ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3740/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3740/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 23 iunie 2022
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.08.2020 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, pe cale de ordonanță președințială, obligarea acestora la asigurarea către reclamant a medicamentului Avastin pe baza de prescripție medicală, în regim de compensare de 100%, până la soluționarea dosarului de fond și obligarea acestora la includerea pe lista de medicamente compensate în sistemul asigurărilor de sănătate, în Nomenclatorul de produse compensate, a acestui medicament pentru indicația glioblastom.
Soluția instanței de fond
Prin ordonanța nr. 94/2020 din 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile, ca nefondate;
A admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sanatații, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, având ca obiect, ordonanță președințială;
A obligat pârâții să asigure reclamantului, fără somație și fără trecerea vreunui termen, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală) medicamentul Avastin (Bevacizumab);
A luat act de faptul că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cererile de recurs
Împotriva ordonanței nr. 94/2020 din 11 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății.
3.1. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială.
3.2. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat prin cererea de recurs, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza pe fond, respingerea ca netemeinică și nelegală a cererii de chemare în judecată.
3.3. Prin recursul formulat, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.
Apărările formulată
Deși au fost legal citate, în cauză nu s-au formulat întâmpinări.
II. Cu privire la recursul de față
Analizând cu prioritate excepția perimării recursului îndreptat împotriva ordonanței nr. 94/2020 din 11 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată următoarele:
La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor.
Asupra excepției perimării, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.
În cauză, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ. și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.
De asemenea, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată sau vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata perimate recursurile de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimate recursurile declarate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății împotriva ordonanței nr. 94/2020 din 11 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.