ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1925/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 noiembrie 2021 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul căruia funcționează CNSU, respectiv DSU, Ministerul Sănătății și Comitetul Național pentru Situații de Urgență a solicitat anularea HGR 1183/2021, publicată în Monitorul Oficial din 08.11.2021, intrată în vigoare la data de 09.11.2021; de asemenea a solicitat judecarea anulării HGR în condiții de urgență, potrivit Deciziei 392 din 2021 a CCR și ale art. 230 din noul C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 116 din 3 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de pârâtul Ministerul Sănătății; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comitetul Național pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, structură în cadrul căreia funcționează CNSU respectiv a Ministerului Sănătății și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată față de persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepția lipsei de interes a cererii reclamantului având ca obiect anularea art. 4 și art. 5 din HGR 1183/2021, excepție invocată de pârâtul Guvernul României și în consecință a fost respinsă ca lipsită de interes acțiunea reclamantului având ca obiect anularea art. 4 și art. 5 din HGR 1183/2021; a fost respinsă excepția lipsei de interes a cererii având ca obiect anularea art. 4 din anexa 2 la HGR 1183/2021 și anularea anexei 3 la HGR 1183/2021 și a fost respinsă în rest ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Împotriva sentinței civile nr. 116 din 3 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, pe fond, admiterea cererii și anularea parțială a HGR nr. 1183/2021.

În susținerea cererii, recurentul-reclamant a arătat că judecătorul fondului nu a ținut cont de decizia CCR nr. 392/2021, cadrul procesual în care a fost judecată acțiunea fiind stabilit cu încălcarea caracterului obligatoriu al acestei decizii, judecătorul aplicând prevederile Legii nr. 554/2004, în condițiile în care acțiunea introductivă nu era întemeiată pe aceste dispoziții în considerarea deciziei Curții Constituționale.

Consideră că sentința primei instanțe este nemotivată din punct de vedere al înlăturării argumentelor legate de aplicarea art. 69, 67, 64 din C. civ., a art. 252 și art. 253 din același cod, a art. 8 din Legea nr. 115/1999, a Legii nr. 24/2000, Legii nr. 17/2001 și a prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, în condițiile în care s-a arătat că prin măsurile luate prin Anexa 3 la HGR 1183/2001 sunt excluse de la exercitare anumite drepturi și libertăți constituționale, precum și în raport de încălcarea dreptului de a participa la parada și depunerea de coroane din 1 decembrie.

De asemenea, apreciază că judecătorul fondului a omis să se pronunțe în legătură cu art. 4 din HGR 1183/2021, susținând totodată că prin a pretinde că trebuia să fie sancționat cu contravenție ca să poată solicita anularea acestei sancțiuni, pentru că altfel nu ar avea interes, se neagă interesul public și privat de a cunoaște exact legea și limitele ei pentru a o putea respecta.

Totodată, consideră că în mod greșit judecătorul fondului a înlăturat de la aplicare deciziile CCR nr. 152/2020 și 157/2020 prin care se acreditează situații ce nu rezultă din compararea art. 5 din Legea nr. 55/2020 cu punctele din Anexa 3, parte integrantă la HGR 1183/2021 și că acesta nu a arătat care este temeiul de drept ce permite pârâților condiționarea exercitării de drepturi în funcție de vaccinare sau nevaccinare pentru COVID 19.

4.1 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului sub aspectul neîndeplinirii exigențelor prevăzute de art. 486 C. proc. civ. referitoare la taxa judiciară de timbru.

Pe fond, apreciind neîntemeiat recursul declarat în cauză, a solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică

4.2 Intimatul-pârât Comitetul Național pentru Situații de Urgență a formulat întâmpinare la recurs prin care a solicitat menținerea soluției instanței de fond în ceea ce privește respingerea acțiunii în contradictoriu cu CNSU ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admiterea excepției nulității recursului întrucât criticile recurentului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și menținerea în întregime a sentinței recurate ca legală și temeinică.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin adresa înregistrată la dosar la data de 18 ianuarie 2022 recurentul-reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă recursului, astfel că excepția nulității invocată de intimatul Guvernul României a rămas fără obiect.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul căruia funcționează CNSU, respectiv DSU, Ministerul Sănătății, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a solicitat instanței anularea HGR 1183/2021, publicată în Monitorul Oficial din 08.11.2021, intrată în vigoare la data de 09.11.2021.

Prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de pârâtul Ministerul Sănătății; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comitetul Național pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, structură în cadrul căruia funcționează CNSU respectiv a Ministerului Sănătății și în consecință a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată față de persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei de interes a cererii reclamantului având ca obiect anularea art. 4 și art. 5 din HGR 1183/2021, excepție invocată de pârâtul Guvernul României și în consecință a respinsă ca lipsită de interes acțiunea reclamantului având ca obiect anularea art. 4 și art. 5 din HGR 1183/2021; a respins excepția lipsei de interes a cererii având ca obiect anularea art. 4 din anexa 2 la HGR 1183/2021 și anularea anexei 3 la HGR 1183/2021 și a respins în rest ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta nu a dezvoltat critici concrete care să vizeze nerespectarea exigențelor dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de însușire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raționamentului care fundamentează soluția pronunțată.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident.

În concret, recurentul este nemulțumit de faptul că instanța a aplicat dispozițiile Legii nr. 554/2004 fără a ține cont de Decizia nr. 392/2021 a Curții Constituționale a României, în opinia sa, cadrul procesual în care a fost judecată acțiunea fiind stabilit cu încălcarea caracterului obligatoriu al acestei decizii.

Prin decizia nr. 392/2021 s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Curtea Constituțională a subliniat necesitatea unei intervenții legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv și eficace a dreptului de acces la justiție, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 55/2020 nu conțin niciun fel de dispoziții procedurale care să garanteze soluționarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție. Sub acest aspect, s-a statuat că dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu răspund exigențelor soluționării urgente a acțiunilor.

Or, în examinarea excepției inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, judecătorul fondului a respins această excepție tocmai în considerarea Deciziei nr. 392/2021 a Curții Constituționale, apreciind că urmarea procedurii prealabile este incompatibilă cu finalitatea acțiunii judiciare deduse judecății.

Instanța de control juridica nu poate reține alegațiile recurentului referitoare la greșita stabilire a cadrului procesual și la încălcarea caracterului obligatoriu al deciziei nr. 392/2021 a Curții Constituționale, cadrul procesual fiind corect stabilit de către prima instanță, decizia menționată vizând aspecte ce nu au legătură cu stabilirea cadrului procesual.

Cadrul procesual se determină prin raportare la prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilește, în funcție de obiectul acțiunii în contencios, partea care poate fi obligată să se conformeze obligațiilor stabilite de instanță.

În speță, autoritatea publică ce poate fi subiectul acțiunii în anularea actului administrativ este emitentul acestuia, respectiv Guvernul României.

În mod corect a reținut judecătorul fondului că, chiar dacă Ministerul Afacerilor Interne (introdus în cauză în considerarea faptului că din structura sa face parte Comitetul Național pentru Situații de Urgență) sau Ministerul Sănătății fac parte din Guvernul României, actul este emis și asumat de această autoritate publică în exercitarea prerogativelor conferite de lege.

Cum în materia contenciosului administrativ, în cadrul acțiunilor având ca finalitate anularea actului vătămător, nu interesează aspecte privind structura autorității publice emitente a actului ci strict capacitatea specială, de drept administrativ, determinată de competența funcțională atribuită de legiuitor, în mod corect au fost admise excepțiile invocate cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâților Comitetului Național pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne, structură în cadrul căruia funcționează CNSU respectiv a Ministerului Sănătății, reținându-se că singura autoritate care are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză este emitentul actului, respectiv Guvernul României.

Nu pot fi avute în vedere nici susținerile recurentului referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța în legătură cu art. 4 din H.G. nr. 1183/2021, întrucât judecătorul fondului a reținut că orice reglementare prin care se instituie un regim de sancțiuni pornește de la premisa necesității de a descuraja încălcarea unei norme, apreciind că recurentul-reclamant nu este în măsură să justifice o vătămare concretă, sau cel puțin prefigurabilă la momentul învestirii instanței.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reține legalitatea sentinței recurate, cadrul procesual fiind în mod corect stabilit de către prima instanță.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 116 din 3 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.