ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra contestației de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1.1 Hotărârea contestată

Prin Hotărârea nr. 941 din 21.09.2017 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus organizarea concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, efectivă și pe loc, la București, la data de 26.11.2017, sub condiția finanțării posturilor alocate pentru promovarea pe loc a judecătorilor, respectiv sub rezerva suplimentarii bugetului Ministerului Public, pentru promovarea pe loc a procurorilor. S-a stabilit pentru promovarea pe loc la curtea de apel un număr de 100 de locuri.

Împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a formulat contestație doamna judecător A., solicitând, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea acesteia în ceea ce privește limitarea numărului de locuri alocate pentru concursul de promovare în funcțiile de execuție pentru funcțiile de judecători și procurori.

S-a susținut de către contestatoare că acțiunea este admisibilă, a fost formulată în termenul legal și că nu contestă procedura inițiată de C.S.M. pentru promovarea judecătorilor în funcții de execuție a judecătorilor, ci numai faptul că sunt scoase la concurs un număr limitat de locuri.

A subliniat faptul că hotărârea este discriminatorie prin raportare la alte categorii socioprofesionale asimilate în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului de Justiție, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului National de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii.

În sensul celor susținute, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a tezei finale a art. 45 din Legea nr. 303/2004, care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri pentru concursul de promovare pe loc în funcții de execuție, prin raportare la art. 87 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 din Constituție.

Contestatoarea a susținut ipotezele considerate discriminatorii, comparativ cu cele care reglementează organizarea examenului de promovare a personalului de specialitate juridică cu funcții de execuție, asimilat judecătorilor și procurorilor din Ministerului Justiției, adoptat prin Ordinul MJ nr. 663/2007, susținând, în plus, că, spre deosebire de judecători, care sunt limitați la nivelul curții de apel, personalul asimilat poate promova pe loc în grad profesional echivalent inclusiv celui de ÎCCJ.

Contestatoarea apreciază că astfel se creează o diferențiere ce nu poate fi justificată nici pe considerente administrative și se instituie un privilegiu în favoarea personalului asimilat. Precizează și faptul că pentru nicio altă categorie profesională promovarea pe loc nu impune un număr de locuri, ci reglementează organizarea de examene, menționând, cu titlu de exemplu, pe medici, profesori, militari, funcționari publici, personal silvic, polițiști.

Invocă O.G. nr. 137/2000 și Directivele 2000/43/CE și 2000/78/CE, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 1038/14.09.2010, în susținerea discriminării indirecte de jure la care susține că sunt supuși magistrații în condițiile în care sunt tratate diferit două categorii de persoane atunci când nu există nicio distincție relevantă.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației pentru netimbrarea cererii. Totodată a solicitat conexarea cauzei la dosarul nr. x/2017, având același obiect.

In subsidiar, s-a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă, cu motivarea că, hotărârea nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci un act premergător nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuși, putând fi atacată doar împreună cu hotărârea de validare a rezultatelor respectivului concurs, singurul act producător de efecte juridice;

- în secundar, respingerea ca neîntemeiată a contestației, întrucât stabilirea numărului limitat de locuri se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare prin consultarea prealabilă cu ordonatorilor principali de credite.

Totodată a invocat jurisprudența ÎCCJ în ceea ce privește motivul de contestație privind discriminarea referitoare la forma de promovare pe loc a magistraților, aplicabilă și în acest litigiu și susține că, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, instanța de judecată nu ar putea constata existența unei situații discriminatorii care își are izvorul direct în conținutul unor norme legale.

A precizat că situația celor două categorii socio-profesionale nu este identică, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție, în cazul judecătorilor, principala formă de promovare fiind cea efectivă, pe linie verticală, cei promovați pe loc având posibilitatea de a se transfera la instanța corespunzătoare gradului profesional dobândit.

În final s-a invocat hotărârea CJUE în cauza C310/10 Agafiței și alții prin care s-a reținut că discriminarea operată în raport de categoria socioprofesională excedează cadrului general stabilit de directivele uniunii.

Referitor la excepția de neconstituționalitate, s-a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2018 s-a respins excepția netimbrării contestației și s-a luat act de renunțarea pârâtului la susținerea excepției conexității cauzei.

Prin încheierea din data de 24.05.2018, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2017, s-a admis cererea formulată de contestatoarea A. s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004.

Prin încheierea de la aceeași dată, pronunțată în prezentul dosar, s-a dispus suspendarea judecării contestației formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, conform art. 413 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 15 iunie 2021 la dosar s-a comunicat decizia nr. 67/28 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea Constituțională, instanța dispunând repunerea cauzei pe rol.

Prin notele de ședință depuse la data de 20 ianuarie 2022, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția perimării acțiunii, raportat de data pronunțării deciziei Curții Constituționale.

Contestatoarea a participat la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, organizat în perioada 26.09.2017-12.09.2017.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 941/21.09.2017 s-a stabilit organizarea concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, efectivă și pe loc, în data de 26 noiembrie 2017, sub condiția finanțării posturilor, stabilind un număr de 200 de locuri pentru tribunale și 100 de locuri pentru curțile de apel.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a formulat prezenta acțiune, considerând discriminatorii dispozițiile legale care reglementează organizarea și desfășurarea acestui concurs, cu referire la condiționarea promovării pe loc numai în ipoteza încadrării în limita posturilor scoase la concurs.

5.1. Din perspectiva admisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că hotărârea atacată se circumscrie hotărârilor pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/200, în ceea ce privește cariera magistraților, împotriva căreia se poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit alin. (7) al aceluiași articol.

5.2. Cu privire la excepția perimării ridicată de pârât prin notele de ședință, se reține că s-a invocat depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în care cauza a rămas în nelucrare, având în vedere că acesta a început să curgă odată cu pronunțarea Curții Constituționale la data de 28.01.2021, împlinind-se la data de 28 iulie 2021.

Reține însă Înalta Curte, incidența dispozițiilor art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu", din care rezultă că sancțiunea procedurală bazată pe prezumția de desistare a părții o nu operează în situațiile în care actul de procedură trebuie să fie efectuat din oficiu.

Or, o astfel de ipoteză o constituie împrejurarea în care suspendarea facultativă a judecății a fost dispusă de instanță, în scopul de a-i facilita soluționarea dosarului cu privire la aplicarea unui text de lege, apreciat de parte ca fiind neconstituțional, când ulterior pronunțării Curții Constituționale, instanța a repus cauza pe rol, din oficiu, în vederea continuării judecății.

5.3. În ceea ce privește criticile contestatoarei asupra legalității Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Inalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, hotărârea atacată fiind emisă cu aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.

Conform art. 45 din legea anterior citată, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, prevederile dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări și completări, statuează în sensul că posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Art. 4 alin. (2)

2

din același act normativ prevede că, în cazul promovării pe loc posturile scoase la concurs se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabilește cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile sistemului.

Astfel cum s-a arătat mai sus, singura critică invocată de contestatoare este existența unui tratament discriminatoriu cu privire la forma de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor în raport de modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraților.

Regulamentul concursului, care transpune dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004, este un act administrativ care nu a fost anulat și care își produce efectele juridice, iar scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelul instanțelor superioare implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe loc este necesară asigurarea în prealabil a finanțării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiției.

Referitor la pretinsa discriminare în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor și procurorilor, se reține că noțiunea definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

În cazul judecătorilor și procurorilor, finanțarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcții de execuție este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiției și Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din rațiuni bugetare, în timp ce, în privința promovării personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind în funcție de bugetul propriu oportunitatea organizării unui astfel de examen.

În consecință, din considerentele sus prezentate, rezultă că pretinsa discriminare invocată de contestatoare își are izvorul în conținutul unor norme legale iar înlăturarea aplicabilității acestora și înlocuirea cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socioprofesionale ar contraveni principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1325/04.12.2008 s-a statuat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, prin admiterea prezentei contestații s-ar ajunge la refuzarea aplicării unor dispoziții legale în vigoare, cu motivarea că acestea sunt discriminatorii și la înlocuirea lor cu normele aplicabile altei profesii, contrar celor statuate de Curtea Constituțională în decizia mai sus menționată.

Referitor la interpretarea textului de lege aplicabil speței, relevante sunt și considerentele Curții Constituționale expuse în decizia nr. 67 din 28 ianuarie 2021 pronunțată în prezenta cauză, din care instanța amintește că "promovarea pe loc nu echivalează cu o promovare propriu-zisă în funcție, ci reprezintă o modalitate de avansare în grad profesional pentru a răspunde nevoilor de personal ale sistemului de justiție, drept care ea este supusă unor necesare condiționări administrative". Totodată, Curtea Constituțională a arătat că "că alte categorii profesionale nu pot fi comparate, prin prisma promovării pe loc, cu judecătorii, având în vedere atât diferența evidentă de regim constituțional între acestea (medici/profesori etc.), cât și caracterul atipic al instituției promovării pe loc, specifică sistemului judecătoresc", iar "asimilarea nu presupune stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuțiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speță, precum și activitatea efectiv desfășurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii. Este, deci, evident că nu poate exista identitate de tratament juridic între cele două categorii de magistrați - judecătorii și procurorii, pe de o parte, și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, pe de altă parte. De altfel, este atributul exclusiv al legiuitorului să determine condițiile specifice de exercitare a profesiei de magistrat, inclusiv din perspectiva vechimii în funcția de judecător sau procuror, necesară pentru promovarea în funcții de execuție".

Față de toate aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii urii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția perimării contestației.

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 941 din 21 septembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.