ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3462/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene la plata sumei de 25.340 RON, reprezentând dobânzi pentru perioada 25.10.2013-12.10.2017, aferente sumei de 87.501,91 RON reținută de pârât în temeiul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.09.2013, act administrativ anulat definitiv.

Hotărârile pronunțate în cauză

Prin sentința nr. 44 din 7 martie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 25.340 RON, reprezentând dobânzi pentru perioada 25.10.2013-12.10.2017, aferente sumei de 87.501,91 RON reținută de pârât în temeiul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.09.2013.

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs și contestată pe calea de atac a revizuirii, ce face obiectul judecății

Prin decizia nr. 4850 din 1 octombrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 44 din 7 martie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

A casat în parte sentința recurată și în rejudecare, a obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânzi aferente sumei de 87.501,91 RON, reținută de pârât în temeiul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.09.2013, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2), (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Cererea de revizuire ce face obiectul prezentei judecăți

Împotriva deciziei nr. 4850 din data de 1 octombrie 2020, revizuentul Ministerul Fondurilor Europene a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuenta a susținut, în esență, că, în prezenta cauză este incidentă ipoteza în care instanța de recurs "a acordat reclamantei mai mult decât s-a cerut", adică societatea s-a raportat în calculul său la procentul de dobândă de 0,02% reglementat de art. 182 alin. (4) și art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Or, instanța de recurs a reținut că, potrivit O.G. nr. 13/2011 procentul ar fi între 8,25 % - 5,75%, ceea ce este semnificativ mai mare decât cel care stă la baza solicitării reclamantei, fiind evident că s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, apreciind că motivul invocat de aceasta, respectiv că " s-a acordat mai mult decât s-a cerut", nu duce la concluzia că stabilirea nivelului dobânzilor prin raportare la O.G. nr. 13/2011, respectiv o dobândă cuprinsă între 8,25% și 5,75% pe an, este mai mare.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Fondurilor Europene prin prisma motivului invocat, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța de control judiciar a avut în vedere considerentele în continuare expuse.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., astfel încât securitatea raporturilor juridice și adevărul ce se presupune că este conținut într-o hotărâre judecătorească să nu fie periclitate.

Înalta Curte reține că prezenta cerere de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

În sensul dispozițiilor citate, ca reflectare a principiului disponibilității, pretinsa pronunțare a instanței extra petita/minus petita se analizează în raport cu obiectul litigiului, astfel cum acesta este delimitat prin cererea de chemare în judecată.

Din considerentele de fapt și de drept ale deciziei criticate, rezultă fără echivoc faptul că au fost analizate toate motivele invocate de revizuent, precum și întreg materialul probator administrat în cauză de către toate părțile din proces.

Prin decizia nr. 4850/01.10.2020, instanța s-a pronunțat asupra lucrurilor cerute și, în mod corect, în ceea ce privește motivul de recurs care vizează cuantumul dobânzilor aferente sumei de 58.751,87 RON, Înalta Curte a constatat că instanța de fond, în lipsa unei dispoziții speciale în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011, a reținut în mod greșit dispozițiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură fiscală și că actul administrativ în cauză, ca urmare a anulării căruia se solicită despăgubiri, nu este act administrativ fiscal, definit de art. 1 pct. 1) din Codul de procedură fiscală ca fiind actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, iar reclamanta nu face parte din categoria contribuabililor (orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează, conform legii, impozite, taxe și contribuții sociale) în calitate de beneficiar al unei finanțări nerambursabile.

Așadar, "Cuantumul prevăzut de lege, în lipsa unui cuantum convenit de părți, este cel reglementat de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, prin dispozițiile art. 1 alin. (3), potrivit cărora "Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare", raportat la art. 3, "(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. (4) Nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naționale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica", art. 6, "Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală", art. 10, "Dispozițiile art. 1.535 și art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".

Or, este evident că reclamanta este îndreptățită să beneficieze, ca urmare a faptului că i s-a respins suma solicitată la rambursare printr-un act administrativ nelegal de aplicare a unei corecții financiare, anulat de instanța de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească definitivă, de despăgubiri constând în dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011, art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2), rata dobânzii stabilindu-se la nivelul ratei dobânzii de referință, plus patru puncte procentuale.

Din această perspectivă, instanța de recurs nu a acordat mai mult decât s-a cerut, astfel cum în mod nefondat a invocat revizuentul, ci a acordat dobânza aferentă sumei de 87.501,91 RON, reținută de pârât în temeiul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.09.2013, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2), (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, identificând doar temeiul de drept corect prin care acesta să poată obține recunoașterea pretențiilor deduse judecății.

În aceste condiții nu se poate reține că instanța de recurs "s-ar fi pronunțat asupra cererii formulate de parte, dar i-a acordat mai mult decât a cerut".

Prin urmare, în speță nu este întrunită ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., acest caz de revizuire presupunând, cu necesitate, existența unei pretenții asupra căreia instanța s-a pronunțat, deși nu a fost învestită în mod legal cu soluționarea acesteia. Or, din analiza motivelor invocate de către revizuientă rezultă în mod evident faptul că acestea nu conțin elemente care sa aibă vreo relevanță în cauză și nici nu au calitatea de a modifica hotărârea instanței.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Fondurilor Europene împotriva deciziei nr. 4850 din data de 1 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Fondurilor Europene împotriva deciziei nr. 4850 din data de 1 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2021.