ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3370/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curii de Apel București la data de 27.11.2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea Rezoluției nr. 3110/A/18.09.2019 de clasare a sesizării înregistrate sub nr. x, menținută prin Rezoluția Inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. C19-3717 din data de 05.11.2019 și, pe cale de consecință, trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru continuarea cercetării disciplinare în dosarul nr. x.

Prin sentința nr. 349 din 04 iunie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Preliminar, faptele în legătură cu care a solicitat verificări sunt următoarele:

Dintr-un schimb de mesaje derulat între apărătorul recurentei și un martor din cauza penală nr. 4409/P/2015 (dialog inițiat de martor), a rezultat că martorul respectiv ar fi fost îndrumat, sfătuit de către procurorul de caz să contacteze apărătorul spre a-i comunica ceva «în interesul» părții. Acest fapt i-a creat suspiciuni în legătură cu imparțialitatea procurorului, niciun text de procedură penală neputând sta la baza unui asemenea comportament din partea procurorului, dacă afirmațiile martorului ar fi reale.

Mai mult, a fost de neînțeles pentru parte de ce un martor ale cărui declarații ar fi trebuit valorificate în cauza penală a fost sfătuit de către procuror, potrivit afirmațiilor sale, să intre în legătură directă cu avocatul său. În același timp, nu a găsit niciun motiv pentru care martorul să fi mințit cu privire la persoana care i-a transmis să-i sune avocatul, respectiv «doamna procuror».

Aceste elemente au determinat partea să formuleze o cerere de recuzare a procurorului de caz, instrument care ar fi trebuit să lămurească dacă, într-adevăr, procurorul a sunat martorul și 1-a îndrumat sfătuit să contacteze avocatul sau, din contră, afirmația martorului este necorespunzătoare realității.

În susținerea cererii de recuzare a indicat ca probe următoarele: planșe foto cu apelurile și mesajele referite în prezenta; ascultarea procurorului B.; verificare listing telefon de serviciu procuror.

Prin ordonanța nr. 321/11-2/2019 din 14.08.2019, cererea de recuzare a procurorului de caz a fost respinsă, cu motivări de-a dreptul ilare: că numărul de telefon al apărătorului meu apare la căutarea pe x.com și, implicit, nu există indicii că acesta ar fi fost dat de către procuror martorului, că «simpla comunicare între procuror și un martor sau un subiect procesual nu este de natură să creeze suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea procurorului este afectată în lipsa unor indicii care să sugereze faptul că comunicarea celor doi a depășit limitele unei comunicări vizând actele procedurale și procesuale ce urmează a fi întocmite».

Ordonanța în cauză nu a lămurit, însă, dacă, într-adevăr, procurorul a discutat în acea zi cu martorul respectiv și dacă l-a sfătuit/îndrumat să-l contacteze telefonic pe apărătorul părții.

Din punctul său de vedere, față de aspectele reclamate, era necesar (și suficient) ca ordonanța să surprindă poziția procurorului cu privire la chestiunea sesizată, adică doamna procuror să confirme sau să infirme afirmația neechivocă a martorului, fapt care ar fi trebuit să genereze măsuri procedurale fie în legătură cu procurorul, fie cu martorul. Evitarea clarificării aspectului mai sus arătat i-a întărit convingerea că martorul nu a mințit și că, într-adevăr, a fost sunat în acea zi de procurorul de caz care 1-a îndrumat să procedeze așa cum a și procedat.

Curtea de Apel București evită, la rândul său, să examineze ceea ce, într-adevăr, ar fi trebuit examinat spre a se stabili corect și complet faptele: judecătorul cauzei nu găsește a fi o problemă din faptul că nimeni nu a fost interesat în această cauză să lămurească o afirmație neechivocă a martorului, și anume: «doamna procuror mi-a transmis să vă sun»!!

Reține Curtea că din analiza actelor întocmite de procurorul desemnat nu rezultă existența vreunui indiciu referitor la încălcarea caracterului nepublic al urmăririi penale, în sensul în care procurorul să fi comunicat martorului relații cu privire la actele de urmărire penală.

Această concluzie este eronată: pe de o parte, dacă discuția dintre procuror și martor s-a purtat și a avut ca obiect modul de contactare al apărătorului și discutarea unor aspecte în legătură cu cazul, atunci aceste aspecte nu sunt permise de dispozițiile actuale din C. proc. pen.. Procurorul, luând cunoștință de eventuale elemente noi pe care și le-ar fi amintit martorul după ce a fost audiat, avea obligația procedurală de a dispune reaudierea martorului, în condițiile art. 114 și urm. din C. proc. pen. și cu respectarea drepturilor procesuale ale celorlalți participanți la procesul penal. Procurorul nu trebuia să inițieze sau să încurajeze discuții private în legătură cu un dosar aflat în faza de urmărire penală; dacă a făcut acest lucru, în funcție de chestiunile concrete discutate cu martorul, nu se poate exclude o încălcare a obligațiilor profesionale ce asigură caracterul nepublic al urmăririi penale.

Pe de altă parte, concluzia Curții nu se întemeiază pe probele care s-ar fi impus față de natura încălcării reclamate. In lipsa concursului tuturor organelor statului de a lămuri, pe baze de probe, dacă și ce a discutat procurorul cu martorul, nici partea nu poate confirma realitatea relației neprincipiale dintre cei doi;

Curtea de Apel, reluând argumentul Inspecției Judiciare invocat prin întâmpinare, a arătat că inspectorul este independent în evaluarea probatoriului, precum și în administrarea probelor pe care le consideră necesare, acesta nefiind obligat sa dea curs solicitărilor părților cu privire la administrarea unor anumite probe, ori cu privire la suplimentarea probatoriului.

Deși corect afirmat acest principiu, el este greșit înțeles, atât de către Curte, cât și de Inspecția Judiciară: într-adevăr, inspectorul judiciar este independent să aprecieze cu privire la ce probe administrează în vederea soluționării unei sesizări cu care a fost investit. Cu toate acestea, obligația legală de a lămuri circumstanțele esențiale ale sesizării nu poate fi la libera apreciere a inspectorului. Altfel spus, acesta poate administra ce probe dorește atâta timp cât lămurește faptele cu care a fost sesizat.

Or, în prezenta cauză, față de obiectul sesizării, inspectorul judiciar avea obligația de a clarifica următoarele chestiuni esențiale, și anume, dacă procurorul a comunicat cu un martor în afara cadrului permis de C. proc. pen. și, în caz afirmativ, dacă acea comunicare susține concluzia existenței unor indicii/probe de imparțialitate a procurorului (adică, ceea ce trebuia să facă prim procurorul cu ocazia soluționării cererii de recuzare), precum și stabilirea motivelor pentru care primul procuror nu a clarificat aceste aspecte.

Curtea arată că nu constituie o cauză de anulare a actului litigios modalitatea în care inspectorul judiciar a desfășurat activitatea de verificare a sesizării. Și în această privință, Curtea de Apel greșește.

Conținutul verificărilor efectuate de inspectorul-procuror, într-adevăr, nu poate face obiectul controlului judiciar, acesta bucurându-se de independență. Calitatea, în ansamblu, a acestor verificări este, însă, indiscutabil, supusă controlului instanței de judecată; dacă lucrurile nu ar sta așa, petentul ar fi lipsit, în mod efectiv, de dreptul de acces la justiție în legătură cu faptele sesizate.

Potrivit art. 3 lit. a) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, Inspecția Judiciară efectuează din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane verificări prealabile în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraților, ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale ale acestora.

Inspecția Judiciară a eșuat în îndeplinirea acestei obligații legale, verificările efectuate nefiind apte să clarifice chestiunile esențiale ale sesizării, și anume dacă prin acțiunile lor cei doi procurori și-au încălcat obligațiile legale subsumate disp. art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor (judecătorii și procurorii trebuie să-și exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate, având ca unic temei legea, fără a da curs presiunilor și influențelor de orice natură), respectiv art. 9, din același cod (judecătorii și procurorii trebuie să fie imparțiali în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, fiind obligați să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influențe. Judecătorii și procurorii trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparțialitatea lor).

Curtea de Apel București a eșuat, la rândul său, în șansa de a impune un standard de calitate adecvat în privința verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară Ia sesizarea cetățeanului de rând. Mai grav decât efectul particular al soluției date contestației mele este efectul general prin care se validează ca legală și temeinică o anchetă care, în mod vădit, nu a fost una efectivă, aptă să lămurească chestiunile esențiale ale sesizării.

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare față de recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 349/04.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, prin care solicită să respingerea recursului ca nefondat.

La data de 26.08.2019, reclamanta a formulat sesizarea privind efectuarea de verificări referitoare la activitatea procurorului desemnat cu soluționarea plângerii ce face obiectul dosarului de urmărire penală nr. 4409/P/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, doamna B., precum și cu privire la Prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă judecătoria sector 4, doamna C., care a soluționat cererea de recuzare formulată împotriva procurorului de caz, B..

Reclamanta s-a arătat nemulțumită de modul în care cei doi magistrați și-au exercitat atribuțiile, invocând incidența prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 - exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Referitor la incidența prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, reclamanta petentă a invocat faptul că avocatul său a fost contactat telefonic, prin SMS, de martorul Dr. D., acesta transmițând avocatului că "doamna procuror mi-a spus să vă sun".

Schimbul de mesaje reprezintă dovadă a unei vădite lipse de imparțialitate a procurorului de caz, prin dovada legăturii dintre procuror și persoana ce ar putea fi acuzată de săvârșirea faptei a cărei cercetare a fost solicitată.

De asemenea, a invocat că procurorul investit cu soluționarea cererii recuzare nu a efectuat verificări, nu a administrat probe pentru stabilirea faptelor devoalate prin mesajele SMS, anexate cererii de recuzare.

Prin Rezoluția nr. 3110/A/18.09.2019 a Inspecției Judiciare s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin 4 din Legea nr. 317/2004.

Examinând legalitatea sentinței recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

În doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Pornind de la contextul faptic anterior arătat, în ceea ce privește criticile cuprinse în recursul reclamantei, în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, potrivit art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, iar gravă neglijența există atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil aceleași norme.

Dispozițiile articolului 99 lit. t) raportat la art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 circumscriu sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la o gravitate deosebită, ce are consecințe asupra valabilității actelor întocmite de procuror, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților, vătămări ce nu au fost confirmate de rezultatul verificărilor prealabile efectuate în cauză.

Referitor la această abatere disciplinară, instanța de fond a arătat corect că, din punctul de vedere al laturii obiective, trebuie să se identifice încălcarea de către magistrat a normelor de drept material sau procesual iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă, nu ca urmare a interpretării sau aplicării dispozițiilor legale și să aibă consecințe grave în ceea ce privește drepturile procesuale ori substanțiale ale părților într-un litigiu.

Totodată, este necesar ca magistratul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecințe grave asupra înfăptuirii actului de justiție, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește orice justificare.

În speță, problema litigioasă este legată, în fapt, de stabilirea relevanței ce trebuie acordate schimbului de mesaje dintre avocatul reclamantei și martorul D., recurenta reclamând indicii suficiente cu privire la existența unei comunicări între procurorul de caz și acest martor, indicii care, în opinia sa, ar fi trebuit să declanșeze verificări suplimentare sub aspectul existenței comunicărilor extra procesuale, a conținutului comunicărilor, pentru a se evalua inclusiv imparțialitatea în soluționarea plângerii penale și încălcarea caracterului nepublic al urmăririi penale.

Astfel, la data de 8.08.2019, în cadrul dosarului penal nr. x/2015 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București s-au desfășurat acte de urmărire penală constând în audierea martorului D..

În seara aceleiași zile, numărul de telefon al avocatului părții vătămate (reclamanta din prezenta cauză) este apelat de două ori de către o persoană care folosea numărul x și despre care se susține că este d-nul D..

Pentru că destinatarul apelurilor nu a răspuns acestora, de pe același număr de telefon par a fi trimise, în jurul orei 20:20, trei mesaje cu următorul conținut:, Dr D.. As dori sa va transmit ceva important

Doamna Procuror mi a transmis sa va sun

. . . . . . . . . .

Cand puteti, vorbim

Cred ca este interesul dvs,,

Pentru circumstanțiere, relevante în opinia Înaltei Curți sunt mesajele pe care, în dimineața zilei următoare, 9.08.2019, martorul D. i le transmite avocatului părții vătămate respectiv:, Buna dimineata.

Am omis cateva informatii utile pentru E..

Daca doriti sa mergem la doamna Procuror, ma anuntati.

Anatomopatologic arata imagini sugestive ptr boala de stocaj - acea, intoxicare, despre care discutam.

Nimic despre imaginile caracteristice in asfixie.

Nici aici, nici la RMN

Sper sa ii foloseasca - de fapt dumneavoastra sa va foloseasca.

Trebuie menționat faptul că persoana identificată de martor în mesaje ca fiind, E., este, în fapt, mama minorului F., reclamanta din prezenta cauză.

Cronologia evenimentelor sugerează faptul că, ulterior audierii sale (în prezența avocatului persoanei vătămate) în cursul zilei de 8.08.2019, martorul și-a amintit unele informații în legătură cu care a considerat util a le fi comunicate persoanei vătămate și avocatului acesteia, ceea ce explică nu doar mesajele transmise în 9.08.2019 ci și pe cele transmise în seara zilei de 8 și care au trezit suspiciuni părții reclamante.

Nimic însă din cele scrise de martor nu sugerează vreo legătură neprincipială a acestuia cu procurorul de caz ori o conivență între cei doi, martorul comunicând informații de natură medicală, suplimentare, probabil în scopul stabilirii corecte a situației de fapt.

Exprimarea lapidară a martorului în sensul că "doamna procuror mi-a transmis să va sun", nu impune totuși verificări sub aspectul împrejurărilor în care acesta ar fi fost îndemnat să-l contacteze pe avocatul reclamantei ori a veridicității unui astfel de îndemn.

În mod judicios a precizat instanța de fond că simplele susțineri ale unei persoane cu privire la existența unei discuții/comunicări/relații, dintre aceasta si procurorul de caz nu sunt de natură a reprezenta indicii care să conducă la suspiciuni cu privire la imparțialitatea procurorului de caz, de natură a declanșa verificări ample cu privire la persoana magistratului.

Sesizează judecătorul fondului că "din conținutul mesajelor SMS depuse la dosar a rezultat, cu evidență, că martorul, după audierea sa în prezenta avocatului reclamantei, a observat că a omis în declarație informații pe care acesta le-a apreciat utile pentru partea vătămată șî a dorit să le aducă la cunoștința acesteia, lucru care s-a și întâmplat. Este adevărat că martorul avea posibilitatea de a completa declarația cu ocazia reaudierii, valoarea probatorie a declarațiilor transmise prin SMS fiind discutabilă, însă nu aceasta este chestiunea dedusă analizei, ci faptul că martorul, fără studii juridice a dorit să informeze partea vătămată cu privire la unele detalii pe care a omis să le declare, in final declarând ca "sper să îi folosească - de fapt dumneavoastră să vă folosească".

Raționamentul juridic continuă în aceeeași logică, judecătorul afirmând că, nimic din conținutul acestei discuții nu a condus la concluzia că martorul ar fi dorit să o influențeze pe reclamantă, să pună presiune pe aceasta la sugestia doamnei procuror B..,,

Argumentele Curții de Apel sunt pe deplin împărtășite de către instanța de recurs.

Mai mult, în opinia Înaltei Curți, informațiile furnizate de către martor prin mesajele transmise în 9.08.2019 par a fi în legătură cu probatoriul administrat în acea perioada în cauză (la 22.07.2019 fiind depusă opinia expertală medico-legală a expertului parte desemnat de persoana vătămată).

Aceste SMS-uri, considerate relevante de către reclamantă, au fost efectiv analizate de către procurorul ierarhic superior, cu prilejul soluționării cererii de recuzare a procurorului de caz, apreciindu-se că nu pot fi identificate elementele unei atitudini intimidante din partea martorului ori a depășirii limitelor procesuale și procedurale.

Aceleași SMS-uri precum și actele din dosarul de urmărire penală au fost avute în vedere de inspectorul judiciar desemnat iar acesta le-a apreciat nerelevante sub aspectul existentei unei relații de comunicare între procuror și martor.

În atare situație, efectuarea unor verificări suplimentare nu a fost considerată necesară nici de către instanța de fond, schimbul de mesaje dintre avocatul reclamantei și martorul D. nefiind apreciat ca edificator în economia dosarului.

Discomfortul invocat de reclamantă vis a vis de schimbul de mesaje în care a fost antrenat avocatul său nu poate fi cuantificat și valorificat în maniera în care aceasta sugerează, fiind vorba despre o chestiune de percepție care, în final, este la latitudinea magistratului.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 349 din 04 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 349 din 04 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2022.