ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3750/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.09.2020 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători și Comisia de Organizare a Concursului de Promovare pe loc a judecătorilor în funcții de execuție, din data de 25 octombrie 2020, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 12/15.09.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare pe loc a judecătorilor în funcții de execuție, din data de 25 octombrie 2020 și a Hotărârii C.S.M., secția pentru judecători nr. 1154/2020, prin care i s-a respins contestația împotriva primul act nominalizat.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători și Comisia de Organizare a Concursului de Promovare pe loc a judecătorilor în funcții de execuție, din data de 25 octombrie 2020, cu privire la Hotărârea nr. 12/15.09.2020 a Comisiei de organizare a concursului de promovare pe loc a judecătorilor în funcții de execuție din 25 octombrie 2020 și a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru judecători nr. 1154/2020.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., precizând că va motiva recursul după comunicarea hotărârii recurate.
Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, pentru nemotivare.
II. Cu privire la recursul de față
Analizând cu prioritate excepția perimării recursului îndreptat împotriva sentinței nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată următoarele:
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.
Asupra excepției perimării, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
În cauză, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ. și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 204/2020 din 5 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.