ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3760/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea formulată la data de 03 februarie 2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat reexaminarea încheierii din data de 15.01.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de acordare a facilităților de plată a taxei judiciare de timbru.
Soluția instanței de fond
Prin încheierea civilă nr. 7/2020 din 21 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de reexaminare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 15.01.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pe care a menținut-o în întregime.
Cererea de recurs
Împotriva încheierii civile nr. 7/2020 din 21 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând soluția pronunțată.
Apărările formulate
4.1. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, în numele Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, a formulat întâmpinare, prin care invocă excepțiile inadmisibilității și nulității cererii de recurs.
4.2. Intimata - pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Năsăud a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității recursului.
II. Cu privire la recursul de față
Analizând cu prioritate excepția perimării recursului îndreptat împotriva încheierii civile nr. 7/2020 din 21 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată următoarele:
La termenul de judecată din data de 8 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 242 C. proc. civ., având în vedere că recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziției instanței, în sensul de a depune la dosar originalul cererii de recurs.
Asupra excepției perimării, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
În cauză, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 C. proc. civ. și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii civile nr. 7/2020 din 21 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.