ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3310/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 octombrie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, Comitetul National pentru Situații de Urgență ("CNSU") și Ministerul Afacerilor Interne ("MAI") a solicitat anularea H.G. nr. 1090/2021, respectiv a art. 4, art. 5, art. 6 a și a Anexei 3.

1.2. La data de 5 noiembrie 2021, reclamanta a depus cerere modificatoare, arătând că solicită anularea H.G. nr. 1090/2021, respectiv a art. 4, art. 5, art. 6 a, a Anexei 2 art. 4, precum și a Anexei 3, înlocuită prin H.G. nr. 1130/2021.

1.3. La data de 12 noiembrie 2021, reclamanta a depus cerere modificatoare, arătând că solicitarea de anulare a H.G. nr. 1090/2021 și H.G. nr. 1130/2021 este înlocuită cu solicitarea de anulare a H.G. nr. 1183/2021 și a Hotărârii nr. 101/2021 a CNSU și că menține solicitarea de anulare a actelor subsecvente, la care se refera într-o maniera neprevizibila art. 5 din H.G. nr. 1183/2021. În consecință, a arătat că cererea de anulare privește art. 4, art. 5, Anexa 2 art. 4 și Anexa 3 din H.G. nr. 1183/2021.

1.4. La data de 8 decembrie 2021, reclamanta a depus cerere modificatoare, precizată la data de 9 decembrie 2021, prin care a solicitat anularea parțială a reglementărilor din anexa parte integrantă a Hotărârii CNSU nr. 112/7.12.2021, preluate prin H.G. nr. 1242/09.12.2021, respectiv a măsurilor de la punctele 1, 34, 36, 39, 52, 62, 65 alin. (1), (13), (14), (16), (19), (22), (29), (32) și 33 din Anexă.

Prin sentința civilă nr. 1951 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate în cauză (n.r.: excepția netimbrării, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția inadmisibilității cererilor modificatoare, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății) și a respins acțiunea modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, Comitetul National pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1951 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii modificate.

Recurenta-reclamantă susține că sentința este nemotivată, în ceea ce privește: (i) aplicabilitatea art. 25, 26, 34 și 35 C. civ., care nu sunt suspendate de la aplicare de art. 69 și art. 252-256 C. civ., de care hotărârea de Guvern și hotărârea CNSU contestate nu țin cont; (ii) prevederile Rezoluției 2361/27.01.2021; (iii) sentința nu prezintă, în contraargumentarea susținerilor reclamantei, prevederile punctuale ale Legii nr. 55/2020 și O.U.G. nr. 68/2020, prin care se presupune că se suspendă prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 din Constituție și art. 25, 26, 34 și 35 C. civ. (iv) considerentele din deciziile Curții Constituționale nr. 150/2020, nr. 152/2020 și nr. 157/2020; (v) sentința recurată nu prevede care sunt temeiurile de drept pentru care înlătură de la aplicare prevederile art. 53, art. 20, art. 22, art. 23, art. 25, art. 26, art. 34, art. 32, art. 33, art. 39 și art. 41 din Constituție; (vi) sentința recurată nu prevede în ce temei instanța de fond a extins aplicabilitatea Regulamentului UE 2021/953 la drepturile și libertățile cetățenilor români pe teritoriul României, deși se referă la accesul și libera circulație între statele UE; (vii) sentința nu se referă la scenariul verde în care se află România.

Arată recurenta-reclamantă că instanța de fond a omis să precizeze temeiul de drept din Legea nr. 55/2020, căruia îi corespund hotărârile a căror anulare se solicită, precum și să explice de ce nu au existat măsuri de negare a drepturilor și libertăților persoanelor până pe data de 25.09.2021, deși Legea nr. 55/2020 exista anterior acestei date și nu a fost modificată.

Consideră recurenta-reclamantă că sentința atacată este contrară dispozițiilor art. 1, art. 16, art. 23 și art. 40 din Constituție. Actele a căror anulare parțială a fost solicitat nu au corespondent în Legea nr. 55/2020 și se acreditează ideea că persoanele vaccinate sunt exceptate de la aplicarea Legii nr. 55/2020, deși legea nu prevede astfel de distincții; astfel, prin măsurile adoptate s-a adăugat la Legea nr. 55/2020.

Totodată, instanța de fond nu a indicat motivul pentru care pârâții pot stabili măsuri discriminatorii din punct de vedere al răspunderii contravenționale, aplicabile doar persoanelor nevaccinate și nedeținătoare de certificat digital Covid 19, substituindu-se puterii legislative, în condițiile în care criteriul sancționării contravenționale nu este starea de sănătate, ci istoricul legat de boala Covid 19.

Arată recurenta-reclamantă că, prin sentința recurată, prima instanță a încălcat considerentele din decizia Curții Constituționale nr. 152/2020, apreciind legale discriminările instituite prin măsurile din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1242/2021 pentru persoanele fizice nevaccinate. Judecătorul cauzei nu a argumentat de ce consideră legale aceste măsuri, mai ales că, la momentul adoptării hotărârii de Guvern, România era în scenariul verde. De asemenea, nu s-a răspuns criticii esențiale a reclamantei, potrivit căreia prin hotărâre de Guvern nu se pot completa, suspenda ori modifica drepturi constituționale.

Mai susține recurenta că nu a fost analizat argumentul referitor la aplicarea art. 64 - 71 din Legea nr. 55/2020, prin analogie la fapte ce nu au fost descrise prin lege și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra legalității hotărârii de Guvern prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 157/2020.

3.2. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției și respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

În esență, recurentul-pârât susține că acțiunea de față se supune regulilor contenciosului administrativ, iar Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021, pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, nu modifică aceste reguli. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care obligă partea care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ să urmeze procedura plângerii prealabile, anterior depunerii acțiunii, în caz contrar acțiunea fiind inadmisibilă. În același sens indică și dispozițiile art. 193 C. proc. civ., art. 7 alin. (1

1

) și alin. (5), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) lit. a), c) și d) și art. 12 tezele a II-a și a III-a din Legea nr. 554/2004.

4.1. În dosarul instanței de recurs au depus întâmpinări toți pârâții, față de recursul principal.

Intimatul-pârât CNSU a invocat excepția netimbrării recursului principal, iar recurentul-pârât MAI a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului principal, iar în subsidiar au solicitat, la fel ca intimații Guvernul României și Ministerul Sănătății, respingerea recursului principal, ca nefondat.

4.2. Recurenta-reclamantă A. și intimații-pârâți Ministerul Sănătății și CNSU au depus întâmpinări față de recursul incident.

Recurenta-reclamantă a invocat excepția tardivității recursului incident, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestei căi de atac, ca nefondată.

Intimații-pârâți Ministerul Sănătății și CNSU au solicitat admiterea recursului incident declarat de pârâtul MAI.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului principal, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând anularea măsurilor de la punctele nr. 1, 34, 36, 39, 52, 62, 65 alin. (1), (13), (14), (16), (19), (22), (29), (32) și 33 din Anexa la H.G. nr. 1242/09.12.2021, precum și a Hotărârii CNSU nr. 112/7.12.2021, în ceea ce privește măsurile propuse și care au fost preluate în conținutul hotărârii de Guvern atacate.

În esență, prin cererea de chemare în judecată și modificările și precizările ulterioare, reclamanta a susținut caracterul pretins discriminatoriu al măsurilor propuse/prevăzute de cele două acte administrative atacate, apreciind că implementarea lor conduce la o discriminare nejustificată între persoanele vaccinate și cele nevaccinate, contrară drepturilor constituționale fundamentale și altor norme din dreptul intern, fără a exista, în opinia reclamantei, o justificare obiectivă, fundamentată științific, a acestei diferențieri.

Înalta Curte constată că, prin Hotărârea CNSU nr. 112/2021 s-a propus prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.12.2021, fiind indicate și măsurile de prevenție propuse a fi adoptate de la această dată, iar prin H.G. nr. 1242/2021 s-a dispus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 09.12.2021, pentru o perioadă de 30 de zile, în anexele la această hotărâre fiind menționate măsurile care se aplică pe această durată pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect cererea de anulare a actelor administrative reprezentate de Hotărârea CNSU nr. 112/2021 și H.G. nr. 1242/2021, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se are în vedere și situația ulterioară pronunțării hotărârii atacate, fiind necesar a se verifica dacă, la momentul soluționării căii de atac, subzistă efectele pretins prejudiciabile ale celor două acte.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, la momentul pronunțării sentinței instanței de fond (16.12.2021), H.G. nr. 1242/2021 (și, implicit, Hotărârea CNSU nr. 112/2021) producea efecte juridice, iar destinatarii actului administrativ erau obligați să se supună măsurilor instituite. Însă, începând cu data de 08.01.2022, actul în discuție și-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, ele fiind supuse limitei temporale reglementate expres chiar în cuprinsul acestuia.

Totodată, nu se poate susține că, în prezent, aceste efecte se perpetuează prin emiterea unor hotărâri de Guvern ulterioare H.G. nr. 1242/2021, de prelungire a stării de alertă pe teritoriul României și, pe cale de consecință, de menținere a măsurilor de combatere și prevenire a efectelor pandemiei de COVID-19, întrucât, începând cu data de 08.03.2022, starea de alertă nu a mai fost prelungită pe teritoriul României. Ca atare, măsurile contestate de reclamantă au încetat și nu mai produc efectele care au determinat-o să formuleze și să susțină recursul de față, pentru a obține rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii și anularea măsurilor respective.

Este adevărat că, în privința actelor administrative normative interesează, din perspectiva interesului anulării lor, și efectele pe care le-au produs în perioada în care au fost în vigoare, mai exact vătămarea pe care partea interesată o reclamă a fi fost provocată de existența și aplicarea H.G. nr. 1242/09.12.2021. În speță, reclamanta a susținut că vătămarea este reprezentată de restrângerea accesului persoanelor nevaccinate la unele activități, fără însă a indica/menționa o situație concretă în care acest acces i-a fost efectiv împiedicat pe considerentul neprezentării unui certificat care să ateste vaccinarea și prejudiciul pe care l-a suferit prin această împiedicare. Prin urmare, acțiunea recurentei-reclamante vizează mai degrabă prevenirea efectelor pretins prejudiciabile ale actelor administrative atacate, interesul său procesual existând la momentul soluționării acțiunii în fond, dar câtă vreme aceste efecte nu se mai produc în prezent și nici nu se mai pot produce, ca urmare a încetării stării de alertă, nu se mai întrevede folosul practic urmărit prin soluționarea căii de atac.

În concluzie, cum vătămarea afirmată nu mai subzistă, Înalta Curte reține că nu mai există un interes legitim în susținerea recursului declarat în cauză.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul principal declarat de reclamanta A., ca lipsit de interes.

În ceea ce privește recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte constată că această cale de atac rămâne fără efect, potrivit art. 472 alin. (2) raportat la art. 491 C. proc. civ., câtă vreme recursul principal va fi respins, ca lipsit de interes, ceea ce nu implică cercetarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului principal.

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1951 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Constată că recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiași sentințe a rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.