererea de îndreptare a erorilor formulată de părți este supusă aceluiași termen. Înalta Curte reține că riscul exercitării abuzive a drepturilor procesuale nu este suficient spre a interpreta norma într-un sens prohibitiv excesiv, întrucât C. proc. civ. reglementează mecanisme de protecție împotriva acestuia (abuzului de drept), în acest sens fiind art. 12 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, în ceea ce privește ipoteza particulară a unui potențial abuz de drept sub forma introducerii tardive a unei cereri din categoria celor reglementate de art. 604 C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că un atare risc nu este unul real, reamintind Înalta Curte că sancțiunea aplicabilă unei cereri formulate cu depășirea termenului legal este decăderea, iar unul dintre efectele decăderii este cel al pierderii dreptului procesual. Or, întrucât dreptul procesual pierdut este cel de a formula o cerere în sensul art. 604 C. proc. civ., nu se poate reține că o cerere exercitată de o parte ce nu mai are un astfel de drept ar mai putea genera efecte precum cel de prorogare a termenului de formulare a acțiunii în anulare. Pentru aceste considerente, nu sunt întemeiate nici alegațiile intimatei, privind riscul de a genera lipsa de predictibilitate a textului art. 611 alin. (1) C. proc. civ. (în ipoteza unei interpretări precum cea expusă în prezenta hotărâre), în contextul în care termenul de formulare a cererilor reglementate de art. 604 C. proc. civ. este unul clar, iar prorogarea termenului prevăzut de art. 611 precitat se află într-o strânsă legătură cu termenul reglementat de alin. (3) și (4) al art. 604 C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte nu poate împărtăși nici soluția primei instanțe de a aplica, prin analogie, prevederile art. 446, raportate la art. 442 C. proc. civ., cum nu se poate reține, în chestiunea particulară supusă analizei în prezenta cauză, nici necesitatea unei completări a dispozițiilor art. 611 alin. (1) cu astfel de prevederi, întrucât norma specială în discuție (art. 611 alin. (1) C. proc. civ.), conține dispoziții proprii specifice, apte a indica, din perspectiva supusă analizei, sensul descris în paragrafele anterioare, nefiind necesară nici apelarea la procedeul de interpretare ce implică o aplicare a unor norme similare și nici completarea acestei norme speciale (art. 611 alin. (1) C. proc. civ.) cu alte prevederi legale. Nu poate fi reținută nici ipoteza riscului creării unui dezechilibru între părțile disputei arbitrale generat de necunoașterea efectului de prorogare a termenului de formulare a acțiunii în anulare, ce, în opinia intimatei, s-ar transpune în riscul invocării excepției prematurității acțiunii formulate de partea ce nu este titulara cererii reglementate de art. 604 C. proc. civ. și care a introdus o atare cerere într-un termen calculat de la data comunicării hotărârii inițiale. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că termenul de o lună instituit prin dispozițiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă un termen legal, imperativ (peremptoriu), adică înăuntrul căruia trebuie îndeplinit actul de procedură, iar nu un termen prohibitiv, respectiv înăuntrul căruia legea interzice efectuarea unui anumit act de procedură, motiv pentru care nu s-ar putea reține o îndeplinire a condițiilor aferente incidenței prematurității. În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, față de data comunicării încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale (22 mai 2020 - dosarul primei instanțe), termenul de formulare a acțiunii în anulare s-a împlinit, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., la data de 22 iunie 2020, motiv pentru care promovarea acțiunii în anulare la data de 22 iunie 2020 a fost realizată cu respectarea termenului reglementat de art. 611 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., fiind astfel nelegală soluția primei instanțe de respingere a acțiunii în anulare formulate de reclamantă ca tardiv formulată. Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 611 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție. Justificarea acestei soluții rezidă și în împrejurarea că prima instanță, întemeindu-și întregul său raționament pe aprecierea eronată că acțiunea în anulare a fost tardiv introdusă, a lăsat neanalizate celelalte motive ale cererii deduse judecății, fapt ce determină casarea sentinței pronunțate în aceste condiții și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, care urmează să o analizeze pe fond. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta societatea A. S.A. Pitești împotriva sentinței civile nr. 899 din data de 6 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE,