ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3720/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 09.06.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 174/19.02.2020. În motivare arată că prin această hotărâre a fost soluționată reclamația petentei A., având ca obiect refuzul angajatorului pentru menținerea în activitate încă un an după ieșirea la pensie pentru limită de vârstă. În soluția pronunțată, CNCD reține că aspectele sesizate de petentă constituie fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare și hotărăște aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 2000 RON în sarcina Direcției pentru Agricultură Județene Vrancea.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1301 din data de 27 septembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea (D.A.J. Vrancea), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenienta A., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1301 din data de 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea (D.A.J. Vrancea). În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale și cultural în orice alte domenii ale vieții publice". Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege. Analiza se poate face doar între funcții similare, cu atribuții similare și din acest punct de vedere solicită să se constate că nu există un tratament discriminatoriu deoarece în cadrul DAJ Vrancea, înainte de dispunerea menținerii în activitate a petentei A., nu a existat precedent de menținere în activitate după vârsta standard de pensionare pentru niciun salariat, femeie sau bărbat, astfel ca nu se poate face o analiză comparativă. Motivul neaprobării la acel moment a menținerii în activitate a ținut strict de latura profesională a petentei și de necesitățile și situația de fapt din cadrul instituției de la acea dată, precum existența a încă patru economiști, în afara acesteia, în cadrul instituției, precum și bugetul aprobat la momentul respectiv. Pentru toate aceste motive, expuse mai pe larg în cererea de chemare în judecată, au fost depuse în probatoriu înscrisuri doveditoare. Precizează că norma legală privind menținerea în activitate, atât cea specială, cât și cea generală face vorbire despre funcționarul public, respectiv despre salariat, indiferent de gen/sex, norma de drept fiind aplicabilă atât femeilor cât și bărbaților, nu doar femeilor. Colegiul director al CNCD "consideră că prin încetarea contractului de muncă al petentei este încălcat dreptul la muncă al acesteia" și acest fapt constituie discrimare. În acest sens, precizează că petenta este funcționar public, numită în funcție prin decizie a conducătorului instituției, își desfășoară activitatea în baza unui raport de serviciu, iar raportul de muncă al acesteia nu a încetat. Aceasta a fost menținută în funcție, după data de 04.05.2019. dată la care aceasta a îndeplinit condițiile de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, prin prelungire anuală, inclusiv în prezent, astfel că nu există efecte juridice ale adresei contestate în cauză. În concluzie, solicită să se constate că faptele reținute de CNCD ca fiind discriminatorii nu există, întrucât opțiunea exprimată de petentă a fost valorificată, aceasta fiind menținută în activitate, inclusiv în prezent. Față de cele prezentate, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și anularea hotărârii atacate, precum și a sancțiunii aplicate.

Apărările formulate în cauză. În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 174/19.02.2020. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că aplicarea de către reclamantă a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) rap., la art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, rep. fără valorificarea opțiunii exprimate de intervenientă pentru continuarea activității după îndeplinirea condițiilor de pensionare, ori prin condiționarea continuării activității de voința conducătorului autorității, reprezintă faptă de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, fiind vorba despre o discriminare pe criteriu de sex și de vârstă, după cum în mod corect a observat și pârâtul CNCD prin hotărârea atacată. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, deși nu se invocă niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din cuprinsul motivelor de recurs se desprinde concluzia că recurenta-reclamantă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Prin motivele de recurs formulate recurenta-reclamantă susține că prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare având în vedere că pentru constatarea discriminării este necesar a se realiza o comparație între funcții similare, cu atribuții similare, precum și faptul că motivul neaprobării menținerii în activitate a intervenientei a ținut strict de latura profesională a acesteia, de necesitățile și situația de fapt din cadrul instituției. Conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale și cultural în orice alte domenii ale vieții publice". În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță caracterul obligatoriu al Deciziilor Curții Constituționale nr. 279/2015, nr. 387/2018 și nr. 112/2021, în raport de care se poate concluziona că aplicarea de către reclamantă a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) rap., la art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, rep. fără valorificarea opțiunii exprimate de intervenientă pentru continuarea activității după îndeplinirea condițiilor de pensionare, ori prin condiționarea continuării activității de voința conducătorului autorității, reprezintă faptă de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, fiind vorba despre o discriminare pe criteriu de sex și de vârstă. De asemenea, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță faptul că în cadrul instituției recurente nu se poate realiza o comparație între funcții similare, cu atribuții similare deoarece în cadrul DAJ Vrancea nu a existat un precedent de menținere în activitate după vârsta standard de pensionare pentru niciun salariat atât timp cât cererea funcționarului public de menținere în activitate a fost respinsă pe criterii ce țin de activitatea profesională, nu în raport de dispozițiile art. 98 art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, în măsura în care sintagma "condiții de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Cu privire la motivele ce țin strict de latura profesională a intervenientei, de necesitățile și situația de fapt din cadrul instituției, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că pentru evaluarea activității funcționarului, atragerea răspunderii și constatarea săvârșirii unor abateri disciplinare, recurenta-reclamantă trebuia să urmeze dispozițiile Legii nr. 188/1999 ulterior analizării opțiunii exprimate de continuare a activității după împlinirea vârstei de pensionare. Or, reluarea de către recurenta-reclamantă a acelorași argumente prezentate și în fața primei instanțe nu pot conduce la o altă concluzie decât cea exprimată prin hotărârea supusă analizei în calea de atac a recursului. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,