ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 350/2022

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuenta Unitatea Militară 0756 Ploiești (Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova) a solicitat în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. incuviințarea cererii de revizuire a Deciziei nr. 595 din data de 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

S-a susținut că decizia atacată este dată în contradicție atât cu întreaga legislație în materia salarizării, cât și cu Decizia nr. 15/2020 a înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 512 din data de 16.06.2020, situație care ar crea un dezechilibru major în buna funcționare a instituției.

A arătat revizuenta că prin decizia anterior menționată instanța supremă a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, reținând însă în considerente că analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al salariului de funcție al polițiștilor se face fără excluderea din salariul de funcție a sumelor compensatorii tranzitorii aferente sporurilor care nu se mai regăsesc în actuala reglementare - Legea-cadru nr. 284/2010 - dar care au fost păstrate, virtual, ca drepturi câștigate.

Analizând dispozitivul deciziei civile nr. 595 din data de 20.04.2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, prin care a rămas definitivă sentința civilă nr. 495 din data de 23.04.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rezultă faptul că soluția dispusă de cele două instanțe nu a avut în vedere dezlegarea dată asupra chestiunilor de drept anterior arătate și nu au dat eficiență autorității de lucru judecat, fiind în contradicție cu Decizia nr. 15/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost astfel încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție astfel cum prevăd dispozițiile art. 430, alin. (2) din C. proc. civ.

S-a solicitat în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire și, pe cale de consecință, anularea deciziei civile nr. 595 din data de 20.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 prin care a rămas definitivă sentința civila nr. 495 din data de 23.04.2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a H-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în același dosar și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 595 din data de 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a respins recursul formulat de pârâta UM 0756 Ploiești, împotriva sentinței nr. 495/23.04.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.

S-a invocat contrarietatea acestei decizii raportat la decizia nr. 15 din data de17 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2019 prin care s-a respins ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

"Dacă, în situația polițiștilor, aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, Hotărârii Guvernului nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a Hotărârii Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată se face prin analiza comparativă a nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată cu cel al cuantumului salariului de funcție al polițiștilor, astfel cum este reglementat în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 4 din anexa nr. VII la lege) și Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (art. 3 și 4 din anexa nr. VI la lege), stabilit în plată potrivit legilor anuale de aplicare etapizată a acestor legi-cadru de salarizare."

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., admisibilitatea căii de atac, urmează a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 509 pct. (8) din C. proc. civ., revizuirea se poate cere când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Ipoteza hotărârilor potrivnice prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are ca scop protejarea autorității de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești, nefiind admis ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă de o altă hotărâre ulterioară, care să statueze între aceleași persoane și cu privire la aceeași pricină, cu încălcarea art. 431 din C. proc. civ.

Autoritate de lucru judecat dobândește, în temeiul art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și hotărârea care statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra unui incident procedural, care - odată lămurit - nu mai poate fi reiterat. Au autoritate de lucru judecat dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină, dar și considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Din perspectiva presupusei încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, se impune existența unor dezlegări date asupra unor puncte litigioase ale procesului care să se opună cu putere de lucru judecat, față de a doua hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, care prin considerente sau dispozitiv i-a dat o rezolvare contrară, conducând astfel la adoptarea unor soluții care nu se pot concilia și, în final, care nu pot fi puse în executare.

Dispozițiile art. 430 invocate de revizuentă prevăd însă că "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".

În ceea ce privește hotărârea pronunțată de Înalta Curte potrivit art. 519 și următoarele - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta este obligatorie pentru instanțele de judecată, in temeiul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., ce reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție în ierarhia sistemului judiciar și la rolul său de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

Dispozițiile art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că "Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Învestită cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, prin decizia nr. 454 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 26 octombrie 2021, Curtea Constituținală a reținut că analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară.

Totodată s-a arătat că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune cu forță obligatorie tuturor judecătorilor, însă acest lucru nu aduce atingere independenței acestora, întrucât, în cadrul proceselor pe care le soluționează, judecătorul își menține prerogativa decizională neștirbită, în sensul că va aprecia întregul ansamblu probatoriu în mod obiectiv, în absența oricăror influențe exterioare care să îi afecteze libertatea de a ajunge la o soluție bazată exclusiv pe propria argumentare rațională. Interpretarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege interpretat, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, fără să impună însă judecătorilor care urmează să îl aplice soluții prestabilite pentru situații date, ci permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul care va conduce la soluționarea litigiului.

Constată astfel Înalta Curte că decizia nr. 15 din data de 17 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu soluționează fondul unui litigiu, acesta fiind obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., ca o consecință a instituirii de către puterea constituantă a competenței instanței supreme de a asigura aplicarea și interpretarea unitară a legii.

În aceste condiții, se reține că prezenta cerere de revizuire nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., neaflându-ne în ipoteza reglementată de legiuitor.

Pe de altă parte, cu referire strict la hotărârea atacată pe calea revizuirii, Înalta Curte ia act că prin încheierea din data de 9 decembrie 2019 instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2009, soluția pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept fiind reținută la soluționarea recursului.

Înalta Curte are în vedere rolul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, și care nu a fost concepută pentru a deschide părții nemulțumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluției pronunțate în primul proces, permițând astfel reanalizarea unei decizii soluționate definitiv.

În aceste condiții, în raport de scopul concret urmărit, astfel cum se configurează din criticile prezentate în cererea de revizuire, respectiv înlăturarea aprecierilor instanței de recurs, Înalta Curte constată că și din această perspectivă demersul revizuentei nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Unitatea Militară 0756 Ploiești (Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova) împotriva Deciziei nr. 595 din data de 20 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.