ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3650/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.02.2020, revizuentul A., a formulat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General Pentru Imigrări - Inspectorul General, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cerere de revizuire a sentinței civile nr. 1849/2017 a Curții de Apel București, solicitând admiterea cererii, schimbarea în parte a sentinței sus citate, în sensul admiterii și a cererii de declasificare documente și anulare a acestora.

Prin sentința civilă nr. 179/2020 din 12 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca nefondată și a respins revizuirea formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea completatoare formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, ca neîntemeiată.

Revizuentul A. a declarat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, cât și a sentinței civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020, ale Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

3.1. Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, recurentul a arătat că, urmare a înscrisurilor depuse de MAI, certificatele ORNISS nu au fost predate, iar în privința unui membru al comisiei, certificatul ORNISS nici nu exista.

Daca autoritatea s-ar fi aflat în fața unui act strict secret, evident că s-ar fi sesizat toți membrii comisiei. Or, clasificarea actelor ca "strict secret" s-a realizat la momentul la care au fost demarcate litigiile pendinte.

Ține de protecția drepturilor omului ca un act ce conține o situație nereală să fie anulat pentru că, în caz contrar, acel act va continua a produce efecte juridice prin restrângerea drepturilor cetățeanului vizat.

Sancțiunea nulității este prevăzută de Legea nr. 182/2002, de H.G. nr. 585/2002, inclusiv de Legea nr. 51/1991.

Nu este posibil ca un act vătămător prin însăși conținutul său să existe, dar să nu poate fi anulat decât odată cu actul care a restrâns drepturi, având ca motivare chiar actul vătămător. Cu atât mai mult cu cât CEDO impune proceduri clare de culegere a datelor, care pot fi supuse verificării instanței de judecată.

3.2. Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020, revizuentul a arătat că, prin cererea de revizuire, a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul de a fi admisă și partea de acțiune inițial respinsă, ce cuprinde două aspecte și anume: declasificarea și anularea actelor administrative.

Curtea de Apel București a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, motivând faptul că respingerea cererii de declasificare documente este implicită, ca urmare a respingerii in integrum a cererii de revizuire, "considerentele asupra acestei soluții regăsindu-se la pagina 3-5 din cuprinsul hotărâri".

Cu toate acestea, lecturând chiar paginile indicate, se poate constata că instanța nu s-a pronunțat asupra declasificării prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, motivarea fiind întemeiată pe considerente generale.

Recursul a fost încadrat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimatul - pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări a depus întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020 prin care a invocat excepția nulității și excepția tardivității recursului; de asemenea, a depus întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 prin care a invocat excepția nulității.

Prin practicaua prezentei decizii, instanța a respins excepția tardivității recursului, ca nefondată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020, invocată de intimatul - pârât, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul nu a formulat veritabile critici la adresa sentinței pronunțate de prima instanță, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nesistematizat și nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate.

Ori, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul neformulând nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate.

Astfel, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că este nefondată excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă AFIR, constatând că argumentele de ordin critic invocate de reclamantă prin memoriul de recurs, privind greșita reținere de judecătorul fondului a lipsei procedurii prealabile și a admiterii excepției inadmisibilității pe acest motiv, circumscriindu-se prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., menționate de altfel și prin cererea de recurs formulată de reclamantă.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte reține netemeinicia acesteia, constatând că argumentele de ordin critic invocate de recurent prin memoriul de recurs, privind nepronunțarea de către judecătorul fondului asupra declasificării prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de altfel și prin cererea de recurs.

Potrivit motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Înalta Curte nu poate reține incidența acestui motiv de casare, sub aspectul nemotivării hotărârii.

Din verificarea hotărârii atacate, referitor la această critică, se observă că prima instanță a analizat argumentele ambelor părți și în baza acestora și a concluziilor proprii a adoptat soluția recurată, care este motivată.

Împrejurarea că instanța nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată în raport cu motivele de fapt și de drept invocate nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză.

Astfel, în mod corect instanța de fond a constatat că prin sentința civilă nr. 179/12.03.2020, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de revizuire în întregime, revizuire ce privește sentința civilă nr. 1849/2017 a Curții de Apel București, prin care s-a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a documentelor constând în raportul nr. x/14.03.2016 și decizia DZU nr. S/1 din data de 14.01.2016.

Din parcurgerea considerentelor și a dispozitivului sentinței a cărei completare s-a cerut rezultă că instanța a analizat și s-a pronunțat asupra cererii de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., situație în care Curtea de Apel București în mod corect a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., republicat.

Astfel, Înalta Curte reține că, în considerentele sentinței civile nr. 179/12.03.2020, curtea de apel, în soluționarea cererii de revizuire, a reținut că nu se poate pronunța asupra nulității actelor reprezentate de raportul înregistrat sub nr. x/14.03.2016 precum și a deciziei DZU nr. S/1 din data de 14.01.2016, din moment ce prin sentința a cărei revizuire se solicită, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a acestor documente.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond este la adăpost de critică și nu poate fi reformată în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluția adoptată și a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente și logice, simpla nemulțumire a recurentului față de soluția pronunțată de către instanță nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 179/2020 din 12 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal și constată nulitatea acestui recurs.

Respinge excepția nulității recursului în ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 823/2020 din 17 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021 .