ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3648/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.05.2018, reclamantul MUNICIPIUL TURDA, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., a solicitat instanței eșalonarea debitului în cuantum de 6.636.296 RON, reprezentând diferențele de tarif la gratuități pentru pensionari cu vârsta de peste 65 de ani, și dobânda legală pentru această sumă începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 decembrie 2013, pentru sumele aferente lunilor aprilie 2012 - octombrie 2013, și cu data introducerii cererii modificatoare, respectiv 16 februarie 2016, pentru sumele aferente perioadei noiembrie 2013 - februarie 2016 stabilit de Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013, solicitând instanței ca prin încheierea ce o va pronunța sa dispună:

- acordarea unui termen de 6 luni în vederea efectuării tuturor demersurilor privind includerea în bugetul Primăriei Municipiului Turda a debitului stabilit prin Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013, conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002;

- stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației stabilită Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013 și eșalonarea debitului în cuantum de 6.636.296 RON la care se adaugă dobânda legală pe o perioadă de 5 ani, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) pct. 2;

- suspendarea somației transmisă prin intermediul executorului judecătoresc "A." înregistrată la Primăria Municipiului Turda sub nr. x din data de 07.05.2018, până la soluționarea definitivă a cererii privind acordarea termenelor de plată a sumei datorate și, pe cale de consecință, emiterea unei încheieri, conform dispozițiilor art. 6 alin. (4) din O.G.22/2002.

Prin sentința civilă nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Turda în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE TRANSPORT PUBLIC S.A. și, în consecință, a acordat un termen de grație de șase luni de la data pronunțării prezentei în favoarea reclamantului în ceea ce privește executarea deciziei civile nr. 2691/27.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2013; a respins solicitările reclamantului privitoare la stabilirea unor termene de plată eșalonată și la suspendarea executării; a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, respingând în rest pretențiile pârâtei cu acest titlu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de lămurire a dispozitivului și de înlăturare a dispozițiilor contradictorii din dispozitivul sentinței civile nr. 215/2018 formulată de pârâta Societatea de Transport Public S.A., în contradictoriu cu reclamantul Municipiul Turda, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 și a încheierii din 8 noiembrie 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Societatea de Transport Public S.A. a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs invocate în susținerea celor două cereri de recurs, una vizând sentința instanței de fond și a doua vizând încheierea de lămurire, sunt identice.

Astfel, recurenta a susținut că instanța fondului a fost investită, cum de altfel a și reținut în prima pagină a sentinței, cu o cerere de acordare a unui termen de 6 luni conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, fiind fără putere de tăgadă că a fost investită cu o cerere de acordare a unui termen de 6 luni de la data 07.05.2018, așa cum rezultă și din motivarea cererii de chemare în judecată.

La data de 07.05.2018, reclamantul a primit somația transmisă prin intermediul executorului judecătoresc "A.", înregistrată la Primăria Municipiului Turda sub nr. x din data de 07.05.2018, pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2691/2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 27.04.2018.

Deși instanța arată la pag. 1 din considerentele hotărârii limitele în care a fost investită, a dispus într-o altă modalitate decât s-a solicitat, respectiv a acordat un termen de grație de 6 luni de la data pronunțării sentinței atacate. Niciun text de lege, nu permitea instanței să acorde eșalonarea pentru 6 luni, termen care începe să curgă de la data pronunțării hotărârii de acordare a eșalonării.

Art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Așa fiind, legiuitorul a stabilit un termen precis și clar de la care se poate acorda eșalonarea.

Mai mult, reclamantul nu a solicitat un termen aleatoriu, ci unul precis, respectiv 6 luni de la data la care a primit somația, respectiv 6 luni de la data de 07.05.2018. Prin urmare, instanța a încălcat dreptul de dispoziție al părților prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., și rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 alin. (6) din același cod, potrivit căruia judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Așa fiind, se dovedește că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Aceste critici au fost invocate de recurentă atât în susținerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 cât și a încheierii din 8 noiembrie 2018.

De asemenea, recurenta a invocat, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

În plus, în ceea ce privește sentința atacată, recurenta a arătat că în mod greșit a reținut instanța fondului că, din cuprinsul art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, reiese că temporizarea executării silite în materie este justificată în opinia legiuitorului de împrejurarea că achitarea unor astfel de creanțe se poate realiza numai de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, neputându-se achita din sumele destinate acoperirii cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.

Reținerile instanței sunt contrazise de prevederile aceleași ordonanțe și de nenumărate decizii CEDO.

Legiuitorul a arătat expres ce sume sunt exceptate de la achitarea creanțelor stabilite prin titluri executorii. Ele sunt doar cele de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, nu și cele de dezvoltare. Din pagina 8 a acțiunii introductive formulată de reclamant rezultă că, la secțiunea dezvoltare, reclamantul are o sumă de 88.613.518 RON. Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 22/2002 "(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale."

Aceste prevederi legale nu instituie niciun termen în care debitorul trebuie să "bugeteze" suma pe care o datorează. Dimpotrivă, legiuitorul a făcut o derogare de la prevederile Legii 500/2002, tocmai pentru a se putea face plata. Ori, în speță este de observat că, în baza acestui text de lege, debitorul putea să bugeteze suma pe care o datorează, din data de 27.04.2018.

Legiuitorul a instituit termenul de 6 luni în care poate fi îndestulată creanța creditorului pe seama instituției publice debitoare exclusiv în ipoteza în care "executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri".

Prin urmare, termenul în discuție nu își găsește aplicabilitatea în cazul tuturor creanțelor care izvorăsc din titluri executorii și cu privire la orice instituție publică (cum susține reclamantul) ci, eventual, în ipoteza în care debitoarea face dovada certă a lipsei de fonduri.

În mod greșit instanța de fond a reținut lipsa fondurilor reclamantului și că angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 273/2006.

A mai arătat recurenta că Decizia nr. 2691 a Curții de Apel Cluj, care constituie titlul executoriu în prezenta speță, a fost pronunțată la data de 27.04.2018, dată de la care reclamantul avea obligația sa plătească sumele de bani la care a fost obligat.

Deci, de la data de 27.04.2018 și până în prezent avea timpul necesar să "bugeteze" suma datorată. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, la data de 04.05.2018, a fost somat prin executorul judecătoresc A. ca în termen de 30 de zile de la data de 27.04.2018 să procedeze la punerea în executare a deciziei anterior menționate.

Totodată, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că între acest moment și luna septembrie 2018 nu a făcut niciun demers pentru obținerea fondurilor. De asemenea, nu a făcut dovada că în contul de unde a propus plata sumelor în anul 2018, nu mai existau alte sume care să îndestuleze creanța.

În opinia recurentei, în cauză se încalcă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, făcând referire la mai multe hotărâri CEDO.

Astfel, dispozițiile O.G. nr. 22/2002, așa cum le-a interpretat instanța de fond, contravin dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 al Convenției.

Prin dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 modificată și completată prin Legea nr. 110/2007 s-a instituit în favoarea debitorilor bugetari un termen de grație de 6 luni, termen care începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația executorului judecătoresc, procedură care este de natură a tergiversa în mod nejustificat procedura executării silite și care este de natură a încălca dreptul creditorilor de executare a hotărârii într-un termen rezonabil potrivit art. 6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimatul - reclamant Municipiul Turda a depus întâmpinări, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința și încheierea recurate prin prisma criticilor invocate prin cele două cereri de recurs și apărărilor formulate, a actelor și lucrărilor cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile de nelegalitate subsumate prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Aceste prevederi reprezintă dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, care include în conținutul acestuia toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția regulilor vizate de alte motive de casare, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a nesocotit dispozițiile procedurale cuprinse în art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel.

Principiul prevăzut de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. este dezvoltat de prevederile art. 397 alin. (1) din cod, potrivit căruia instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Așadar, în baza principiilor enunțate anterior, judecătorul este ținut de cadrul procesual trasat de către părți, sub aspectul obiectului, cauzei și al părților. Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut constituie garanția respectării și aplicării principiului disponibilității.

În cauză, cadrul procesual a fost stabilit de reclamant, care a indicat în mod expres care sunt pretențiile și motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează acestea. Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată,reclamantul a solicitat acordarea unui termen de 6 luni în vederea efectuării tuturor demersurilor privind includerea în bugetul Primăriei Municipiului Turda a debitului stabilit prin Decizia nr. 2691/27.04.2018 în dosarul nr. x/2013, conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Analizând atât petitele formulate de reclamant, cât și cuprinsul cererii, în mod corect instanța de fond a constatat că reclamantul a înțeles să își întemeieze cererea atât pe prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, cât și pe cele ale art. 6 din același act normativ, care reglementează procedura și condițiile în care instanța poate acorda un termen de grație sau/și stabili termene de plată eșalonată a obligației respective.

Termenul de 6 luni stipulat în art. 2 vizează obligația instituției debitoare, atunci când executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, de a face demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, acest termen curgând de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Însă, art. 6 alin. (1) arată explicit că, în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.

Prin urmare, analizând pretențiile deduse judecății în modalitatea în care acestea au fost formulate, în mod judicios prima instanță a soluționat cererea reclamantului în sensul acordării unui termen de grație de 6 luni de la data pronunțării sentinței, pronunțând o hotărâre legală atât în ceea ce privește sentința civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 cât și încheierea din 8 noiembrie 2018.

Având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a soluționat cauza cu respectarea limitelor învestirii sale, motiv pentru care motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat ca temei atât în recursul având ca obiect sentința nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018, cât și în recursul vizând încheierea din 8 noiembrie 2018, va fi respins ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat.

Reclamantul Municipiul Turda a invocat incidența dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, solicitând acordarea de către instanță a unui termen de 6 luni în vederea efectuării tuturor demersurilor privind includerea în bugetul Primăriei Municipiului Turda a debitului stabilit prin titlul executoriu și suspendarea somației transmisă prin intermediul executorului judecătoresc până la soluționarea definitivă a cererii.

Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 "dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului", iar potrivit art. 3 "în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie."

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, "în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței de judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective".

Din interpretarea dispozițiilor legale invocate mai sus, instanța reține următoarea ordine a procedurii menționate în O.G. nr. 22/2002: obținerea unui titlu executoriu, intenția instituției publice de a executa de bună voie, constatarea lipsei de fonduri pentru executarea benevolă a obligației, somația de plată comunicată prin executor judecătoresc, la cererea creditorului, termenul de 6 luni în care debitorul urmează să facă demersuri pentru obținerea fondurilor, demararea procedurii de executare silită într-una din formele prevăzute de C. proc. civ., mobiliară, imobiliară sau poprire.

Așadar, pentru acordarea beneficiului de grație în favoarea instituțiilor publice, este necesar să se facă dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și a demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor. Instanța are în vedere că reclamanta-debitoare, în considerarea calității sale de instituție publică, reprezentantă a autorității statului, are obligația de respecta principiul legalității și de a executa de bună voie o creanță ce îi este opozabilă.

În cauza de față, instanța de fond în mod corect a apreciat că din probele administrate rezultă intenția reclamantei de executare benevolă a obligației (prezumția de bună-credință poate fi reținută) și a demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare, având în vedere lipsa de fonduri învederată de reclamantă, astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea termenului de grație prevăzut de O.G. nr. 22/2002.

Instanța de fond a constatat că atât adresa nr. x/06.09.2018 emisă către Consiliul Județean Cluj cât și adresa nr. x/06.09.2018 emisă către Agenția Națională de Administrare Fiscală fac dovada unor astfel de demersuri, din cuprinsul acestora reieșind că reclamanta a solicitat concursul pentru sprijinirea, bugetarea și virarea în vederea achitării către Societatea de Transport Public S.A. a sumei de 6.636.296 RON.

Așadar, înscrisurile depuse la dosar fac dovada neexecutării voluntare din cauza lipsei de fonduri, fiind cert că reclamanta a întreprins toate măsurile care se impun pentru efectuarea unei plăți voluntare.

A mai reținut prima instanță că în Bugetul aferent anului 2018 al Municipiului Turda nu se regăsește o alocare bugetară specifică pentru creanța stabilită prin decizia nr. 2691 din 27 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, respectiv un titlu de cheltuieli specific în cadrul căruia să poată fi încadrată această creanță și care să cuprindă suma necesar a fi acoperită, precum și faptul că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii.

De aceea, pentru a nu bloca activitatea unității administrative teritoriale Municipiul Turda și pentru a-i acorda acestuia posibilitatea să procure sumele necesare, în mod corect a apreciat instanța de fond că se impune ca în temeiul art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 să i se acorde debitorului un termen de grație de 6 luni, calculate de la data pronunțării sentinței.

Este adevărat că potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și jurisprudenței Curții care include în noțiunea de proces și faza executării silite, statul are obligația de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa. Fiecare stat trebuie să se doteze cu arsenalul juridic adecvat și suficient pentru a asigura executarea hotărârilor pronunțate de instanțe. În caz contrar, s-ar aduce atingere și dreptului de proprietate al intimatei, astfel cum este acesta protejat prin articolul 1 din Protocolul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin imposibilitatea de a beneficia o perioadă lungă de timp de creanța recunoscută prin hotărârea judecătorească. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Executarea unei sentințe sau a unei hotărâri, pronunțată de orice instanță, trebuie așadar considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 din Convenție (Hornsby împotriva Greciei).

Însă, dispozițiile legale privind acordarea unui termen de 6 luni în favoarea reclamantei nu contravin dreptului la un proces echitabil de care beneficiază recurentul, garantat de art. 6 din Convenție.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenta-pârâtă Societatea de Transport Public S.A. împotriva sentinței civile nr. 215/2018 din 18 septembrie 2018 și a încheierii din 8 noiembrie 2018 ale Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.