ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3511/2022

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 23.11.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman - prin Președinte, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună aplicarea sancțiunii amenzii față de conducătorul Tribunalului Teleorman și obligarea acestuia la plata de despăgubiri, în conformitate cu art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Tribunalul Teleorman prin Președintele acestuia a refuzat nejustificat să pună în executare Decizia nr. 554/2019 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2019, hotărâre prin care s-a dispus casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În acest sens, reclamantul arată că pârâtul nu a dat curs dispozițiilor instanței de recurs, neînregistrând dosarul în vederea rejudecării cauzei după casarea cu trimitere.

În drept, reclamantul invocă dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 1072/CA/2021, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman prin Președinte, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 25 alin. (1) din același act normativ "Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de investirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc’’.

În acest context, Tribunalul Bihor, reținând că instanța competentă material și teritorial să soluționeze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 este instanța de executare, respectiv instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ,Tribunalul Teleorman, care a pronunțat sentința nr. 5/10.01.2019, casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 554/16.09.2019 a Curții de Apel București.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Teleorman, prin sentința nr. 122 din 9 martie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cereri formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman - prin Președinte, în favoarea Tribunalului Bihor, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut că este de principiu că instanța competentă material și teritorial să soluționeze o cerere fundamentată pe dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 este instanța de executare, însă nimic nu se opune ca reclamantul să sesiseze o altă instanță decât cea de executare în ipoteza prevazută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. corob. cu art. 127 alin. (2)

2

C. proc. civ. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

A conchis instanța în sensul că, în măsura în care reclamatul a înțeles să învestească Tribunalul Bihor cu soluționarea prezentei cererii formulată în contradictoriu cu Tribunalul Teleorman, în mod evident această instanță nu putea să nesocotească voința reclamatului și să îți decline competența în favoarea instanței ce are calitate de pârât în cauză.

Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ Fiscal.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțe îl constituie problema instanței competente material și teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Este evident că în cauza de față, cererea a fost formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu Tribunalul Teleorman, prin Președinte, precum și că obiectul dedus judecății îl reprezintă solicitarea reclamantului de sancționare a conducătorului autorității publice, Presedintele Tribunalului Teleorman și obligarea acestuia la despăgubiri, ca urmare a presupusei neexecutări a Deciziei nr. 554/16.09.2019 a Curții de Apel București, prin care s-a admis recursul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 5/10.01.2019 pronunțată de Tribunalul Teleorman, cu consecința casării sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 24, respectiv art. 25 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 "Dacă în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bună voie, în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 C.Pr. Civ’’.

Conform art. 25 alin. (1) din același act normativ "Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de investirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc’’.

Or, din coroborarea acestor texte de lege, reiese că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cerere fundamentată pe dispozițiile art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 este instanța de executare, respectiv instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

Din actele și lucrările dosarului, reiese că, fondul litigiului a fost soluționat de către Tribunalul Teleorman care a pronunțat sentința nr. 5/10.01.2019, casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 554/16.09.2019 a Curții de Apel București.

Însă, văzând dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., intitulat "Competența facultativă", Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

În continuare, dispozițiile alin. (2

1

) ale aceluiași articol, prevăd că, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, iar în cuprinsul ultimului alineat, se arată că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor .

Art. 127, alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competență facultativă, respectiv o competență teritorială cu caracter alternativ în favoarea reclamantului, în ipoteza în care acesta are calitatea de judecător, având opțiunea de a alege, pentru soluționarea litigiului său, o instanță dintre cele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Instanța apreciază că noțiunea cuprinsă în textul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziții este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă, ce fundamentau, sub vechea reglementare, formularea unor cereri de strămutare. Rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze această situație a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare cu părtinire a cauzei din pricina calității părților. Relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., potrivit cărora, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât. Totodată, noțiunea de judecător este una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu. Aceste constatări trebuie privite în corelație cu aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 7/2016, din data de 16.05.2016, pronunțată în Recurs în Interesul Legii. Astfel, Înalta Curte a reținut că scopul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței, iar alin. (3) al aceluiași articol indică expres și limitativ subiecții pe care înțelege să îi plaseze în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., printre care se regăsește și procurorul.

Ca atare, în conformitate cu dispozițiile mai sus-menționate se reține că, Tribunalul Argeș, secția contencios Administartiv este competent să soluționeze cauza dând astfel eficință ipotezei prevăzută de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. corob. cu art. 127 alin. (2)

2

C. proc. civ. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Pe cale de consecință, având în vedere considerentele arătate și, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 127 alin. (1), (2)

1

și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ Fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Teleorman - Președinte în favoarea Tribunalului Argeș, secția contencios administrativ Fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.